Motivând cererea, contestatorul a susţinut că a desfăşurat activitatea atât în sectorul zootehnic al fostei C.A.P. F. M., situaţie dovedită prin fişele de retribuire şi adeverinţă dar şi ca muncitor betonist la fosta A. E. I. Fălticeni, beneficiind de drepturile de stabilite conform Legii nr. 3/1977.
Drept consecinţă în mod greşit s-a procedat la revizuirea drepturilor stabilite anterior solicitând menţinerea drepturilor acordate iniţial.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea acţiunii arătând că iniţial reclamantului i s-au acordat drepturile de pensie în anul 1995, fiind recunoscută o vechime în muncă de 32 ani din care 15 ani, 11 luni şi 8 zile activitate desfăşurată în grupa a-II-a de muncă
Ulterior, prin decizia nr. 167052 din 5 decembrie 2005 drepturile de pensie au fost revizuite, considerându-se că nu poate fi luată în calcul adeverinţa nr. 2867 din 4.09.1995, eliberată de C.L. Vadu Moldoveni , întrucât în anul 1990 nu ar fi desfăşurat activitate în sectorul zootehnic, aşa încât stagiul de cotizare a fost diminuat, stabilindu-se şi un debit în cuantum de 4769 lei RON.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1138 din 5.07.6 a respinsă ca nefondată contestaţia.
Prin considerentele sentinţei instanţa de fond a reţinut că iniţial, conform deciziei de pensie nr. 167052 din 29.11.1995, contestatorului i s-au stabilit drepturile de pensie pentru limita de vârstă şi vechime integrală.
Ulterior s-a procedat la revizuirea dreptului de pensie, în baza H.G. nr. 1550/2004, constatându-se că în realitate vechimea în muncă este incompletă, aşa încât s-a emis o nouă decizie şi stabilirea unui debit, reprezentând diferenţa între pensia cuvenită şi pensia încasată. S-a argumentat că nu a fost luată în considerare adeverinţa nr. 2867 din 4.09.1995 eliberată de C. L. al comunei Vadu Moldovei întrucât ar fi trebuie ca în anul 1990 petentul să fie angajat în sectorul zootehnic, ori acesta, conform înscrisurilor din carnetul de muncă, desfăşura activitatea la A.E.I. cu profil industrial Fălticeni. În aceste condiţii drepturile de pensie au fost recalculate în funcţie de vechimea rezultată cu obligarea la restituirea diferenţelor de pensie, necuvenite pe perioada 1.03.2003-1.03.2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate arătând că a fost pensionat pentru limită de vârstă şi vechime integrală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977 dar şi a prevederilor stabilite conform D.L. nr. 43/1990 şi nr. 53/1990 luându-se în considerare o activitate totală de 32 de ani, inclusiv activitatea desfăşurată la Ferma zootehnică D. a fostului CAP Fântâna Mare, din comuna Vadu Moldovei. Această situaţie a fost atestată prin adeverinţa nr. 2867 din 4.09.1995, eliberată de unitatea deţinătoare a arhivei, Consiliul Local Vadu Moldovei, document din care rezultă că a desfăşurat activitatea în sectorul zootehnic, a depăşit normele planificate, arătând că la solicitarea Casei Judeţene de Pensii Suceava a depus şi fişele anuale cu timpul realizat şi retribuţiile încasate. Pentru activitatea desfăşurată la A.E.I.P.I Fălticeni a fost depusă copia cărţii de muncă aşa încât, întrucât în conformitate cu prevederile Decretelor-lege nr. 43 şi nr. 53/1990, timpul lucrat în sectorul zootehnic constituie vechime în muncă pentru stabilirea pensiilor în cadrul asigurărilor sociale de stat, în mod greşit s-a exclus această perioadă din pensia stabilită şi s-a stabilit greşit un debit în sumă de 40.000.000 lei. Drept consecinţă a solicitat anularea deciziilor emise nelegal.
Recursul, nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este întemeiat pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, contestatorului i s-au stabilit drepturile de pensie, fiind emisă decizia nr. 167052 din 19.11.1995 (fila 28 dosar) pentru o vechime totală în muncă de 31 ani, 8 luni şi 3 zile, întregită la 32 ani din care 15 ani, 11 luni şi 8 zile, în grupa a-II-a de muncă şi diferenţa în grupa a-III-a de muncă.
Contestatorul a beneficiat de pensie de asigurări sociale de stat până la data emiterii deciziilor contestate, nr. 167052 din 5.12.2005 şi a deciziei de imputare nr. 80 din 7.02.2006, prin care s-a revizuit decizia emisă iniţial, în sensul că s-a luat în calcul un stagiu de cotizare de 23 ani, faţă de 32 de ani, consecinţa fiind stabilirea unui debit în sumă de 4.769 lei RON, cu motivaţia că nu s-a luat în calcul activitatea desfăşurată în perioada 1964-1977 care nu constituie vechime utilă în sectorul de stat.
Ori, contestatorul a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977 dar şi a Decretului-lege nr. 53/1990, care prin art. 5 a stabilit că munca prestată în sectorul zootehnic din unităţile cooperatiste de către cooperatori, până la data încadrării lor cu contracte de muncă, conform art. 7 din Decretul –lege nr. 43/1990, se consideră vechime în muncă pentru stabilirea pensiilor în domeniul asigurărilor sociale de stat.
Este de observat că acest act normativ nu a condiţionat în nici un mod, ca la data emiterii acestei reglementări, persoana interesată să fi avut calitatea de salariat în sectorul zootehnic, aşa încât în mod greşit s-a exclus perioada de activitate din sectorul zootehnic din calculul drepturilor de pensie, au fost determinate drepturile de pensie legal stabilite prin decizia nr. 167052 din 29.11.1995 şi creat un debit nereal, stabilit prin decizia nr. 80 din 7.02.2006 la suma de 4769 lei RON.
Faţă de cele arătate, cum activitatea prestată în sectorul zootehnic în perioada anilor 1964-1977 a fost dovedită şi necontestată de intimată iar prevederile Decretului lege nr. 43/1990 nr. nr.53/1990 nu puteau fi aplicate în mod discriminatoriu doar anumitor persoane.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul va fi admis, cu consecinţa modificării în totalitate a sentinţei, admiterea contestaţiei şi anularea celor două decizii emise nelegal.
(Decizia nr. 918/28.11.2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale)