Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 639 din 2 iunie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 409/99/2009, reclamantele B.L. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, Ministerul Economiei şi Finanţelor solicitând obligarea primilor doi pârâţi la plata către fiecare a sumei de 846,06 lei reprezentând cheltuieli de delegare în vederea numirii în funcţia de asistenţi judiciari, respectiv de transport (281,80 lei), cazare (176 lei), indemnizaţie de delegare (26 lei) şi contravaloarea examinării medicale (362,26 lei); obligarea primilor doi pârâţi la actualizarea sumelor până la data plăţii efective şi obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la alocarea către cei doi pârâţi a sumelor prevăzute de prezenta hotărâre.
În motivarea acţiunii, reclamantele arată că deţin funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalul Iaşi, pe o perioadă de 5 ani, cuprinsă între anii 2008 – 2013, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 616/2005 şi art. 110 din Legea nr. 304/2004.
Anterior acestei perioade au deţinut aceeaşi funcţie.
În cursul lunii iunie 2008 angajatorul Ministerul de Justiţie a declanşat procedura prealabilă renumirii în funcţia de asistent judiciar, planificându-le pentru a susţine testarea psihologică şi pentru a efectua examinarea medicală.
Aşadar, în perioada 25.06 – 27.06.2008, în baza ordinelor de delegare nr. 1713/2008 şi 1714/2008 vizate de preşedintele Tribunalului Iaşi şi respectiv de Ministerul de Justiţie, s-au deplasat la Bucureşti în vederea îndeplinirii celor dispuse de angajator.
Referitor la pretenţiile băneşti de decontare a cheltuielilor de transport, cazare şi diurnă înţelege să invoce dispoziţiile art. 111 alin.3 din Legea nr. 304/2004 care prevăd că asistenţii judiciari beneficiază de concediul de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi de gratuitatea transportului.
Mai mult decât atât, art. 44 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, statuează că, cheltuielile de delegare se suportă de către unitatea din care face parte persoana.
Prevederile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006 reglementează ca persoana aflată în delegare la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea unde îşi are locul de muncă permanent primeşte o indemnizaţie de 13 lei.
De asemenea, art. 13 din aceeaşi hotărâre stabileşte ca personalul autorităţilor şi instituţiilor publice delegat are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors.
Totodată, art. 26 din H.G. nr. 1860/2006 dispune ca persoana trimisă în delegare într-o localitate la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative.
În ceea ce priveşte obligarea primilor doi pârâţi la plata contravalorii examinării medicale, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 7 din H.G. 355/2007, care prevăd că angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în nici un fel în costurile aferente supravegherii medicale, precum şi dispoziţiile art. 111 alin.3 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că asistenţii judiciari beneficiază de concediul de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi de gratuitatea transportului.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că obligaţia acordării diverselor sporuri şi beneficii aparţine ordonatorului principal de credite, care, în cazul de faţă, nu este .
S-a mai arătat că Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ (H.G. nr. 386/2007).
În cazul de faţă, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere Ministerului Finanţelor Publice calitate procesuală pasivă în cauză.
Pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă, ori participarea asistenţilor judiciari la examenul medical în vederea numirii ca asistent judiciar pentru o nouă perioadă reprezintă o opţiune privind cariera persoanelor respective, neavând legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Prin urmare, deplasarea în altă localitate pentru susţinerea examenului medical, nu implică suportarea de către angajator a drepturilor băneşti prevăzute de lege în cazul instituţiei delegării, respectiv diurnă şi transport.
Chiar dacă reclamanţii se prevalează de art. 111 alin.3 din Legea nr.304/2004, care prevede că asistenţii judiciari beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi de transport gratuit, de aceste drepturi se bucură doar cei care fac dovada că au efectuat procedee medicale sau călătorii în timpul mandatului, în această categorie, neintrând şi cheltuielile aferente numirii în funcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 310/25.02.2009 Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză de Ministerul Finanţelor Publice; a admis acţiunea formulată de reclamantele B.L. şi M.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, cu sediul în Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, cu sediul în Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice.
Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să plătească reclamantelor câte 846,06 lei, reprezentând cheltuieli de delegare în vederea numirii în funcţia de asistent judiciar, conform ordinelor de deplasare nr.1713/30.06.2008 şi nr.1714/30.04.2008 şi chitanţelor nr. 58/ 26.06.2008 şi 59/ 26.06.2008 eliberate de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei, sume actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A fost obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti dispuse prin prezenta sentinţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din ordinele de deplasare nr.1713/30.06.2008 şi nr.1714/30.04.2008 rezultă că reclamantele îndeplineau la data emiterii acestora funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi.
Conform disp.art 110 din Legea nr.304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de Ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;
c) nu au antecedente penale, nu au fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
d) cunosc limba româna;
e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
Condiţiile de delegare, detaşare si transfer a asistentilor judiciari au fost stabilite prin H.G. nr. 616 din 23 iunie 2005 privind condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistentilor judiciari.
Potrivit art.8 alin.1 din această hotărâre, plenul Consiliului Economic şi Social transmite Ministerului Justiţiei hotărârea sa în privinţa candidaţilor propuşi, în vederea numirii asistenţilor judiciari.
Potrivit art.8 alin.1 din această hotărâre, plenul Consiliului Economic şi Social transmite Ministerului Justiţiei hotărârea sa în privinţa candidaţilor propuşi, în vederea numirii asistenţilor judiciari.
Pentru numirea în funcţia de asistenţi judiciari, persoanele selectate trebuie să fie apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
Din ordinele de deplasare depuse la dosar rezultă că în data de 26.06.2008 reclamantele s-au prezentat la centrul medical, iar în data de 27.06.2008 la Penitenciarul Rahova unde au fost testate psihologic.
Cu înscrisurile depuse la filele nr. 4-12 dosar, reclamantele au dovedit cheltuielile de transport şi cazare prilejuite de deplasarea la Bucureşti. Ordinele de deplasare poartă viza şi ştampila unităţii la care reclamantele s-au deplasat, cu indicarea datei şi ora sosirii şi a plecării, conform dispoziţiilor art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin.2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Conform dispoziţiilor art. 35 alin.1 din Anexa la H.G. nr. 1860/2006, beneficiază de drepturile reglementate prin hotărâre şi persoanele trimise sau chemate la diferite instructaje sau alte activităţi în legătură cu sarcinile lor de serviciu.
Potrivit art. 13 din Anexa la această hotărâre, personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors.
Conform art. 26 alin.1 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.
Conform art. 26 alin.1 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.
În temeiul dispoziţiilor art. 9 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
În temeiul dispoziţiilor art. 9 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Conform art. 44 din hotărâre, cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de cât unitatea din care face parte persoana.
S-a mai reţinut că H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor prevede, la art. 7, că angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
Art. 8 al aceluiaşi act normativ prevede, la alin.1, că serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii promovarea sănătăţii la locul de muncă. Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că testarea psihologică a aptitudinilor în muncă se face potrivit prevederilor anexei nr. 1 la hotărâre.
Având în vedere faptul că drepturile băneşti în sumă de 846,06 lei, solicitate de reclamante prin acţiune fac parte din costurile aferente supravegherii medicale profilactice, care cad în exclusivitate în sarcina angajatorilor, potrivit dispoziţiilor enunţate anterior, s-a reţinut că acţiunea este întemeiată, şi a fost admisă.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către reclamante prin nedecontarea în termen legal a acestor cheltuieli, a fost admis şi capătul de cerere prin care acestea solicită actualizarea acestei sume în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa a respins-o, având în vedere prevederile H.G. nr. 83/2005 şi ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanţelor este finanţată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acţiunile privind sistemul bugetar.
Faţă de aceste prevederi legale, urmează a fost admisă şi cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti dispuse prin hotărâre.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Ministerul Finanţelor Publice, considerând-o nelegală şi netemeinică, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat faptul că, din analiza dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006, precum şi a dispoziţiilor Codului muncii referitoare la delegare rezultă că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă or, participarea asistenţilor judiciari la examenul medical în vederea numirii ca asistent judiciar pentru o nouă perioadă reprezintă o opţiune privind cariera persoanelor respective, neavând legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Ca atare, nefiind vorba de delegare, instanţa trebuia să constate că nu există temei legal pentru suportarea de către angajator a cheltuielilor pe care le achită în mod obişnuit în cazul în care salariatul este desemnat să desfăşoare activitate în altă localitate, respectiv diurnă şi transport.
Dacă pentru decontarea serviciilor medicale, temeiul pretenţiilor se regăseşte în cuprinsul H.G. nr. 355/2007 – potrivit cu care „angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în nici un fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale”, iar „serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă” (art. 7 şi 8) – pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea nu există temei legal.
H.G. nr. 1860/2006 reţinută de instanţa de fond ca reprezentând justificarea soluţiei de admitere a pretenţiilor privind decontarea transportului şi a cheltuielilor ocazionate cu cazarea nu este aplicabilă în situaţia intimatelor-reclamante, acest act normativ făcând referire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului. Potrivit art. 1 alin. 1 „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de finanţarea acestora, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii,în interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Prin urmare, s-a considerat în mod greşit faptul că intimatele-reclamante s-au aflat în situaţia delegării, precum şi faptul că acestora le sunt aplicabile disp. H.G. nr. 1860/2006, apreciindu-se în consecinţă în mod greşit că intimatele-reclamante sunt îndreptăţite la diurnă şi la decontarea cheltuielilor cu cazarea.
Ministerul Finanţelor Publice a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ (H.G. nr. 386/2007).
În cazul de faţă, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, iar Ministerul Finanţelor Publice are competenţa de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Astfel, pe de o parte, neexistând raporturi juridice (civile, de muncă, etc.) între instituţia recurentă şi reclamantă, nu exista dovezi privind calitatea sa procesuală pasivă.De asemenea, pentru conturarea calităţii procesuale pasive, în conformitate cu disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite.
În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor proprii. Ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăţilor solicitate în prezenta acţiune, sens în care Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăţilor pretinse.
Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurenţi şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Din dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006 şi art. 42 şi următoarele din Codul muncii referitoare la delegare, Curtea reţine că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă şi nu poate fi confundată cu deplasarea şi participarea la o selecţie necesară pentru reînnoirea unui mandat, aceasta fiind o opţiune personală, identică cu cea a oricărui alt candidat, iar interesul Tribunalului Iaşi nu viza persoana reclamantelor astfel încât acestea să fie îndreptăţite la decontarea de către angajator a cheltuielilor de transport, cazare şi indemnizaţie de deplasare.
Însă, ordinele de deplasare emise reclamantelor-intimate de către Tribunalul Iaşi atestă că acestea au fost delegate în perioada 24.06.2008-26.06.2008 pentru examinare psihologică şi medicală la Penitenciarul Rahova şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei din Bucureşti.
Prin decizia nr. 639/02.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 409/99/2009, s-au respins recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Curtea de Apel Iaşi şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei recurate, prin care pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi au fost obligaţi să deconteze reclamantei cheltuielile prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar, conform ordinului de deplasare emis de tribunal, sumă actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa această soluţie, s-a reţinut că reclamanta îndeplinea, la data emiterii ordinului de deplasare, funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi, cel de-al doilea mandat al acesteia în cadrul aceleiaşi instanţe expirând abia la data de 01.07.2008.
Conform dispoziţiilor art. 110 din Legea nr.304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de Ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;
c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
d) cunosc limba româna;
e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
Condiţiile de delegare, detaşare si transfer a asistenţilor judiciari au fost stabilite prin H.G. nr. 616 din 23 iunie 2005 privind condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistenţilor judiciari.
Pentru numirea în funcţia de asistenţi judiciari, candidaţii selectaţi trebuie să participe la examinarea medicală şi testarea psihologică care, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi cum a precizat chiar Ministerul Justiţiei, s-au efectuat în mod obligatoriu la Bucureşti.
Prin cererile formulate la data de 07.07.2008, reclamanta a solicitat instanţei decontarea cheltuielilor de cazare, transport, a contravalorii investigaţiilor medicale şi a taxei pentru testarea psihologică.
Deşi prin adresele nr.75557 şi nr.80587/16.07.2008 Ministerul Justiţiei a precizat că, potrivit dispoziţiilor art.7 şi 8 alin.1 din H.G. nr.355/2007, reclamanta este îndreptăţită la decontarea costului examinărilor medicale şi a cheltuielilor de transport accesorii acestora, tribunalul nu a soluţionat în mod favorabil cererea acesteia, motiv pentru care a fost formulată prezenta acţiune.
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a dovedit cheltuielile de transport şi cazare prilejuite de deplasarea la Bucureşti, conform ordinului de deplasare prin care conducerea instanţei, potrivit Cap.I.art.1 din anexa la H.G. nr.1860/2006, a dispus în scris delegarea acesteia în vederea examinării medicale şi testării psihologice.
Acest ordin este legal emis pentru o persoană care se afla în activitate la data delegării, fiind în raporturi de muncă atipice cu Tribunalul Iaşi şi care s-a deplasat la Bucureşti, deopotrivă pentru interesul său, cât şi cel al instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 55 alin.1 din Legea nr.304/2004, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de si asigurări sociale se constituie din doi judecători şi doi asistenţi judiciar, astfel încât nu se pot reţine susţinerile pârâţilor potrivit cărora tribunalul nu avea niciun interes în reinvestirea reclamantei pe funcţia de asistent judiciar.
De altfel, aceste susţineri sunt contrazise chiar de ordinul de deplasare emis de conducerea tribunalului, care a considerat, la momentul delegării reclamantei, că este în interesul instanţei ca aceasta să participe la examinarea medicală în vederea reinvestirii pe funcţia de asistent judiciar.
Acest ordin de deplasare nu a fost anulat şi poartă viza şi ştampila conducătorului unităţii la care reclamanta s-a deplasat, cu indicarea datei şi orei sosirii şi a plecării, potrivit dispoziţiilor art.46 din H.G. nr.1860/2006.
Potrivit dispoziţiilor art.44 alin.2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
În speţă, drepturile la care este îndreptăţită reclamanta pe perioada delegării sunt cele prevăzute de H.G. nr.1860/2006 şi H.G. nr.355/2007.
S-a mai reţinut că, potrivit disp.art.35 alin.1 din Anexa la H.G. nr.1860/2006, beneficiază de drepturile reglementate prin hotărâre şi persoanele trimise sau chemate la diferite instructaje sau alte activităţi în legătură cu sarcinile lor de serviciu.
Potrivit art.13 din Anexa la această hotărâre, personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, după cum urmează:
a) cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică;
b) cu orice fel de tren, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 km;
c) cu navele de călători, după tariful clasei I;
d) cu mijloace de transport auto şi transport în comun, după tarifele stabilite pentru aceste mijloace;
e) cu mijloace de transport auto ale unităţilor, dacă acestea au asemenea posibilităţi, cu încadrarea în consumurile lunare de combustibil, stabilite potrivit legii;
f) cu autoturismul proprietate personală.
Conform art.44 din hotărâre, cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de unitatea din care face parte persoana.
S-a mai reţinut că H.G. nr.355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor prevede, la art.7, că angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
Art.8 al aceluiaşi act normativ prevede, la alin.1, că serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în munca, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă. Alin.4 al aceluiaşi articol prevede că testarea psihologică a aptitudinilor în munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1 la hotărâre.
Având în vedere faptul că drepturile băneşti solicitate de reclamantă prin acţiune fac parte din costurile aferente supravegherii medicale profilactice, care cad în exclusivitate în sarcina angajatorilor, potrivit dispoziţiilor enunţate anterior, în mod corect prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată.
