Codul muncii: art. 283 alin.(1) lit.a
Potrivit art. 283 alin.(1) lit.a Codul muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 696/31 mai 2010.
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.2608/97/2009 contestatoarea D.L. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata SC A. SRL ŞOIMUŞ să se dispună anularea deciziei nr. 804/11.05.2009; reintegrarea sa în cadrul societăţii intimate pe postul deţinut anterior; obligarea intimatei la despăgubiri reprezentând salariul indexat, majorat şi reactualizat începând cu data de 10.05.2009 şi până la data reintegrării sale; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei de faţă, contestatoarea arată că decizia de concediere este abuzivă deoarece desfiinţarea postului nu este una reală, procesul verbal nr.226/11.05.2009 care stă la baza disponibilizării fiind întocmit pro forma şi de o persoană neautorizată, deoarece în calitate de manager numita P.I nu putea hotărî cu de la sine putere reorganizarea secţiei de cusut.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din 08.12.2009 contestatoarea arată că deşi iniţial acţiunea a fost formulată împotriva deciziei de preaviz, necunoscând atunci nici numărul, nici data emiterii deciziei de concediere care a fost emisă abia la data de 01.06.2009, înţelege să conteste decizia de concediere nr.812/01.06.2009 pentru motivele dezvoltate în acţiunea iniţială.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata SC A. SRL ŞOIMUŞ solicită respingerea contestaţiei formulate în cauză de contestatoarea D.L. ca fiind netemeinică şi nelegală, motivându-se că urmare a reorganizării activităţii societăţii postul ocupat de contestatoare de instructor linie s-a desfiinţat, acesteia oferindu-i-se un nou post în cadrul secţiei de cusut pentru care trebuia să-şi manifeste opţiunea în termen de 3 zile lucrătoare, în caz contrar începând cu data de 12.05.2009 fiindu-i acordat preavizul de 15 zile lucrătoare.
S-a mai învederat că restructurarea societăţii este reală, bazată pe criterii economice, dispunându-se desfiinţarea ambelor posturi de instructor de linie, iar angajatelor fiindu-le oferite posturi disponibile în societate.
Prin sentinţa civilă nr.130/LM/26.01.2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 2608/97/2009 s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea D.L în contradictoriu cu intimata SC A. SRL ŞOIMUŞ, împotriva deciziei nr. 804/11.05.2009.
S-a respins, ca tardiv, formulată contestaţia împotriva deciziei nr. 812/01.06.2009 emisă de conducerea intimatei.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că decizia nr.804/2009 prin care se stabileşte data de la care începe să curgă preavizul nu produce efecte asupra contractului individual de muncă al contestatoarei, ca atare nu face parte din categoria actelor unilaterale emise da angajator care pot fi contestate potrivit art.283 alin.1 codul muncii.
În ce priveşte decizia nr.812/01.06.2009, aceasta a fost comunicată contestatoarei la data de 05.06.2006, iar contestaţia a fost introdusă cu nesocotirea termenului prev. de art.283 alin.1 lit. a codul muncii. Susţinerile contestatoarei privind contestarea acestei decizii prin acţiunea introductivă a fost înlăturată de prima instanţă ca neîntemeiată, cu motivarea că la data introducerii acţiunii această decizie nu a era emisă încă, iar dispoziţiile imperative privind prescripţia dreptului la acţiune cuprins în art. 283 codul muncii prevăd un termen de contestare de 30 de zile care curge separat pentru fiecare decizie unilaterală emisă de angajator. În plus, astfel cum s-a arătat decizia de comunicare a preavizului este un act prealabil, emis anterior concedierii, în temeiul art. 74 codul muncii, tocmai în vederea pregătirii măsurii ce urmează a fi luată, însă nu poate fi echivalată cu decizia de concediere, ca act distinct, ce produce efecte de la data comunicării ei cu salariatul potrivit art.75 codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal contestatoarea D.L. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatoarea arată că concluzia instanţei de fond cu privire la tardivitate este netemeinică şi nelegală, deoarece din petitul acţiunii iniţiale rezultă fără echivoc că nu a atacat decizia de preaviz ci a arătat expres că solicită reintegrarea sa în muncă şi plata despăgubirilor. Faţă de această împrejurare şi având în vedere că acţiunea de faţă a fost înregistrată anterior deciziei de concediere s-ar fi putut pune chestiunea prematurităţii cererii sale (noţiune care însă nu este aplicabilă în codul muncii) şi în nici un caz nu se poate pune problema tardivităţii demersului său din momentul în care din sensul literal al acţiunii se înţelege explicit că s-a contestat desfacerea contractului de muncă; că s-a cerut reintegrarea în muncă şi totodată obligarea intimatei la despăgubiri.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită a se constata că în cauză nu sunt incidente prev. art.283 al.1 Codul muncii, că acţiunea sa a fost introdusă în termen.
În drept se invocă art.304 punct 9 şi 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata SC A. SRL ŞOIMUŞ se solicită respingerea recursului promovat în cauză de contestatoare ca nefondat, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală, reinterându-se argumentele din faţa primei instanţei.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.(2) cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 283 alin.(1) lit.a Codul muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”.
Decizia nr.812/01.06.2009 prin care s-a încetat contractul individual de muncă al recurentei contestatoare conform art.65 codul muncii, a fost comunicată acesteia, prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 05.06.2009 conform menţiunilor din mandatul poştal depus la dosar fila 40-verso.
Aşadar, formularea contestaţiei împotriva acestei decizii doar la data de 08.12.2009 prin precizarea de acţiune depusă la dosar-fila 93 nesocoteşte cu mult termenul legal de 30 zile calendaristice de la data comunicării deciziei prev. de textul de lege sus enunţat.
Potrivit art.137 cod procedură civilă instanţa urmează a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Admiterea excepţiei întemeiate pe textul art.283 alin.(1) lit.a C. Muncii împiedică soluţionarea cauzei pe fond, susţinerile salariatei în cauză privind nulitatea deciziei atacate constând în abuzul săvârşit de angajator la disponibilizarea sa nu pot fi examinate, întrucât verificarea acestor aspecte ar fi fost posibilă numai în cadrul analizei legalităţii deciziei atacate. Or, acesta presupune verificări de fond.
Nu are relevanţă în soluţionarea acestei excepţii, împrejurarea că salariata a contestat decizia nr. 804/11.05.2009 deoarece prin această decizie contestatoarei i s-a acordat preavizul de 15 zile lucrătoare ori aşa cum justificat a reţinut instanţa de fond acest act nu se referă la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă şi ca atare nu face parte dintre actele supuse controlului judiciar în conf. cu art. 283 Codul muncii.
Data introducerii acţiunii-21.05.2009- nu poate avea relevanţă în calculul termenului de contestare a deciziei de încetare a raportului de muncă (decizia nr. 812/2009) deoarece decizia a fost emisă pe parcursul derulării litigiului de muncă-01.06.2009-iar aşa cum reiese expres din textul de lege sus enunţat termenul de contestare se calculează de la data comunicării deciziei unilaterale emise de angajator de încetare a raportului de muncă. În acelaşi sens art.75 Codul muncii prevede expres că decizia de concediere îşi produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Faptul că atât prin acţiunea introductivă cât şi prin precizarea de acţiune contestatoarea a solicitat reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, precum şi despăgubiri nu justifică repunerea în termenul de introducere a contestaţiei deoarece aceste cererii sunt subsecvente (accesorii) capătului principal privind contestarea deciziei de încetare a raportului de muncă (art.78 Codul muncii). Deci, singura dată relevantă în dreptul muncii în calculul termenului de introducere a contestaţiei împotriva deciziei de concediere este data comunicării deciziei, orice altă dată pusă în discuţie de părţii fiind lipsită de suport legal.
Concluzionând, cum partea a lăsat să expire termenul stabilit de legiuitor pentru săvârşirea actului de procedură fără să beneficieze de el (în speţă, contestarea în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de concediere nr.804/11.05.2009) şi nu a dovedit existenţa unor împrejurări obiective, independente de culpa sa, să fi determinat depăşirea termenului prev. de art.283 alin.(1) lit.a C. muncii, soluţia primei instanţe în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată este temeinică şi legală.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu art.312 alin.1 codul muncii, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, a respins ca nefondat, recursul cu care a fost investită de către contestatoare.
