– Legea nr. 53/2003: art. 52 alin. (1) lit. a)
Chiar dacă angajatorul are facultatea de a dispune suspendarea raportului de muncă pe perioada efectuării cercetării disciplinare, potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun., fără nicio altă formalitate, el nu poate profita de acest drept pentru a emite dispoziţii cărora să le confere efecte retroactive şi nici nu poate dispune înainte de începerea procedurii disciplinare. Astfel, data de la care se decide de către angajator suspendarea raporturilor de muncă trebuie să coincidă ori să fie ulterioară datei emiterii deciziei de suspendare, pe de o parte, şi datei demarării procedurii disciplinare împotriva salariatului în discuţie, pe de altă parte.
(Decizia civilă nr. 1774 din 30 iulie 2010, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 615 din 8 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6087/30/2009, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Timişoara, având ca obiect anularea deciziei nr. 277 din 15 octombrie 2007 pentru suspendarea temporară a contractului individual de muncă nr. 5051693/135879.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin decizia nr. 277 din 5 octombrie 2009, emisă de pârâtă, contractul individual de muncă nr. 5051693/135879/2008, încheiat între părţi, a fost suspendat, începând cu data de 27 august 2009, pe toată perioada cercetării disciplinare, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun.
Având în vedere absenţele nemotivate de la locul de muncă ale reclamantului, cu începere din data de 27 august 2009, pârâta a iniţiat cercetarea disciplinară a reclamantului în vederea aplicării unei sancţiunii disciplinare pentru abaterea disciplinară care i se imputa, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv referatul nr. 5988 din 7 septembrie 2009, înştiinţarea nr. 5989 din 7 septembrie 2009 şi convocarea nr. 371 din 10 septembrie 2009.
Susţinerile reclamantului referitoare la faptul că în perioada în care s-a constatat absenţa sa nemotivată a plecat în concediu de odihnă pe o perioadă de 15 zile lucrătoare, concediu aprobat cu două luni în urmă, iar în timpul concediului de odihnă s-a îmbolnăvit, astfel încât a întrerupt concediul de odihnă cu concediul medical şi după expirarea concediului medical a continuat concediul de odihnă, întorcându-se la lucru la data de 7 septembrie 2009, dată la care a aflat că i-a fost schimbat locul de muncă în perioada cât a lipsit, nu au fost luate în considerare deoarece nu pot face obiectul analizei instanţei prin raportare la decizia contestată. Reclamantul îşi poate manifesta nemulţumirea prin intermediul unei contestaţii îndreptate împotriva deciziei de sancţionare disciplinară.
Instanţa de fond a apreciat că decizia contestată este legală şi temeinică, pârâta stabilind corect, în cuprinsul deciziei, motivele care au condus la suspendarea contractului individual de al reclamantului, cu respectarea prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.V., solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată. Reclamantul a mai solicitat, direct în calea de atac a recursului, obligarea pârâtei la reangajarea sa pe acelaşi loc de muncă, interzicerea schimbării locului de muncă, plata drepturilor băneşti pentru perioada 26 august 2009 şi până la finalizarea litigiului, precum şi plata sporului de vechime în muncă, în cuantum de 20% din salariul brut.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantului, Curtea a constatat că ele au vizat, în esenţă, faptul că judecătorii fondului nu au ţinut seama că, în perioada în care s-a constatat absenţa sa nemotivată, el a plecat în concediu de odihnă pe o perioada de 15 zile lucrătoare, concediu ce i-a fost aprobat cu două luni în urmă, iar în timpul concediului de odihnă s-a îmbolnăvit şi a întrerupt concediul de odihnă cu concediul medical, împrejurare atestată prin certificatele de concediu medical eliberate în condiţiile legii.
Recurentul a mai adăugat că s-a adresat organelor de urmărire penală cu o plângere împotriva conducerii societăţii pârâte.
Cererea de recurs a fost fundamentată în drept pe prevederile art. 304 pct. 7-9 şi art. 274 C. pr. civ.
Poziţia procesuală a intimatei pârâte a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care s-a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că decizia contestată îndeplineşte toate exigenţele art. 52 alin. (1) C. mun.
Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. (1) şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Decizia nr. 277 din 5 octombrie 2009, contestată de reclamant, a fost emisă de angajator în aplicarea prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun., începând cu data de 27 august 2009 şi pe toată perioada cercetării disciplinare.
în mod corect tribunalul a înlăturat apărările reclamantului cu privire la împrejurarea că nu se face vinovat de săvârşirea abaterii pentru care este cercetat disciplinar, dat fiind că, în speţă, tranşarea litigiului presupune analizarea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă prin prisma exigenţelor art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun., urmând ca nemulţumirile reclamantului să fie invocate într-o eventuală acţiune împotriva deciziei de sancţionare disciplinară.
Totuşi, judecătorii fondului erau ţinuţi să verifice dacă data de la care s-a decis de către angajator suspendarea raporturilor de muncă coincide ori este ulterioară datei emiterii, pe de o parte, şi datei demarării procedurii disciplinare împotriva salariatului în discuţie, pe de altă parte. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul, prin acţiunea introductivă, pretinde că măsura a fost luată în mod retroactiv şi abuziv.
Din înscrisurile depuse în probaţiune în faţa instanţei de fond rezultă că decizia de suspendare a fost emisă la data de 5 octombrie 2009, iar în cuprinsul său se prevede că măsura suspendării a fost luată începând cu 27 august 2009, adică anterior datei emiterii deciziei şi anterior demarării cercetării disciplinare, care a început prin convocarea salariatului la 10 septembrie 2009, conform adresei nr. 371/2009.
Chiar dacă angajatorul are facultatea de a dispune suspendarea raportului de muncă pe perioada efectuării cercetării disciplinare, potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun., fără nicio altă formalitate, el nu poate profita de acest drept pentru a emite dispoziţii cărora să le confere efecte retroactive şi nici nu poate dispune înainte de începerea procedurii disciplinare.
Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 52 alin. (1) lit. a) C. mun. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a admis recursul reclamantului şi a modificat parţial sentinţa recurată, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a constatării nulităţii absolute parţiale a deciziei nr. 277 din 5 octombrie 2009, emisă de pârâtă cu privire la suspendarea contractului individual de muncă nr. 505/693/135879 în perioada 27 august 2009 – 5 octombrie 2009, cu menţinerea efectelor sale începând cu data de 5 octombrie 2009, precum şi cu menţinerea în rest a dispoziţiilor hotărârii atacate.
