Inaplicabilitatea cazului de nulitate absolută cu privire la înscrierea în cuprinsul deciziei a motivului pentru care a fost înlăturată apărarea salariatului sau motivele pentru care – în condiţiile prevăzute de art. 251 alin. 3 Codul Muncii – nu a fost efectuată cercetarea.
Un element al cercetării disciplinare îl reprezintă dreptul salariatului de a formula şi susţine toate apărările în favoarea sa.
Un element al cercetării disciplinare îl reprezintă dreptul salariatului de a formula şi susţine toate apărările în favoarea sa.
Ca urmare a acestui drept rezulta şi obligaţia unităţii de a menţiona în decizia de sancţionare elementul prevăzut de art. 252(2) Codul muncii şi anume „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile “.
O astfel de obligaţie este corolarul obligaţiei de a efectua cercetarea disciplinara în cazurile expres prevăzute de lege.
O astfel de obligaţie este corolarul obligaţiei de a efectua cercetarea disciplinara în cazurile expres prevăzute de lege.
In cazul avertismentului legea nu impune efectuarea cercetării prealabile, existând o opţiune implicita şi facultativa a angajatorului în acest sens, nimic neopunându-se unor eventuale cercetări cu privire la fapta ce constituie abatere disciplinara.
In cazul avertismentului legea nu impune efectuarea cercetării prealabile, existând o opţiune implicita şi facultativa a angajatorului în acest sens, nimic neopunându-se unor eventuale cercetări cu privire la fapta ce constituie abatere disciplinara.
Nefiind obligatorie în acest caz, cercetarea poate avea loc sau nu, poate urma sau nu toate prescripţiile procedurale prevăzute de lege, inclusiv menţionarea în decizie a motivelor pentru care au fost înlăturate eventualele apărări ale salariatului.
Nefiind obligatorie în acest caz, cercetarea poate avea loc sau nu, poate urma sau nu toate prescripţiile procedurale prevăzute de lege, inclusiv menţionarea în decizie a motivelor pentru care au fost înlăturate eventualele apărări ale salariatului.
în condiţiile în care nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, cu atât mai mult nu este obligatorie nici cuprinderea în decizie a menţiunilor cu privire la motivele pentru care a fost înlăturaă apărarea salariatului.
Tribunalul D., prin sentinţa civilă nr. 994 de la 07.03.2012 a admis contestaţia formulată de contestator M. M., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 279/14.09.2011 emisă de intimată.
A obligat intimata la 1705 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către Sindicatul DER – reprezentantul contestatoarei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contestatoarea M.M., angajata intimatei în funcţia de „controlor trafic”, a fost sancţionată disciplinar cu „avertisment scris”, în temeiul art. 248 alin. 1 şi lit. a Codul Muncii, fiind emisă, în acest sens, decizia nr. 279/14.09.2011.
La baza aplicării sancţiunii disciplinare au stat raportul nr. 23150/24.08.2011 şi raportul înregistrat sub nr. 24063/05.09.2011 de către Comisia de Cercetare numită prin decizia nr. 233/16.08.2011 (filele 67-78), după efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În cazul aplicării uneia din sancţiunile prevăzute de art. 248 Codul Muncii, este obligatorie înscrierea în cuprinsul deciziei a motivului pentru care a fost înlăturată apărarea salariatului sau motivele pentru care – în condiţiile prevăzute de art. 251 alin. 3 Codul Muncii – nu a fost efectuată cercetarea, sancţiunea fiind nulitatea absolută, aşa cum prevede art. 252 alin. 2 lit. c Codul Muncii.
Potrivit art. 251 alin.1 Codul Muncii în situaţia aplicării sancţiunii „avertisment scris” nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare.
Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa a constatat că, deşi potrivit art. 251 alin.1 Codul Muncii în situaţia aplicării sancţiunii „avertisment scris” nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, odată ce angajatorul a procedat la realizarea ei, este obligat să urmeze dispoziţiile legale cu privire la această procedură.
De asemenea, trebuie să respecte cerinţele legale privind forma deciziei, inclusiv condiţia prevăzută de art. 252 alin.2 lit. c Codul Muncii, doar în acest fel realizându-se scopul urmărit de legiuitor, acela al efectuării unei cercetări disciplinare corecte şi echilibrate, respectiv că cercetarea a fost rezultatul unei activităţi obiective a comisiei de cercetare disciplinară.
În speţă, din decizie lipsesc menţiunile cu privire la motivele pentru care a fost înlăturată apărarea salariatului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 252 alin. 2 lit. c Codul Muncii .
În consecinţă, instanţa a apreciat întemeiată contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. nr. 279/14.09.2011 emisă de intimată.
Fiind în culpă procesuală, intimata a fost obligată la cheltuieli de judecată efectuate în cauză de Sindicat pentru contestatoare, în cuantum de 1705 lei, reprezentând onorariu avocat, conform facturilor fiscale depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata CNADNR SA, criticând-o pentru nelegalitate, un prim aspect fiind acela al lipsirii de efecte juridice a deciziei contestate, pe considerentul informităţii acesteia.
Apreciază că, în cauză, cum cercetarea prealabilă nu este una obligatorie în situaţia aplicării sancţiunii disciplinare a avertismentului scris, corelativ nu subzistă obligativitatea menţionării în decizia de sancţionare a considerentelor pentru care au fost înlăturate apărările celui sancţionat, considerente invocate în etapa cercetării prealabile neobligatorii.
Cazurile de nulitate absolută sunt expres şi limitativ prevăzute de art.252 alin.2 Codul muncii, nulitatea deciziei fiind generată de neindicarea motivelor înlăturării apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivelor pentru care în condiţiile art.251, alin.3 cercetarea nu a fost efectuată, aspecte ce implică ab initio existenţa unei situaţii în care cercetarea prealabilă este obligatorie.
Pe cale de consecinţă, lipsa unor asemenea menţiuni nu conduce la nulitatea deciziei ce reţine cea mai uşoară sancţiune disciplinară, sancţiune ce nu implică efectuarea cercetării prealabile.
Critică sentinţa şi sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată într-un cuantum exagerat de mare, în considerarea dispoziţiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, a căror aplicabilitate subzistă prin raportare la art.275 din legea 53/2003 R.
Solicită să se aprecieze că, ţinând cont de complexitatea cauzei, de natura pricinii şi de efectivă realizată de către avocat, în condiţiile în care dezbaterile nu au presupus administrarea unor probatorii complexe, cu excepţia cererii introductive şi a concluziilor scrise, alte demersuri nefiind realizate în cauză, că justificat motivul său de recurs dispunând, în condiţiile în care se va menţine soluţia instanţei de fond sub aspectul nulităţii deciziei de sancţionare, o modificare în parte a soluţiei reducând cheltuielile de judecată acordate.
Invocă dispoziţiile art.274, 275, 251, 252 alin.2 din legea 53/2003 R, 274 alin.3, art.312 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 279/14.09.2011, instituţia recurenta a dispus sancţionarea cu avertisment scris a contestatoarei, având calitatea de controlor trafic la ACI C.
Potrivit art. 251(1) Codul muncii, în redactarea de la momentul respectiv, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Potrivit art. 252(1) Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Aşa cum se observa din dispoziţiile legale mai sus citate, legiuitorul a impus obligativitatea cercetării disciplinare prealabile în cazul sancţiunilor prevăzute la art. 248 alin.1 Codul muncii, cu excepţia sancţiunii avertismentului scris.
Totodată s-a reglementat şi o procedura de desfăşurare a cercetării prealabile, neefectuarea cercetării în cazurile prevăzute de lege atrăgând nulitatea absoluta a măsurii dispuse.
Ca urmare a acestui drept rezulta şi obligaţia unităţii de a menţiona în decizia de sancţionare elementul prevăzut de art. 252(2) Codul muncii şi anume „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile”.
În condiţiile în care nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, cu atât mai mult nu este obligatorie nici cuprinderea în decizie a menţiunilor cu privire la motivele pentru care a fost înlăturată apărarea salariatului.
O alta interpretare ar crea o sancţiune neprevăzuta de lege în sarcina angajatorului care, în mod diligent şi în favoarea salariatului, a realizat demersuri procedurale care nu ii erau impuse de către legiuitor, prin anularea deciziei de sancţionare, în timp ce o decizie emisa fără nici un fel de cercetare ar fi legala sub acest aspect.
În mod greşit a considerat instanţa de fond ca operează un motiv de nulitate în cauza, întrucât aceste cazuri de nulitate absolută trebuie să reiasă dintr-o dispoziţie legală expresă sau cel puţin să rezulte în mod neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic – cazul nulităţilor virtuale, iar nu din modul în care părţile înţeleg să se manifeste în cadrul raporturilor de muncă.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, astfel că, în raport cu cele menţionate mai sus, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă, urmează să se admită recursul ca fondat, sa se caseze sentinţa şi sa se trimită cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe -Tribunalul D., pentru a se soluţiona fondul cauzei. (Decizia nr. 7812/04.07. 2012 – Secţia I Civilă – rezumatjudecător Stelian Aurelian Cadea).
