C. muncii, art. 269. alin. (3), art. 270
Despăgubirile pe care angajatorul a fost obligat a le plăti salariatului concediat nu se datorează vreunei culpe a salariatului pârât în îndeplinirea atribuţiilor funcţiei sale, cât timp o asemenea culpă nu a fost stabilită pe calea unei hotărâri judecătoreşti.
Măsura desfacerii contractului de muncă a fost luată cu bună-credinţă de persoana împotriva căreia s-a îndreptat angajatorul, în considerarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la interdicţia angajării şi menţinerii în funcţia de paznic a unei persoane incompatibile cu această funcţie şi pentru care avizul organelor de poliţie nu era favorabil.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 636R din 20 februarie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 192/LM/AS din 27 septembrie 2005, Trib. Giurgiu a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei S. în contradictoriu cu pârâtul B.M., a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâtul nu a acţionat cu rea crcdinţă atunci când a proccdat la dcsfacerea contractului de
muncă al numitului V.E. în urma avizului negativ transmis de postul de poliţie S., din carc rezulta că respectivul paznic figurează cu antecedente penale în evidenţa operativă.
Tribunalul a considerat că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului B.M. pentru prejudiciul de 43.449.773 lei, care nu s-a produs din vina acestuia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Primăria Comunei S., criticând soluţia pentru motive ce se pot încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel:
In mod greşit au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. şi greşit a apreciat instanţa nevinovăţia intimatului.
Tribunalul a fost învestit cu o acţiune în regres în contra celui care, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, a dispus nelegal desfacerea unui contract de muncă şi pentru care persoana a suferit un prejudiciu.
Referitor la fapta intimatului (de a desface contractul de muncă), s-a stabilit în mod irevocabil că aceasta a fost nelegală şi, în consecinţă, aptă de a naşte dezdăunări.
Dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. stabilesc atragerea răspunderii atât pentru intenţie, dar şi pentru greşeală, imprudenţă sau neglijenţă.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, fiind vorba de o acţiune în regres, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, prezenta cauză este de competenţa instanţelor civile.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază recursul formulat ca fiind nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Recurenta reclamantă a învestit instanţa în prezenta cauză cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii şi ale art. 998-999 C. civ., aşa cum rezultă atât din motivarea în drept a cererii de chemare în judecată cât şi din arătarea motivelor de fapt care au determinat-o.
In mod corect, prima instanţă a reţinut, din analiza probatoriului şi o judicioasă încadrare a situaţiei de fapt ce conturează speţa supusă judecăţii, că acele condiţii necesare angajării răspunderii patrimoniale a intimatului pârât nu sunt întrunite.
Astfel, prin chiar considerentele sentinţei civile nr. 23/LM din 15 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, hotărâre prin care a
fost anulată dispoziţia de dcsfacerc a contractului de muncă al numitului V.E., s-a reţinut, referitor la măsura desfacerii contractului de muncă al susnumitului, că greşit această măsură s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 130 lit. e) C. muncii, nu s-a reţinut că a fost dispusă cu rea credinţă, caz în care s-ar fi putut angaja răspunderea civilă patrimonială.
Curtea apreciază că sentinţa atacată pe calea recursului de faţă este temeinică şi legală, întrucât dispoziţiile pe care recurenta a fost obligată a le plăti nu se datorează vreunei culpe a intimatului pârât în îndeplinirea atribuţiilor funcţii sale, cât timp o asemenea culpă nu a fost stabilită pe calea unei hotărâri judecătoreşti.
Măsura desfacerii contractului de muncă al numitului V.E. prin dispoziţia nr. 65 din 27 ianuarie 2003 a fost motivată de neîndeplinirea de către acesta, la data angajării, a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 18/1996, justificată prin adresa nr. 225350 din 30 decembrie 2002 a Postului de Poliţie S. referitoare la faptul că numitul V.E. figura înregistrat cu o condamnare în evidenţa organelor de poliţie, ceea ce contravenea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 18/1996.
Aşadar, intimatul pârât a luat măsura desfacerii contractului de muncă în considerarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la angajarea şi menţinerea în funcţie de paznic a unei persoane incompatibile cu această funcţie şi pentru care avizul organelor de poliţie nu era favorabil. Găsind că prima instanţă a realizat o corectă apreciere a probelor administrate şi o încadrare corectă în drept a situaţiei de fapt, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
