In fapt a arătat că in decizia de contestată s-a stabilit pensie pentru limită de vârstă conform Lg 19/2000 începând cu 01 04 2008 şi că la emiterea acesteia nu s-a luat in calcul activitatea desfăşurată în grupa a II-a de muncă aşa cum rezulta din adeverinţele depuse la dosarul de pensie.
In scop probator a depus la doar decizia contestată , adeverinţa nr 2331 / 13 03 2008 eliberată de ICMET Craiova privind sporul de vechime , sporul pentru condiţii speciale de muncă , sporul pentru muncă grea şi sporul pentru toxicitate de care a beneficiat în perioada iulie 1980 – martie 2008 , referatul cu locurile de muncă ce se încadrează în grupa a II-a întocmit la nivelul unităţii angajatoare ICMET Craiova, adeverinţa nr 23316/21 02 2000 eliberată de ICMET Craiova, adeverinţa nr 3893/27 03 2000 eliberată de SC Casial SA Deva , adeverinţa nr 1402 / 27 03 2000 eliberată de LAFARGE ROMCIM Tg Jiu , carnetul de muncă.
La 17 10 2008 intimata a formulat întimpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând că au fost luate în calcul toate actele din dosarul de pensionare , salariile aşa cum au fost înscrise în carnetul de muncă ,stagiul asimilat în perioada 01 10 1968 – 14 08 1972 conform art 38 şi 163 din Lg 19/2000, sporul de vechime în procentele prevăzute de Lg 19/2000 până la 01 04 1992 şi în procentele dovedite cu adeverinţe după 01 04 1992 , pensia suplimentară , sporurile pentru condiţii speciale de muncă pentru muncă grea şi pentru toxicitate,sub formă de medie până în anul 1991 şi în cuantumul dovedit cu adeverinţe după anul 1991, regăsindu-se în coloana 9 din desfăşurător .
Nu s-a luat in calcul drupa a II-a de muncă deoarece nu influenţează calculul punctajului mediu anual.
A depus la dosar decizia contestată cu buletin de calcul şi desfăşurătorul datelor privind activitatea , diploma de studii ,adeverinţa nr 6357/01 07 2003 eliberată de Electroputere Craiova, adeverinţa nr 2332/13 03 2008 eliberată de ICMET Craiova,adeverinţa nr 23317/21 02 2000 eliberată de ICMET Craiova, carnetul de muncă .
Prin sentinţa nr. 6059/11.11.2008 instanţa a reţinut următoarele :
Prin decizia de pensie nr 292711/16 06 2008 Casa Judeţeană de Pensii Dolj, a stabilit dreptul la pensie pentru limită de vârstă pentru contestatoarea Vasilescu Floarea începând cu 01 04 2008.
La emiterea deciziei intimata nu a luat in calcul activitatea desfăşurată de contestatoare în grupa a II-a de muncă şi dovedită cu adeverinţele nr 6357/01 07 2003 eliberată de ELECTROPUTERE SA CRAIOVA , şi 23317/ 21 02 2000 eliberată de ICMET Craiova.
Astfel, prin adeverinţa nr 6357/01 07 2003 eliberată de Electroputere Craiova rezultă că Vasilescu Floarea a desfăşurat activitate in funcţia de chimist în perioadele 19 08 1972 – 01 07 1974 şi 01 06 1980 – 09 12 1985 , activitate care se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 , anexa 2 , poziţiile 69 , 71,72,79,160,168.
Din adeverinţa 23317/21 02 2000 eliberată de ICMET Craiova rezultă că Vasilescu Floarea a desfăşurat activitate in funcţia de chimist în cadrul Laboratorului Materiale Electrotehnice, activitate care se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, articolele 3 şi 6 şi anexa 2 pct 69,71,72,79 , 160 şi 168 în perioadele 01 07 1974 – 01 06 1980 şi 09 12 1985 – 31 03 1992.
Atâta timp cât contestatoarea a prezentat documente valabile emise de angajator, intimata era obligată să ţină seama de ele, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru datele cuprinse în acestea, pentru valabilitatea şi corectitudinea lor, aşa cum prevede art. 4 alin. 3 din OUG 4/2005.
Cu atât mai mult, trebuie luate in calcul cu cât adeverinţele menţionează expres că activitatea contestatoarei se încadrează în grupa a II-a de muncă, făcând în puls şi trimitere la articolele 3 şi 6 din ordinul 50/1990.
Cel mult intimata ar putea contesta l-a instanţa valabilitatea adeverinţelor respective şi numai dacă ar fi anulate ar fi îndreptăţită să nu le ia în considerare.
Încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă şi nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, reprezintă un atribut al angajatorului ce se exercită în condiţiile Ordinului 5o/1990.
Având în vedere că adeverinţele se referă şi la locul de muncă al contestatoarei în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 3 din Ordinul 50/1990, potrivit cărora „beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2”.
Ţinând seama de aceste prevederi legale şi de faptul că activitatea contestatoarei se încadrează în grupa a II de muncă, in procent de 100% instanţa constată că intimata trebuia să ia în calcul grupa a II-a de muncă.
Susţinerea intimatei că nu a luat în calcul grupa a doua de muncă deoarece nu influenţează calculul punctajului mediu anual nu poate fi reţinută de instanţă, în legea 19/2000 existând prevederi legale potrivit cărora activitatea desfăşurată în grupe de muncă influenţează calculul punctajului, chiar şi indirect. Astfel cei care au desfăşurat activitate în grupele de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, reducerea stagiului de cotizare minim ce trebuia realizat ( art.43, art.47 ), calcularea punctajului mediu anual raportat la stagiile minime de cotizare prevăzute de art.43 sau art.47 ( art.77 alin.2), posibilitatea de a beneficia de majorarea punctajului realizat, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă (art. 78 alin.8).
În plus prin legea 218/27.10.2008 s-a modificat legea 19/2000 şi s-a introdus un nou articol– art.78 indice 2 potrivit căruia „(1) Asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau deosebite, potrivit legislaţiei în vigoare după această dată, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiţii speciale, potrivit legislaţiei în vigoare după această dată;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiţii deosebite, potrivit legislaţiei în vigoare după această dată.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situaţiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3.”
Faţă de cele arătate mai sus instanţa a admis contestaţia, a anulat decizia de pensie nr 1-292711 / 16 06 2008 şi a obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea in calcul a grupei a II-a de muncă pentru perioada 19.08.1972 – 1.07.1974, 1.06.1980 – 9.12.1985 conform adeverinţei NR. 6357/1.07.2003 emisă de SC ELECTROPUTERE SA CRAIOVA şi pentru perioada 1.07.1974 – 1.06.1980 ŞI 9.12.1985 – 31.03.1992 conform adeverinţei NR. 23317/21.02.2000 emisă de ICMET CRAIOVA .