Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 945 din 13 octombrie 2014-
Prin sentinţa civilă nr. 722 din 22.05.2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. …/100/2013, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul S.C.T., în contradictoriu cu intimata S.C E.E.P. S.R.L.pentru anularea deciziei de sancţionare nr. 99/5.06.2013 emisă de intimată; a fost obligat contestatorul să plătească intimatei 1.000 lei cheltuielili de judecată
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 99/ 5.06. 2013 emisă de intimată contestatorul a fost sancţionat cu avertisment scris, conform art. 248 al. 1 lit. a) Codul muncii.
S-a reţinut în fapt, în cuprinsul deciziei, potrivit art. 252 al.2 lit. a) este descrisă fapta săvârşită de contestsator: atitudinea neadecvată la locul de muncă, ameninţări cu acţiuni şi demersuri judiciare în scopul pierderii locului de muncă, insulte şi acuzaţii nefondate constând în: pretinse acţiuni de favorizare a unor angajaţi pe motive etinice şi religioase, la litera b) sunt precizate dispoziţiile art. 11 şi art. 43 din Regulamentul de Ordine Interioară care au fost încălcate de contestator.
Instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 252 al. 2 lit. c) din Codul muncii nu se aplică întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 251 Codul muncii pentru fapta prevăzută la art. 248 al.1 lit.c) Codul muncii şi pe de altă parte s-a reţinut în dispoziţie temeiul de drept -art. 247 al. 2 Codul muncii lit. e)şi f) termenul şi instanţa unde poate fi contestată această decizie, fiind respectare şi dispoziţiile art.252 lit.d Codul muncii.
Instanţa a considerat că decizia contestată conţine toate elementele prevăzute în art. 252 Codul muncii, astfel că decizia este legală iar contestaţia urmează a fi respinsă ca nefondată, contestatorul neinvocând alte motive de fond.
Prin raportare la dispoziţiile art. 453 al. 2 Cod procedură civilă instanţa a obligat contestatorul să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată conform chitanţei depusă la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul S.C.T. solicitând
admiterea apelului, anularea hotărârii atacata ca fiind netemeinica si nelegala.
In cadrul criticilor s-a arătat că prima instanţă a tratat problema supusă judecăţii cu foarte multa superficialitate, decât este in realitate, având în vedere că se află în al patrulea ciclu de sancţiuni ultimul fiind desfacerea disciplinara a contractului de , ciclu care a început cu sancţiunea avertismentului şcrjs care priveşte prezentul dosar. Raportat la această situaţie priveşte cu foarte multa seriozitate această sancţiunea care a fost începutul celei de a patra desfacere disciplinara a contractului său de munca ,dintre care trei desfaceri ale contractului de muncă au fost constatate irevocabil nelegale si netemeinice de către instanţele din Maramureş si Cluj,existand si la aceasta data ,pe rolul instanţelor, ultima desfacere disciplinară a contractelor individuale de muncă.
S-a arătat că datorită acestor motive a considerat aceasta sancţiune ,nu un simplu avertisment scris prin care unitatea parata îl pune in garda ,in sensul ca “la alta abatere sar putea sa fie altfel”,ci cunoscând conflictul de ani de zile /timp in care, intimata a încercat sa îi înlăture dîn unitate si nu a reusit. Pentru aceste motive a apreciat că era normal, să dispună in cauza cercetarea prealabila ,dar in nici un caz nu a invocat a priori acest motiv pe care instanţa de fond la tratat ca atare, respingând contestaţia cu motivarea ca ” dispoziţiile art.252 alin .2 litera c nu se aplica ,nefiind incidente dispoziţiile art 251 C.M,pentru fapta prevăzuta de art. 248 alin. 1 litera c ” desi este vorba de fapta prevăzuta de art. 248 alin 1 litera a ( avertisment scris si nu reducerea salariului).
În susţinerea apelului a mai arătat că a solicitat să se depună de către parata referatul din data de 30.06.2013 in baza căruia sa dispus sancţiunea ,raportul intern al angajatorului, pentru calcularea termenului de prescripţie de 30 zile pentru aplicarea sancţiunii si din care rezulta hotărârea privind sancţionarea precum si momentul la care conducătorul unităţii a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei. Pentru aceste motive a apreciat normal a se depune contractul colectiv de munca la nivel de ramura si la nivel de unitate ,acte pe care intimata nu le-a depus,sau ceea ce a depus, aşa cum a constatat si instanţa de fond, a depus “peste termenul legal”, situatie in care potrivit art. 208 alin 2 din NCPC parata era decăzuta din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii.
A arătat că a justificat solicitarea acestor documente pentru a stabili dacă potrivit contractului coletiv de munca la nivel de ramura sau pe unitate exista sau nu obligaţia pentru intimata de a efectua cercetarea disciplinara prealabila in cazul sancţiunii avertismentului scris aplicat si contestat. În aprecierea reclamantului ,in cazul lipsei cercetării disciplinare prealabile ,prin raportul intern al angajatorului pe care l-a solicitat, trebuia analizata fapta ce se impută raportat la criteriile de individualizare a sancţiunii cu referire la referatul de sesizare si abia ulterior aplicata sancţiunea avertismentului scris, aspecte pe care prima instanţă nu le-a lămurit.
Cu privire la constatarea de către instanţa de fond ,ca fapta a fost corect descrisa in cuprinsul deciziei de sancţionare, a precizat că decizia de sancţionare trebuia sa cuprindă sub sancţiunea nulităţii absolute descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, apreciind că precizarea in cuprinsul deciziei de sancţionare ca cel sancţionat “a adoptat o atitudine nepermisa de Regulamentul intern si Codul etic” ,ori ca ” a adresat ameninţări,insulte si acuzaţii nefondate” nu răspunde cerinţei reglementata de art. 252 alin. 2 lit. a din C.M.cata vreme acestea sunt indicate in mod generic si nu se arata in concret ce fel de ameninţări, insulte,acuzaţii,pretinse acţiuni de favorizare a unor angajaţi si cu ce se dovedesc toate acestea, în condiţiile în care in cuprinsul deciziei de sancţionare, se menţionează prezenta a doi angajaţi. În aprecierea reclamantului decizia de sancţionare trebuia sa menţioneze aspectele care individualizează fapta, pentru a se aprecia dacă nu sub cupola neobligativitatii efectuării cercetării disciplinare prealabile,a ascultării salariatului ori a martorilor acestuia ,s-a ajuns la aplicarea fara probleme a acestei sancţiuni.
Cu privire la motivarea in drept a aplicării sancţiunii disciplinare reclamantul a precizat că prin decizia de sancţionare nu a fost indicat temeiul legal al aplicării sancţiunii pentru ca in decizia de sancţionare este menţionat art. 11 in care se precizează obligaţiile pe care în general le au salariaţii societăţii si nu dispoziţia legala incalcata de el,iar in art. 44 sunt prevăzute “interzicerile” cu caracter general ale salariaţilor, insa in nici un caz nu se precizează prevederile din Regulamentul de Ordine lnterioara,statut sau alt act normativ, care au fost încălcate de salariat,acesta fiind un alt motiv de anulare a deciziei contestate,asa cum prevede art 252 alin 2 lit. b din C. M
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. E.E.P. S.R.L., solicitând respingerea apelului formulat de contestatorul S.C.T. ca nefondat şi menţinerea în tot a sentinţei atacate cu obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată în apel.
Prin întâmpinare s-a arătat în cauză nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art.480 alin.3-6 din NCPC care să atragă anularea hotărârii întrucât argumentele aduse în sensul că persoana contestatorului şi multiplele sancţiuni aplicate acestuia, atât anterior, cât şi ulterior emiterii deciziei de sancţionare dedusă judecăţii, ar fi atras necesitatea efectuării cercetării disciplinare şi prin urmare, nefiind realizată, decizia ar fi lovită de nulitate, sunt aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nu atrag nulitatea hotărârii în sensul dispoziţiilor legale mai sus invocate.
Cu referire la fondul cauzei, a apreciat că decizia de sancţionare a fost emisă legal.
În acest sens s-a arătat că prin decizia de sancţionare nr.99/05.06.2013, contestatorului S.C.T. i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului scris, prev. de art.248 alin.l Ut a din Codul muncii, fiind aduse în susţinerea sancţiunii toate actele care au stat la baza emiterii deciziei, respectiv: referatul constatator înregistrat sub nr. 1253/31.05.201, fişa postului contestatorului, extrasele din R.O.I., codul de etică şi organigrama departamentului de mentenanţă la care era angajat .
Sun acest aspect s-a menţionat că reprezentantul contestatorului -contrar criticilor aduse prin apel, prin care încearcă să acrediteze teza potrivit căreia nu s-ar fi depus la dosar toate probele solicitate- nu a mai formulat cereri în probaţiune în fond şi a solicitat judecarea cauzei la primul termen de judecată fixat de instanţa de fond după efectuarea procedurii de.
În aprecierea pârâtei în mod legal instanţa de fond a apreciat că nu era necesară în speţă efectuarea cercetării disciplinare prealabile sens în care a invocat dispoziţiile art.251 alin. 1 din Codul muncii, care prevăd că pentru aplicarea sancţiunii prev. de art.248 alin.l a din acelaşi act normativ, legiuitorul nu a impus sub sancţiunea nulităţii efectuarea cercetării disciplinare prealabile, reglementare ce a fost preluată din Codul muncii şi se regăseşte în art. 71 din R.O.I. al societăţii intimate.
Pârâta a precizat că, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a prev. art.142 din C.C.M. la nivel de ramură, societatea intimată i-a aplicat contestatorului sancţiunea disciplinară a avertismentului scris, text care recunoaşte dreptul angajatorului de a stabili, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară a angajaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea normelor de disciplină a muncii.
S-a considerat că în mod netemeinic sunt reiterate şi prin apel critici privind lipsa din conţinutul deciziei atacate a menţiunilor referitoare la motivele pentru care nu s-ar fi efectuat cercetarea, prevăzute de art.251 alin.2 lit.c din Codul muncii, atâta timp cât textul legal nu este incident în situaţia aplicării dispoziţiilor art.248 alin.1 Ut. a din Codul muncii, conform art.251 alin.l din acelaşi act normativ.
Criticile invocate în apel cu privire la situaţia personală a contestatorului, prin care se susţine că faţă de multiplele sancţiuni ce i-au fost aplicate trebuia să se realizeze o cercetare disciplinară prealabil aplicării sancţiunii, sunt apreciate ca fiind lipsite de temei legal atâta timp cât textul art.251 alin.l din Codul muncii în mod expres prevede că aceasta nu este obligatorie în cazul aplicării sancţiunii avertismentului scris, decizia fiind legal emisă deoarece cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art.252 alin.2 lila, b, d-f din Codul muncii.
Criticile privind nemotivarea în fapt a deciziei de sancţionare, aduse prin contestaţie şi reiterate prin apel, nu pot fi reţinute, în aprecierea pârâtei fiind legal înlăturate de instanţă atâta timp cât în conţinutul deciziei se arată în mod expres că la data de 27.05.2013 contestatorul a avut o conduită publică total neadecvată, a refuzat să participe la un curs de autorizare şi s-a manifestat prin ridicarea vocii şi adresarea de ameninţări, acuzaţii, insulte pe criterii etnice şi religioase la adresa unui şef ierarhic, dlGergely Ştefan.
S-a mai arătat că în termenul legal de 30 de zile, conform art.252 alin.l din Codul muncii, calculat începând cu data de 31.05.2013 (fila 28), contestatorului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară la data 05.06.2013 (fila 27), urmare a sesizării conducerii societăţii prin referatul constatator (fila 28) de către persoana lezată prin conduita acestuia.
Nemotivarea în drept a deciziei nu poate fi reţinută, în aprecierea pârâtei, întrucât sau invocat şi preluat în conţinutul deciziei dispoziţiile încălcate, respectiv art.ll şi art44 din R.O.I., prin care în esenţă se impune tuturor angajaţilor a avea o atitudine şi comportare corectă, cuviincioasă cu personalul societăţii, superiori, detaliată în aceste reglementări : să manifeste respect, atenţie, bunăvoinţă, amabilitate şi corectitudine.
S-a mai arătat că în mod legal instanţa a reţinut că prin contestaţie nu s-au formulat critici pe fond, astfel că decizia de sancţionare a fost legal emisă, neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art.252 alin.2 din Codul muncii.
În acelaşi timp a mai subliniat pârâta că, reclamantul în fapt recunoaşte conduita reţinută în decizia atacată, calificată legal ca abatere disciplinară în temeiul dispoziţiilor legale invocate, astfel că sancţiunea a fost legal şi temeinic aplicată.
Examinând hotărârea atacată cu luarea în considerare a criticilor din apel a apărărilor din întâmpinare , precum şi a dispoziţiilor art.476-478 din NCPC, Curtea reţine că apelul este nefondat.
Prin critici se reproşează primei instanţe că a manifestat superficialitate în aprecierea circumstanţelor în care i-a fost aplicată reclamantului sancţiunea disciplinară şi în realizarea unui probator necesar pentru aprecierea asupra respectării dispoziţiilor legale privind aplicarea sancţiunii disciplinare.
De asemenea se aduce critică şi sub aspectul reţinerii greşite a îndeplinirii cerinţelor formale ale deciziei de sancţionare disciplinară.
În susţinerea primelor critici, reclamantul invocă pe de o parte că prima instanţă nu a avut în vedere repetatele sancţiuni disciplinare aplicate de pârâtă prin decizii ce au fost anulate de instanţele judecătoreşti, cu excepţia ultimeia, cea mai gravă care se află pe rolul instanţei de judecată, iar pe de altă parte că deşi a solicitat depunerea la dosar de către pârâtă a contractelor colective de muncă şi a referatului de aplicare a sancţiunii disciplinare, instanţa l-a decăzut din probă pe motiv de tardivitate a solicitării.
Relativ la aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare anulate de instanţele judecătoreşti se impune observaţia că un asemenea fapt nu este de natură a duce la concluzia automată a aplicării la un anumit moment dat a unei sancţiuni disciplinare ca un abuz din partea angajatorului având în vedere că fiecare faptă considerată abatere disciplinară are un caracter autonom şi care îndreptăţeşte la aplicarea unei sancţiuni disciplinare, angajatorul având această prerogativă.
Sancţiunea disciplinară este consecinţa săvârşirii unei abateri disciplinare, doar individualizarea sancţiunii putând fi în legătură cu o conduită anterioară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.250 Codul muncii.
În speţă aşa cum se poate observa angajatorul nu a ţinut seama de sancţiunile anterioare ci a individualizat sancţiuni că în raport de gravitatea încălcării, normelor interne aplicându-i reclamantului sancţiunea disciplinară cea mai uşoară, respectiv avertismentul.
Contrar susţinerilor reclamantului la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile relevante invocate ca lipsă în cadrul criticii, respectiv contractul colectiv de muncă (extras), regulamentul de ordine interioară (extras).
Din aceste înscrisuri rezultă că pentru aplicarea sancţiunii disciplinare nu este necesară cercetarea prealabilă (art.66 din ROI) şi că aplicarea sancţiunilor disciplinare se face de angajatori în condiţiile legii (art.142 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură) adică în condiţiile Codului Muncii, legea generală în materie de legislaţie a muncii.
Aşadar, ambele reglementări interne sunt în concordanţă cu dispoziţiile codului muncii art.251 alin.1 care prevăd că pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a avertismentului nu este necesară efectuarea cercetării disciplinare, rezultând astfel că critica sub acest aspect este neîntemeiată.
În privinţa susţinerii referitoare la imposibilitatea verificării respectării termenului de 30 de zile de aplicare a sancţiunii disciplinare din lipsa referatului de sesizare a conducătorului pârâtei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare se constată că şi această este neîntemeiată.
Aceasta, întrucât la dosarul cauzei a fost depus referatul de sesizare a conducătorului locului de muncă al reclamantului, care a fost întocmit la 30.05.2013, cu propunere de sancţionare disciplinară a reclamantului, referatul având descrise faptele săvârşite de acesta.
Acest referat a fost înregistrat sub nr.1253/31.01.2013 şi a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare atacate nr.99 din data de 05.06.2013.
Se poate constata lesne că de la data când conducătorul pârâtei angajatoare a luat la cunoştinţă de referatul de sesizare a abaterii, care este data înregistrării acestuia, nu a trecut mai mult de 30 de zile.
În privinţa criticii referitoare la nerespectarea cerinţelor de formă a deciziei atacate constată că nici aceasta nu este întemeiată.
In concret se critică că instanţa în mod eronat a reţinut că decizia nu cuprinde descrierea faptei şi nici dispoziţiile încălcate.
În conformitate cu art.252 alin.2 din Codul muncii „Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară;
b)prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care , în condiţiile art.251 alin.3 nu a fost făcută cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată
f ) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din analiza deciziei atacate rezultă cu suficientă claritate descrierea faptei, fiind relevate reperele esenţiale pentru identificarea faptei săvârşite, respectiv data circumstanţelor concrete de săvârşire, conţinutul concret şi determinat al faptelor, respectiv ameninţări cu acţiuni şi demersuri juridice pentru piederea locului de muncă de către conducătorul direct al reclamantului, pretinse acţiuni de favorizare a unor angajaţi de către şeful direct al reclamantului, pe criterii etnice şi religioase având în vedere etnia pe care acest conducător o are.
În acelaşi timp decizia relevă şi încălcările normelor interne prin faptele săvârşite, respectiv ale art.11 şi art.44 din Regulamentul de Ordine interioară care se referă la toţi salariaţii deci inclusiv la reclamant.,
Din perspectiva acestor constatări sancţionarea respectă dispoziţiile art.252 alin.2 din Codul muncii, criticile făcute de reclamant având un caracter pur formal nesusţinute de argumente temeinice.
Pentru ansamblul argumentelor arătate se constată că niciuna din criticile aduse hotărârii nu sunt întemeiate, prima instanţă realizând o judicioasă aplicare a dispoziţiilor legale, pe baza unei stări de fapt corect stabilite.
Fiind incidente dispoziţiile art.480 alin.1 din NCPC urmează să fie respins ca nefundat apelul.
În baza art.453 alin.1 din NCPC apelantul urmează a fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu de avocat.
