Decizie de emisă în temeiul Legii nr. 3/1977. Calea de atac. Prescripţia dreptului la acţiune. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 52 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 3/1977 împotriva deciziilor comisiilor de pensii se poate face apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Pensii, deciziile care nu au fost atacate în termen şi deciziile Comisiei Centrale de Pensii fiind definitive.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr. 144/3 martie 2008.
Prin acţiunea în asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.2634/107/2007 reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Alba, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună modificarea deciziei 85646/09.03.1989 şi recalcularea pensiei lunare cu acordarea diferenţelor băneşti pentru perioada 01.11.1988-01.04.1989.
În motivarea în fapt a acţiunii, se arată că prin cererea înregistrată la 20.06.1998 a solicitat pensionarea, îndeplinind condiţiile de pensionare şi că pârâta nu a luat măsurile necesare rezolvării dosarului de cu respectarea strictă a legii.
Prin întâmpinarea depusă în cauză s-a invocat excepţia tardivităţii acţiunii civile, arătându-se că reclamantei i-a fost comunică decizia de pensie contestată, aceasta adresându-se comisiei de contestaţii.
Prin sentinţa civilă nr.1139/31.10.2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.2634/107/2007 s-a admis excepţia tardivităţii acţiunii civile invocate de pârâtă. S-a respins acţiunea civilă formulată în cauză de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Alba.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că dreptul la acţiune în cauză s-a prescris.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs reclamanta D.E., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea ca fiind prescrisă, omiţând faptul că în temeiul Legii nr.3/1977 în baza căreia a fost pensionată împotriva deciziilor de pensionare nu te puteai adresa justiţiei, singura posibilitate de contestare fiind apelul la Comisia centrală de pensii din ministerul Muncii, cale de care a uzat.
În al doilea rând, recurenta arată că abia prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii s-a instituit prin art.155 alin.1 lit.a dreptul tribunalelor să soluţioneze litigiile privind pensiile.
În fine, recurenta susţine că dreptul său de a se corecta o ilegalitate făcută împotriva sa prin încălcarea flagrantă a unui drept fundamental, cum este dreptul la pensie, este imprescriptibil, iar prin acţiune nu a solicitat altceva decât corectarea datei de intrare a sa în dreptul la pensiei, prin modificarea corespunzătoare a datei stabilite în decizia de pensionare şi recalcularea şi acordarea pensiei în raport cu data desfacerii contractului de muncă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata C.J.P. Alba se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Alba ca temeinică şi legală, motivându-se că în mod corect instanţa a reţinut excepţia tardivităţii acţiunii formulate împotriva deciziei 85646/09.03.1989, precum şi faptul că în speţă s-a emis o nouă decizie de pensie nr.85646/30.06.2005 care nu a fost contestată(f.5).
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.1 Cod procedură civilă a constatat următoarele:
Recursul este nefondat.
În speţă, obiectul acţiunii îl constituie decizia de pensie nr. 85646/09.03.1989, emisă sub regimul Legii nr.3/1977. Potrivit art.52 alin.4 din această lege împotriva deciziilor comisiilor de pensii se poate face apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Pensii”. Recurenta a uzat la acea vreme de calea de atac prevăzut de lege, prin adresa nr.817771/D/ICCP/04.07.1989 emisă de Ministerul Muncii confirmându-se decizia de pensia în discuţie.(f.7).
Calea de atac împotriva unui act administrativ este o opţiune exclusivă a legiuitorului aşa încât susţinerea recurentului vizând lipsa unei reglementări legale speciale de soluţionare a litigiilor având ca obiect dreptul la pensie anterior apariţiei legii nr.19/2000 nu are nici o relevanţă juridică. În speţă, controlul judiciar asupra deciziei de pensie a fost exercitat de organul competent potrivit reglementării în vigoare la data emiterii deciziei, potrivit principiului de drept tempus regit actum.
Susţinerea recurentei în sensul că dreptul său este imprescriptibil este de asemenea nefondată, deoarece potrivit art.1 din Dec.nr.167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul legal, respectiv 3 ani, aşa încât formularea unor pretenţii privind plata dreptului la pensie pe perioada 01.11.1988-01.04.1989 nesocotesc aceste prevederi legale.
Este de asemenea de reţinut că în cauză s-a emis o nouă decizie de pensie nr. 85646/30.06.2005, în urma evaluării în baza H.G. nr.1550/2004 şi a OUG nr.4/2005, decizie împotriva căreia recurenta nu a uzat de calea de atac prevăzută de art.155 din Legea nr.19/2000, invocat de recurentă, dar cu trimitere greşită la decizia iniţială emisă sub regimul vechii reglementări legale în materia pensiilor.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport cu textele de lege invocate, prescripţia fiind o sancţiune legală a pierderii dreptului, în situaţia în care partea nu a respectat intervalul de timp stabilit de legiuitor înăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acţiune în sens material.
Cum excepţia prescripţiei este o excepţie de procedură, dirimantă şi absolută, ce se impune a fi analizată cu prioritate potrivit art.137 Cod procedură civilă, admiterea acesteia face de prisos analiza celorlalte aspecte vizând fondul pricinii.
Pentru considerentele expuse mai sus, curtea, constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu art. 312 alin.1 a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de reclamantă
