Anularea deciziei şi reintegrarea reclamantei în postul deţinut naterior concedierii
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 947 din 14 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.3645 din 07.05.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr…./117/2013, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta B.L. împotriva pârâtei S.C. E.R. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 2/07.01.2013, pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă a reclamantei începând cu data de
08.01.2013.
La data de 26.10.2012 pârâta a decis reorganizarea internă a societăţii prin comasarea unor structuri ori compartimente, respectiv rentabilizarea societăţii prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal prin reducerea numărului salariaţilor, modificând organigrama societăţii.
La această dată s-a hotărât că postul de director de societate comercială ocupată de reclamantă se desfiinţează si se repartizează atribuţiile acestui post către administrator si către subalternii săi direcţi.
Cauzele care au determinat desfiinţarea acestui post au fost deficitul bugetar înregistrat în anii 2011 si 2012 datorită crizei si datorită dificultăţilor economice prin care a trecut angajatorul si pentru adoptarea unor măsuri urgente care să asigure reducerea cheltuielilor si încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 6 luni în contextul efectelor blocajului financiar.
Potrivit prevederilor art. 65 din codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală si serioasă.
Deficitul bugetar înregistrat în cursul anilor 2011 si 2012 recunoscut si de către reclamantă constituie o cauză reală si serioasă a desfiinţării locului de muncă. Datorită acesteia, postul deţinut de către reclamantă nu se mai regăseşte în organigrama existentă după data emiterii deciziei de concediere.
Faţă de această situaţie, se poate concluziona că desfiinţarea postului de ţinut de reclamantă a fost efectivă, fiind suprimat din structura angajatorului si a fost serioasă deoarece măsura luată de către pârâtă nu a disimulat realitatea ci a urmărit îmbunătăţirea activităţii societăţii.
Prin urmare, fiind îndeplinite prevederile art. 65 din codul Muncii, cererea reclamantei de anulare a cererii de concediere sub acest aspect urmează să fie respinsă.
Potrivit prevederilor art. 76 lit. d din Codul Muncii, republicat, decizia de concediere se comunică salariatului înscris si trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate si termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condiţiile art. 64 din cod.
Dispoziţiile art. 64 din Codul Muncii, au în vedere numai situaţiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c şi d şi la art. 56 lit. f din Codul Muncii.
Prin Decizia nr. 6/2011, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a decis că din interpretarea celor două texte legale rezultă că decizia de concediere trebuie să conţină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate si termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situaţia în care concedierea se dispune pentru motive care ţin de persoana salariatului precum si în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
Faţă de cele ce preced, afirmaţia reclamantei cu privire la nerespectarea condiţiilor de formă si fond impusă de Codul Muncii este lipsită de temei, motiv pentru care cererea privind anularea deciziei pentru aceste motive a fost respinsă.
Salariile compensatorii solicitate de reclamantă prevăzute la art. 80 alihn. 1 si 2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010
urmează să fie respinsă întrucât respectivul contract de muncă si-a încetat efectele la data de
31.12.2011.
Cererea privind reintegrarea pe postul deţinut anterior si acordarea drepturilor salariale cu dobânda legală a fost respinsă întrucât în condiţiile art. 80 din Codul Muncii republicat, această cerere poate fi admisă numai în situaţia în care concedierea s-a dispus în mod nelegal sau netemeinic.
Deoarece pârâta nu a pierdut procesul, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile prevăzute de art. 453 din NCPC.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta B.L. a declarat apel prin care a solicitat modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii sale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a contestat de către reclamantă că deficitul bugetar înregistrat de pârâtă în anul 2011 şi 2012 ar fi o cauză suficientă pentru a justifica realitatea şi seriozitatea concedierii, deoarece în cursul anului 2012 i s-a majorat salariul în condiţiile unui pretins deficit bugetar.
Cu privire la motivele concedierii inserate în cuprinsul Deciziei nr.2/2013, se susţine că acestea – criza economică mondială şi necesitatea adoptării unor măsuri de reducere a cheltuielilor – sunt infirmate de investiţiile făcute de pârâte şi de angajările efectuate în anul 2011-2012, punându-se sub semnul îndoielii că o economie de 7.000 lei brut lunar cât a fost salariul său, scotea pârâta din impasul financiar .
Se arată că pârâta opera tranzacţii pentru asociatul unic al său, sens în care se evocă o cerere în probaţiune, respinsă de prima instanţă.
Concedierea reclamantei a fost determinată de dezacordul său cu privire la anumite activităţi din cadrul societăţii.
Din „Organigrama” depusă de către societatea intimată rezultă că doar postul reclamantei a fost desfiinţat din structura societăţii, având loc ulterior înfiinţarea unui nou post de Director Administrativ care a preluat în fapt atribuţiile deţinute de reclamantă anterior.
Intimata nu a depus un centralizator al angajaţilor, rezumându-se doar la simple organigrame unde apar menţionate departamentele. Argumentarea restructurării este una generală, fără a face nici un fel de referire la situaţii statistice, număr de angajaţi sau profitabilitatea societăţii intimate, iar singurul motiv pentru care s-a făcut această operaţiune de restructurare a fost acela de a se ajunge la înlăturarea reclamantei de la conducerea societăţii.
Motivele menţionate în Decizia de concediere sunt generale, nefiind identificat efectiv un motiv real şi serios pentru a se putea ajunge la concediere.
Potrivit jurisprudenţei constante, chiar din anul 2014 a Curţii de Apel Cluj motivele de fapt şi de drept trebuie să fie argumente şi nu doar prezentate sub forma unor sancţiuni generale. Este adevărat faptul că administratorul societăţii – în virtutea prerogativelor care îi revin, este cel care a considerat într-un caz sau altul dacă se impune concedierea unui angajat pe motive care nu ţin de persoana acestuia, respectiv avându-se în vedere acele raţionamente de ordin organizatoric. Dar la fel de adevărat este faptul că, în lumina actualelor reglementări, instanţa de judecată este chemată tocmai pentru a verifica aplicabilitatea exactă şi întru totul a acestor norme legale incidente în acest sens, evitându-se astfel o concediere ilegală şi abuzivă.
Din toate înscrisurile existente la dosarul cauzei şi depuse în probaţiune de către reclamantă, reiese că societatea , cu toate polemicile iscate în jurul stării de „deficit financiar” a investit sume mari în infrastructura logistică şi datorită acestor investiţii a transferurilor către societatea mamă – asociat unic se creează o stare financiară precară.
Citându-se jurisprudenţa constantă a Curţii de Apel Cluj şi a Tribunalului Cluj, pentru ca desfiinţarea postului să fie serioasă, efectivă şi reală, trebuie să existe o cauză serioasă probată şi justificată şi un plan de restructurare a activităţii comunicat public. Potrivit art.65 alin.2 Codul muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă. În doctrina şi în practica judiciară s-a apreciat că desfiinţarea locului de muncă are la bază o cauză serioasă atunci când se impune această măsură din cauza dificultăţilor economice grave, iar reorganizarea activităţii este necesară pentru creşterea eficienţei activităţii şi în final a creşterii profitului.
Doamna Dorina Hossu ocupă postul de Director administrativ, în timp ce în conformitate cu art.2 din Decizia de Reorganizare nr.337/2012 lit. b se menţionează că aceasta va ocupa funcţia de Director financiar având codul COR 121112. Astfel, rezultă foarte clar că nu se pune problema unor studii temeinice ci că aceste documente au fost doar documente întocmite pro-causa pentru a o elimina pe reclamantă din cadrul societăţii.
Societatea intimată este o societate de tip „paravan” care aşa cum rezultă din înscrisurile din anexă – conform bilanţurilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe de la începutul publicării bilanţurilor pe site-ul oficial a înregistrat doar pierderi. Conform art.1 alin.1 din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare, în vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, persoanelor fizice şi persoanelor juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi. Astfel, de când se poate avea acces la bilanţurile societăţii pârâte – adică din anul 2007 şi până azi rezultă că societatea nu a avut pierderi. Mai mult , aşa cum rezultă din datele financiare, chiar şi după concedierea reclamantei, societatea pârâtă a continuat să fie pe pierderi.
Referitor la procesul de restructurare la „reorganizarea internă” şi la „deficitul bugetar” se arată că societatea pârâtă a restructurat doar postul Directorului general, respectiv al reclamantei, şi nici un alt post aşa cum rezultă din organigramele depuse la dosarul cauzei. Astfel, rezultă că intenţia a fost exclusiv aceea de a „restructura” calitatea de angajat a reclamantei contestatoare în cadrul societăţii.
Pârâta E.R. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esenţă că postul reclamantei nu a fost reînfiinţat după concediere, că sa dovedit deficitul bugetar din 2011 şi 2012 înregistrat de pârâtă, că investiţiile şi noile angajări nu au înlăturat pierderile economice, că prin concedierea reclamantei s-au redus cheltuielile de personal de 10.000 lei lunar, că atribuţiile reclamantei au fost preluate de administratorul societăţii care a decis să se implice mai mult în activitatea societăţii. Totodată, se reţine că oportunitatea menţinerii unui post de management trebuie analizată în strânsă legătură cu viziunea asupra politicii de dezvoltare a societăţii pe termen mediu sau lung.
Atunci când structura societăţii nu este una complexă, decizia de reorganizare se circumscrie doar deciziei manageriale, nefiind nevoie de un plan complex de reorganizare, cu măsuri de publicitate; astfel de cerinţe devin nejustificate, angajatorul putând face dovada prin orice mijloc de probă.
Părţile au depus concluzii scrise prin care au reiterat susţinerile lor din apel, respectiv întâmpinare.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin hotărârea asociatului emisă nr.337/26.10.2012 (fila 7 fond), pârâta a decis „reorganizarea internă prin comasarea unor structuri ori compartimente, respectiv rentabilizarea societăţii prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal prin reducerea numărului salariaţilor”. În acest sens s-a decis din 29.10.2012 desfiinţarea postului reclamantei şi transformarea altor 2 posturi de conducere, fără concedierea persoanelor care le ocupau.
Prin preavizul de concediere nr.338/29.10.2012 (fila 8 fond), reclamanta a fost înştiinţată de această măsură, precum şi de cauzele care stau la baza sa: dificultăţile economice prin care trece angajatorul, respectiv deficitul bugetar înregistrat în cursul anilor 2011 şi 2012 şi măsurile dispuse pentru reducerea acestui deficit, constând în reorganizarea internă prin comasarea unor structuri ori compartimente, respectiv rentabilizarea societăţii prin reducerea cheltuielilor inclusiv a cheltuielilor de personal prin reducerea numărului salariaţilor, precum şi hotărârea asociatului unic nr.337/26.10.2012, prin care s-a adoptat decizia de reorganizare internă a societăţii începând cu data de 29.10.2012 cu consecinţa desfiinţării postului de director societate comercială şi repartizării atribuţiilor acestui post fie direct administratorului , fie subalternilor direcţi.
În fine, prin decizia nr.2 din 07.01.2013 (fila 10 fond) s-a decis concedierea reclamantei începând cu data de 01.01.2014, reţinându-se următoarele motive de fapt:
– criza financiară mondială care şi-a produs efectele în economia reală din România;
– necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul S.C. E.R. SRL care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 6 luni , în contextul efectelor blocajului financiar;
– desfiinţarea locului de muncă se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale şi serioase.
De asemenea, în preambulul deciziei de concediere au fost reluate aspectele pronunţate în hotărârea nr.337/2012 şi în preaviz.
Deşi decizia de concediere menţionată respectă din punct de vedere formal prevederile minimale ale art. 76 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, această normă nu are doar rolul de a enunţa sancţiunea nulităţii absolute în cazul omisiunii motivării în fapt şi în drept a deciziei de concediere, ci reprezintă punctul de pornire în demersul instanţei de judecată de a verifica caracterul real şi serios al concedierii, respectiv dacă starea de fapt invocată de angajator corespunde realităţii şi dacă este suficient de serioasă pentru a justifica desfiinţarea postului reclamantei, aşadar o analiză de proporţionalitate între cauză şi efect.
Or, în limita motivelor reţinute în decizie care l-au determinat angajator să ia o astfel de măsură, conform regulii impuse de art. 79 Codul muncii, Curtea de Apel constată că planul de reorganizare adoptat de pârâtă este fundamentat sub aspectul documentelor pe care se întemeiază strict pe hotărârea asociatului unic nr. 337/26.10.2012 (fila 7 fond), însoţită de o organigramă anterioară concedierii (fila 24 fond), respectiv de una ulterioară (fila 25 fond).
Instanţa nu interpretează într-o manieră rigidă şi excesiv de formalistă obligaţia angajatorului de a justifica în cuprinsul deciziei de concediere cauza reală şi serioasă a desfiinţării postului prin motivele şi informaţiile de care se prevalează, dovedite în sensul art. 272 Codul muncii. Aşadar, în opina instanţei, nu este obligatorie, în raport de specificul activităţii desfăşurate şi de amploarea procesului de reorganizare, întocmirea unor studii şi prognoze de piaţă ori a unor rapoarte de privind optimizarea şi rentabilizarea activităţii. Pentru a verifica însă caracterul real şi serios al concedierii, instanţa are în vedere motivele precizate în decizie în limita cărora se pronunţă, astfel încât caracterul ambiguu şi imprecis al stării de fapt exxpuse, pe care se întemeiază desfiinţarea postului deşi nu atrage nulitatea decizie în baza art. 76 alin.1 lit. a Codul muncii, îl pune pe angajator în imposibilitatea de a dovedi realitatea şi seriozitatea concedierii, fiind lipsit de posibilitatea de a susţine şi dezvolta apărări ce excedează motivelor reţinute în decizie.
Prin urmare, deşi este posibil ca angajatorul să opteze ca măsura reorganizării să se fundamenteze strict pe viziunea sa asupra direcţiilor şi strategiilor de dezvoltate a societăţii, în atare situaţie instanţa de judecată, contrar exigenţelor art. 79 Codul muncii, nu poate extinde controlul temeiniciei deciziei de concediere în afara acestor limite, fiind datoare să analizeze dacă motivele reţinute de angajator sunt adevărate (caracterul real) şi justifică din punct de vedere al gravităţii desfiinţarea postului (caracterul serios).
În speţă, Curtea de Apel constată că deşi postul ocupat de reclamantă a fost desfiinţat, iar celelalte 2 posturi de conducere au fost transformate, nu s-a dovedit de către pârâtă într-un mod plauzibil, logic şi nu în ultimul rând rezonabil că măsura concedierii reclamantei este o consecinţă directă şi vădit necesară a motivelor invocate în decizia de concediere (privind în esenţă criza economică mondială şi necesitatea reducerii cheltuielilor).
Astfel, planul de reorganizare adoptat de pârâtă prin hotărârea asociatului unic nr. 337/26.10.2012 a urmărit reducerea cheltuielilor de personal prin concedierea unei singure persoane, respectiv reclamanta, ceea ce pune sub semnul îndoielii seriozitatea acestei măsuri şi şansele de reuşită ale strategiei economice asumate, având în vedere că simultan a fost transformat un post de director economic în cadrul Departamentului în postul de director financiar ce coordonează Departamentele Resurse Umane, Contabilitate, Achiziţii, Recuperări Creanţe şi Administrativ, împrejurare de natură să afecteze cheltuielile de personal.
În acest context, Curte remarcă omisiunea pârâtei de a prezenta în decizia de concediere şi în înscrisurile pe care se sprijină a oricăror date sau exemple de calcul care să ofere minime indicii în legătura cu viziunea sa asupra mecanismului concret în care concedierea reclamantei, conjugată cu comasarea unor structuri şi compartimente ar fi înlăturat efectele crizei financiare mondiale asupra societăţii pârâte.
În atare situaţie, efectuarea de noi angajări chiar pe funcţii de execuţie după concedierea reclamantei, aspect recunoscut de către pârâtă, reprezintă o conduită ce contravine intenţiei sale declarate de a reduce cheltuielile de personal, măsura fiind evident incompatibilă cu sporirea numărului de salariaţi; în acelaşi timp, plasează orice apărare corelativă a pârâtei în afara limitelor motivelor de fapt prezentate în decizie, contrar art. 79 Codul muncii.
În acest sens, norma legală evocată nu permite examinarea apărărilor pârâtei privind scopul noilor angajări, ori a implicării administratorului în activitatea societăţii.
În concluzie, Curtea de Apel reţine că unicul post desfiinţat în procesul de reorganizare suferit de pârâtă a fost al reclamantei şi că pârâta nu a dovedit dincolo de orice îndoială că măsura concedierii este suficient de serioasă pentru a determina înlăturarea deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor de personal, în condiţiile în care a efectuat ulterior noi angajări care nu pot fi puse în legătură cu mecanismul planului de redresare conceput în termeni generali sau ambigui.
Constatând netemeinicia deciziei de concediere atacată pe baza considerentelor expuse, Curtea de Apel, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va admite apelul reclamantei, va schimba în parte hotărârea în sensul că va anula decizia nr. 2 din 07.01.2013 emisă de pârâtă.
De asemenea, în temeiul art. 80 alin. 1 Codul Muncii, va obliga pârâta să îi plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea sa efectivă
În temeiul art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, respectiv cea de „director societate comercială”.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii privind neacordarea plăţilor compensatorii, ce nu au constituit obiectul apelului şi sunt, de altfel, accesorii ale unei eventuale soluţii de respingere a acţiunii.
