Decizie de debit emisă ca urmare a recalculării pensiei printr-o decizie de pensie ce nu a fot contestată la Comisia de Contestaţii


Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 446 din data de 23.01.2013

La data de 21 08 2012, G.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze deciziile nr. 206023/27 07 2012 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale și anularea deciziei nr. 206023/27 07 2012 privind recalcularea pensiei din sistemul public.

In motivare, arată că i-a fost întocmit un dosar de de invaliditate. La stabilirea pensiei s-au avut în vedere punctajele anulare realizate și numărul punctajelor suplimentare grupei de muncă, având în vedere că a fost încadrat și în grupa I de muncă și în grupa a II-a de muncă.

Consideră că prin această decizie s-a făcut o calculare greșită a punctajului de având în vedere faptul că are un stagiu complet de cotizare, eronat fiindu-i micșorată și pensia.

Nu poate crede că datorează vreo sumă de bani pârâtei pentru anul 2009 – 2012, deoarece nu a încasat necuvenit drepturi bănești.

In dovedirea acțiunii, a solicitat efectuarea unei expertize contabile care în funcție de actele deținute de către pârâtă să stabilească dacă datorează vreo sumă pârâtei și care este punctajul care trebuie avut în vedere la stabilirea pensiei.

Acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 172-173 din OUG 93/2003 și art. 253-154 din Lg. Nr. 263/2010.

A depus la dosar în copie : deciziile contestate.

La data de 16 10 2012, Casa Județeană de Pensii Dolj a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, invocând excepția inadmisibilității acțiunii față de decizia nr. 206023/27 07 2012, privind recalcularea drepturilor de pensie.

Pe fondul cauzei se arată că la cererea înregistrată sub nr. 9416/05 03 2003 sub incidenta Legea nr. 19/2000, prin care contestatorul a solicitat adăugare vechime, s-a emis decizia nr. 206023/29 09 2003. Conform OUG nr. 4/2005 și a HG 1550/2004, contestatorul a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie, însă punctajul mediu anual,s-a stabilit în mod eronat prin împărțirea numărului total de puncte, la 30 de ani, când în mod eronat,conform HG 1550/2004 art. 17 stagiul de cotizare era de 35 de ani.

Pentru perioada de 20 de ani șu 4 luni vechime reținută în grupa a II de muncă,contestatorul a beneficiat de majorarea punctului de pensie, conf. OUG 100/2008, și a art. 169 din Lg 263/2010.

La data de 12 03 2012,contestatorul a înregistrat o cerere prin care a solicitat pârâtei trecerea pensiei de invaliditate, la categoria de pensie pentru limită de vârstă.

Odată cu această recalculare s-a constatat faptul că în mod greșit în anul 2005,punctajul mediu anual a fost stabilit prin utilizarea stagiului de cotizare de 30 de ani, când în mod corect, stagiul de cotizare trebuia să fie de 35 de ani. De asemenea s-a mai constatat că contestatorul a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă pentru o perioadă de 20 de ani și 4 luni, beneficiind de majorarea punctului de pensie, conform OUG 100/2008 și a art. 169 din Lg. 263/2010.

La data de 12 03 2012,contestatorul a înregistrat cerere privind trecerea pensiei de invaliditate la categoria de pensie pentru limită de vârstă.

Odată cu această recalculare,unitatea pârâtă a constatat faptul că în mod greșit în anul 2005,punctajul mediu anual a fost stabilit prin utilizarea stagiului de cotizare de 30 de ani, când în mod corect, stagiul de cotizare utilizat trebuia să fie de 35 de ani. De asemenea s-a mai constatat că contestatorul a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă, conform adeverinței nr. 308/06 02 2002, în procent de 70% față de 100% cum in mod eronat -a luat în calcul, în deciziile anterioare.

Astfel, s-a procedat la revizuirea drepturilor de pensie, fiind enmisă decizia de revizuire nr. 206023/27 07 2012,privind stabilirea punctului mediu de la nivelul anului 2005,prin împărțirea totalului punctajelor medii anuale la 35 de ani,conform HG 1550/29 09 2004, art. 17.

Ultima decizie prin care s-a revizuit punctajul total care include punctajul mediu anual și punctajele stabilite conform OUG 100/2008 și art. 169 din Lg 263/2010, a fost emisă în baza Lg 263/2010 și această decizie trebuia contestată la Comisia Centrală de Contestații.

Cum contestatorul nu face dovada că a parcurs procedura prealabilă,prevăzută de acest act normativ, acțiunea este inadmisibilă.

Față de decizia nr. 206023/27 07 2012,privind constituirea debitului în sumă de 4575 lei solicită respingerea contestației,deoarece suma de 4575 lei reprezintă diferența dintre pensia încasată și cea stabilită prin decizia de recalculare a drepturilor, pentru perioada ultimilor trei ani de la data constatării.

Prin sentința nr. 446/23.01.2013 instanța a admis excepția inadmisibilității invocată de intimată privind decizia de recalculare nr. 206023/27 07 2012 și a respins contestația atât împotriva deciziei de recalculare nr. 206023/27 07 2012, cât și împotriva deciziei de debit nr. 206023/27 07 2012 reținând că :

Contestatorul a beneficiat de o pensie de invaliditate stabilită în condițiile Legii nr. 3/1977, ulterior beneficiind și de recalcularea pensiei în condițiile Legii nr. 19/2000, prin aplicarea dispozițiilor din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004. La data recalculării s-a reținut în mod greșit un stagiu de cotizare 30 ani în loc de 35 ani, stabilit conform anexei 3 la Legea nr. 19/2000.

La data de 12.03.2012 contestatorul a formulat cerere de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, dată la care intimata a constatat eroarea privind stagiul de cotizare și a procedat la recalcularea pensiei prin folosirea stagiului real de 35 ani, ceea ce a condus la diminuarea cuantumului pensiei.

Ca urmare, a fost emisă decizia de revizuire nr. 206023/27.07.2012, contestată în cauză, precum și decizia de recuperare a debitului rezultat din recalculare – având același număr și aceiași dată, contestată de asemenea.

Contestatorul nu s-a adresat Comisiei de Contestații cu o contestație împotriva deciziei de revizuire menționată anterior, până la data formulării prezentei contestații.

În ceea ce privește decizia de revizuire, intimata a invocat excepția inadmisibilității, asupra căreia instanța reține următoarele :

Potrivit art. 149 alin. 1 din aceiași lege “deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional”;.

În art. 151 se prevede că (1) “hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.

(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”;.

Din textele enunțate rezultă că în instanță nu pot fi contestate deciziile emise de casele de pensii sectoriale, ci numai deciziile comisiilor de contestații, care funcționează în cadrul CNPP .

Contestatorul nu a atacat, până la data formulării prezentei contestații, decizia emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj și, în condițiile în care nu a fost emisă o hotărâre de către comisia de contestații, instanța nu poate examina decizia de pensie fără a încălca dispozițiile menționate anterior.

Pentru aceste considerente, instanța constată întemeiată excepția invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, urmând să constate inadmisibilă cererea reclamantului privind anularea deciziei de revizuire emisă de aceasta și reevaluarea drepturilor sale de pensie, cu consecința respingerii primului capăt de cerere.

În condițiile art. 151 alin 3 din Legea nr. 263/2010, decizia de revizuire a determinat recuperarea sumelor încasate necuvenit de către contestator, în temeiul art. 179 și urm din aceiași lege, în materia asigurărilor sociale fiind instituită obligația de recuperare a sumelor provenite din pensii încasate necuvenit în ultimii 3 ani, indiferent dacă acest lucru s-a produs din culpa beneficiarului sau a casei de pensii.

Existând o decizie care stabilește o pensie mai mică decât cea încasată de contestator în perioada 01.08.2009-31.07.2012 și anume decizia nr. 206203/17.07.2012 pentru care nu se face dovada anulării în condițiile procedurii prevăzute de art. 149 și urm din Legea nr. 263/2010, instanța constată neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de debit nr. 206203/17.07.2012, urmând să respingă și acest capăt de cerere.