Insuficienţa indicării formale a motivelor concedierii în decizie, fără aplicarea citeriilor de stabilire a ordinii de priorităţi. Anularea deciziei şi reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1054 din 30 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 770 din 20.05.2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr…./100/2013, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul O.F., împotriva intimatei Direcţia Silvică Maramureş, şi, în consecinţă a fost anulată decizia nr. 178N/04.11.2013 emisă de intimată; au fost repuse părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere nr. 178N/04.11.2013 în sensul reintegrării contestatorului O.F. pe postul deţinut anterior concedierii; a fost obligat angajatorul Direcţia Silvică Maramureş la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de
02.12.2013 şi până la reintegrarea efectivă.
A fost respinsă cererea contestatorului de suspendare a efectelor deciziei nr. 178N/04.11.2013, precum şi cererea subsidiară de obligare a intimatei la încadrarea contestatorului pe postul de economist la Ocolul Silvic Maramureş cu începere de la data de
05.11.2013 şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această funcţie de la data de 05.11.2013.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că potrivit carnetului de muncă depus la filele 90-100 dosar, reclamantul O.F. a fost angajatul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Maramureş începând de la data de 01.04.1996, iniţial pe postul de funcţionar administrativ, apoi -din data de 02.10.1999- pe postul de conducător auto, în perioada 16.05.2001-01.06.2004 pe postul de contabil, iar din data de 01.01.2005 pe postul de lucrător comercial.
Prin decizia nr. 178N/04.11.2013 emisă de pârâtă s-a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând de la data de 02.12.2013, ca urmare a reducerii postului de lucrător comercial pe care îl ocupă.
La art. 2 s-a menţionat că preavizul de 20 de zile lucrătoare începe de la data de 04.11.2013, dată la care reclamantului i-a fost comunicată decizia nr. 178N/04.11.2013.
In motivarea deciziei s-a precizat că desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamant este urmarea reorganizării direcţiei silvice, ca efect al aplicării prevederilor Legii nr. 247/2005, precum şi al restrângerii sau desfiinţării unor activităţi nerentabile, în condiţiile diminuării resursei de masă lemnoasă, precum si a altor resurse valorificabile motivat de retrocedarea terenurilor forestiere, datorita reducerii numărului fondurilor cinegetice pe care regia le are în gestionare, ca efect al aplicării Legii nr. 407/2006, prin rezilierea contractelor pentru acordarea de subventii pentru fondul genetic al animalelor de blană şi nivelul precar al activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul animalelor de blană şi a optimizării structurilor de personal, proces absolut necesar pentru creşterea eficientei activităţii.
S-a menţionat că desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute de art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare şi de art. 65 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare al regiei, ca urmare a reorganizării direcţiei silvice.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei decizii determinată de încălcarea
procedurii prevăzute de lege pentru concedierea colectivă, respectiv lipsa menţiunii referitoare la criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi şi a modalităţii în care, după aplicarea acestor criterii, a fost selectat el în vederea concedierii.
Împrejurarea că reclamantul a fost concediat în cadrul unei concedieri colective a fost confirmată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării (filele 156-160).
Art. 76 din Codul muncii prevede că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective”.
Prin urmare, lipsa unora din menţiunile obligatorii prevăzute de art. 76 din Codul muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.
În cuprinsul deciziei de concediere nr. 178N/04.11.2013 emisă de Direcţia Silvică Maramureş se arată că s-au respectat dispoziţiile art. 77 şi 78 din Contractul colectiv de muncă al RNP ROMSILVA privind ordinea de prioritate avută în vedere la aplicarea reducerii de personal, fără a se indica expres care sunt criteriile de stabilire a ordinii de prioritate avute în vedere şi nici modul de aplicare a acestora raportat la alţi salariaţi, aplicare ce a avut drept consecinţă concedierea reclamantului.
Pentru respectarea dispoziţiilor art. 76 lit. c din Codul muncii, nu este suficientă simpla trimitere la criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, prevăzute în art. 77 şi 78 din Contractul colectiv de muncă al RNP ROMSILVA, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, salariatul în cauză a fost ales printre cei concediaţi în condiţiile art. 68 din Codul muncii.
Faţă de cele expuse anterior, instanţa a apreciat că decizia de concediere colectivă contestată de reclamant nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 76 Codul muncii şi, pe cale de consecinţă, o va anula conform art. 78 din Codul muncii.
Reţinând că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru că nu conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 76 al.1 lit. c din Codul muncii, instanţa a considerat că nu se mai impune analizarea criticilor reclamantului referitoare la nerespectarea prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
În temeiul art. 80 al.1 şi 2 Codul muncii, instanţa a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii şi a obligat pe pârâtă să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 02.12.2013 şi până la reintegrarea efectivă.
Instanţa a respins cererea reclamantului de suspendare a efectelor deciziei nr. 178N/04.11.2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei apreciind că, raportat la specificul concedierii, ce „reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului” (art. 58 Codul muncii), nu se poate admite o cerere de suspendarea unei decizii de concediere căci, practic, s-ar ajunge prin admiterea unei atare cereri, la prelungirea raportului de muncă dincolo de momentul ce marchează sfârşitul acestuia.
Pe de altă parte, instanţa a dispus obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite ca şi consecinţă a anulării deciziei de concediere, iar această dispoziţie este de drept conform prevederilor art. 448 al. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Instanţa a respins si cererea subsidiară de obligare a pârâtei la încadrarea contestatorului pe postul de economist la Ocolul Silvic Mara cu începere de la data de
05.11.2013 şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această funcţie de la data de 05.11.2013, având în vedere că s-a admis capătul principal din cererea acestuia de chemare în judecată.
În temeiul art. 453 al. 2 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial dovedit potrivit chitanţei depuse la fila 195 dosar.
împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Silvică Maramureş a declarat apel prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea apelului pârâta a prezentat situaţia de fapt care a determinat efectuarea unei concedieri colective şi a susţinut, în esenţă că desfiinţarea postului reclamantului a avut o cauză reală şi serioasă, fiind necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de administrarea fondului forestier proprietate publică a statului şi reducerea cheltuielilor de persoane.
În privinţa criteriilor de stabilire a acordării de prioritate la concedieri, pârâta arată că a avut în vedere prevederile art.77 din Contractul Colectiv de muncă pe 2013-2014, în sensul că, neavând cazuri de salariaţi care cumulează două sau mai multe funcţii, ori care cumulează pensia cu salariul, care îndeplinesc condiţiile de pensionare, pentru limită de vârstă, care îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată, numai la solicitarea expresă a salariaţilor în cauză, care la evaluarea activităţii anuale, au obţinut calificativul „nesatisfăcător” sau „satisfăcător” sau de salariaţi recent încadraţi în unitate, a făcut aplicarea prevederilor art.78 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă pe 2013-2014.
Din analiza comparativă a salariaţilor care ocupă posturi de natura celui ocupat de către reclamant, a rezultat că reclamatul din prezenta cauză este singurul care nu are copii în întreţinere, încadrându-se în prevederile art.78 lit. b din Contractul colectiv de muncă pe
2013-2014.
În privinţa angajării unor salariaţi pe unele posturi vacante, care s-au vacantat ulterior emiterii deciziei de concediere ce face obiectul prezentei cauze, acestea s-au realizat doar în ceea ce priveşte posturile de pădurari, care presupune personal cu studii medii şi de bază de specialitate în silvicultură , ceea ce nu este cazul reclamantului. Mai mult ocuparea acestor posturi de pădurari au fost determinate de plecarea unor pădurari, din diverse motive, iar ocuparea acestor posturi era o necesitate obiectivă, dat fiind faptul că suprafaţa de fond forestier din cantoane presupune o gestiune şi asigurarea pazei împotriva tăierilor ilegale de arbori, care nu poate fi lăsată mai mult de 24 de ore fără un pădurar/gestionar de canton silvic.
Pârâta a depus şi note scrise prin care a arătat că reclamantul şi-a exprimat opţiunea pentru postul de conducător auto din cadrul Ocolului Silvic Baia Sprie, ca post vacant în urma căreia s-a emis Decizia nr.197N/11.12.2013, dispunându-se încadrarea sa pe postul de conducător auto în cadrul ocolului silvic citat.
Astfel că, reclamantul în baza Deciziei nr.197N/11.12.2013, prin care s-a dispus încadrarea sa pe post de conducător auto Ocolului Silvic Baia Sprie , acesta a desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, fără nicio zi de întrerupere.
Prin urmare, în raport cu cele de mai sus, decizia de concediere atacată nu a produs efecte, în sensul de încetare a raporturilor de muncă cu pârâta, dimpotrivă reclamantul continuându-şi activitatea în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, desigur pe un alt post, însă a beneficiat de un salariu negociat cu conducerea Ocolului Silvic Baia Sprie, pe toată această perioadă, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond, care ar fi trebuit să dispună acordarea diferenţei de salariu dintre salariul avut de reclamant pe postul de lucrător comercial şi cel de conducător auto.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Rezumând situaţia litigioasă dedusă judecăţii în funcţie de susţinerile părţilor şi de înscrisurile depuse în probaţiune, pe baza cărora prima instanţă şi-a întemeiat soluţia, Curtea de Apel reţine că în cadrul concedierii colective desfăşurate la sediul pârâtei, a fost desfiinţat postul reclamantului de lucrător comercial, în urma selectării sale în acest sens din cele 5 asemenea posturi (fila 24 verso fond, paragraful 9).
De altfel, pârâta confirmă prin apel că postul reclamantului a fost desfiinţat ca urmare a alegerii sale din alte asemenea posturi, deoarece reclamantul este singurul salariat din cei 5 care nu are copii în întreţinere, încadrându-se în prevederile art.78 lit. b din Contractul Colectiv de muncă pe 2013-2014 (fila 4 apel).
Or, din decizia de concediere rezultă că pârâta nu a făcut nicio dovadă cu privire la aplicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi şi de departajare între salariaţi. Tot astfel, nu se poate stabili pe baza deciziei nici dacă vreunul dintre criteriile respective este aplicabil în cazul contestatorului, în raport de cerinţa legală instituită de art. 76 din Codul muncii.
Curtea reţine că nu este suficient ca aceste criterii să fie formal indicate în decizie, doar pentru a se îndeplini aparent o cerinţă legală impusă de textul de lege, ci este necesar ca aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate în cazul concedierilor colective să fie riguros şi efectiv aplicate, pentru o selectare clară şi reală a salariaţilor ce trebuie concediaţi în cadrul unei asemenea proceduri, cel puţin unul dintre aceste criterii trebuind să fie aplicabile salariaţilor concediaţi.
Având în vedere însă că menţionarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi în cazul concedierilor colective este reglementată de art.76 lit. c Codul muncii ca o condiţie obligatorie de legalitate a deciziei de concediere, Curtea reţine că nu este posibilă completarea ulterioară cu alte criterii, cum este cel că nu are copii în întreţinere, aspect pozitiv, care, de altfel, nici nu a fost dovedit prin acte de stare civilă în privinţa celorlalţi salariaţi.
In acest sens, Curtea reţine interdicţia edictată de art. 79 Codul muncii, conform căreia, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Prin urmare, fără a contesta realitatea şi seriozitatea situaţiei economice care a stat la baza acestei măsuri, Curtea reţine că pârâta nu a justificat deloc selectarea reclamantului pentru concediere şi că, prin urmare, în mod corect a reţinut tribunalul nelegalitatea deciziei de concediere, faţă de neprecizarea criteriului concret de departajare a reclamantului faţă de alţi salariaţi angajaţi pe acelaşi post.
Sub aspectul drepturilor salariale cuvenite reclamantului, Curtea consideră că este lipsită de relevanţă ocuparea de către acesta între timp a unei alte funcţii, deoarece repunerea în situaţia anterioară operează pe deplin chiar şi în cazul în care salariatul concediat a desfăşurat o altă activitate, fiind posibil de altfel şi cumulul de funcţii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.480 alin.1 NCPC, va respinge ca nefondat apelul pârâtei, care, în baza art.453 alin.1 NCPC, va fi obligată să plătească reclamantului 2000 de lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat (fila 19).
