Desfacere contract de munca – ilegal Desfacerea contractului de muncă


Deliberând asupra cauzei civile de faţă , instanţa constată:

Prin cererea formulată la data de 24.10.2008 şi înregistrată sub nr. 3394/89/2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, contestatoarea DM a solicitat anularea deciziei nedatate si nenumerotate emisă de către intimata S.C”XX”S.R.L, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă începând cu data de 10.10.2008.

În motivare, s-a arătat de către contestatoare faptul că i s-a desfăcut contractul individual de muncă deşi se afla în incapacitate temporară de muncă, respectiv se afla în concediu medical.

La termenul de judecată din data de 20.11.2008, contestatoarea si-a completat acţiunea, în temeiul prevederilor art. 132 Cpc, în sensul că a solicitat, pe lângă anularea deciziei prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, şi plata indemnizaţiei corespunzătoare concediului medical efectuat în perioada 4.10.2008- 31.10.2008, precum şi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 15.03.2008.- 4.10.2008, cat a lucrat la societatea intimată.

În susţinerea cererii sale, contestatoarea a depus certificatele de concediu medical nr. 3311313 şi 1793087.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare. La ultimul termen de judecată, s-a prezentat reprezentantul legal al intimatei, care a învederat faptul că i-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatoarei deoarece a constatat o lipsă în gestiunea acesteia , dar cu prilejul desfacerii contractului de muncă nu a fost efectuată o cercetare disciplinară prealabilă.

Totodată, reprezentantul legal al intimatei a depus decizia de desfacere a contractului individual de muncă contestată, precum şi un înscris emis de către ITM Vaslui.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 15 al.1 lit.a din Legea nr. 1146 din 1997 republicată., cît si de plata timbrului judiciar .

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Contestatoarea DM a fost salariată, ocupând postul de gestionar, în cadrul intimatei S.C”XX”S.R.L începând cu data de 15.03.2008, după cum reiese din contractul individual de muncă nr. 1026350( fila 3).

Contestatoarei DM, în temeiul prevederilor art. 61 lit.a din Codul Muncii, i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă începând cu data de 10.10.2008 pe considerentul că aceasta a lipsit nemotivat de la serviciu începând cu data de 1.10.2008.

Din cuprinsul celor două certificate medicale depuse de către intimată, respectiv certificatele având seria CCMAB, nr. 3911313, seria CCMAB, nr. 179307, rezultă faptul că contestatoarea în perioada 4.10.2008- 31.10.2008, deci si la data desfacerii contractului individual de muncă, 10.10.2008, s-a aflat în concediu medical, adică în incapacitate

Astfel, este evident că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă în perioada în care angajatul se afla în concediu medical , cu încălcarea prevederilor art. 60 al.1 lit.a din Codul Muncii potrivit cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificate medical potrivit legii, fiind, aşadar, nelegală.

Pe de altă parte, din cuprinsul deciziei contestate, aspect care a fost recunoscut si de către reprezentantul legal al intimatei la ultimul termen de judecată, rezultă faptul că, concedierea disciplinară a contestatoarei s-a dispus fără a se efectua în prealabil o cercetare disciplinară, după cum impun prevederile art. 267 din Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 63 al. 1 din acelaşi act normativ.

Astfel, potrivit prevederilor art. 63 al.1 din Codul Muncii concedierea pentru săvârşirea unei abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri repetate poate fi dispusă numai după efectuarea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile.

Totodată, conform prevederilor art. 267 din Codul Muncii , este lovită de nulitate absolută măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă dacă în prealabil nu a fost efectuată cercetarea prealabilă.

În atare condiţii, raportat la cele expuse , instanţa reţine faptul că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 60 al.1 lit.a , 63 al.1 si art. 267 al.1 din Codul muncii, fiind în atare condiţii lovită de nulitate absolută, drept pentru care, contestaţia formulată de către contestatoarea Durcan Mirela va fi admisă şi, în temeiul prevederilor art. 78 din Codul Muncii, decizia contestată va fi anulată.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata indemnizaţiei de concediu medical corespunzătoare perioadei 4.10.2008-31.10.2008, instanţa reţine că aceasta este întemeiat raportat la împrejurarea că din cuprinsul celor două certificate medicale depuse la dosarul prezentei cauze, respectiv seria CCMAB, nr. 3911313, seria CCMAB, nr. 179307, reiese faptul că în perioada mai sus arătată contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, cererea sa de plata a indemnizaţiei de concediu medical fiind întemeiată raportat la împrejurarea că decizia de desfacere a concediului medical va fi anulată pentru considerentele învederate mai sus.

În fine, si capătul de cerere referitor la compensarea de bani a concediului de odihnă neefectuat începând din data de 15.03.2008, corespunzător perioadei efectiv lucrate este întemeiat deoarece, după cum reiese si din adresa nr. 12.255/24.11.2008 emisă de ITM Vaslui, contestatoarea în anul 2008 nu a beneficiat de concediu de odihnă, fiind în drept a i se achita compensarea în bani a acestuia.

Faţă de toate cele expuse anterior, instanţa de judecată va admite contestaţia formulată de către contestatoarea DM, va anula decizia prin care acesteia i s-a desfăcut contractul individual de muncă începând din data de 10.10.2008 de către intimata S.C” XX”S.R.L şi va obligă intimata să-i plătească drepturile salariale constând în compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2008, precum şi indemnizaţia corespunzătoare concediului medical aferentă perioadei 4.10.2008- 30.10.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia formulată de către contestatoarea DM, în contradictoriu cu intimata „SC XX” S.R.L, şi în consecinţă:

Anulează decizia de desfacere a contractului de muncă emisă la data de 10.10.2008 de către intimata SC „XX” SRL.

Obligă intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale constând în compensarea în bani a concediului de odihnă corespunzător anului 2008, aferent perioadei lucrate, precum şi la plata indemnizaţiei de concediu medical, aferentă perioadei 4.10.2008 – 31.10.2008.