Decizie de concediere ce nu conţine criteriile de stabilire a ordinii de prioritate menţionate în art. 69 alin.(2) lit. d) din C.muncii. Lipsa de relevanţă a indicării lor pur formale. Anulare


Este necesar ca angajatorul să facă dovada modului de aplicare a criteriilor de selecţie a personalului, respectiv a faptului că cel concediat s-ar afla în vreuna din situaţiile limitativ prevăzute în decizia de concediere. Prin urmare, fără a contesta realitatea desfiinţării unor locuri de muncă de natura celui ocupat de reclamant şi cauza serioasă a acestei măsuri, trebuie justificată în raport de criteriile de concediere enunţate în decizie şi selectarea reclamantului pentru concediere. Dacă în cauză nu s-a făcut dovada că în cazul contestatorului este aplicabil vreunul din criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate, curtea constată că criticile aduse deciziei de concediere sub acest aspect, sunt fondate.

Secţia I-a civilă, Decizia nr. 4652 din 12 noiembrie 2012

Prin sentința civilă nr. 4743 din 04.05.2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâta SNTFC SA – Sucursala TF Cluj și s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 1 Ad/79 din 15.07.2011 emisă de către pârâtă.

S-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei.

A fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul,începând cu data emiterii deciziei și până la reîncadrarea efectivă, cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.

A fost respins petitul privind plata daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 1Ad/79 din 15.07.2011, ca urmare a concedierilor colective operate in cadrul pârâtei conform programului de restructurare și reorganizare a acesteia nr. 1/137/17.01.2011 și notificării nr. 1/2176/176/2011, s-a dispus concedierea reclamantului de pe postul de revizor tehnic de vagoane din cadrul RTFC CLUJ / Divizia Exploatare / Revizii Vagoane /Revizia de Vagoane Cluj / Post Revizie Dej, începând cu data de 18.07.2011, reținându-se ca motiv al concedierii situația economico-financiară a societății menționată în Programul de restructurare și reorganizare. S-au indicat criteriile prioritare pentru stabilirea ordinii persoanelor concediate și anume: cumulul de funcții respectiv cumulul pensiei cu salariul, calitatea de asociat la alte societăți comerciale, îndeplinirea condițiilor de vârstă, standard și stagiu de cotizare pentru pensionare, îndeplinirea condițiilor de pensionare la cerere.

Potrivit art. 69 alin. (3) din C.muncii, criteriile avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective, prevăzută de lege sau în contractele colective de muncă se aplică numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.

Conform art. 76 din C.muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritate menționate în art. 69 alin. (2) lit. d din C.muncii.

Prin urmare, criteriile prevăzute de art. 69 alin. (2) lit. d) C.muncii se aplică numai subsecvent aplicării criteriului competenței profesionale, stabilit ca urmare a evaluării obiectivelor de performanță. Este lipsită de relevanță împrejurare că pârâta nu a stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă procedura realizării evaluării obiectivelor de performanță. De altfel ,din cuprinsul C.C.M. aplicabil la nivelul pârâtei rezultă asumarea de către aceasta a obligației de a stabili criteriile de apreciere a competenței profesionale în vederea concedierii colective și ca atare pârâta nu își poate invoca propria culpă în acest sens deoarece, prevederile art. 69 alin. (3) din C.muncii stabilesc dreptul salariatului de a fi în primul rând evaluat profesional atunci când se pune problema concedierii colective, scopul acestei prevederi legale fiind înlăturarea arbitrariului și prin urmare, protecția drepturilor sale.

în cazul concedierii reclamantului se constată că nu a operat nicio evaluare a competenței sale profesionale și nicio comparație între competența sa profesională și cea a celorlalți revizori, având în vedere că prin Adresa nr. 12/27.06.2011 președintele sindicatului a informat conducerea societății pârâte că reclamantul, alături de alte 5 persoane propuse pentru concediere, are pregătire și experiență profesională și pot fi scoși de pe lista de concedieri colective, urmând a fi înlocuiți cu personal enumerat într-un tabel anexă.

Prin urmare, încălcându-se prevederile art. 69 alin. (3) din C.muncii, decizia de concediere a fost lovită de nulitate absolută. Conform art. 78 din C.muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege a fost lovită de nulitate absolută.

Criteriile disciplinare invocate de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării nu pot fi luate în considerare, acestea nefiind enumerate în cadrul deciziei de concediere și, mai mult, existența unor sancțiuni în sarcina reclamantului nu au fost dovedite de pârâtă.

Mai mult aspectele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii introductive de instanță au fost confirmate în mare parte de către pârâtă prin răspunsurile la interogatoriu.

Instanța a apreciat că decizia de concediere este motivată, fiind indicată situația economico-financiară precară a societății, indicatorii economici fiind menționați în programul de restructurare și reorganizare a pârâtei la care decizia face trimitere.

Pentru aceste considerente, în baza art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 65, 66, 69, 76, 78-80 din C.muncii, instanța a admis în parte acțiunea, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 1Ad/79 din 15.07.2011 emisă de către pârâtă, a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei, a obligat pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei și până la reîncadrarea efectivă.

Instanța a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale, întrucât reclamantul nu a dovedit suferințele morale.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SNTFC SA – Sucursala TF Cluj, solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea contestației împotriva deciziei de concediere.

în motivarea recursului pârâta a arătat că faptul că postul ocupat de contestator a fost efectiv desființat rezultă din situația privind numărul și structura personalului existent la subunitatea la care a fost angajat, respectiv Revizia de Vagoane Cluj – Postul Revizie Dej, conform statelor de funcții din 30.06.2011 și din 1.08.2011, înainte de începerea procesului de reorganizare și restructurare a unității cât și după finalizarea acestui proces.

Astfel la data de 30.06.2011 la subunitatea Revizia de Vagoane Cluj – Postul Revizie Dej erau prevăzute un număr de 33 posturi normate, dar în urma reorganizării și restructurării unității, Postul Revizie Dej a fost desființat, neexistând nici un post prevăzut în statul de funcții de la data de 1.08.2011.

S-a precizat că în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de pe anul 2011-2012, la aplicarea efectiva a reducerii de personal s-a avut în vedere atât competenta profesionala cât și disciplina în munca a salariaților din cadrul formațiilor de lucru care urmau să-și reducă activitatea.

în mod greșit instanța de fond a reținut ca unitatea nu a respectat prevederile art. 69 alin. (2) lit. d) din C.muncii și nu a efectuat nici o evaluare a competențelor profesionale ale contestatorului și nicio comparație între competența sa profesională și a celorlalți revizori.

Procedura de evaluare s-a efectuat în unitate conform prevederilor noului Regulament Intern al RTFC Ardeal, în care au fost stabilite „Criteriile și procedurile de evaluare profesionale” doar începând din data de 4 august 2011, când procedura de evaluare a fost aprobată prin Hotărârea AGA nr. 9/4.09.2011, astfel că la data în care s-a dispus desfacerea contractului de muncă nu a existat o procedură de evaluare profesională a persoanelor concediate, ci au fost respectate doar criteriile prevăzute în Contractul colectiv de muncă pe 2011-2012.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 76 lit. c) din C.muncii republicat, în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d) din același act normativ.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, la art. 4 din decizia de concediere contestată sunt indicate următoarele criterii avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, în baza legii și/sau a contractelor colective de muncă: a) salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt;

b) salariații care au alt loc de muncă sau cumulează pensia cu salariul;

c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la limita de vârstă;

d) persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.

Din probele administrate în cauză Curtea constată însă că intimata nu a făcut nicio dovadă cu privire la aplicarea corectă a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități și de departajare între salariați, prevăzute la art. 4 din decizia contestată și nici dacă vreunul dintre criteriile respective este aplicabil în cazul contestatorului.

în raport de cerința legală instituită de art. 76 din C.muncii republicat Curtea reține că nu este suficient ca aceste criterii să fie formal indicate în decizie, doar pentru a se îndeplini aparent o cerință legală impusă de textul de lege, ci este necesar ca aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate în cazul concedierilor colective să fie riguros și efectiv aplicate, pentru o selectare clară și reală a salariaților ce trebuie concediați în cadrul unei asemenea proceduri, cel puțin unul dintre aceste criterii trebuind să fie aplicabile salariaților concediați.

Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond intimata a susținut că, în ceea ce privește criteriile de disponibilizare, conform adresei nr. 11Ad/a/129 col 2011 a serviciului Resurse Umane, Organizare a RTFC Ardeal, pe lângă criteriile stabilite la art. 65 alin.7 din Contractul Colectiv de muncă pe anii 2011/2012, la baza concedierilor colective au stat și criteriile privind starea disciplinară și competența salariaților.

Având în vedere însă că menționarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierilor colective este reglementată de art. 76 lit. c) C.muncii ca o condiție obligatorie de legalitate a deciziei de concediere, Curtea reține că nu este posibilă completarea ulterioară a altor criterii, a căror incidență de altfel nici nu a fost dovedită în privința contestatorului.

în acest sens, Curtea reține că nu s-a făcut proba unei evaluări profesionale a reclamantului în vederea stabilirii nivelului său de competență, după cum nu s-a dovedit de către pârâtă, căreia îi revine sarcina probei, că reclamantul a fost sancționat disciplinar.

Raportat la aspectul invocat de pârâtă recurs în sensul că Revizia de Vagoane Dej a fost efectiv desființată, Curtea constată că pe de o parte acest aspect nu a fost menționat în decizia de concediere (și nu poate fi astfel invocat direct în fața instanței de judecată conform art. 79 din C.muncii), iar pe de altă parte din Statul de funcții al Reviziei de Vagoane Cluj valabil de la data de 30.06.2011, rezultă că în cadrul Reviziei de vagoane Cluj – Revizia tehnică tranzit și sosire erau 6 posturi de lăcătuș montator agregate, iar în cadrul Postului de revizie Dej erau 13 posturi de lăcătuș montator agregate. Din statul de funcții al Reviziei de Vagoane Cluj valabil de la data de 1.08.2011 rezultă într-adevăr că Postul de Revizie Dej nu mai există, însă în cadrul Reviziei de Vagoane Cluj Revizia tehnică tranzit și sosire sunt menționate 16 posturi de lăcătuș montator agregate, cu 10 mai mult decât în statul de funcții anterior concedierii reclamantului.

în raport de această situație este evident că în cauză era necesar ca intimata să facă dovada modului de aplicare a criteriilor de selecție a personalului, respectiv a faptului că reclamantul s-ar afla în vreuna din situațiile limitativ prevăzute la art. 4 din decizia de concediere.

Prin urmare, fără a contesta realitatea desființării unor locuri de muncă de natura celui ocupat de reclamant și cauza serioasă a acestei măsuri, Curtea reține că pârâta nu a justificat în raport de criteriile de concediere enunțate în decizie (art. 4) selectarea reclamantului pentru concediere.

în consecință, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că în cazul contestatorului este aplicabil vreunul din criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate, acestea fiind formal indicate în decizie, Curtea constată criticile formulate de recurent sub acest aspect ca fiind fondate, astfel că sentința atacată apare ca fiind nelegală și netemeinică în ceea privește modul de soluționare a contestației împotriva deciziei de concediere.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) C.proc.civ., reținând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

(Judecător Laura Dima)