În fapt, contestatorul a arătat că prin decizia contestată, intimata a dispus delegarea sa pe postul de tractorist în cadrul Ocolului Silvic F. pe o durată de 6o zile sau până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post. Totodată, că în baza deciziei nr. 160/2010 ocupa, anterior delegării, postul de şofer muncitor indirect productiv la Ocolul Silvic Botoşani, iar delegarea sa nu a fost făcută pe acelaşi post în cadrul altui ocol silvic. Mai mult, prin cele două adrese pe care le-a înaintat inginerului şef de ocol a adus la cunoştinţă faptul că nu a condus şi nu a lucrat niciodată pe tractor sau alte utilaje din exploatarea forestieră şi nu îşi poate asuma răspunderea în cazul apariţiei unor defecţiuni la utilaj sau unor accidente în timpul conducerii sau lucrului cu acesta, neavând pregătirea necesară utilizării acestor utilaje. Vechimea şi uzura tractorului este mare, apariţie defecţiunilor era iminentă, aşa încât nefiind experimentat cu acest utilaj, era posibil să nu le sesizeze, iar aceste defecţiuni neremediate la timp pot produce accidente, cu atât mai mult cu cât lucrările ce trebuiau efectuate presupuneau lucrul cu alţi muncitori.
Contestatorul a precizat şi că posedă permis de conducere categoriile B,C,D,E dar a lucrat numai pe autovehicule din categoria autoturisme şi autocamioane; pentru obţinerea acestor categorii, nu a efectuat cursuri specifice calificării de tractorist, iar la dosarul personal care se găseşte la serviciul RUNOS al unităţii nu există documente care să ateste calificarea sa de tractorist.
Contestatorul nu a indicat temeiul de drept al cererii, dar faţă de motivarea în fapt a acesteia, tribunalul constată că este reprezentat de art. 281 din Codul muncii, rap. la art. 41-44 din Codul muncii.
În dovedire, contestatorul a depus înscrisuri (f. 4 – 7).
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.
În apărare, intimata a arătat că prin decizia nr. 211/2.07.2010 s-a dispus delegarea contestatorului pe postul de tractorist la Ocolul Silvic F. pe o perioadă de 60de zile, în temeiul art. 42 din Codul muncii, respectiv art. 43 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2010 – 2011. Aceasta întrucât prin adresa nr. 1594/14.06.2010, Ocolul Silvic F. a adus la cunoştinţă Direcţiei Silvice B. urgenţa angajării unui tractorist, în urma vacantării postului prin pensionarea titularului, pentru scoaterea masei lemnoase la drum auto şi transportarea masei lemnoasă contractate. Direcţia Silvică B. a comunicat această solicitare tuturor ocoalelor silvice din cadrul direcţiei, în vederea înaintării de propuneri privind salariaţii ce pot fi detaşaţi pentru a lucra pe tractorul Ocolului Silvic F., până la organizarea concursului pentru angajarea unui tractorist. Prin adresa nr. 1719/22.06.2010, Ocolul Silvic B. a confirmat posibilitatea delegării contestatorului care, potrivit foilor de parcurs, avea un număr mare de ore în care nu a fost necesar să lucreze efectiv, acesta stând la doar la dispoziţie, în condiţiile în care autoturismul Ocolului Silvic B. putea fi condus şi de personalul silvic de teren. Intimata a precizat şi că salariatul este posesor al permisului de conducere categoria BE şi CE din anul 1991, respectiv DE din anul 2008, putând conduce şi tractor, aşa cum a confirmat şi de Biroul Rutier al Poliţiei mun. B, prin adresa nr. 635097/9.07.2010. Totodată, că din conţinutul CIM şi a actelor adiţionale, nu rezultă că petentul avea repartizat vreun autovehicul pentru desfăşurarea activităţii de conducător auto, acestuia putându-i fi repartizat orice autovehicul aparţinând Direcţiei Silvice B, pentru care deţinea calificarea necesară şi categoria permisului de conducere.
În dovedirea apărărilor formulate, intimata a depus înscrisuri (f. 19 – 44 şi 46 – 48).
În şedinţa publică din 6 octombrie 2010, contestatorul a arătat că renunţă la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării deciziei de delegare nr. 211/2010, aşa încât instanţa a constatat această renunţare în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, prin încheierea de şedinţă din acea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 2394 din 20 octombrie 2010, Tribunalul B, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petentul a solicitat anularea deciziei nr. 211/2.07.2010 emisă de intimata Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA – Direcţia Silvică B, şi reintegrarea sa pe postul deţinut anterior delegării. Prin decizia nr. 211/2010 (f. 4), intimata a decis delegarea contestatorului începând cu data de 5.07.2010 „pe postul de tractorist în cadrul Ocolului Silvic F, pe o perioadă de 60 de zile sau până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post, în cadrul termenului menţionat”.
Astfel cum rezultă din preambulul acestei decizii, măsura delegării contestatorului a fost dispusă în temeiul art. 42 şi art. 43 din Codul muncii potrivit cărora: „Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă. Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă”. „Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă”. Prin urmare, textele de lege sus-citate permit angajatorului să modifice unilateral locul muncii salariatului cu îndeplinirea a două condiţii: această modificare să fie temporară – cel mult 6o de zile conform art. 44 al.1 din Codul muncii (şi încă 60 zile, dar cu acordul salariatului) – şi salariatul să execute lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu.
Or, potrivit deciziei nr. 211/2010, măsura delegării contestatorului a fost dispusă pentru o perioadă maximă de 60 zile, ceea ce înseamnă că a fost respectată prima dintre condiţiile impuse de Codul muncii pentru legalitatea măsurii.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, s-a reţinut că, potrivit contractului individual de muncă nr. 10/12.02.2010 (f. 23), contestatorul a desfăşurat activitate de „şofer” iar potrivit deciziei nr. 160/18.02.2010 (f. 5) începând cu 1.07.2010 a ocupat postul de „şofer muncitor indirect productiv la Ocolul Silvic B.”. Totodată, că potrivit susţinerilor ambilor părţi, contestatorul este deţinător al permisului de conducere categoriile BE, CE (din anul 1991) şi DE (din anul 2008), astfel încât, potrivit adresei nr. 635096/9.07.2010 a I.P.J. B.– Poliţia mun. B. – Biroul Rutier (f. 22) dar şi disp. art. 38 alin. 2 şi 3 din HG nr. 1391/2006, are dreptul să conducă „un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor şi una sau două remorci”. Prin urmare, având în vedere şi că acestuia nu-i fusese repartizat, prin contractul de muncă sau acte adiţionale la acesta, un anumit autovehicul, tribunalul a apreciat că intimata a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii pentru legalitatea delegării, conducerea temporară a unui tractor încadrându-se în sfera atribuţiilor de serviciu corespunzătoare postului de şofer ocupat de contestator.
Aşadar, faţă de ansamblul celor ce preced, instanţa a apreciat că măsura delegării contestatorului îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de Codul muncii, urmând să respingă ca nefondată prezenta contestaţie, aprecierea oportunităţii măsurii fiind atributul exclusiv al angajatorului. Aceasta întrucât potrivit art. 40 alin. 1 lit. b din Codul munci, angajatorul este cel care stabileşte atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, iar salariaţii sunt obligaţi să le îndeplinească „cu bună – credinţă” conform art. 39 alin. 2 lit. a şi c dar şi potrivit art. 8 alin. 1 din Codul muncii. Or, nici una dintre adresele nr. 2104/12.07.2010 şi nr. 2164/14.07.2010 (f. 6 – 7) trimise de contestator şefului Ocolului Silvic F. nu dovedesc buna – credinţă a acestuia, ci, dimpotrivă faptul că, la mai mult de o săptămână de la luarea măsurii delegării, acesta nu efectuase nici o cursă cu tractorul, refuzând să îndeplinească dispoziţiile date de angajator. Chiar dacă până la momentul delegării, contestatorul nu condusese vreun tractor – susţinere nedovedită, de altfel – calitatea sa de salariat de „bună credinţă” ar fi impus să aducă la cunoştinţa angajatorului acest fapt din prima zi a delegării şi să solicite luarea unor măsuri concrete în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, ca de exemplu verificarea stării tehnice a utilajului sau stabilirea unei perioade de acomodare (şi chiar de instruire) pentru conducerea tractorului. Prin urmare, au fost înlăturate apărările formulate de contestator şi care vizează, de altfel, oportunitatea măsurii delegării şi nu legalitatea acesteia, cu consecinţa respingerii prezentei contestaţii ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul C. R. C., care a invocat nelegalitatea deciziei de delegare în condiţiile în care a arătat că nu are experienţa necesară desfăşurării activităţii în cadrul exploataţiei forestiere a utilajului (tractor) în condiţii de siguranţă pentru sine şi pentru ceilalţi lucrători. Contestatorul recurent a susţinut că lucrările din exploataţia forestieră presupun activităţi mai complexe decât simpla conducere a tractorului pe drumurile publice, activităţi pentru care nu are experienţa necesară, iar această lipsă a experienţei este de natură să-l împiedice să sesizeze la timp eventualele defecţiuni ale utilajului, defecţiuni care, în timp, ar putea pune în pericol persoanele ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul exploataţiei. Recurentul a invocat faptul că în cadrul aceleiaşi unităţi, Direcţia silvică B., există un alt lucrător care are experienţa necesară desfăşurării activităţii pe tractor, decizia conducerii de a-l delega ignorând acest aspect.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică, arătând că dispoziţia de delegare contestată îndeplineşte condiţiile de legalitate, oportunitatea măsurii fiind atributul exclusiv al angajatorului. Întrucât recurentul avea calificarea necesară conducerii utilajului (tractor), iar în cadrul activităţii desfăşurate în cadrul Direcţiei silvice B. nu-i fusese repartizat un autovehicul anume în calitate de conducător auto, astfel că îndeplinirea cu bună-credinţă a atribuţiilor de serviciu ar fi impus contestatorului să respecte decizia de delegare şi să dea curs dispoziţiilor şefilor ierarhici. Intimata a arătat că utilajul a fost preluat abia la data de 12.07.2010, fiind efectuate doar 4 zile de activitate până la data de 20.07.2010, din care una de preluare, una de instruire, una de recuperare şi una de predare a utilajului. Intimata a mai arătat că în primele patru luni ale anului 2010, recurentul s-a aflat în concedii medicale şi concedii fără plată, alternative. După ce în data de 28.12.2009 a fost depistat conducând autoturismul personal sub influenţa băuturilor alcoolice, angajatorul manifestând înţelegere faţă de acest fapt, nesancţionându-l disciplinar.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, instanţa îl constată ca fiind neîntemeiat.
Conform dispoziţiilor art. 42-44 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii „Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă. Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.” Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, că delegarea poate fi dispusă de către angajator, fără acordul salariatului, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru motive legate de buna organizare a activităţii. Angajatorul trebuie să justifice luarea măsurii prin raportarea la interesele serviciului, dar oportunitatea delegării (alegerea momentului, dar şi a persoanei considerată potrivită) constituie atributul exclusiv al angajatorului.
În prezenta cauză, intimata a dovedit necesitatea măsurii, în condiţiile în care titularul postului pentru care a fost dispusă delegarea contestatorului s-a pensionat. Contestatorul avea calificarea necesară ocupării postului, în condiţiile în care poseda permis de conducere care să îi permită conducerea utilajului ce urma a fi utilizat în desfăşurarea activităţii în cadrul exploataţiei forestiere, lipsa experienţei în lucrul cu acel utilaj neputând fi considerată ca justificată pentru refuzul de a executa dispoziţia angajatorului.
Instanţa reţine că susţinerile recurentului privind starea tehnică precară a tractorului pe care urma să îşi desfăşoare activitatea nu au fost dovedite, posibilitatea ivirii unor defecţiuni în timpul utilizării acestuia nefiind, de asemenea, motiv temeinic care să justifice un eventual refuz din partea contestatorului. Întrucât angajatorul nu-i repartizase un anume autovehicul pe care să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Direcţiei silvice B., decizia nr. 211/02.07.2010 prin care s-a dispus delegarea contestatorului pe postul de tractorist în cadrul Ocolului silvic F. pe o perioadă de maxim 60 de zile îndeplineşte condiţiile legale.
Aspectele invocate de către recurent privind existenţa altor persoane calificate care ar fi putut ocupa acest post reprezintă critici legate de oportunitatea deciziei, aspecte cu privire la care angajatorul este, în mod exclusiv, în măsură să le aprecieze. Lipsite de relevanţă se dovedesc în cauză şi susţinerile intimatei privind modul în care s-au desfăşurat raporturile de muncă dintre părţi în perioada decembrie 2009 – aprilie 2010, întrucât măsura delegării nu a fost în nici un mod condiţionată, sub aspectul legalităţii sale, de condiţiile în care s-au derulat relaţiile între părţi. Necesitatea desfăşurării activităţii în cadrul exploataţiei forestiere şi pensionarea titularului postului pentru care a fost repartizat contestatorul au constituit motivele ce au impus, din punct de vedere al legalităţii, emiterea deciziei contestate.
Constatând că recurentul nu a făcut dovada nelegalităţii deciziei contestate, criticile sale vizând aspecte ce sunt atributul exclusiv al angajatorului, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, instanţa va respinge ca nefondat prezentul recurs.
