C. muncii, art. 267
Lipsa cercetării disciplinare prealabile şi a elementelor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă orice decizie de sancţionare, atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare. Fiind o nulitate absolută, ea nu poate fi acoperită în vreun fel.
C.A Alba-lulia, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 850 din 18 iunie 2007
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 3287/97/2006 s-a admis în parte acţiune în conflict de drepturi formulată şi precizată de reclamanta F.R.L. în contradictoriu SC. M.S. S.R.L. DEVA şi în consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 15/17.08.2006 emisă de S.C. M.S. S.R.L. DEVA prin care s-a dispus concedierea reclamantei în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii.
S-a constatat că raporturile de muncă dintre părţi au încetat cu data de
05.09.2006 prin demisia salariatei în baza art. 79 C. muncii.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizaţia pentru concediu de odihnă aferent perioadei 01.01.2005-30.04.2006 în sumă de 394 lei.
S-a respins în rest acţiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada 01.04.2006-04.09.2006, în cuantum de 1.482,7 lei, precum şi la daune interese în sumă de 1.000 lei;
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională S.C. M.S. S.R.L. DEVA împotriva reclamantei-pârâte reconvenţionale F.R.L.
A fost obligată pârâta S.C. M.S. S.R.L. DEVA la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului că decizia de concediere atacată este nelegală, în cauză nefiind respectate dispoziţiile art 267 alin. (2) C. muncii referitoare la efectuarea cercetării disciplinare şi dispoziţiile art. 268 alin. (2) C. muncii referitoare la conţinutul deciziei, nefiind menţionate prevederile din statut, regulament, contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de către salariat şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
Raportat la prevederile art. 79 C. muncii şi cererea de demisie înregistrată de reclamantă la angajator la data de 05.09.2006 s-a constatat încetarea raportului juridic de muncă, în cauză în temeiul acestui text de lege.
Pretenţiile salariate ale reclamantei pe perioada 01.05.2006-04.09.2006 au fost respinse cu motivarea că în această perioada chiar reclamanta recunoaşte că nu a prestat muncă; cuvenindu-i-se însă, indemnizaţia de concediu de odihnă pentru anul 2005, 2006.
Referitor la cererea reconvenţională a fost respinsă ca nedovedită, sarcina probei în sensul celor invocate în acţiunea reconvenţională revenind angajatorului., potrivit art. 287 C. muncii.
în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 pârâta S.C. M.S. S.R.L. DEVA solicitând admiterea acestuia, anularea sentinţei atacate şi rejudecând cauza respingerea acţiunii formulate în cauză de reclamantă.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată cu nesocotirea probelor din dosar; decizia de concediere disciplinară a reclamantei fiind legal emisă ca urmare a lipsei acesteia de la serviciu începând cu data de 01.05.2006 până la data depunerii demisiei.
Intimata nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform cerinţelor art. 3041 C. proc. civ., a constatat următoarele:
Potrivit art. 63 C. muncii „concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.”
Această obligativitate este reluată de legiuitor în conţinut art. 267 C. muncii potrivit căruia sub sancţiune nulităţii absolute nicio măsură de sancţionare disciplinară nu poete fi luată înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Alineatul 2 al acestui text de lege reglementează expres modalitatea în care se efectuează această cercetare disciplinară prealabilă, scop în care salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea prealabilă, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Această normă legală reglementează într-un mod expres atât obligativitatea angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară numai după cercetarea prealabilă a faptei, ascultarea persoanei care se prezumă a fi vinovată şi verificarea apărărilor acesteia ca şi garanţie a dreptului la apărare a salariatului care pe această cale îşi poate susţine nevinovăţia cu privire la fapta imputată şi arăta toate împrejurările cu legătură cauzală, cât şi procedura de urmat pentru ca îndeplinirea acestei obligaţii să-şi atingă scopul prevăzut de legiuitor.
Fiind imperativă nesocotirea acestei dispoziţii legale atrage nulitate a absolută a actului de sancţionare.
în speţă, recurenta intimată nu a făcut dovada convocării contesta-toarei în vederea efectuării cercetării prealabile, prin nota de înştiinţare emisă la data concedierii — 31.08.2006, salariata fiind invitată la sediul societăţii pentru data de 04.09.2006 pentru a-şi face lichidarea; ceea ce nu poate complini lipsa convocării prealabile a intimatei, în modalitatea prevăzută de legiuitor.
Totodată, verificând elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă orice decizie de sancţionare, conform art. 268 alin. (2) C. muncii -în mod corect instanţa de fond a reţinut că decizia în cauză nu conţine: prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
în acest context, în mod justificat, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C. muncii, care prevede: „sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu” menţiunile prevăzute la punctele a-f din acest text de lege.
Norma juridică prevăzută în art. 268 alin. (2) C. muncii este, de asemenea imperativă, omisiunea oricărui dintre elementele obligatorii enumerate în alin. (2) atrage nulitatea absolută a decizie de sancţionare.
Fiind o nulitate absolută, ea nu poate fi acoperită în vreun fel, aşa încât apărarea recurentei pe aspecte privind temeinicia sancţiunii este lipsită de relevanţă juridică; nulitate absolută actului de sancţionare în condiţiile reţinute mai sus făcând inutilă examinarea fondului cauzei.
Faţă de cele ce preced, curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită de recurenta intimată.
