Decizie de revizuire a pensiei emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Obligare la plata drepturilor stabilite


Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1198 din 7 octombrie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 912 din 24.06.2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. …*, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Statul Român reprezentant prin , invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul S.T. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie Ministerul Administraţiei şi Internelor invocată din oficiu şi în consecinţă s-a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor ca fiind introdusă împotriva unei chemate în garanţie fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi s-a respins contestaţia formulată împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor ca fiind introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în totalitate contestaţia formulată de contestatorul S.T. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a MAI B.eşti, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul în rejudecare a reţinut următoarele:

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta contestaţie întrucât nu există identitate între acesta şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, intimatul neputând fi obligat la plata diferenţelor de solicitate.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Apărării Naţionale faţă de pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAI instanţa a reţinut că această chemată în garanţie nu are calitate procesuală pasivă neavând atribuţii în stabilirea, calculul şi plata pensiilor.

Pentru aceste considerente Ministerul Administraţiei şi Internelor nu poate avea calitate procesuală pasivă, nici calitate de pârât.

Pe fondul cauzei, contestatorul solicită anularea deciziei 130748/12.12.2011 emisă de pârâta Casa Sectorială de Pensii a MAI prin care i s-a stabilit cuantumul pensiei de serviciu la suma de 3184 lei.

Solicită obligarea pârâtei să-i recalculeze punctajul de conform calculelor efectuate în completarea contestaţiei de la filele 44-46 fond şi solicită a fi readusă pensia la cuantumul avut în decembrie 2011 în sumă de 3986 lei. Solicită restituirea sumelor neîncasate începând cu luna ianuarie 2012 şi până la aducerea cuantumului pensiei la nivelul anterior, cu plata majorărilor de întârziere aferente.

La data de 4.11.2013 a fost emisă decizia de pensie nr. 130748 – fila 36 dosar rejudecare, pensia contestatorului fiind recalculată în baza Legii nr. 241/2013, care stabileşte reluarea şi plata drepturilor de pensie mai avantajoase începând cu octombrie 2013, pentru persoanele în cazul cărora în urma aplicării OUG 1/2011, cuantumul pensiei revizuit a fost mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2010, aşa cum este şi cazul contestatorului.

Din buletinul ca calcul depus la dosar f. 37-49 rezultă că în perioada ianuarie -noiembrie 2011 au fost valorificate condiţiile speciale de muncă pentru contestator iar în urma revizuirii punctajul mediu anual stabilit este de 3,81950 puncte cuantumul pensiei fiind de 3219 lei, majorat faţă de cuantumul de 3184 lei stabilit prin decizia contestată din

12.12.2011.

Totodată contestatorului i-au fost restituite diferenţele rezultate ca urmare a emiterii deciziei de pensiei din 4.11.2013, în cuantum net de 5151 lei.

Această ultimă decizie de revizuire a pensiei emisă în 4.11.2013 nu a fost contestată iar potrivit art. 149 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, decizia de pensionare necontestată în 30 de zile (prevăzută la art. 149 alin. 1) rămâne definitivă.

Contestatorul are deja în plată ultima decizie necontestată, astfel că în considerarea celor de mai sus contestaţia a fost respinsă ca nefondată în baza art. 153 lit. g din Legea nr. 263/2010.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.T., solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, cu admiterea acţiunii, şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că pârâta prin întâmpinare nu răspunde la motivele acţiunii şi se limitează la un conţinut evaziv indiferent de motivări.

La termenul de judecată din 28.09.2012 în temeiul art. 114 alin.2 şi art. 132 alin.1 C.pr.civ., susţine că a depus completări la acţiunea iniţială, ocazie cu care a chemat în judecată şi Ministerul Afacerilor Interne, formulând capetele de cerere prin care solicită: anularea deciziei nr. 130748 din 12.12.2011 din motivele care ţin de neconstituţionalitatea legii şi a modului defectuos de calcul al punctajului mediu anual, obligarea la recalcularea pensiei, restituirea sumelor neîncasate ca urmare a diminuării pensiei şi plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul susţine că prin sentinţă se arată că i-au fost restituite diferenţele rezultate ca urmare a emiterii deciziei de pensionare din 04.11.2013 în cuantum de 5151 lei, dar acest lucru nu este adevărat, neprimind nici un buletin de calcul privind aceste sume restante.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Prin hotărârea recurată s-a reţinut, pe baza susţinerilor pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne (fila 35 dosar fond), că reclamantului i-au fost restituite diferenţele rezultate ca urmare a emiterii deciziei de pensiei nr. 130748 din

4.11.2013 (fila 36 dosar fond), în cuantum net de 5151 lei.

Recurentul a depus un extras de cont pentru perioada 01.09.2013-03.08.2014 din care nu reiese că intimata i-ar fi achitat diferenţele de drepturi de pensie solicitate prin memoriul de recurs (filele 10-13).

Deşi instanţa de recurs a solicitat intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să facă dovada achitării acestor diferenţe de drepturi de pensie, intimata nu a cerut administrarea vreunei probe în acest sens.

În consecinţă, Curtea de Apel constată că intimata nu i-a achitat recurentului drepturile de pensie revizuite conform dispoziţiilor art. 2 alin. 2 lit. a din OUG 1/2011, drepturi care derivă din emiterea deciziei de revizuire nr. 130748/04.11.2013.

Pentru aceste considerente şi având în vedere şi limitele recursului declarat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 şi 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă se va admite declarat în cauză, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va admite acţiunea civilă formulată de reclamantul S.T. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi se va obliga pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor să plătească reclamantul S.T. diferenţele de drepturi de pensie recalculate conform deciziei nr. 130748/04.11.2013 emise de pârâtă, în cuantum de 5151 lei.

Întrucât nu au făcut obiectul recursului, se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond.