Neînscrierea în decizia de sancţionare disciplinară a tuturor elementelor obligatorii enunţate în art. 268 alin. (2) C.muncii atrage nulitatea absolută a respectivei decizii, nemaifiind necesară analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 660 din 23 octombrie 2007
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4708/86 din 19.05.2006, contestatorul M.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata SC A. SA să se dispună anularea deciziei de sancționare nr. 92 din 08.05.2006, prin care s-a dispus reducerea salariului timp de 3 luni.
Motivând contestația s-a arătat că prin decizia contestată a fost sancționat disciplinar prin reducerea salariului pe timp de 3 luni, fără a se specifica procentul aplicat, decizia emisă fiind astfel nelegală. A mai susținut netemeinicia deciziei de sancționare prin lipsa unor dovezi concludente privind săvârșirea abaterii disciplinare, emiterea deciziei cu încălcarea prevederilor legale referitoare la cercetarea disciplinară, încălcarea dreptului la apărare prin faptul că nu a fost asistat de un membru al sindicatului, nu s-au respectat criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare în sensul că angajatorul nu a avut în vedere gravitatea abaterii disciplinare, gradul de vinovăție, consecințele abaterii, comportarea la serviciu precum și faptul că anterior nu a fost sancționat.
Totodată a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, că nu a săvârșit nici o faptă ilicită descriind în detaliu modul de realizare a sarcinilor de serviciu la data de 8.04.2006, ca operator hidraulic, faptul că a executat un ordin de serviciu de a deschide bazinul de incendiu dar a anunța imediat brigada de pompieri, invocând și faptul că nu este dată culpa sa ci a altor salariați.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea ca nefondată a contestației susținând nerespectarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului, dispozițiile de serviciu, regulile de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și Codul muncii, prejudiciind astfel buna desfășurare a activității.
S-a arătat că decizia de sancționare a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern al unității prin care se stabilește că pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu se poate dispune reducerea salariului pe o durată de 1-3 luni cu 10% așa încât a considerat că sancțiunea a fost individualizată, întrucât petentul a cunoscut dispozițiile regulamentului.
Cât privește susținerile pe fondul cauzei s-a arătat că la data de 8.04.2006, contestatorul fiind de serviciu în tura de noapte nu a respectat atribuțiile stabilite prin fișa postului și dispozițiile de serviciu, cauzând scăderea presiunii la apa furnizată către populație prin faptul că nu a efectuat manevrele necesare pentru menținerea presiunii de alimentare cu apă a locatarilor, nu a informat imediat conducerea unității ci a sunat la brigada de pompieri, depășindu-și atribuțiile de serviciu. S-a mai susținut că a fost efectuată în mod legal cercetarea disciplinară și s-au respectat criteriile de individualitate a sancțiunii disciplinare.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 839 din 11.06.2007 a respins ca nefondată contestația.
Prin considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia contestată nr. 92 din 08.05.2006, contestatorul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni, conform art. 264 alin. (1) lit. d) C.muncii și art. 21 pct. 1, art. 19 și art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern al SC A. SA.
Ca abatere disciplinară s-a reținut în sarcina contestatorului că nu ar fi efectuat manevrele necesare la vane în vederea menținerii presiunii suficiente pentru alimentarea cu apă a orașului, potrivit fișei postului și dispozițiilor de serviciu, iar în cazul în care nu ar fi reușit acest lucru, nu a anunțat conducerea agenției despre scăderea nivelului apei în rezervoarele de înmagazinare, în vederea dispunerii de către aceasta a unor masuri pentru prevenirea acestor situații, sunând însă la brigada de pompieri și alarmând cadrele unității militare despre faptul că a consumat rezerva de incendiu a acestora precum și faptul că săvârșirea abaterii a fost confirmată atât cu prilejul efectuării cercetării prealabile cât și prin declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv M.M. și G.D., care i-a comunicat ce manevre trebuiau efectuate.
Totodată s-a reținut că din raportul de expertiză întocmit de expertul M.M. a rezultat că în rezervorul de la Runc era suficientă cantitate de apă pentru a se asigura consumul populației dar și rezerva de incendiu, la presiunile normale de utilizare, că cercetarea disciplinară a fost efectuată iar salariatul nu și-a manifestat opțiunea de a fi asistat de un membru de sindicat, iar sancțiunea a fost aplicată conform art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern, cu respectarea limitei prevăzute de lege.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., susținând nelegalitatea deciziei de sancționare emisă de unitate cu încălcarea dispozițiilor Codului muncii, reiterând susținerile din contestația inițială.
Pe fondul cauzei a susținut în esență că nu a săvârșită nici o abatere disciplinară, că martorii audiați în cauză nu au făcut nici o referire la faptul că șeful ierarhic al contestatorului, inginer G.D. l-a anunțat pe contestator în legătură că scăderea presiunii apei și i-a dat ordin să deschidă vana de incendiu, că acest ordin trebuie respectat conform prevederilor regulamentului de ordine interioară.
A mai arătat că aceste ordine au fost transmise de șeful ierarhic superior, situație dovedită cu procesele-verbale, și către alți operatori hidraulici și întrucât vanele de incendiu nu se acționează decât în caz de incendiu nu poate fi reținută culpa pentru nerespectarea unui ordin nelegal, atâta timp cât avea obligația de a respecta normele PSI. Din moment ce toți operatorii primeau dispoziția de a se efectua manevre la vanele de incendiu ale rezervoarelor înseamnă că nu era suficientă apă pentru menținerea presiunii în rețeaua de distribuție a orașului, dovadă fiind procesele verbale depuse la dosar, susținând faptul că în cauză se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, de către un expert specialist în instalații hidraulice.
Recursul, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor dosarului se constată că prin decizia nr. 92 din 08.05.2006, emisă de SC A. SA, contestatorul M.G., operator hidraulic în cadrul Agenției C.M. a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe 3 luni.
La emiterea deciziei s-a avut în vedere referatul nr. 4066 din 14.04.2006 întocmit de directorul Agenției C.M. și referatul nr. 4409 din 2.05.2006, întocmit ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, reținându-se ca faptă ilicită în sarcina contestatorului faptul că la data de 8.04.2006, în jurul orelor 20.15 s-a întrerupt alimentarea cu apă potabilă a etajelor superioare la blocurile municipiului, situație ce s-a datorat contestatorului care nu ar fi efectuat manevrele necesare pentru menținerea unei presiuni suficiente pentru alimentarea cu apă a orașului precum și faptul că nu a anunțat conducerea unității despre scăderea nivelului apei în rezervoarele de înmagazinare.
S-a mai menționat în cuprinsul aceleiași decizii că salariatul a încălcat dispozițiile prevăzute în regulamentul intern al SC A. SA, prin fișa postului și din Codul muncii, fără a se specifica ce prevederi au fost încălcate, iar prin dispozițiile art. 1 din cuprinsul deciziei enunțate s-a dispus sancționarea prin reducerea salariului pe timp de 3 luni cu trimitere la dispozițiile art. 264 alin. (1) lit. d) C.muncii și art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern fără a se specifica însă cuantumul efectiv al diminuării salariale.
Or, potrivit art. 268 C.muncii aplicarea sancțiunii disciplinare se dispune prin decizie, emisă în formă scrisă, care sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, pe lângă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat.
Deși în cuprinsul deciziei s-a făcut referire la art. 21 pct. 1 din regulamentul intern și acest text se referă la obligația generală de realizare a normei de muncă sau după caz la îndeplinirea atribuțiilor stabilite conform fișei postului.
Faptul că ulterior unitatea a precizat că sancțiunea disciplinară a fost dată contestatorului pentru că acesta nu a respectat o dispoziție dată de șeful direct și că având dubii asupra dispoziției nu a anunțat organele de conducere pe cale ierarhică, inclusiv SC A. SA Suceava, conform dispozițiilor de serviciu și a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice alimentare cu apă și canalizare, nu este de natură să suplinească lipsa elementelor obligatorii din cuprinsul deciziei de sancționare.
De altfel și Curtea Constituțională, investită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) C.muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 a stabilit în mod constant că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, au rolul de a-l informa corect și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, aceste mențiuni fiind necesare și pentru instanța de judecată pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 389/2005, 581/2007, 319/2007, 654/2007 ale Curții Constituționale).
Drept consecință, cum unitatea nu a înscris pe decizia de sancționare toate elementele obligatorii enunțate prin art. 268 alin. (2) C.muncii și nici nu a stabilit cuantumul sancțiunii, se va constata nulitatea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei.
Față de cele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul a fost admis cu consecința admiterii contestației și a anulării deciziei de sancționare nr. 92 din 08.05.2006.
