CURTEA DE APEL BUCURESTI,SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE SI ASIGURARI SOCIALE, Decizia nr.3723/07.06.2011
-art.281 rap. la art. 76 si art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii
Prima instanta a retinut în mod legal si temeinic faptul ca decizia de desfiintare a postului salariatei, prealabila concedierii, nu reprezinta o decizie de concediere, dând o interpretare corecta a acestui act juridic, deoarece aceasta reprezinta un act decizional al angajatorului, dispus în conformitate cu prevederile art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii, act prin care acesta întelege sa-si stabileasca modul de organizare si functionare, si care este cenzurat de catre instanta de judecata doar incidental, ca act premergator emiterii deciziei de concediere.
Mai mult, Curtea apreciaza ca decizia nu reprezinta de desfiintare a postului salariatei, prealabila concedierii o decizie de concediere propriu zisa, ci dupa cum s-a aratat mai sus, actul anterior concedierii prin care angajatorul decide cu privire la forma sa de organizare si functionare acesta constituind un drept exclusiv al angajatorului care nu poate fi cenzurat de catre instanta de judecata decât pe cale incidentala, având într-adevar legatura însa cu decizia de concediere si fiind emis în vederea dispunerii masurii concedierii salariatului vizat prin actul decizional.
Prin sentinta civila nr. 7601/26.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti -Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în dosarul nr. 10560/3/2010, a fost adimsa în parte actiunea completata formulata de contestatoarea O.E., în contradictoriu cu intimata SC B.V.B. SA, fiind anulata decizia de concediere nr. 15/12.03.2010 emisa de intimata.
De asemenea, a fost dispusa reintegrarea contestatoarei pe functia detinuta anterior concedierii si a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data lncetarii contractului de munca, 12.03.2010, pâna la reintegrarea efectiva, fiind respinsa, în rest, cererea ca neîntemeiata.
A mai fost obligata pârâta la plata catre contestatoare a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În considerentele hotarârii judecatoresti, prima instanta a retinut ca:
Reclamanta a fost angajata in cadrul intimatei BVB ca expert financiar bancar in cadrul Departamentului A.P.R. cu contract de munca pe durata nedeterminata nr.132/1.08.2007 .
Prin decizia nr.69/9.02.2010 s-a luat hotârârea de desfiintare a postului contestatoarei cu motivarea ca aceasta desfiintare este motivata de dificultatile economice prin care trece pârâta care a înregistrat cheltuieli operationale ce depasesc semnificativ nivelul veniturilor operationale ce a condus la înregistrarea unor pierderi operationale importante , de volumul scazut al activitatii departamentului din care face parte contestatoarea , de necesitatea reducerii costurilor în cadrul BVB .
Prin decizia nr.15/12.03.2010 s-a dispus încetarea contractului de munca al contestatoarei începând cu 12.03.2010 în baza art.65 alin 1 din legea 53/2003 cu motivarea ca desfiintarea s-a produs ca urmare a reorganizarii pârâtei.
Instanta a analizat separat cele doua decizii contestate.
Prima decizie nr. 69/09.02.2010 nu reprezinta o decizie de concediere, ci un act prin care directorul general al BVB a hotarât anumite masuri organizatorice. Ulterior acestei decizii pârâta a declansat procedura de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului emitând decizia nr.15/12.03.2010 prin care contestatoarea a fost concediata.
Conform art. 71 alin. (3) din actul constitutiv al BVB, directorul general stabileste numarul de posturi în cadrul departamentelor societatii având astfel competenta de a emite astfel de acte.
Fata de cele retinute instanta a apreciat ca aceasta decizie nu poate fi anulata prin prisma criticilor formulate si prin prisma faptului ca unele critici privesc concedierea în sine a reclamantei si nu decizia de desfiintare a postului, reclamanta considerând ca aceasta decizie este decizia de concediere.
Analizând decizia de concediere propriu-zisa nr.15/12.03.2010 din punct de vedere al legalitatii prin care s-a dispus concedierea contestatorului instanta a retinut ca aceasta a fost emisa cu respectarea tuturor conditiilor de forma si de fond prevazute de art. 74 din codul muncii.
Tribunalul a retinut ca, sub aspect formal, decizia contestata respecta conditiile de forma impuse de prevederile din Codul Muncii în sensul ca pârâta a indicat motivele care determina concedierea si faptul ca contestatoarei i s-a acordat preaviz începând cu 10.02.2010, preavizul fiind cuprins între 10.02.2010 si 11.03.2010, preaviz comunicat prin înstiintarea nr.1290/10.02.2010.
În ceea ce priveste motivul privind nerespectarea art. 64 alin. (2) din Codul muncii, acest articol nu este incident în speta, ci numai în cazurile la care face trimitere expresa “în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si în cazul în care contractul individual de munca a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii. “
Instanta nu a putut retine nici critica ca decizia nr.15/12.03.2010 este nelegala in raport de faptul ca motivarea acesteia este una generica si face imposibila cenzurarea ei de catre instanta deoarece decizia cuprinde, motivul care determina concedierea constând în reorganizarea institutiei.
Analizând decizia sub aspectul temeiniciei instanta de fond a retinut ca:
Art. 65. din Codul Muncii arata ca ” (1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”
Din statele de functiuni rezulta ca postul contestatoarei a fost desfiintat, în anexa la decizia nr. 563/2010 aceasta nu mai apare în statul de functiuni începând cu 1.04.2010, ceea ce dovedeste ca desfiintarea postului a fost efectiva .
Instanta a analizat în ce masura desfiintarea postului contestatoarei a avut o cauza reala si serioasa.
Din decizia de desfiintare a postului nr.69/9.02.2010 rezulta ca s-a luat hotârârea de desfiintare a postului contestatoarei cu motivarea ca aceasta desfiintare este motivata de dificultatile economice prin care trece pârâta care a înregistrat cheltuieli operationale ce depasesc semnificativ nivelul veniturilor operationale ce a condus la înregistrarea unor pierderi operationale importante , de volumul scazut al activitatii departamentului din care face parte contestatoarea , de necesitatea reducerii costurilor în cadrul BVB .
Din bilantul economic depus la dosar rezulta ca la sfârsitul exercitiului financiar 2009 BVB a avut un profit de 8.329.762 lei iar conform recunoasterii pârâtei aceasta a acordat prime de Craciun cu motivarea ca acordarea primei de Craciun catre salariati a fost doar o încercare de a-i premia pentru activitatea acestora ca este o practica obisnuita în rândul societatilor comerciale si a încercat sa diminueze impactul negativ al crizei asupra salariatilor, chiar daca erau într-o situatie economica dificila, apelând în acest caz la veniturile financiare.
Fata de aceasta situatie rezulta ca desfiintarea postului reclmantei nu avut o cauza reala si serioasa.
Având în vedere cele retinute mai sus instanta a admis în parte actiunea, a anulat decizia de concediere nr. 15/12.03.2010 emisa de intimata, a dispus reintegrarea contestatoarei pe functia detinuta anterior concedierii, a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetarii contractului de munca, 12.03.2010, pâna la reintegrarea efectiva.
Instanta a respins cauza sub aspectul anularii deciziei nr.69/9.02.2010 pentru motivele aratate mai sus si sub aspectul daunelor morale deoarece contestatoarea nu a dovedit prejudiciul moral suferit.
Faptul ca, contestatoarea a considerat ca decizia este netemeinica si ca a plâns la primirea vestii ca a fost concediata nu este suficienta în sine pentru constatarea prejudiciului moral si acordarea daunelor morale.
Împotriva sentintei sus-mentionate, au declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatoarea si intimata, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct.7,8 si 9 si art. 304/1 Cod procedura civila, recurenta-contestatoare arata ca prin cererile adresate instantei a solicitat anularea a doua decizii-respectiv a deciziei nr.69/9.02.2010 prin care i s-a desfintat postul de expert financiar bancar din cadrul BVB si s-a dispus incetarea activitatii in baza art.65,67,73, CM si 74,78 si 80 din CCM la nivel national pentru anii 2007-2010,cu acordarea de preaviz precum si a deciziei nr.15/12.03.2010 privind incetarea contractului individual de munca.
Instanta in mod nelegal si netemeinic a respins cererea de anulare a deciziei nr.69/9.02.2010 motivind in mod cu totul nelegal ca aceasta decizie nu reprezinta o decizie de concediere ci un act prin care directorul general al BVB a hotarit anumite masuri organizatorice si ca ea trebuie analizata separat de decizia nr.15/12.03.2010 .
Instanta de fond a dat o interpretare gresita actului dedus judecatii,respectiv deciziei nr.69/9.02.2010 apreciind gresit ca aceasta decizie reprezinta un simplu act prin care directorul general al B.V. B. a hotarit anumite masuri organizatorice si indirect insinueaza ca nu ar avea legatura cu decizia nr.15/12.03.2010 care priveste concedierea in sine si ca nu ar fi criticat decizia de desfintare a postului ci numai concedierea in sine.
Asa cum s-a aratat si cu prilejul introducerii actiunii cit si cu ocazia judecatii in fond decizia nr.69/9.02.2010 nu reprezinta numai un simplu act organizatoric ci prin el directorul general a redus numarul total de posturi din cadrul BVB-cu doua posturi(inclusiv postul sau,masura ce ii afecta relatiile de munca cu intimata) si a modificat organigrama societatii, masuri ce nu puteau fi luate de catre directorul general ci de consiliul bursei conform art.71 al.2 din Actul constitutiv al BVB actualizat la 7.11.2009, si a art.16 din Regulamentul de organizare si functionare al Bursei,acest Consiliu administrând societatea conform art.40 al.I din actul constitutiv.
Ca este asa o dovedeste insasi actul depus de intimata BVB in timpul judecatii intitulat Hotarirea Consiliului Bursei nr.74/16.08.2010,act dat dupa concedierea subsemnatei prin care s-a redus numarul maxim de posturi din cadrul BVB la 57 si a mandatat pe directorul general sa indeplineasca formalitatile necesare si toate demersurile pentru punerea in a acestei hotariri.
In cazul sau hotarirea de reducere a posturilor nu a fost luata de catre Consiliul Bursei conform atributiilor conferite de actul constitutiv al Bursei ci de catre directorul general care nu avea in atributiile sale luarea acestei masuri ci numai punerea in executare a masurilor dispuse de consiliul Bursei cu privire la reducerea numarului de posturi.
Instanta de fond in considerentele hotaririi date confunda atributiile directorului general cu cele ale consiliului Bursei,facind trimitere la dispozitiile art.71 al.3 din Actul constitutiv al Bursei care se refera la cu totul alta situatie,respectiv la modul de impartire si de distributie al posturilor totale ale Bursei pe departamente si nu la posibilitatea legala sau nu a directoarei de a reduce numarul de posturi al Bursei.
Cu privire la aceasta critica pe care a formulat-o cu prilejul formularii actiunii in anulare a dec. nr.69/9.02.2010 si care conducea la nulitatea deciziei nr.69/9.02.2010 intrucit a fost luata cu incalcarea atributiilor conferite de Actul constitutiv in sarcina Consiliului Bursei, instanta de fond nu s-a pronuntat, ba mai mult ,contrar acestei critici a sustinut prin considerentele hotaririi date ca nu a formulat critica cu privire la masura desfintarii postului meu.
Pe de alta parte, decizia nr.69/9.02.2010 nu putea fi tratata separat de decizia nr.15/12.03.2010 intrucit sta la baza acestei din urma decizii,constituind temeiul acesteia din urma si facind corp comun cu aceasta. Solutia respingerii cererii sale de anulare a deciziei nr.69/9.02.2010 vine in contradictie cu solutia instantei de respingere a exceptiei formulate de catre intimata cu privire la indmisibilitatea cererii privind anularea acestei decizii.
Atacarea de catre contestatoare a masurii desfintarii postului sau, dispusa de catre directorul general prin dec.nr.69/9.02.2010 atit pentru motive de nelegalitate cit si pe motive de netemeinicie se impunea a fi facuta si admisa de catre instanta, cu atit mai mult cu cit masura viza incetarea contractului sau de munca prin desfintarea postului ceea ce constituie un conflict de munca de competenta solutionarii instantei de judecata conform art.281 din CM.
Totodata art.65 al.2 din CM se refera la notiunea de desfiintarea locului de munca-care trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa( care a constituit obiectul deciziei nr.69/9.02.2010 )si care a fost preluat ca temei al incetarii contractului sau de munca. Articolul de mai sus nu se refera la incetarea contractului sau de munca sau concedierea in sine a contestatoarei ci la criteriile si cauzele care trebuie sa stea la baza desfiintarii unui loc de munca pentru a fi legala masura.
Prin urmare cele doua decizii nu puteau fi analizate separat ci impreuna, prima fiind temeiul celeilalte/cu atit mai mult se impunea sa se admita actiunea privind anularea deciziei de desfintare a postului sau pentru motivele de nelegalitate invocate atit la fond cit si prin prezentul recurs cit si pentru motive de netemeinicie ce vizau faptul ca desfiintarea postului nu a avut la baza o cauza reala si serioasa(pentru motivele aratate pe larg in cele doua cereri si in concluziile orale si scrise formulate la fond) si nu sa se respinga ca neintemeiata actiunea privind anularea acestei decizii/ iar analiza cauzei care a stat la baza desfintarii postului sau sa se faca numai in cadrul deciziei de desfacere a contractului meu de munca/prin aceasta instanta de fond facind o aplicare gresita a legii/lasind in afara sanctiunii anularii o masura ce-i afecta contractul de munca care era luata nelegal si netemeinic.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimata arata ca în cuprinsul întâmpinarii si a concluzii lor scrise depuse în fata instantei de fond a aratat pe larg situatia raporturilor de munca dintre B.V.B. SA – BVB si intimata, iar în cuprinsul acestor acte procesuale a expus detaliat argumentele care demonstreaza netemeinicia tuturor sustinerilor contestatoarei.
Desfiintarea postului ocupat de recurenta intimata are la baza motive reale si serioase.
În mod complet eronat instanta de fond a apreciat ca desfiintarea postului ocupat de catre intimata nu ar fi avut o cauza reala si serioasa. Astfel cum s-a aratat în fata instantei de fond si cum rezulta în mod evident din documentele depuse la dosar (a se vedea în special Anexele nr. 13,14 si 15 la întâmpinare), situatia financiara a BVB s-a agravat continuu în ultimii ani. Concret, din bilanturile BVB pe ultimii ani rezulta ca subscrisa a suferit o scadere continua a profitabilitatii: (i) la sfârsitul exercitiului financiar 2007 BVB a avut un profit de 2x.xxx.xxx lei; (ii) la sfârsitul exercitiului financiar 2008 BVB a avut un profit de 1x.xxx.xxx lei; (iii) În timpul exercitiului financiar 2009 BVB a suferit pierderi În valoare de 1.xxx.xxx lei, iar la sfârsitul exercitiului financiar 2009 BVB a avut un profit de 8.xxx.xxx Iei
Concret, din analiza documentelor sus-mentionate reiese ca în anul premergator deciziei contestate, profitabilitatea BVB în anul 2009 a cunoscut un regres continuu de peste 70% fata de anul 2007(când intimata a fost angajata). Situatia financiara într-o continua depreciere, ca urmare a neacoperirii cheltuielilor prin veniturile operationale (veniturile obtinute din derularea obiectului de activitate al BVB), a facut obiectul preocuparii continue a conducerii BVB. În special în anul 2009 s-a încercat identificarea unor solutii pentru reducerea cheltuielilor în scopul echilibrarii raportului dintre veniturile operationale si cheltuielile operationale.
Acest aspect reiese fara putere de tagada din sedintele Consiliului BVB care au avut loc în cursul anului 2009,respectiv sedintele din data de 20.02.2009, 23.03.2009, 16.04.2009, 28.04.2009, 14.05.2009 (a se vedea Anexele nr. 16, 17, 18, 19, 20 si 21 la întâmpinare), în care s-a pus constant problema de a gasi solutii pentru ca veniturile financiare (ex. dobânzi) sa nu mai fie utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente, nesatisfacute cu veniturile operationale obtinute din activitatea salariatilor BVB.
În conditiile scaderii drastice a veniturilor operationale, s-a încercat în mod real reducerea, pe cât posibil a cheltuielilor fara a recurge la concedieri, cu mult înainte de masurile de reorganizare dispuse prin Decizia nr. 69/09.02.2010. Astfel, bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2009 (aprobat în decembrie 2008) a fostrectificat în cadrul sedintei AGA din 29-30.05.2009 (a se vedea Anexele nr. 21, 22 si 23 la întâmpinare).
În ciuda eforturilor, la sfârsitul exercitiului financiar 2009 situatia financiara a fost în continuare dificila si impunea adoptarea unor masuri suplimentare, cu atât mai mult cu cât criza economico-financiara determina ca si previziunile pentru perioada urmatoare sa fie sumbre. Acesta este contextul în care s-a decis desfiintarea unor posturi a caror existenta nu mai era justificata de volumul redus de activitate al departamentelor respective.
Astfel, Departamentul A.P.R. (în cadrul caruia era angajata intimata), a avut în anul 2009 cel mai redus nivel de activitate comparativ cu ultimii trei ani. În acest context si întrucât intimata a fost angajata cel mai recent (în anul 2007) comparativ cu ceilalti 3 colegi de departament (angajati în anii 1995, 1999 si 2005) si avea o experienta profesionala sub nivelul colegilor de departament, în mod obiectiv s-a decis desfiintarea postului pe care îI ocupa.
În plus, desfiintarea posturilor ocupate de E.O. si E. M. nu a fost singura masura luata în scopul diminuarii pierderilor. Conducerea BVB a dispus prin Decizia nr. 69/09.02.2010 si alte masuri, precum: renuntarea la acordarea sporului de vechime, recalcularea salariului brut de încadrare etc.
Instanta de fond a apreciat în mod gresit ca nu ar fi existat o cauza reala si serioasa pentru desfiintarea postului intimatei, raportându-se la profitul obtinut de BVB în anul 2009 .
În ciuda celor aratate mai sus si sustinute cu dovezi concludente în fata instantei de fond, aceasta din urma a tratat cu superficialitate argumentele sale. Astfel, pentru a analiza în ce masura desfiintarea postului intimatei a avut o cauza reala si serioasa, în considerentele sentintei recurate se face referire doar la bilantul al BVB pe anul 2009,din care reiese existenta unui profit la sfârsitul exercitiul financiar 2009. Însa instanta de fond pur si simplu a ignorat documentele contabile ale BVB din anii anteriori, din care reiese în mod evident o continua scadere a profitului subscrisei. cresterea cheltuielilor si raportul dintre cheltuieli si veniturile operationale. Concret, profitul din anul 2009 (8.xxx.xxx lei) a fost mai mic decât cel din anul 2008 (10.xxx.xxx lei), iar cel din anul 2008 – cu mult inferior fata de profitul obtinut în anul 2007(29.xxx.xxx lei).
Pentru a analiza situatia financiara a unei societati comerciale din perspectiva aprecierii realitatii motivelor care stau la baza concedierii unui salariat, nu este suficienta raportarea la un singur an si ignorarea situatiei de ansamblu a întregii perioade în care salariatul respectiv a fost -angajat. Existenta profitului într-un anumit an nu înseamna în mod automat, dupa cum eronat a apreciat instanta de fond, ca situatia economica nu ar justifica masuri precum desfiintarea unui post.
Recurenta-intimata a fost angajata în anul 2007, când situatia financiara a BVB a fost mult mai buna. Începând cu acest an, situatia financiara a intimatei s-a depreciat continuu, ajungându-se la o profitabilitate de aproape 3,5 ori mai mica în anul 2009, când postul ocupat de intimata a fost desfiintat. Mai mult, chiar profitul din anul 2009 a fost obtinut exclusiv din veniturile financiare ale BVB (de ex. dobânzi din plasamente bancare) si nu din veniturile operationale(obtinute din desfasurarea obiectului de activitate al intimatei). Acesta este motivul pentru care conducerea BVB a considerat necesara luarea unor masuri de diminuare a cheltuielilor, printre care desfiintarea a doua posturi, renuntarea la acordarea sporului de vechime, recalcularea salariului de încadrare etc.
Instanta de fond a ignorat cu desavârsire împrejurarile cu privire la contextul desfiintarii postului ocupat de recurenta intimata, astfel încât se impune cenzurarea sentintei recurate sub acest aspect.
Instanta de fond a apreciat în mod gresit ca nu ar fi existat o cauza reala si serioasa pentru desfiintarea postului intimatei, raportându-se la acordarea de prime de Craciun în 2009.
În esenta, instanta de fond a considerat ca acordarea de prime de Craciun salariatilor BVB semnifica faptul ca situatia economica a societatii ar fi una optimista. Motivarea instantei este, însa, fundamental gresita. În primul rând, pentru evitarea oricarui dubiu, precizeaza ca primele acordate de BVB nu au reprezentat un bonus acordat în considerarea sarbatorii Craciunului (spre exemplu, prime de Paste nu se acorda). Aceasta prima s-a acordat la sfârsit de an, iar denumirea generica de “prima de Craciun” este data de faptul ca se acorda în preajma unei sarbatori asociate prin traditie cu oferirea de cadouri. Astfel, cum s-a mentionat si în fata instantei de fond, primele au reprezentat o premiere a salariatilor intimatei pentru activitatea desfasurata în decursul anului. Acesta este si motivul pentru care primele sunt inegale valoric.
În al doilea rând, simplul fapt al acordarii unor prime de final de an în 2009 nu reprezinta o dovada a faptului ca situatia financiara a BVB ar fi înfloritoare. Intentia recurentei de a-si premia salariatii nu poate fi apreciata ca o dovada a unei situatii economice bune. Situatia financiara a BVB a fost dificila, iar acest fapt este demonstrat pe deplin de evidentele contabile ale subscrisei, în care sunt evidentiate pierderi consistente În privinta veniturilor operationale. Astfel cum a retinut si instanta de fond, prin acordarea primelor de sfârsit de an recurenta a încercat sa diminueze impactul negativ al crizei asupra salariatilor, apelând în acest scop la veniturile financiare, respectiv cele obtinute altfel decât prin exercitarea obiectului de activitate al BVB (de ex. dobânzi din plasamente bancare). Este de mentionat ca societatea nu a mai acordat în cursul anului 2009 participari la profit ori prime de vacanta si nici alte prime de merit pentru realizari deosebite, astfel cum s-a întâmplat în anii anteriori.
De altfel, chiar si în prezent situatia financiara a societatii este în continuare una dificila, cauzata de diminuarea activitatii pe piata bursiera administrata de BVB si scaderea în continuare a veniturilor operationale. Astfel, pe lânga desfiintarea celor doua posturi prin Decizia nr. 69/09.02.2010, s-a hotarât o noua reducere a personalului BVB. Relativ recent, prin Hotarârea nr. 74/16.08.2010 (depusa în fata instantei de fond la termenul de judecata din data de 12.10.2010), Consiliului Bursei a decis ca numarul maxim de posturi sa fie de 57, mai mic decât numarul posturilor existente În urma concedierii contestatoarei, respectiv 65.
Urmeaza, asadar, ca directorul general sa procedeze din nou la masura desfiintarii de posturi în cadrul departamentelor BVB.
Rezulta din cele aratate în cuprinsul prezentei sectiuni ca desfiintarea postului ocupat de contestatoare a fost determinata de motive reale si serioase, independente de persoana acesteia. Prin urmare, se impune cenzurarea sentintei recurate si sub acest aspect.
Recurenta a sustinut ca în mod corect Tribunalul a apreciat ca în cauza nu poate fi vorba de nulitatea a Deciziei nr. 69/09.02.2010, de lipsa de competenta a directorului general al BV a în a dispune desfiintarea de posturi în cadrul societatii, de nerespectarea conditiilor de forma si de fond cu privire la decizia de concediere a intimatei, si ca în mod corect instanta de fond a respins capatul de cerere privind acordarea de daune morale.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, încuviintata la solicitarea recurentei-contestatoare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, precum si, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 3041 Cod proc. civila, Curtea retine urmatoarele:
Astfel, sunt nefondate sustinerile recurentei contestatoare, referitoare la împrejurarea ca prima instanta ar fi retinut în mod nelegal faptul ca decizia nr.69/09.02.2010 nu ar reprezenta o decizie de concediere, dând o interpretare gresita acestui act juridic, deoarece aceasta reprezinta un act decizional al angajatorului, dispus în conformitate cu prevederile art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii, act prin care acesta întelege sa-si stabileasca modul de organizare si functionare,si care este cenzurat de catre instanta de judecata doar incidental, ca act premergator emiterii deciziei de concediere.
Mai mult, Curtea apreciaza ca decizia nr.69/09.02.2010 nu reprezinta o decizie de concediere propriu zisa, ci dupa cum s-a aratat mai sus, actul anterior concedierii prin care angajatorul decide cu privire la forma sa de organizare si functionare acesta constituind un drept exclusiv al angajatorului care nu poate fi cenzurat de catre instanta de judecata decât pe cale incidentala, având întradevar legatura însa cu decizia de concediere si fiind emis în vederea dispunerii masurii concedierii salariatului vizat prin actul decizional.
Nefondate sunt si sustinerile recurentei contestatoare potrivit careia decizia în discutie nu era de competenta directorului general al societatii, ci era o atributie a Consiliului Bursei, câta vreme potrivit art.71 alin.3 din actul constitutiv al societatii aflat la fila 108 din dosarul de fond se prevede ca directorul general al societatii are competenta de a stabili numarul de posturi aferent fiecarui departament si activitatile corespunzatoare responsabilitatilor fiecarui departament din cadrul societatii, dupa cum corect a retinut si prima instanta.
Dispozitiile art.71 alin.2 din actul constitutiv al societatii, prevad în competenta Consiliului Bursei atributia de a stabili doar numarul maxim de posturi si responsabilitatile fiecarui departament din societate, iar nu aceea de a stabili numarul de posturi ale fiecarui departament, atributie ce revine directorului general al societatii si care a fost exercitata prin emiterea deciziei nr.69/2010, în mod legal si temeinic.
Nefondate sunt si sustinerile recurentei contestatoare potrivit carora respingerea cererii sale de anulare a actului decizional al angajatorului ar veni în contradictie cu respingerea exceptiei inadmisibilitatii acestui capat de cerere, câta vreme Tribunalul a apreciat ca cererea în discutie chiar daca este admisibila, nu este fondata, având în vedere si prevederile art.281 rap. la art. 76 si art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, interpretate sistematic si rational, dispozitii ce prevad posibilitatea de a deduce instantei un conflict de drepturi având ca obiect decizia de concediere,(aceasta reprezentând decizia de încetare a contractului individual de munca, iar nu actul decizional preparatoriu reprezentat de decizia de desfiintare a postului ocupat de salariatul ce urmeaza a fi concediat, dupa cum sustine fara temei recurenta); chiar daca cele doua decizii se analizeaza împreuna în cadrul contestatiei formulate de salariat împotriva deciziei de concediere, instanta de judecata dispune cu privire la decizia de concediere dedusa cenzurii sale, iar nu cu privire la masura organizatorica preparatorie a angajatorului dupa cum sustine recurenta-intimata, iar în cazul desfiintarii deciziei de concediere angajatorul, în cadrul executarii sentintei, va reînfiinta postul desfiintat prin concedierea nelegala.
Au fost apreciate ca nefondate sunt si criticile formulate de catre recurenta -pârâta, deoarece prima instanta coroborând probele administrate în cauza a retinut în mod corect ca desfiintarea postului ocupat de recurenta-contestatoare nu a avut o cauza reala si serioasa, în conditiile în care chiar daca, într-adevar situatia financiara a angajatorului a fost mai putin profitabila la sfârsitul anului financiar 2009 în raport de cea a anilor 2007-2008, însa nu este mai putin adevarat ca aceasta a avut un profit considerabil în anul 2009 si ca mai mult, si a premiat la sfârsitul anului 2009, salariatii, aspect care nu justifica în raport de prevederile art.65 din Codul muncii desfiintarea postului salariatei din cadrul societatii invocându-se situatia economica a societatii.
Nu are relevanta în cauza sursa profitului financiar realizat de catre recurenta-pârâta, câta vreme societatea a realizat un profit chiar daca diminuat totusi considerabil, sens în care relevant este bilantul contabil al societatii pe anul 2009, acesta fiind raportat tocmai la documentele contabile ale BVB din anii anteriori, contrar celor sustinute de catre recurenta.
Chiar daca premierea salariatilor BVB de la sfârsitul anului 2009 a avut în vedere activitatea acestor salariati pe întregul an, aceasta poate fi considerata, dupa cum corect a apreciat si instanta fondului, drept un argument ce contrazice sustinerile recurentei referitoare la situatia financiara precara a angajatorului si care nu ar fi permis în masura în care ar fi fost reala, acordarea vreunui stimulent personalului salariat.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art.312 Cod procedura civila, a respins recursurile, ca nefondate.
