Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1109 din 13 noiembrie 2014
Prin contestaţia înregistrată sub nr. de mai sus, contestatoarea R.M. a chemat în judecată pe intimata Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, solicitând instanţei să anuleze decizia de imputare nr.111/13.11.2013 emisă de intimată şi restituirea sumei achitate de contestatoare în aceeaşi dată.
Prin sentinţa civilă nr. 787/F/26.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. …/112/2014, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea R.M., în contradictoriu cu intimata Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, şi în consecinţă:
A fost anulată în parte decizia de imputare nr.111/13.11.2013 emisă de intimată în ce priveşte suma de 1602 lei şi a fost menţinută pentru suma de 397 lei, sumă restituită de către contestatoare.
S-a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Soluţia menţionată a avut la bază următoarele considerente:
Contestatoarea a avut calitatea de şomer înregistrat în evidenţele intimatei şi a beneficiat de indemnizaţie de şomaj în perioada 1 februarie 2011-31 iulie 2011.
Prin decizia de imputare nr.111/13.11.2013 emisă de intimată contestată în cauză s-a imputat contestatoarei suma de 1.999 lei, ca fiind încasată necuvenit în perioada
28.02.2011-31.07.2011, perioadă în care a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, întrucât a încălcat prevederile art.41 lit.b şi art.44 lit.b, c din legea nr.76/2002, fiindcă a realizat venituri mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă f.3. În vederea emiterii acestei decizii de imputare au fost întocmite referatul şi nota de constatare datate 13.11.2013 f.48-49, din care reiese că modul de calcul al debitului stabilit în sarcina contestatoarei, respectiv 14 lei pentru luna februarie 2011 şi câte 397 lei pentru lunile martie, aprilie, mai iunie şi iulie 2011. Tribunalul constată că în data de 13.11.2013, contestatoarea a achitat în contul intimatei suma de 397 lei potrivit chitanţei depuse în copie de intimată f.30, ce ar reprezenta contravaloare debit indemnizaţie şomaj.
Potrivit art.44 lit b din legea nr.76/2002, reţinut ca temei legal în decizia contestată, încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare.
Din acest text legal reiese atât data de la care trebuie operată încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, cât şi situaţia ce determină această măsură, respectiv atunci când persoana ce primeşte indemnizaţie realizează venituri lunare din activităţi autorizate mai mari decât valoarea indicatorului social, fără a se indica prin lege faptul că aceste venituri lunare trebuie calculate pe o perioadă de mai multe luni consecutive, ceea ce conduce la ideea că după prima lună în care beneficiarul a realizat venituri mai mari decât valoarea indicatorului social se impune încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj.
În speţă, examinând înscrisurile depuse la dosar de părţile litigante, respectiv registrului de încasări şi plăţi al biroului asociat de arhitectură R., vizat de ANAF, tribunalul a constatat că în lunile februarie, martie, aprilie şi mai 2011 a avut cheltuieli mai mari decât încasările, deci venitul net în mod evident nu a fost mai mare decât valoarea indicatorului social de referinţă de 500 lei, aşa încât sumele pentru perioada 28.02.2011-31.05 2011 au fost nejustificat reţinute ca debite prin decizia de imputare atacată.
În ce priveşte luna iunie 2011, venitul net impozabil pentru contestatoare a fost de 804.62 lei, sumă ce a fost mai mare decât valoarea indicatorului de referinţă de 500 lei, dar consideră că suma a fost nejustificată reţinută ca debit pentru această lună, ţinând cont de data prevăzută de lege de la care trebuie să opereze sistarea indemnizaţiei, respectiv de la realizarea veniturilor, ori aceasta în optica tribunalului trebuie să fie după finalul lunii respective pentru a se determina venitul net ca o diferenţă între încasări şi cheltuieli în activitatea autorizată desfăşurată în luna respectivă, ceea ce înseamnă că în cazul de faţă acest lucru putea fi stabilit la începutul lunii următoare, 1 iulie 2011, dată de la care trebuia să opereze încetarea îndemnizaţiei de şomaj în cazul contestatoarei. Tribunalul remarcă că şi-n luna iulie 2011 venitul net impozabil pentru contestatoare a fost de 4077.56 lei şi a fost mai mare decât valoarea indicatorului social de 500 lei.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis în parte contestaţia formulată şi a anulat în parte decizia de imputare nr.111/13.11.2013 emisă de intimată în ce priveşte suma de 1602 lei şi menţinută pentru suma de 397 lei, sumă restituită de către contestatoare prin chitanţa depusă în copie la dosar. Aşa fiind, în mod evident nu poate fi admis petitul din contestaţie privind restituirea sumei de 397 lei, fiindcă acesta a fost plătită tocmai pentru luna pentru care tribunalul a reţinut că a fost creat un debit ca urmare realizării unor venituri mai mari decât valoarea indicatorului de referinţă.
Tribunalul nu a găsit întemeiate argumentele contestatoarei privind modul de determinare a veniturilor nete ca trebuind a fi împărţite la 12 numărul de luni, fiindcă textul legal incident în cauză art.44 lit. b din legea nr.76/2002 nu prevede aşa ceva, ci dispune expres că încetează plata indemnizaţiei în prima lună în care se realizează venituri mai mari decât valoarea indicatorului de referinţă, cu precizarea făcută în ce priveşte momentul exact ce trebuie avut în vedere stabilirea veniturilor nete, respectiv începutul lunii următoare, aşa încât prevederile art.6 din HG nr.174/2002 invocate de contestatoare nu pot determina o soluţie de admitere în întregime a contestaţiei, atât timp cât în acest text legal se indică expres că se referă la veniturile prevăzute de art.17 şi art.34 din lege, ce reglementează cerinţele stabilirii dreptului de indemnizaţie de şomaj, iar nu se referă şi la veniturile prevăzute de art.44 din lege ce reglementează încetarea plăţii indemnizaţiei, ipotezele legale fiind cu totul diferite.
Tribunalul a arătat că nici argumentele intimatei potrivit căreia contestatoarea ar fi realizat venituri mai mari decât valoarea indicatorului de referinţă încă de la data de
28.02.2011 nu pot fi reţinute, fiind o dată stabilită incorect în decizia de imputare, neavând în vedere veniturile nete, ci cele brute, ori în optica tribunalului art.44 lit. b se referă la venituri efective, nete, iar faptul că în decizia de impunere anuală a reieşit că venitul anual net a fost de 42.671 lei pentru anul 2011, aceasta se explică prin aceea că s-au avut în vedere veniturile realizate pe întreg anul 2011, deci şi pentru perioada ulterioară celei indicate în decizia de imputare, fiind în sarcina intimatei când a încheiat decizia contestată să stabilească cert că veniturile contestatoarei au fost mai mari pe întreaga perioadă indicată
28.02.2011-31.07.2011 decât valoarea indicatorului social de referinţă, cea ce nu s-a făcut.
Nici argumentul intimatei potrivit căreia contestatoarea ar fi recunoscut legalitatea deciziei de imputare prin faptul că a plătit benevol suma de 397 lei nu poate conduce la respingerea contestaţiei, atât timp cât contestatoarea a înţeles să conteste în termen legal decizia de imputare, prin care a solicitat inclusiv restituirea sumei respective, ceea ce conduce la concluzia că nu există un act unilateral de recunoaştere voluntară de natură a produce asemenea consecinţe juridice.
În temeiul art.452 Noul Cod de procedură civilă ce impun ca dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată solicitate să se depună cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, tribunalul, reţinând că în speţă contestatoarea nu a depus la dosar înscrisuri justificative în acest sens anterior închiderii dezbaterilor, a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, deşi potenţial ar fi fost îndreptăţită să i se acorde cheltuieli de judecată parţiale, intimata fiind în culpă procesuală raportat la soluţia luată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta AGENŢIA JUDEŢEANA PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ BISTRIŢA – NĂSĂUD, solicitând schimbarea in totalitate a sentinţei atacate, în sensul menţinerii Deciziei de imputare nr. 111 din
13.11.2013 emisa de AJOFM Bistriţa Năsăud ca temeinica si legala, fie schimbarea în parte a sentinţei atacate in sensul menţinerii Deciziei de imputare nr. 111 din 13.11.2013 emisa de AJOFM BN, pentru suma de 794 lei.
În motivare, apelanta susţine că deşi în prevederile Legii nr. 76/2002 nu se regăseşte sintagma venituri efective „nete”, prima instanţă a interpretat în acest sens dispoziţiile art. 44 lit. b din actul normativ evocat.
In adresa ANAF nr. 20367/20.05.2014, solicitata de intimata, se arata ca organul fiscal stabileşte impozitul anual in baza declaraţiei privind venitul realizat ( formular 200), formular care nu a fost depus de intimata pentru a se vedea veniturile realizate efectiv raportat la veniturile estimative din Decizia de impunere anuala pentru veniturile realizate in anul 2011, din care reiese ca Venitul/câştig net anual pentru anul 2011 este de 42.671 lei.
Consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut că pentru perioada 28.02.2011
31.05.2011 sumele au fost nejustificat reţinute, însă această împrejurare este imputabilă exclusiv intimatei care nu şi-a asumat obligaţiile stabilite prin declaraţie.
Menţionează că intimata s-a prezentat la sediul instituţiei doar la momentul în care a fost depistata de controlul Curţii de Conturi, în sarcina apelantei nesubzistând obligaţia de a verifica din oficiu veniturile realizate de intimata, cea din urmă trebuind să declare veniturile ce depăşesc 500 de lei.
Învederează că Decizia de imputare a fost emisa pentru suma de 1.999 lei, întrucât nici articolul 6 din normele de aplicare nu face distincţie între venituri nete si venituri brute, existând doar sintagma de venituri impozabile. Mai mult, nici organele de control ale Curţii de Conturi nu au clarificat aceasta situaţie, motiv pentru care a fost imputata indemnizaţia de şomaj începând cu luna februarie 2011.
De asemenea, precizează că reclamanta nu a dat nici un fel de răspuns referitor la veniturile evidenţiate în adresa de la Finanţe AJFPBN nr. 24004 din 19.09.2013, înregistrata la AJOFM BN sub nr. 9073 din 24.09.2013, unde apar sume foarte mari si nici nu a demonstrat cu documente ca acele venituri contrazic cifrele defalcate pe luni.
Conform dispoziţiilor art. 15 alin 1 din HG 174/2002 ( nemodificat de HG 119/2014) – Normele de aplicare a Legii 76/2002 “Şomerii prevăzuţi la art. 17 din lege, care realizează venituri din activităţi autorizate potrivit legii vor beneficia de indemnizaţie de şomaj in condiţiile art.34, alin. l respectiv alin.3 din lege daca dovedesc ca acele venituri determinate potrivit art.6, nu depăşesc valoarea indicatorului social de referinţa al asigurărilor pentru şomaj si stimulării ocupării forţei de munca, in vigoare in luna pentru care se face dovada”.
2. În ceea ce priveşte suma de 794 lei, apelanta arată că aceasta reprezintă indemnizaţia de şomaj aferenta lunilor iunie si iulie 2011, perioadă în care intimata a realizat venituri nete mai mari decât indicatorul social de referinţa.
Consideră că în măsura în care reperul îl constituie veniturile nete, trebuie avut în vedere că intimata, conform sumelor declarate in contestaţie, a realizat venituri de peste 500 lei atât in luna iunie 2011, cat si in luna iulie 2011, astfel că aceasta este ţinută sa restituie suma de 794 lei, reprezentând indemnizaţii de şomaj încasate in cele două luni.
Menţionează apelanta că a dispus încetarea plaţii indemnizaţiei de şomaj in baza art. 44 lit. b) din Legea 76/2002, si prin prisma dispoziţiilor art.24 alin. 2) din HG 174/2002 care prevede că : “încetarea plaţii indemnizaţiilor de somai pentru motivul prevăzut la art.44 lit. b) din lege se face cu data de întâi a lunii in care beneficiarul a realizat venituri mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţa…”, şi arată că acest text a fost ignorat de către prima instanţă.
Consideră că intimata trebuie să restituie şi indemnizaţia aferentă lunii iunie, câtă vreme venitul impozabil realizat în această lună este de 804,62 lei, acesta depăşind valoarea indicatorului social de referinţă.
Subliniază că plata indemnizaţiei de şomaj aferenta lunii iunie 2011 s-a încasat in luna iulie 2011 in perioada 14-18, precum şi faptul că în perioada de şomaj intimata s-a prezentat lunar la viza, ocazie cu care trebuia sa comunice orice situaţie care a condus la acordarea drepturilor, inclusiv realizarea de venituri peste indicatorul social de referinţă.
In drept, invocă dispoziţiile art. 466-482 din NCPC, Legea nr. 76/2002 nemodificata de Legea 250/2013 si HG 174/2002 nemodificata de HG 119/2014.
Prin întâmpinarea depusă în termenul legal (f. 10), intimata R.M. s-a opus admiterii apelului, subliniind că deşi legea nu precizează daca aceste venituri sunt nete sau brute, art. 6 din HG 174/2002 face referire la veniturile impozabile ale persoanelor fizice certificate de către organele teritoriale subordonate ANAF, iar conform HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal la art. 46 lit. 22 se stipulează că “Pentru persoanele fizice autorizate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fara personalitate juridica, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societăţii civile profesionale, asupra venitului net distribuit”.
Consideră că trebuie sa se facă deosebire între veniturile realizate de persoana fizica autorizata R.M., asociata in cadrul R. Birou Asociat de Arhitectura având CIF …, si veniturile realizate de persoana fizica R.M., având CNP …. Astfel, venitul persoanei fizice cu CNP … care a beneficiat de indemnizaţie de şomaj este parte din venitul net al Biroului de arhitectura R. cu CIF …, in care R.M. are o cota de distribuire a venitului net de 95%.
Prin urmare, venitul persoanei fizice R.M. la care se raportează indicele de referinţa 500 lei este venitul net distribuit in cota de 95% al Biroului de arhitectura R.. După cum reiese din extrasul din Registrul de încasări si plaţi, indicatorul nu a fost depăşit decât pe lunile iunie si iulie.
Suma de 397 lei restituita către apelanta reprezintă indemnizaţia de şomaj aferenta lunii iulie, luna iunie fiind prima luna in care au fost realizate venituri peste indicatorul de referinţa, fapt constatat doar după data de 1 iulie, moment de la care se poate face diferenţa intre încasările si cheltuielile din cadrul asocierii, astfel că , în acord cu art. 44 lit. b din legea 76/2002 sistarea indemnizaţiei de şomaj nu poate fi făcuta mai devreme de 1 iulie 2011.
Consideră irelevantă valoarea de 42671 lei, reţinută de către apelantă ca reprezentând venitul impozabil şi care a fost avut în vedere la emiterea deciziei de imputare, această sumă reprezentând venitul pe tot anul 2011, inclusiv in lunile in care nu s-a acordat indemnizaţie de şomaj.
În fine, arată că pentru persoanele fizice autorizate, ANAF emite pe parcursul unui an fiscal o singura decizie de impunere, venitul nefiind defalcat pe luni, singura evidenta a încasărilor lunare fiind registrul de încasări si plaţi vizat de această instituţie.
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare(f. 17) prin care reiterează aspectele invocate prin memoriul de apel.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Apelul este nefondat.
Conform art. 34 din Legea nr. 76/2002 „(1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
De asemenea, potrivit art. 44 al. 1 lit. b din aceeaşi lege „ Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc …la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
Potrivit dispoziţiilor legale arătate, Curtea concluzionează că încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj este strâns legată de cuantumul veniturilor lunare realizate. Este real că legiuitorul nu a arătat expres care este natura acestor venituri, respectiv dacă reperul constă în venituri brute sau nete”, dar cu toate acestea Curtea apreciază că în ceea ce o priveşte pe intimată trebuie avute în vedere veniturile nete.
Astfel, pe de o parte, reţine că potrivit art. 6 din normele de aplicare a Legii nr. 76/2002 „ Veniturile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. f) şi la art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. b) din lege sunt venituri lunare, care se determină prin raportarea venitului impozabil, certificat de către organele fiscale teritoriale subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la numărul de luni aferente unui an fiscal.”
Pe de altă parte, consideră că se impune a se face distincţie între veniturile realizate de persoana fizica autorizata R.M., asociata in cadrul R. Birou Asociat de Arhitectura, având CIF …, si veniturile realizate de persoana fizica R.M., având CNP …, câtă vreme doar persoana fizică, având CNP., este beneficiara ajutorului de şomaj şi, deci, în raport de veniturile celei din urmă poate intra în discuţie o eventuală depăşire a indicatorului social de referinţă.
Or, conform art. 46 lit. 22 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal „pentru persoanele fizice autorizate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fara personalitate juridica, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societăţii civile profesionale, asupra venitului net distribuit”.
Cum persoana fizică R.M., beneficiara ajutorului de şomaj, are o cotă de distribuire a venitului net de 95%, aspect necontestat, şi având în vedere că norma legală face trimitere expresă la „venitul net”, este evident că numai în raport de acest reper trebuie să se analizeze depăşirea indicatorului social de referinţă.
După cum reiese din registrul jurnal de încasări şi plăţi pentru anul 2011, depus în apel(f. 34-43), în ceea ce priveşte intervalul februarie – iulie 2011, Biroul de arhitectura R. ( cu CIF …) nu a realizat venituri, cu excepţia lunilor iunie şi iulie.
De asemenea, constată că prin aplicarea procentului de 95% la suma evidenţiată în acest registru pentru anul 2011 rezultă exact suma reţinută de organele fiscale, ceea ce confirmă realitatea sumelor înscrise în cuprinsul lui, profitul fiind identic cu cel din tabelul depus de intimată(f. 21 fond) şi care a stat la baza emiterii deciziei de debit.
Dacă în luna iulie intimata a realizat venituri nete peste indicatorul social de referinţă, cum corect a reţinut şi prima instanţă, nu aceeaşi concluzie poate fi reţinută şi în ceea ce priveşte luna iunie.
Având în vedere că în cuprinsul art. 44 al. 1 lit. b din Legea nr. 76/2002 legiuitorul a indicat ca moment de la care încetează plata indemnizaţiei de şomaj „data” la care se realizează venituri şi reţinând că registrul anterior menţionat atestă primele încasări doar în 30.06.2011(f. 39), iar stabilirea realizării veniturilor nete se realizează ulterior acestui moment, respectiv după încheierea lunii(numai atunci putându-se determina dacă încasările au depăşit cheltuielile şi dacă, astfel, au fost realizate venituri nete), Curtea consideră că decizia de debit este justificată doar pentru luna iulie 2011.
Nu poate fi primit modul de calcul expus de către apelantă prin decizia de debit, întrucât, pe de o parte, aceasta s-a raportat la venitul net anual, deşi art. 6 din normele de aplicare a Legii nr. 76/2002 vizează veniturile „lunare”, iar perioada reţinută în decizia de debit se limitează la lunile februarie – iulie 2011, iar nu la cele 12 luni ale anului 2011, iar pe de altă parte intimata a beneficiat de ajutor de şomaj doar până în luna iulie 2011, iar nu şi pentru lunile ce au urmat până la finele anului.
Argumentează apelanta că încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, în cazul intimatei, a intervenit la data de 01.06.2011, sens în care face trimitere la prevederile art. 24 al. 2 din HG nr. 174/2002 cuprinzând normele de aplicare ale Legii nr. 76/2002, susţineri ce nu pot fi primite, întrucât aceste dispoziţii nu dezvoltă sau detaliază prevederile art. 44 lit. b din lege, ci adaugă la lege, ceea ce contravine art. 16. al. 4 teza finală din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Sunt lipsite de relevanţă susţinerile apelantei privitoare la obligaţiile ce incumbă reclamantei ca beneficiară a unei indemnizaţii de şomaj, câtă vreme apelanta este cea care a emis o decizie de imputare, care trebuie să fie fundamentată atât în fapt, cât şi în drept, şi prin urmare să se întemeieze pe înscrisuri neechivoce.
Or, însăşi apelanta arată prin memoriul depus la dosar că din adresa de la Finanţe AJFPBN nr. 24004/19.09.2013, înregistrată la instituţie sub nr. 9073/24.09.2013 „apar sume foarte mari”, însă aceasta nu a făcut nici un demers pentru a se lămuri asupra valorii reale a veniturilor nete din perioada în care intimata a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, preferând să emită la data de 13.11.2013 o decizie de imputare prin raportare la veniturile nete din întreg anul 2011, deşi intimatei i s-a acordat indemnizaţia doar până în luna iulie 2011.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea găseşte apelul pârâtei nefondat, astfel că, în baza art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.
