C. muncii, art. 65 alin. (1) şi (2)
Emiterea deciziei de concediere l-ar putea afecta psihic pe salariat, care ar fi obligat să urmeze un tratament medical. Salariatul concediat are îndatorirea de a dovedi afecţiunile provocate şi necesitatea suportării unui tratament medical, precum şi modul în care a cuantificat întinderea prejudiciului.
Instanţa, în baza art. 329 alin. (3) C. proc. civ., are în vedere Decizia nr. 40/2007 , dată în interesul legii de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în cazul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.
Or, prin contractul individual de muncă nu s-a prevăzut posibilitatea acoperirii unui eventual prejudiciu moral pricinuit de către angajator.
în altă ordine de idei, nu s-a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale ca temei al acordării daunelor morale, cu privire la existenţa cumulativă a faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 2144 din 11 mai 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 7363/23.11.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă în parte contestaţia formulată de recurenta-intimată, s-a dispus anularea deciziei nr. 5579/26.11.2009, reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior concedierii şi plata drepturilor salariale, respin-gându-se acţiunea cu privire la cererea formulată privind acordarea daunelor morale.
Tribunalul a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 906976/21.05.2007, conform căruia contestatoarea M.S.A. ocupa funcţia de trade marketing executive. Prin decizia
nr. 5579/26.11.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii.
Cu privire la cererea contestatoarei de a se dispune anularea deciziei nr. 4890/15.10.2008, tribunalul a considerat că o asemenea cerere era neîntemeiată, în condiţiile în care era vorba de o decizie a administratorului societăţii, prin care se dispunea luarea unor măsuri de reorganizare a activităţii. O asemenea decizie nu se încadra, în opinia instanţei, controlului de legalitate şi temeinicie prevăzut de dispoziţiile Codului muncii, motiv pentru care a fost respinsă.
In ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de către contestatoare, referitor la viciile de formă ale deciziei de concediere, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 74 alin. (1) C. muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi în cazul concedierilor colective şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.
Articolul 64 C. muncii se referă la situaţia în care concedierea intervine din cauze ce ţin de persoana salariatului. Având în vedere situaţia dedusă judecăţii, tribunalul a constatat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 64 şi, deci, nici cele ale art. 74 alin. (1) lit. d) C. muncii, motiv pentru care nu a reţinut nulitatea invocată de contestatoare.
Referitor la temeinicia deciziei de concediere, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 65 alin. (2), desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză serioasă şi reală. Din formularea acestui text rezultă că aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Examinând înscrisurile depuse la dosar, respectiv organigrama anterioară şi cea ulterioară emiterii deciziei de concediere, tribunalul a reţinut că desfiinţarea
postului de trade marketing executive a fost efectivă. Insă, ceea ce priveşte cauza reală şi serioasă, tribunalul a apreciat că intimata nu a făcut această dovadă, neprobând dificultăţile economice cu care se confruntă, ca temei pentru reorganizarea activităţii şi desfiinţarea postului deţinut de reclamantă.
Referitor la cererea având ca obiect acordarea daunelor morale, tribunalul a reţinut că, pe de o parte, contestatoarea, deşi a precizat că prin emiterea deciziei de concediere a fost afectată psihic şi a necesitat tratament medical, nu a făcut nicio dovadă în acest sens şi nici asupra modului în care a cuantificat întinderea prejudiciului, iar, pe de altă parte, instanţa, în baza art. 329 alin. (3) C. proc. civ., are în vedere
Decizia nr. 40/2007, dată în interesul legii de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în cazul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de
muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens. Or, prin contractul individual de muncă nu s-a prevăzut posibilitatea acoperirii unui eventual prejudiciu moral pricinuit de către intimată. în altă ordine de idei, contestatoarea nu a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale ca temei al acordării daunelor morale, cu privire la existenţa cumulativă a faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea privind acordarea daunelor morale.
împotriva sentinţei a declarat recurs intimata, care a fost respins, ca nefondat.
Notă: După pronunţarea Deciziei în interesul legii nr. 40/2007 de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii au fost modificate prin art. I din Legea nr. 237/2007 (publicată în M. Of. nr. 497 din 25 iulie 2007), prin care s-a stabilit că: „(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”. în urma republicării Codului muncii în M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011, aceste prevederi se regăsesc în cuprinsul art. 253.
