în conformitate cu dispoziţiile Acordului european pentru activitatea echipajelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale, conform cărora în fiecare perioadă de 24 de ore, şoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic de cel puţin 11 ore consecutiv, iar durata totală de conducere a vehiculului cuprinsă între două repausuri zilnice nu trebuie să depăşească 9 ore. Raportat la aceste dispoziţii legale, împrejurarea că salariatul contestator nu a ajuns la locul de destinaţie nu îi poate fi imputabilă. Contestatorul avea dreptul la odihnă, astfel că nu i se poate imputa paguba produsă prin sustragerea bunurilor transportate, de către terţe persoane.
Secţia civilă, decizia nr. 2279 din 3 octombrie 2003
Examinând recursul declarat de contestatorul R.E. împotriva sentinţei civile nr. 394 din 21 mai 2003 a Tribunalului Maramureş, precum şi actele dosarului, Curtea reţine următoarele :Art. 102 din Codul muncii anterior consacra principiul general al răspunderii materiale potrivit căruia persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele produse din vina şi în legătură cu lor.în sensul acestui principiu, dovada temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare incumbă celui care angajează, ceea ce înseamnă că de regulă vor trebui dovedite existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi culpa persoanei încadrate în muncă.în speţă, potrivit procesului-verbal întocmit de Poliţia Belgiană, precum şi a declaraţiilor date de contestator la poliţie, acesta a parcat autovehiculul în timpul nopţii, într-un loc special de parcare între alte camioane, oprite în acelaşi scop.Susţinerea intimatei în sensul că se impunea continuarea drumului până la locul de destinaţie, aproximativ 11/2 h în condiţiile în care contestatorul venea din Germania, este în contradicţie cu dispoziţiile Acordului European privind activitatea echipajelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale, conform cărora „în fiecare perioadă de 24 de ore, şoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic, de cel puţin 11 ore consecutiv (art. 8), iar durata totală de conducere a vehicululuicuprinsă între două repausuri (… ) zilnice nu trebuie sădepăşească 9 ore” (art. 6, A.E.T.R.).De asemenea, nu i se putea pretinde contestatorului să sesizeze comiterea furtului în timp ce dormea în cabina camionetei, aceasta în condiţiile în care din acelaşi proces-verbal întocmit de Poliţia Belgiană rezultă că în toate parcările din zona respectivă în acea perioadă au fost semnalate foarte multe spargeri de autovehicole mici sau de camioane.întrucât sarcina dovedirii vinovăţiei revine intimatei, potrivit dispoziţiilor art. 178 din Codul muncii anterior, însă aceasta nu a dovedit culpa contestatorului constând în aceea că „nu a asigurat mai multă pază şi protecţie mărfurilor transportate”, raportat la condiţiile concrete expuse, contestatorul neavând posibilitatea să prevadă că parcarea din zona respectivă era vizată de spărgători pentru sustrageri de mărfuri, situaţie în care nu se poate reţine existenţa vinovăţiei acestuia.Drept urmare, lipsind vinovăţia, nu mai interesează întinderea prejudiciului, astfel că motivele de recurs referitoare la acest aspect nu vor mai fi examinate.Faţă de cele expuse, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. în temeiul art. 312 alin. 2 C.proc.civ. se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul că se va admite contestaţia şi în consecinţă se va anula decizia de imputare emisă de intimată. (Judecător Alina Rodina)
