– să se constate nulitatea absolută a deciziei contestate, pentru nerespectarea prevederilor art. 267, alin.1 Codul muncii:
– să se dispună anularea acestei decizii, cu obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită contestatoare, de la data la care nu a mai fost primită la muncă şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi plata îndemnizaţiei aferente concediului de odihnă, efectuat în perioada 04.06.2009 – 31.08.2009, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei plăţi, la data plăţii efective;
– să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată;
Intimata a depus întâmpinare la dosar (fila 11) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.
La dosar părţile au depus acte.
Potrivit art. 285 din Codul muncii, prezenta acţiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Din analiza actelor şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
Prin decizia nr.163/6.07.2009 SC V. SRL Bacău a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă al d-nei C.M., începând cu 30.06.2009, conform art.264 alin.(1) lit.f) din Codul muncii şi art.34 pct.6 din regulamentul intern al societăţii (f.4).
Potrivit art. 267 din Codul muncii:
(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Actele depuse la dosar, însă, nu fac dovada îndeplinirii procedurii de cercetare prealabilă de către intimată, căreia îi revenea sarcina probei, în temeiul art.287 cpc, şi care, prin întâmpinarea formulată (f.12), a susţinut că salariata ar fi primit convocarea, astfel cum rezultă din dovezile ataşate dar a refuzat să se prezinte la data stabilită, respectiv 29.06.2009; astfel, în recipisa de confirmare a primirii din 19.06.2009, depusă la dosar (f.21), nu se arată ce anume s-a expediat şi nici numele persoanei care semnează de primire.
În consecinţă, considerând că intimata nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau potrivit dispoziţiilor legale citate, în temeiul art. 76 din Codul muncii, admiţând contestaţia, va constata nulitatea absolută a deciziei nr.163/6.07.2009 iar în temeiul art.78 din acelaşi act normativ va obliga intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale calculate începând cu 30.06.2009 şi până la data pronunţării, în sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Referitor la cererea reclamantei privind plata indemnizaţiei de concediu de odihnă, concediu pe care aceasta susţine că l-ar fi efectuat în perioada 04.06.2009 – 31.08.2009, se impun următoarele constatări:
– pentru perioada 01.06.2009 – 07.06.2009, contestatoarea a fost în concediu medical, aşa cum ea însăşi recunoaşte, fiind depuse şi acte în acest sens la dosar (f.52), deci pentru perioada 04- 07 iunie 2009 ea a primit indemnizaţia de concediu medical, neavând dreptul şi la indemnizaţia de concediu de odihnă.
– pentru perioada 08.06.2009 – 31.08.2009 intimata nu recunoaşte că salariata ar fi fost în concediu de odihnă, mai ales că aceasta avea deja desfăcut disciplinar contractul de muncă de la 30.06.2009.
– în plus, contestatoarea nu a făcut dovada că cererea sa de acordare a concediului de odihnă începând cu 04.06.2009 şi până la 31. 08.2009 (f.48) a fost depusă şi înregistrată la angajator; cu atât mai mult, contestatoarea nu a putut dovedi aprobarea acestei cereri.
În consecinţă, cererea privind plata indemnizaţiei de concediu de odihnă urmează a fi respinsă ca nefondată.
Dând eficienţă dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga intimata să plătească 500 lei contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat (chitanţa 50/04.2006.2010 –f.74).
Instanţa admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea C.M.
