C. mun. – art. 78 alin. 8
În conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz, în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a salariului, asumată prin contractul individual de muncă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 759 din 28 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 3545 din 15 decembrie 2005 Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea formulată de către reclamanta P.M.V. împotriva pârâtei S.C „P.C.” S.R.L. R.; a anulat decizia de concediere nr. 14 din 6 octombrie 2005; a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să se constate încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în baza dispoziţiilor art. 79 din Codul muncii.
S-a reţinut că reclamanta P.M.V. a fost angajata societăţii pârâte S.C „P.C.” S.R.L. Reşiţa până la data de 15.09.2005, când prin decizia nr. 14/6.10.2005 a fost concediată în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii pentru absenţe nemotivate şi minus în gestiune.
Pentru a lua această măsură, societatea pârâtă a avut în vedere referatul întocmit de către P.V. gestionar la magazinul nr. 1 Autoservire, prin care s-a propus desfacerea contractului de muncă pentru abateri de la disciplina muncii, respectiv minus în gestiune şi absenţe nemotivate de la serviciu, precum şi nota explicativă dată de reclamantă în data de 9.09.2005, considerente pentru care pârâta a emis decizia de concediere nr. 14/06.10.2005 în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 79 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
În speţă, reclamanta a dorit denunţarea unilaterală a contractului individual de muncă, întrucât angajatorul nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite pentru depusă, sens în care a solicitat încetarea raporturilor de muncă în data de 09.09.2005.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta S.C „P.C.” S.R.L. R., care a reţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de reclamantă şi totodată că aceeaşi instanţă nu a avut în vedere probele administrate de către pârâtă prin care a dovedit că a îndeplinit cerinţele cercetării administrative prealabile emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă încheiat cu reclamanta. În drept, au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 304 alin. 1 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
În mod corect Tribunalul, conform probelor administrate, a considerat că pârâta-recurentă a emis dispoziţia nr. 14/6.10.2005 fără a respecta dispoziţiile imperative prevăzute de art. 163 din Codul muncii, în sensul că nu a convocat-o pe reclamantă în vederea îndeplinirii procedurii de cercetare administrativă, având ca obiect sancţionarea sa disciplinară. Mai mult, Curtea a apreciat că, înscrisul de la fila 17 din dosarul primei instanţe, nu îndeplineşte cerinţele unui convocator, iar pe de altă parte, nu este nici o dovadă că această invitare a reclamantei la sediul societăţii ar fi fost primită de către reclamantă.
În plus, Curtea a constatat ca şi prima instanţă de altfel, că dispoziţia de desfacere a contractului de muncă ce face obiectul litigiului este lovită de nulitate absolută, deoarece nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub această sancţiune de prevederile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
De altfel, în mod judicios prima instanţă a statuat că reclamanta a intenţionat să înceteze raporturile de muncă pe temeiul demisiei, sens în care a formulat o cerere înregistrată la angajator sub nr. 70/9.09.2005. Cu toate acestea, pârâta-recurentă a insistat în a-i desface contractul de muncă pe temei de abateri disciplinare. Nu a observat însă că demisia reclamantei se fondează pe imputarea în sarcina pârâtei a neplăţii obligaţiilor salariale pe luna august 2005, iar în acest caz conform art. 79 alin. 8 din Codul muncii salariatul poate demisiona fără preaviz, dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă. În consecinţă, apărarea pârâtei-recurente prin care tinde să îşi fundamenteze dispoziţia de desfacere a contractului de muncă şi anume absenţa reclamantei la locul de muncă în perioada preavizului, deci după depunerea cererii de demisie, apare neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând motivele contradictorii conţinute de sentinţa atacată, Curtea nu a constatat asemenea inadvertenţe, şi de altfel nici recurenta nu le-a indicat.
