1. Stagiu de cotizare complet. Activitate desfăşurată în grupa I de muncă.
Art.1 şi art. 4 (1) din O.U.G. nr.4/2005
Art.2(3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public
Decizia nr.40/22 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii
Contestatorul a desfăşurat activitate în grupa I de muncă 24 ani,7 luni şi 23 zile, aşa cum rezultă din decizia susmenţionată şi a solicitat obligarea pârâtei să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispoziţiilor O.U.G.nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu de cotizare complet de 20 ani.
Potrivit art.1 din O.U.G. nr.4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare, anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de această ordonanţă, iar în art.4(1) din acelaşi act normativ s-a stabilit că determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţiile de aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor H.G. nr.1550/2004, privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.10/2000.
În conformitate cu art.2(3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.10/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Aşadar, în acest caz nu se foloseşte la determinarea punctajului mediu anual în formula stabilită de art.78 (1) din Legea nr.19/2000, stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 3 la această lege, ci stagiul prevăzut de legea în vigoare la data stabilirii pensiei.
Pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în grupa I şi II de muncă un anumit număr de ani, Legea nr.3/1977, stabilea în art.14 (1) că: „persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă; b) un an şi trei luni pentru grupa II de muncă”.
Se pune problema interpretării prevederilor legale în sensul de a stabili dacă în formula de calcul prevăzută de art.78(1) din Legea nr.19/2000, se foloseşte un stagiu complet de cotizare de 30 de ani sau de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, pentru persoanele care se încadrează în ipoteza prevăzută de art.14 din Legea nr.3/1977.
Prin Decizia nr.40/22 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.334 din 20.0 5.2009, s-a stabilit că „dispoziţiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977, privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.
Contrar susţinerilor formulate prin recurs, nu se poate însă reţine că instanţa de fond nu a respectat această decizie, care este obligatorie, potrivit art.239 alin.3 Cod procedură civilă, întrucât aceasta se referă la interpretarea dispoziţiilor art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000, care nu sunt în discuţie în cauză.
Pentru identitate de raţiune însă, se pot reţine considerentele deciziei nr.40/2008, mai sus evocate, întrucât problema de drept este similară.
Decizia civilă nr. 1345/R-CA/05 septembrie 2011