Despăgubirile solicitate de recurentă, în cadrul raporturilor de muncă, îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art. 269 alin. 1 şi 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Ca orice pretenţie dedusă judecăţii, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanţa având obligaţia de a-l aprecia în raport de gravitatea şi importanţa lui.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 240 din 12 martie 2010
Prin cererea înregistrată sub nr. 3209/99/2009 la Tribunalul Iaşi reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic „E.D.” din Iaşi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului la emiterea deciziei pentru scutirea de la efectuarea turei de noapte; obligarea de a răspunde la numeroasele adrese remise instituţiei angajatoare şi înregistrate la secretariatul Spitalului Clinic „E.D.” Iaşi, cu numerele 337/20.01.2009, 7155/18.12.2008, 7193/19.12.2008, 87/08.01.2009, 7064/15.12.2008, 7074/15.12.2008, 7073/15.12.2008 şi 6987/11.12.2008; obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, pentru prejudiciul cauzat, atât prin starea de stres maxim la care a fost supusă timp de aproximativ 4 luni (chemări fără justificare la direcţiunea spitalului, solicitări zilnice de a oferi explicaţii managerului şi diverşilor avocaţi angajaţi ai spitalului sau consilieri juridici de natură profesională şi în afara ei, obligarea de a semna procese-verbale cu ocazia întrunirilor Comisiei de Disciplină în lipsa ei, acuze neîntemeiate privind aşa-zise deficienţe profesionale etc.), cât şi prin posibila apariţie a lipsei de randament la locul de muncă (lucru care nu s-a întâmplat niciodată însă, dar ar fi putut să se producă, în condiţiile în care în secţia la care îşi desfăşoară activitatea se lucrează cu copii între 0-4 săptămâni, fie ei sănătoşi sau bolnavi.
Reclamanta a precizat că este salariata acestui spital clinic, ocupând funcţia de asistentă-şefă în cadrul Secţiei de Neonatologie, de aproximativ 36 ani.
Nu a avut în toată această perioadă nici o abatere disciplinară sau de altă natură, care să fi atras vreo sancţiune. Şi totuşi, în perioada decembrie 2008 – martie 2009 a fost permanent supusă unui tir de reproşuri şi nemulţumiri (de altfel lipsite de fundament) ale conducerii spitalului – în speţă ale managerului – punându-i-se în sarcină diverse acuze, ca de exemplu faptul că ar refuza, în mod constant, efectuarea turelor de noapte, mai exact tura 3, că nu este de acord cu propunerea conducerii ca asistentele din sectorul său să efectueze cursuri de instruire pentru determinarea grupelor de sânge sau că ar fi modificat circuitele din maternitate.
Cu privire la turele de noapte, a menţionat că atât medicul de medicina muncii, prin adresa nr. 6562/27.11.2008, cât şi Casa Judeţeană de Pensii – Oficiul de Expertiză Medicală cu adresa nr. 3079/16.12.2008, dar mai ales Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, în baza adresei nr. 19294/05.12.2008, au concluzionat în mod absolut corect, faptul că în temeiul Legii nr.319/2008 şi H.G. nr.355/2007, rezultatele controalelor medicale la angajare şi periodice finalizate prin fişa de aptitudine, precum şi orice alte recomandări făcute de medicul de medicina muncii sunt obligatorii pentru angajator.
Ca urmare, A.S.P. Iaşi a dispus prin aceeaşi adresă obligarea Spitalului Clinic „E.D.” Iaşi să emită o decizie pentru scutire tura de noapte, lucru care nu s-a întâmplat nici până la acest moment.
Această dispoziţie a fost precedată de concluziile raportului medical, în baza căruia s-a stabilit diagnosticul de diabet zaharat tip II complicat cu polineuropatie şi macroangiopatie, tiropatie autoimună, HTA stadiul 1/2, cumul de afecţiuni care conduc la incapacitate funcţională adaptativă de 30%, ce nu se încadrează în grad de invaliditate.
În ce priveşte evaluarea deficienţelor de serviciu ale reclamantei, atât apărătorul, cât şi şefa acesteia, au solicitat în numeroase rânduri Comisiei de Disciplină a spitalului clinic, managerului unităţii, conducerii spitalului, dar şi comitetului director al instituţiei să-i comunice motivele care au stat la baza întocmirii celor două procese-verbale încheiate cu ocazia întrunirii Comisiei de Disciplină a Spitalului Clinic „E.D.” din data de 09.12.2008 şi 15.12.2008.
Mai mult decât atât, nici până în acest moment, pârâtul nu i-a eliberat o copie după decizia privind concluziile comisiei de disciplină şi măsurile hotărâte de această comisie cu privire la reclamantă.
Cât priveşte modificarea circuitelor din maternitate, a trimis adresa nr.6987/11.12.2008, către conducerea spitalului, la care, de altfel, nu a primit nici un răspuns, dar mai ales nu s-a luat vreo măsură în ceea ce o priveşte.
A solicitat pe această cale ca instanţa de judecată să oblige managerul spitalului clinic – în calitate de contractant – să emită decizia de scutire de la efectuarea turei de noapte, concomitent cu obligarea la plata daunelor morale, în cuantum de 5.000 euro, pentru prejudiciul moral creat, în sensul unui puternic stres emoţional.
Ţinând cont că această acţiune nu a fost comunicată pârâtului, reclamanta a înţeles să o completeze după depunerea de către pârât a deciziei şi întregii documentaţii existente.
Pârâtul Spitalul Clinic „E.D.” din Iaşi a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii. Comitetul director al spitalului clinic a emis Decizia nr. 63/29.05.2009, prin care a hotărât că reclamanta este scutită de desfăşurarea de activităţi pe timpul nopţii.
Decizia adoptată de Comitetul Director era fundamentată de înscrisurile medicale emise de D.S.P. Iaşi, Raportul medical al Casei Judeţene de Pensii, Oficiul de expertiză medicală nr. 3079 din 16.12.2008.
De altfel, în ultimele 6 luni (decembrie 2008 – mai 2009), reclamanta nu a prestat nici o activitate în intervalul orar 22,00 – 6,00 care, conform prevederilor art.122 din Codul Muncii, constituie muncă de noapte. La întocmirea graficelor de lucru s-au avut în vedere recomandările medicale existente, astfel încât lipsa deciziei nu poate fi invocată că ar fi determinat un abuz al conducerii unităţii medicale faţă de reclamantă, care să constea în obligarea acesteia de a presta muncă pe timp de noapte.
Plata de daune morale pentru prejudiciul moral creat, în sensul unui puternic stres emoţional, nu se justifică, fiind o pretenţie exagerată a reclamantei, care în mod greşit a interpretat atitudinea şi conduita angajatorului cu privire la desfăşurarea relaţiilor de muncă.
Or, îndeplinirea unor atribuţii legale care constau în organizarea şi funcţionarea unităţii, stabilirea atribuţiilor specifice pentru salariat, controlul modului în care sunt îndeplinite sarcinile de serviciu, nu pot fi invocate de reclamantă ca fiind acţiuni abuzive ale angajatorului. Raporturile de muncă stabilite între angajat şi salariat prin încheierea contractului individual de muncă conform prevederilor art.17 Codul Muncii, conţin drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi, care alături de alte clauze contractuale au rolul de a stabili o relaţie corectă între părţi, bazată pe respectarea principiului consensului şi bunei credinţe.
Angajatorul, conform art.263 din Legea nr.53/2003, dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor în cazul în care aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Faptul că anumite referate, sesizări au determinat convocarea Comisiei de Disciplină, în vederea cercetării disciplinare prealabile conform art.267 din Legea nr.53/2003, nu poate fi invocat de reclamantă şi nici reţinut de instanţă ca o modalitate şicanatoare, premeditată a angajatorului, de natură a afecta din punct de vedere psihic şi emoţional pe aceasta (conform celor arătate în cererea de chemare în judecată).
Prerogativa disciplinară este dreptul conferit de legiuitor angajatorului pentru preîntâmpinarea şi totodată sancţionarea unor fapte sau acţiuni considerate abateri disciplinare aşa cum sunt ele precizate în Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, contractul colectiv de muncă şi regulamentul intern, drept de care dispune angajatorul în îndeplinirea atribuţiilor şi angajamentelor legale. Toate acestea au rolul de a conduce la o bună organizare şi desfăşurare a muncii, activitatea unităţii desfăşurându-se fără sincope, singurul responsabil de toate acestea fiind angajatorul conform art. 40 alin.1.
Totodată în cadrul cercetării disciplinare, Comisia de Disciplină poate constata că nu sunt întrunite toate condiţiile şi aspectele care să conducă la încadrarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare, consecinţa fiind lipsa sancţiunii.
Conform adeverinţei eliberate de unitatea sanitară s-a constatat că reclamanta P.A. nu a suferit nici un prejudiciu material ca urmare a unor eventuale sancţiuni disciplinare, contractul individual de muncă al acesteia nesuferind modificări.
Pârâtul a depus precizări la întâmpinare prin care a invocat excepţia „lipsei de obiect” a cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi nelegală. Capetele de cerere, aşa cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, nu sunt motivate în fapt şi în drept într-o formă clară şi precisă, de natură a lămuri sub toate aspectele obiectul acţiunii, care trebuie să fie licit, posibil şi determinat, instanţa de judecată urmând a rezolva o neînţelegere concretă şi nu o problemă de principiu.
Faţă de întâmpinarea depusă de pârâtă, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de împrejurarea că decizia de scutire de la efectuarea turei de noapte a fost emisă de pârâtă abia în data 29.05.2009, cu mult după introducerea acţiunii pe rolul Tribunalului Iaşi.
Mai mult decât atât, pârâta era obligată să emită acest act şi prin adresa nr. 19294/05.12.2008, eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, lucru care nu s-a întâmplat decât după aproximativ 6 luni de la această dată.
În al doilea rând, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic R.V. A solicitat să se constate că R.V. nu este consilierul juridic angajat de pârâtă, ci de D.S.P. Iaşi, ba mai mult, la dosar se regăseşte delegaţia acestuia, cu nr. 3150/27.05.2009 în care se precizează că: „spitalul delegă pe…în calitate de în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, să reprezinte şi să susţină interesele spitalului în faţa instanţei de judecată în data de 27.05.2009”.
În acelaşi sens, a apreciat că sunt de aplicabilitate imediată atât dispoziţiile art.2 din Regulamentul intern al Spitalului Clinic din Iaşi, avizat de Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, cât şi dispoziţiile art.28 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestui spital, avizat de A.S.P. Iaşi.
Cât priveşte susţinerea pârâtei că plata daunelor morale nu se justifică, aceasta nu poate fi primită de instanţă, cu atât cu mai mult cu cât pe de o parte nu s-au probat cu nimic aceste susţineri, iar pe de altă parte, reclamanta a înţeles foarte bine care sunt atribuţiile sale de serviciu, modul în care este verificată îndeplinirea acestora de angajator, fapt dovedit în cei peste 36 de ani de muncă în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, prin prestaţia zilnică avută şi prin recunoaşterea acestor merite şi promovarea în funcţia de asistentă-şefă.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei conform căreia „anumite referate au determinat convocarea Comisiei de Disciplină”, reclamanta a solicitat să se observe că ea împreună cu şefa ei au solicitat conducerii unităţii să i se comunice concluziile acestei comisii de disciplină şi eventualele măsuri ce au fost luate împotriva sa, ca urmare a acestei cercetări prealabile. În acest sens, a înţeles să invoce şi dispoziţiile art.47 pct.1, pct.6 şi art.48 din Regulamentul intern al Spitalului „E.D.”.
Cu referire la acelaşi prejudiciu moral suferit, reclamanta a învederat instanţei şi faptul că pe fondul acestui puternic stres emoţional şi a şicanelor interminabile, dar şi datorită bolilor deja existente, starea sa de sănătate a suferit o înrăutăţire evidentă, pe care o va dovedi cu acte medicale şi alte probe îngăduite de lege.
Prin sentinţa civilă nr.1673 din 23.10.2009 Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de reclamantă, precum şi acţiunea formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic „E.D.” Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic R.V., invocată de reclamantă, tribunalul constată că este nefondată. Conform regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene (Ordinul nr.127/11.02.2009), consilierul juridic angajat de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică redactează cererile de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac, modifică, renunţă la pretenţii şi căi de atac cu aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică, reprezintă şi apără interesele persoanei juridice în faţa organelor administraţiei de stat, a instanţelor judecătoreşti, a altor organe cu caracter jurisdicţional, precum şi în cadrul oricărei proceduri prevăzute de lege, în baza delegaţiei date de conducerea persoanei juridice, asigură consultanţă juridică tuturor compartimentelor direcţiei. Mai mult, aşa cum a arătat însăşi reclamanta, consilierul juridic care reprezenta spitalul în instanţă era consilierul juridic angajat de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Iaşi, iar prin delegaţia nr. 3150/27.05.2009 s-a precizat că „spitalul delegă pe…în calitate de consilier juridic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, să reprezinte şi să susţină interesele spitalului în faţa instanţei de judecată în data de 27.05.2009”.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanta P.A. este angajata pârâtului Spitalul Clinic „E.D.” Iaşi, îndeplinind funcţia de asistentă-şefă de peste 30 de ani la Secţia de Neonatologie.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii pentru scutirea de la efectuarea turei de noapte, să-i răspundă la numeroasele adrese înregistrate sub numerele 337/20.01.2009, 7155/18.12.2008, 7193/19.12.2008, 87/08.01.2009, 7064/15.12.2008, 7074/15.12.2008, 7073/15.12.2008 şi 6987/11.12.2008, obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a solicitat scutirea de le efectuarea turelor de noapte, întrucât suferea de diabet zaharat tip 2 complicat cu polineuropatie şi macroangiopatie, tiropatie autoimună, HTA stadiul 1/2, cumul de afecţiuni care conduc la incapacitate funcţională adaptativă de 30%, ce nu se încadrează în grad de invaliditate.
Pârâtul a invocat lipsa de obiect a primului capăt de cerere, având în vedere Decizia nr.63/29.05.2009 emisă de Comitetul director al Spitalului Clinic, prin care reclamanta a fost scutită de desfăşurarea de activităţi pe timpul nopţii. La emiterea acestei decizii s-au avut în vedere actele medicale invocate de reclamantă şi emise de D.S.P. Iaşi, Raportul medical al Casei Judeţene de Pensii, Oficiul de expertiză medicală nr. 3079 din 16.12.2008.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtului să-i răspundă reclamantei la adresele înregistrate sub numerele: 337/20.01.2009, 7155/18.12.2008, 7193/19.12.2008, 87/08.01.2009, 7064/15.12.2008, 7074/15.12.2008, 7073/15.12.2008 şi 6987/11.12.2008 acesta este neîntemeiat şi a fost respins. Prin unele dintre adresele menţionate reclamanta aducea la cunoştinţă starea sa de sănătate precum şi solicitările sale, de care s-a ţinut cont, este adevărat că mai târziu a fost totuşi emisă o decizie favorabilă, iar altele (ex: cererea înregistrată sub nr.7064/15.12.2008 nu îi aparţine ei, ci unui medic din spital).
Şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, pentru prejudiciul moral creat, în sensul unui puternic stres emoţional a fost respins. Pe de o parte, conform dispoziţiilor Codului muncii, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii, să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor, să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Pe de altă parte, din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că între părţi exista o stare tensionată, întreţinută însă de ambele părţi. Este adevărat că, pe fondul afecţiunilor de care suferea, reclamanta a simţit mai puternic tensiunea. Cererea sa este, în principiu, admisibilă în considerarea modificării legislative aduse prin Legea nr.237/2007, ulterior Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 40/2007, dar tribunalul a apreciat că emiterea deciziei solicitate a constituit prin ea însăşi o compensare a prejudiciului moral suportat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea P.A., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta a motivat, între altele, că cererea sa de emitere a unei decizii de scutire la efectuarea turelor de noapte a fost soluţionată de pârâtă după introducerea acţiunii la instanţă şi mult după data prevăzută în adresa nr.1924/05.12.2008 emisă de A.S.P. Iaşi, o astfel de atitudine trebuind să fie sancţionată.
De asemenea, în mod greşit i-a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, decizia emisă de angajator nr.63/29.05.2009 reprezenta un drept al său şi nu o reparaţie morală a suferinţelor sale şi în aceeaşi măsură era o obligaţie a angajatorului şi nu o opţiune, deoarece avea dreptul la securitate şi sănătate în muncă în sensul dispoziţiilor art.8 alin.1 şi art.39 alin.1 din Codul muncii.
Daunele morale sunt justificate tocmai de neemiterea acestei decizii în termenul legal, precum şi trimiterea sa la diferite controale, care nu se justificau, deoarece angajatorul îi cunoştea starea de sănătate de ani de zile. În plus, atitudinea şicanatorie şi ameninţătoare a conducerii spitalului (chemarea zilnică, timp de 6 luni la conducere şi imputarea unor fapte nereale, hărţuirea morală prin mijloacele de mass-media) argumentează daunele solicitate.
A mai motivat recurenta că nici raportul Comisiei de disciplină ca urmare a cercetărilor prealabile desfăşurate în zilele de 09.12.2008 şi 15.12.2008 şi nici măsurile care au fost luate nu i-au fost aduse la cunoştinţă.
Recurenta a considerat că atitudinea angajatorului i-a produs grave prejudicii, atât prin înrăutăţirea stării de sănătate, cât şi prin deteriorarea imaginii în cadrul colectivului, prin ştirbirea autorităţii faţă de subordonaţi, dar mai ales prin catalogarea sa ca având o „atitudine de nesubordonarea faţă de şefi”.
A susţinut recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că starea de tensionare a fost întreţinută de ambele părţi, din depoziţia martorei audiate rezultând că în cei 36 de ani de activitate nu s-a aflat în nici o situaţie conflictuală.
Examinând probele administrate în faza primului ciclu procesual, în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a reţinut următoarele:
Despăgubirile solicitate de recurentă, în cadrul raporturilor de muncă, îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art.269 alin.1 şi 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Ca orice pretenţie dedusă judecăţii, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanţa având obligaţia de a-l aprecia în raport de gravitatea şi importanţa lui.
Prejudiciul pretins prin acţiunea introductivă şi prin cererea de recurs, îşi are originea în atitudinea conducerii spitalului, care a constat, pe de o parte, în neeliberarea în termen a deciziei de scutire de la efectuarea turei de noapte, iar pe de altă parte, în hărţuirea permanentă a recurentei începând cu luna decembrie 2008, prin imputarea unor fapte ce au făcut obiect de cercetare prealabilă şi nu au fost finalizate cu vreo măsură (modificarea circuitelor din unitate, împiedicarea asistentelor din subordine să efectueze cursuri de instruire pentru determinarea grupelor de sânge, refuzul de efectuarea turelor de noapte) şi desele solicitări din partea angajatorului de a se prezenta pentru a da explicaţii. Recurenta a considerat că, în urma acestei atitudini, contrară dispoziţiilor art.8 alin.1 şi art.39 alin.1 din Codul muncii, i s-a înrăutăţit starea de sănătate şi i s-a deteriorat imaginea în cadrul colectivului de muncă, prin ştirbirea autorităţii faţă de subordonaţi.
În ceea ce priveşte primul aspect invocat, neeliberarea în termen a deciziei de scutire de la efectuarea turei de noapte, curtea a constatat că recurenta nu a probat că acesta a fost generator de prejudicii.
Curtea a notat dispoziţiile art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii, care dau expresie dreptului angajatorului la autoorganizare, drept ce trebuie exercitat în corelaţie cu principiul respectării dreptului salariatului la securitate şi sănătate în muncă, rezultat din art.39 alin.1 lit.f) şi art.171(2) din Codul muncii şi art.8 din acelaşi act normativ.
Astfel, angajatorul este cel care, stabilind programul de lucru al salariaţilor, trebuie să ţină cont, în exercitarea acestei competenţe, de asigurarea unor condiţii de muncă de natură a proteja integritatea fizică şi psihică a salariaţilor.
În acest sens, conform dispoziţiilor art.5 şi art.35 din H.G.nr.355/2007 la aplicarea măsurilor preventive tehnico-organizatorice la locurile de muncă, angajatorii vor ţine seama de rezultatele supravegherii sănătăţii şi de raportul de evaluare asupra sănătăţii lucrătorilor.
Curtea a constatat că intimatul s-a conformat dispoziţiilor care îl obligau la respectarea sănătăţii şi securităţii salariatei-recurente, în sensul în care, datorită afecţiunilor de care suferea, aceasta nu a mai fost programată, în graficele de lucru întocmite cu repartizarea timpului de lucru, să presteze activitate pe timp de noapte.
Este adevărat că prin referatul nr.6562/27.11.2008 medicul de medicina muncii a prezentat angajatorului o evaluare a stării de sănătate a recurentei, cu recomandarea de a fi scutită de efectuarea turelor de noapte.
Împrejurarea de a nu fi emisă imediat decizia de scutire de la efectuarea turelor de noapte de către angajator, nu a fost de natură a forma prin ea însăşi convingerea că au fost create prejudicii morale salariatei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa după cum a susţinut intimatul, iar recurenta nu a contestat, încă din anul 2005 nu a mai lucrat în tura de noapte. Simpla intenţie a conducerii, neconcretizată în fapte, ca salariata să efectueze ture de noapte (aspect rezultat din referatul nr.6621/2.12.2008, întocmit de medical primar şef de secţie) nu justifica cererea de acordare a daunelor morale.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect invocat, în justificarea daunelor morale, hărţuirea permanentă a recurentei începând cu luna decembrie 2008, prin imputarea unor fapte ce au făcut obiect de cercetare prealabilă şi nu au fost finalizate cu vreo măsură, curtea de apel a constatat, de asemenea, că nu justifică pretenţii afirmate.
Este neîndoielnic că P.A., în calitatea sa de asistentă-şefă la secţia de neonatologie a spitalului clinic a fost chemată în repetate rânduri, începând cu luna decembrie 2008 la conducerea spitalului (la acel moment în funcţie). Aceasta s-a impus ca urmare a unor aspecte ce erau cercetate de o comisie de disciplină desemnată de angajator şi care se refereau, printre altele la activitatea recurentei, faptele imputate constând în modificarea circuitelor din unitate, împiedicarea asistentelor din subordine să efectueze cursuri de instruire pentru determinarea grupelor de sânge.
Curtea a constatat că angajatorul nu a avut o atitudine şicanatorie ci şi-a exercitat doar dreptul conferit de art.40 alin.1 lit.d) din Codul muncii, în sensul că a exercitat controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi a verificat dacă se conturează săvârşirea vreunei fapte ce poate fi catalogată ca abatere disciplinară. Faptul că nu s-a emis vreo decizie de finalizare a cercetărilor prin care să se stabilească şi eventuale măsuri, nu a fost de natură a conduce la concluzia unei hărţuiri a recurente.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat că în mod judicios prima instanţă a concluzionat în sensul netemeiniciei pretenţiilor recurentei privind acordarea daunelor morale.
Prin consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., curtea de apel a respins recursul, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa recurată.
