Potrivit art. 208 alin.(2) Codul muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă descrierea faptei, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Acest element reprezintă o cerinţă de sine stătătoare, diferită de încadrarea în fapt şi în drept şi este necesară pentru a se asigura premisele unei apărări reale a salariatului.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr.62/R din 14 ianuarie 2010
Prin sentinţa civilă nr.1482 din 25 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul B.A.V., în contradictoriu cu intimata S.C. A.P.C. SRL, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la societatea pârâtă, fiind încadrat în funcţia de primitor-distribuitor.
Prin Decizia nr. 1311/12.12.2008, i s-a desfăcut contractul de muncă, reţinând că reclamantul şi-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu.
Reclamantul a lucrat ca primitor distribuitor la depozitul situat în localitatea Tureni jud. Cluj cu atribuţii specifice acestei funcţii prevăzute în fisa postului. In data de 25.11.2008, conducerea depozitului a constatat că reclamantul a depozitat un palet de Rama cub clasic ce aparţinea gestiunii Unilever, pe locaţia destinată gestiunii A. Cluj fapt ce a determinat cercetarea prealabilă disciplinară. Cu ocazia cercetării reclamantului i s-a luat notă explicativă prin care acesta a recunoscut abaterea regulilor de funcţionare imperative ale depozitului.
Examinând decizia de sancţionare, tribunalul a constatat că aceasta este întocmită cu respectarea prevederilor Codului Muncii, s-a menţionat abaterea disciplinară pentru care s-a dispus desfacerea contractului de muncă precum şi articolele din fişa postului şi din Regulamentul de ordine interioară.
Reclamantul prin probele administrate nu a reuşit să facă dovada că sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea nulităţii absolute a deciziei, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.A.V., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei împotriva Deciziei nr.1311/12.12.2008 emisă de pârâtă.
În motivarea recursului a arătat că pentru a fi legală decizia de sancţionare trebuie să cuprindă toate elementele obligatorii prevăzute în art.268 alin.2 C.muncii, lipsa unuia dintre ele va atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Decizia de sancţionare a fost emisă în data de 12.12.2008 şi comunicată în 24.12.2008, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de C.muncii.
Decizia a fost emisă anterior finalizării cercetării prealabile, referatul cu concluziile anchetei disciplinare fiind întocmit în data de 15.12.2008.
Mai arată că decizia nu cuprinde un element obligatoriu şi anume abaterea disciplinară de care se face vinovat reclamantul, respectiv descrierea amănunţită a faptei ilicite săvârşite de salariat cu vinovăţie, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Consideră că comisia de cercetare avea obligaţia să aplice o sancţiune în raport cu gravitatea faptei săvârşite având în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi gradul de vinovăţie a salariatului, totuşi angajatorul a înţeles să aplice sancţiunea cea mai gravă, chiar dacă nu a existat un prejudiciu, nu s-a constatat culpa reclamantului şi acesta nu a mai avut alte sancţiuni disciplinare anterior.
Precizează că paletul pe care l-a depozitat în data de 25.11.2008 aparţinea SC A. Cluj, nu a avut intenţia decât aceea de a debarasa calea de acces.
Pârâta SC A.P.C. SRL Ploieşti, prin întâmpinarea de la f.16-18 a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea deliberând reţine că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în primul rând descrierea faptei.
Aceste element, deosebit de important, reprezintă o cerinţă de sine stătătoare diferită de încadrarea în fapt şi în drept, necesară pentru a se asigura premisa unei apărări reale a salariatului.
Legiuitorul foloseşte termenul de „descrierea”, ceea ce presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a obligaţiilor ce îi reveneau în temeiul raporturilor de muncă, de o gravitatea suficient de mare pentru a constitui o abatere disciplinară.
Ca atare, o simplă enunţare nu este suficientă pentru acoperirea intenţie legiuitorului, ci din modul de descriere a faptei trebuie să rezulte în mod concret acţiunea săvârşită de salariat, circumstanţele producerii sale şi, în fine, toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient de detaliata a faptei pentru ca atât salariatul, cât şi instanţa de judecată să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.
Analizând decizia contestată Curtea constată că descrierea faptei constă într-un enunţ lapidar şi anume „salariatul B.A.C. şi-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu, depozitând un palet aparţinând depozitului logistic pe locaţia destinată gestiunii A. Cluj.”
Această relatare este insuficientă, în lipsa unor alte elemente fiind imposibil a se stabili care este semnificaţiei faptei, de ce depozitarea unui palet -al cărui conţinut nu este precizat – pe o
locaţie ce se presupune a aparţine altei societăţi – fără a se indica această locaţie – ar constitui o abatere disciplinară.
Trimiterea făcută în cuprinsul deciziei la referatul nr. 4936/15.12.2008 al comisiei de cercetare disciplinară este lipsită de relevantă juridică, întrucât decizia de sancţionare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica menţiunile generale din cuprinsul deciziei.
Pe de altă parte, decizia atacată nu respectă nici exigenţele art. 268 alin. 2 lit. C, ce prevede ca decizia de desfacere a contractului de muncă să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.
O astfel de exigenţă, ce poate părea excesivă, este însă justificată prin prisma asigurării unui drept efectiv la apărare salariatului,drept a cărui respectare să poată fi supus verificării instanţei. Or, dacă nu se arată în cuprinsul deciziei care au fost apărările salariatului şi de ce ele au fost înlăturate, nu există certitudinea că aceste apărări au fost verificate de către angajator, putându-se chiar presupune că cercetarea prealabilă nu şi-a atins scopul prevăzut de art. 267 alin. 4 din Codul muncii.
Având în vedere cele de mai sus, raportat la faptul că ambele menţiuni analizate sub prevăzute ca obligatorii sub sancţiunea nulităţii absolute, câtă vreme ele nu au fost respectate în cauză, Curtea constată că este superfluă analizarea celorlalte motive de recurs.
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind acordarea de daune morale, Curtea constată că nu sunt indicate elementele din care să rezulte în ce anume a constat suferinţa psihică atât de gravă a acestuia de natură a justifica acordarea de daune morale. Faptul că în perioada concedierii contestatorul a fost lipsit de resurse materiale este o consecinţă firească a desfacerii unui contract de muncă, prejudiciul fiind reparat prin repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei atacate. Pentru a se justifica însă acordarea unor daune morale, ele trebuie justificate prin elemente concrete din care să rezulte că, dincolo de inconvenientele inerente unei concediere nelegale, salariatul a dovedit că prestigiul, onoarea sau reputaţia sa a fost afectată prin măsura nelegală a angajatorului. Cu alte cuvinte, daunele morale nu pot acoperi prejudicii materiale, ci acestea trebuie să îşi găsească suportul tot în prejudiciul moral suferit de salariat. Această nu este însă dovedită de contestator în cauză de faţă şi nici nu există elemente suficient de puternice pentru ca acestea să poată fi măcar prezumate.
În consecinţă, faţă de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 304 C.pr.civilă şi art. 312 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul B.A.V. împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 25 mai 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte, în sensul dispozitivului prezentei decizii. (Judecător Dana Cristina Gârbovan)
