Decontarea cheltuielilor de reînnoire a mandatului solicitate de asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti în temeiul ordinelor de deplasare emise de tribunal Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor


Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr.357/10.04.2009

Prin cererea înregistrată sub nr. 979/45/03.11.2008, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând obligarea primilor trei pârâţi să-i plătească suma totală de 732,66 lei, reprezentând cheltuieli prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar, conform ordinelor de deplasare din data de 19.06.2008 emise de Tribunalul Iaşi şi a documentelor justificative ale cheltuielilor prilejuite de examinarea medicală.

Reclamanta a solicitat şi actualizarea acestei sume de bani în funcţie de indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi obligarea Ministerul Economiei şi Finanţelor al alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la momentul efectuării examinării medicale în vederea reinvestirii sale pe postul de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi, aceasta îndeplinea aceeaşi funcţie, în cadrul aceleiaşi instanţe.

Potrivit procedurii prevăzute de H.G. nr. 616/2005, Consiliul Economic şi Social a înaintat Ministerului Justiţiei propunerea de numire a acesteia într-un nou mandat pe perioada 01.07.2008-30.06.2013 şi în acest scop a fost convocată de acest minister pentru testarea psihologică, pe data de 25.06.2008 şi pentru efectuarea vizitei medicale, pe data de 26.06.2008.

Cu ordinul de deplasare emis de Tribunalul Iaşi, reclamanta s-a deplasat la Penitenciarul Rahova-Bucureşti pentru testarea psihologică şi la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei pentru efectuarea vizitei medicale.

Această deplasare a necesitat cheltuieli de transport, cazare şi suportarea taxelor de testare psihologică şi examinare medicală.

Reclamanta a mai arătat că prin Ordinul nr. 1924/C/11.07.2008 al Ministrului Justiţiei, a fost numită în funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi, pe o perioadă de cinci ani.

S-a mai susţinut că cererile de decontare a cheltuielilor prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar au fost refuzate verbal la plată, urmare a două răspunsuri contradictorii primite de Tribunalul Iaşi de la Ministerul Justiţiei, astfel încât a fost nevoită să promoveze prezenta acţiune.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, Curtea de Apel Iaşi a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă pentru următoarele motive:

Numirea reclamantei într-un nou mandat de asistent judiciar nu a reprezentat nici obligaţia şi nici interesul Tribunalului Iaşi.

Pârâta a considerat că reclamanta a efectuat demersurile de numire într-un nou mandat de asistent judiciar în interes personal.

S-a mai arătat că participarea reclamantei la selecţia de Consiliul Economic şi Social a candidaţilor nu s-a efectuat la cererea Tribunalului Iaşi, aceasta neaflându-se în situaţia de salariat în delegaţie.

În susţinerea punctului de vedere potrivit căruia angajatorul nu este obligat să suporte cheltuielile ocazionate de etapele premergătoare numirii în funcţia de asistent judiciar, Curtea de Apel Iaşi mai arată că, prin adresa nr.84828/16.07.2008, Ministerul Justiţiei şi-a exprimat punctul de vedere privind suportarea cheltuielilor prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar.

Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precizând că că reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ ( H.G. nr. 386/2007).

În cazul de faţă, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa a respins-o, având în vedere prevederile H.G. nr. 83/2005 şi ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanţelor este finanţată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acţiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale şi de rectificare .

Prin sentinţa civilă nr. 33/16.01.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 979/45/2008, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să plătească reclamantei suma totală de 732,66 lei, reprezentând cheltuieli prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar, conform ordinelor de deplasare din data de 19.06.2008 emis de Tribunalul Iaşi, chitanţei nr.45 din 20.06.2008 eliberată de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti dispuse prin prezenta sentinţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform adresei nr. 4515/A/24.09.2008 a Curţii de Apel Iaşi, reclamanta îndeplinea la 19.06.2008, data emiterii ordinului de deplasare depus la dosar, funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi, cel de-al doilea mandat al acesteia în cadrul aceleiaşi instanţe expirând abia la data de 01.07.2008.

Conform dispoziţiilor art. 110 din Legea nr. 304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime in funcţii juridice de cel puţin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au cetăţenia romana, domiciliul in România si capacitate deplina de exerciţiu;

b) sunt licenţiate in drept si dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;

c) nu au antecedente penale, nu au fiscal si se bucura de o buna reputaţie;

d) cunosc limba romana;

e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Condiţiile de delegare, detaşare si transfer a asistenţilor judiciari au fost stabilite prin H.G. nr. 616 din 23 iunie 2005 privind condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistenţilor judiciari.

Potrivit art. 8 alin. 1 din această hotărâre, plenul Consiliului Economic şi Social transmite Ministerului Justiţiei hotărârea sa în privinţa candidaţilor propuşi, în vederea numirii asistenţilor judiciari.

Pentru numirea în funcţia de asistenţi judiciari, candidaţii selectaţi trebuie să participe la examinarea medicală şi testarea psihologică care, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, s-au efectuat în mod obligatoriu la Bucureşti.

Reclamanta B.A. a fost programată, astfel cum rezultă din înscrisuri, pentru testarea psihologică, pe data de 25.06.2008 şi pentru examinarea medicală, pe data de 26.06.2008.

Prin cererile formulate la data de 15.07.2008, reclamanta a solicitat Tribunalului Iaşi decontarea cheltuielilor de cazare, transport, a contravalorii investigaţiilor medicale şi a taxei pentru testarea psihologică.

Deşi prin adresele nr. 75557 şi nr. 80587/16.07.2008 Ministerul Justiţiei a precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 8 alin. 1 din H.G. nr. 355/2007, reclamanta era îndreptăţită la decontarea costului examinărilor medicale şi a cheltuielilor de transport accesorii acestora, Tribunalul Iaşi nu a soluţionat în mod favorabil cererea acesteia, motiv pentru care a fost formulată acţiunea în cauză.

S-a reţinut că prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a dovedit cheltuielile de transport şi cazare prilejuite de deplasarea la Bucureşti, conform ordinului de deplasare prin care conducerea Tribunalului Iaşi, potrivit Cap. I art. 1 din anexa la H.G. nr. 1860/2006, a dispus în scris delegarea acesteia în vederea examinării medicale şi testării psihologice.

Acest ordin este legal emis pentru o persoană care se afla în activitate la data delegării, fiind în raporturi de muncă atipice cu Tribunalul Iaşi şi care s-a deplasat la Bucureşti, deopotrivă pentru interesul său, cât şi cel al instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, completul pentru soluţionarea in prima instanţa a cauzelor privind conflictele de si asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciar, astfel încât nu se pot reţine susţinerile pârâtei Curtea de Apel Iaşi potrivit cărora Tribunalul Iaşi nu avea nici un interes în reinvestirea reclamantei pe funcţia de asistent judiciar.

De altfel, aceste susţineri sunt contrazise chiar de ordinele de deplasare emise la data de 19.06.2008 de conducerea instanţei, care a considerat, la momentul delegării reclamantei, că este în interesul instanţei ca aceasta să participe la examinarea medicală în vederea reinvestirii pe funcţia de asistent judiciar.

Aceste ordine de deplasare nu au fost anulate şi poartă viza şi ştampila conducătorului unităţii la care reclamanta s-a deplasat, cu indicarea datei şi a orei de sosire şi plecare, potrivit dispoziţiilor art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. 2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

În speţă, drepturile la care era îndreptăţită reclamanta pe perioada delegării sunt cele prevăzute de H.G. nr. 1860/2006 şi H.G. nr. 355/2007.

S-a reţinut în acest sens că, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Anexa la H.G. nr. 1860/2006, beneficiază de drepturile reglementate prin hotărâre şi persoanele trimise sau chemate la diferite instructaje sau alte activităţi în legătură cu sarcinile lor de serviciu.

Potrivit art. 13 din Anexa la această hotărâre, personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, după cum urmează:

a) cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică;

b) cu orice fel de tren, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 km;

c) cu navele de călători, după tariful clasei I;

d) cu mijloace de transport auto şi transport în comun, după tarifele stabilite pentru aceste mijloace;

e) cu mijloace de transport auto ale unităţilor, dacă acestea au asemenea posibilităţi, cu încadrarea în consumurile lunare de combustibil, stabilite potrivit legii;

f) cu autoturismul proprietate personală.

Conform art. 26 alin. 1 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.

În temeiul dispoziţiilor art. 9 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.

Conform art. 44 din hotărâre, cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de unitatea din care face parte persoana.

S-a mai reţinut că H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor prevede la art. 7 că angajatorii sunt obligaţi sa asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în nici un fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

Art. 8 alin. 1 al aceluiaşi act normativ prevede că serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în munca, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de munca. Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că testarea psihologică a aptitudinilor în munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1 la hotărâre.

Având în vedere faptul că drepturile băneşti în sumă totală de 732,66 lei, solicitate de reclamantă prin acţiune fac parte din costurile aferente supravegherii medicale profilactice, care cad în exclusivitate în sarcina angajatorilor, potrivit dispoziţiilor enunţate anterior, instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, considerând-o nelegală şi netemeinică, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C.pr.civ.

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat faptul că din analiza dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006, precum şi a dispoziţiilor Codului muncii referitoare la delegare rezultă că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă or, participarea asistenţilor judiciari la examenul medical în vederea numirii ca asistent judiciar pentru o nouă perioadă reprezintă o opţiune privind cariera persoanelor respective, neavând legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Ca atare, nefiind vorba de delegare, instanţa de fond trebuia să constate că nu există temei legal pentru suportarea de angajator a cheltuielilor pe care le achită în mod obişnuit în cazul în care salariatul este desemnat să desfăşoare activitate în altă localitate.

Dacă pentru decontarea serviciilor medicale temeiul pretenţiilor se regăseşte în cuprinsul H.G. nr. 355/2007 – potrivit cu care „angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în nici un fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale”, iar „serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă” (art. 7 şi 8) – pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea nu există temei legal.

H.G. nr. 1860/2006 reţinută de instanţa de fond ca reprezentând justificarea soluţiei de admitere a pretenţiilor privind decontarea transportului şi a cheltuielilor ocazionate cu cazarea nu este aplicabilă în situaţia intimatei-reclamante, acest act normativ făcând referire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului. Potrivit art. 1 alin. 1 „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de finanţarea acestora, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii,în interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Prin urmare, s-a considerat în mod greşit faptul că intimata-reclamantă s-a aflat în situaţia delegării, precum şi faptul că intimatei-reclamante îi sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 1860/2006, apreciindu-se în consecinţă, în mod greşit, că intimata-reclamantă era îndreptăţită la diurnă şi la decontarea cheltuielilor cu cazarea.

Pârâta Curtea de Apel Iaşi a invocat în recursul său că numirea reclamantei B.A. într-un nou mandat de asistent judiciar a reprezentat doar interesul personal al acesteia şi nu al Tribunalului Iaşi, iar participarea la selecţie nu s-a efectuat la cererea instanţei, statutul reclamantei fiind de candidat şi nu de reprezentant al Tribunalului Iaşi (salariat aflat în delegaţie).

S-a mai arătat că potrivit art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 616/2005, Consiliul Economic şi Social selectează candidaţi şi nu dosare, iar din art. 2 alin. 2 din acelaşi act normativ rezultă că certificatul medical putea fi eliberat doar de o comisie medicală constituită prin ordin comun al miniştrilor justiţiei şi sănătăţii.

Ministerul Economiei şi Finanţelor a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ (H.G. nr. 386/2007).

În cazul dedus judecăţii, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, iar are competenţa de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.

Astfel, pe de o parte, neexistând raporturi juridice (civile, de muncă, etc.) între instituţia recurentă şi reclamantă, nu există dovezi privind calitatea sa procesuală pasivă.De asemenea, pentru conturarea calităţii procesuale pasive, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite.

În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor proprii. Ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăţilor solicitate prin acţiune, sens în care Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăţilor pretinse.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurenţi şi dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că recursurile sunt fondate, însă doar pentru următoarele considerente.

Analizând dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006 şi art. 42 şi următoarele din Codul muncii referitoare la delegare, Curtea a reţinut că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu, în afara locului de muncă şi nu poate fi confundată cu deplasarea şi participarea la o selecţie necesară pentru reînnoirea unui mandat, fie chiar şi de asistent judiciar.

Participarea reclamantei la această selecţie a fost o opţiune personală, identică cu cea a oricărui alt candidat şi nu se poate susţine că interesul Tribunalului Iaşi viza persoana reclamantei, astfel încât aceasta să fie îndreptăţită la decontarea de angajator a cheltuielilor de transport, cazare şi indemnizaţie de deplasare.

Ordinul de deplasare invocat de instanţa de fond nu a avut decât scopul de a justifica lipsa reclamantei de la instanţă în zilele respective, iar art. 13, 26 şi 44 din Anexa la H.G. nr. 1860/2006 nu îi sunt aplicabile reclamantei, aşa cum eronat s-a reţinut, fiind fără echivoc că lipsa acesteia din cadrul instanţei nu a fost în scopul îndeplinirii unor sarcini de serviciu, ci în scop personal.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor cu examenul medical, temeiul pretenţiilor fiind H.G. nr. 355/2007, corect s-a apreciat de instanţa de fond că această cerere este întemeiată în baza dispoziţiilor art. 7 şi 8 din actul normativ respectiv.

De altfel, sub acest aspect, nici Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ordonatorul principal de credite, nu a criticat hotărârea primei instanţe.

Pentru aceste motive s-a reţinut ca fiind fondate recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Curtea de Apel Iaşi şi s-a modificat în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă, respingându-se cererea de obligare a pârâţilor la plata actualizată a cheltuielilor de transport, cazare, indemnizaţie de deplasare şi menţinându-se dispoziţia de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor ocazionate de examenele medicale.

??

??

??

??