Potrivit art. 315 alin. (1) C.proc.civ., după data de 27.09.2007, niciuna dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situaţie, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speţă, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, publicat în M.Of Partea a V-a nr. 6/17.04.2006.
În privinţa plăţilor compensatorii, textul aplicabil este cel al art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii sunt îndreptăţiţi să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.
Prin art. 42 lit. d) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, astfel cum a fost modificat, s-a prevăzut că: „în domeniul transportului naval, primele plătite indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare – descărcare a navei respective”.
Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia; alin. (2): „condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la „nivel de unitate şi după caz, instituţie”.
Secţia civilă, Decizia nr. 673 din 15 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 5351/118/2009 reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Constanța, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei nr. 326/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului și ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcția avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației; plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanța sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.430 lei, reprezentând diferență plată salarii compensatorii neacordate; plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de Crăciun 2007”; plata sumei de 230 lei, reprezentând „prima de Paști 2008”; plata sumei de 2235,44 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie și aprilie 2008; plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie, martie și aprilie 2008, de la data scadenței acestora și până la momentul achitării; contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile februarie, martie 2008; plata sumei de 992 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007; plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007-31.06.2007; cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată Decizia nr. 326/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoștință că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfășurat în SC C. SA
Reclamantul a invocat nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru încălcarea prevederilor art. 711 C.muncii privitoare la consultarea prealabilă a organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților.
De asemenea, s-a invocat nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, reclamantul a apreciat că încadrarea ca mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condițiile impuse de conducerea societății, se constituie într-o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel național, dar și ale art. 83 din Contractul colectiv de muncă. S-a considerat că salariații care urmau a rămâne în cadrul societății au fost anterior selecționați de conducerea societății pe criterii strict subiective.
Nu s-a ținut cont nici de prevederile art. 115 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, care impun obligația administrației de a aduce la cunoștința salariaților posturile vacante și nici de dispozițiile art. 84 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, care impun, ca principiu, stabilirea de comun acord între administrație și sindicat a programului de formare profesională a salariaților. în cazul de față, SLP C. nu a avut cunoștință despre „policalificarea” angajaților care s-a realizat „la locul de muncă”, nu de către formatori profesionali autorizați, ci de alți salariați ai societății.
S-a concluzionat în sensul că, în virtutea dispoziției cuprinse în art. 76 C.muncii și având în vedere motivele prezentate, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamantul a menționat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul SC C. SA a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S. Constanța sub numărul 19510/27.09.2006, acest contract fiind în vigoare până la data de 31.08.2008.
Or, în această situație, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabilește o plată compensatorie, în funcție de vechimea în muncă.
în ce privește pretențiile vizând plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de Crăciun 2007”, a 230 lei reprezentând „prima de Paști 2008” și a 992 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, reclamanta a arătat că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanța sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 a stabilit că prima de Crăciun pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Același text a prevăzut că prima de Paști este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.
Art. 43 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toți salariații încadrați în această ramură de activitate (în care sunt incluși și salariații SC C. SA) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menționat, în privința termenului în care acest drept este acordat, că aceeași clauză stabilește că plata se face în primul semestru al anului următor – în cazul de față, în primul semestru din anul 2008.
S-a susținut că, deși organizația sindicală a solicitat conducerii societății plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.
Sub aspectul plății sumei de 3.562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007-31.06.2007, reclamantul a menționat că, în cursul anului 2007, S.L.P. C. Constanța, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată SC C. SA pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. (1) lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adițional din data de 18.12.2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acestora.
Pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a susținut pe această cale că decizia de concediere a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege în această materie având în vedere că potrivit art.76 din C.muncii, poate fi sancționată cu nulitatea absolută doar „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege”.
Societatea pârâtă a precizat că desființarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală și efectivă, iar faptul că, în unele cazuri, anumite atribuții au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare și de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desființat.
Cu privire la cererile reclamantului referitoare la obligarea angajatorului la plata unor diferențe bănești – reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA înregistrat la D.M.S.S.F. Constanța sub nr.19510/27.09.2006, plata primei de Crăciun pe anul 2007 și a primei de Paști pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA înregistrat la D.M.S.S.F. Constanța sub nr. 19510/27.09.2006, societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat și-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007, având în vedere prevederile art. 242 C.muncii .
Cererea reclamantului referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamantul își întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziții s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conținea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu; asemenea mențiuni apar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008 (data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse).
în legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susținut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.
Pe fond, s-a susținut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului, din suma brută încasată vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societății efectuate pentru realizarea primei; după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia (dispatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporție de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ și de la nave a mărfurilor vrac, în care manuală are o pondere redusă).
Prin Sentința civilă nr. 1452/25.11.2008, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor drepturi: 9.430 lei, cu titlu de plăți compensatorii; 500 lei cu titlu de primă pentru Crăciun; 230 lei, cu titlu de primă pentru Paști; 3.562 lei, cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007-31.06.2007. Celelalte pretenții ale reclamantului, inclusiv capătul de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr. 326/06.05.2008, au fost respinse ca nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 188/15.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost respins recursul formulat de reclamant și a fost admis recursul formulat de pârâta SC C. SA S-a dispus astfel casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța în vederea rejudecării capetelor de cerere având ca obiect plăți compensatorii, primă Crăciun, primă Paști și primă de celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de control judiciar a reținut că la nivelul unității pârâte, contractul colectiv de muncă și-a produs efectele până la data de 27.09.2007, efectul imediat al încetării valabilității acestui contract fiind aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivelul ramurii transporturi pe anii 2006-2007.
Asupra capătului de cerere referitor la plata dispatch-ului, instanța de recurs a stabilit că părțile au poziții contradictorii sub aspectul contribuției salariaților la realizarea acestei prime, astfel că se impune efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească în mod exact cuantumul sumei încasate cu titlu de dispatch în perioada 01.01.2007-30.06.2007și salariații care au contribuit în mod direct la încasarea acestor sume.
Prin sentința civilă nr. 2964/17.05.2011, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Constanța și a fost obligată pârâta către reclamantul N.G. la plata primei brute de celeritate (dispatch money) în cuantum de 1076,36 lei, aferentă perioadei 01.01.2007-31.06.2007.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumelor compensatorii, primă de Crăciun 2007 și primă Paști 2007, ca nefondate.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :
Cu privire la plățile compensatorii, prima de Paști și prima de Crăciun:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de docher, raporturile de muncă încetând în baza deciziei nr. 326/06.05.2008, ca urmare a procedurii de concediere colectivă inițiate de pârâtă.
Prin decizia de casare a fost dezlegată de către instanța de control judiciar problema perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte.
Prin urmare, potrivit art. 315 alin. (1) C.proc.civ., se va reține că după data de 27.09.2007, nici una dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situație, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speță, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, publicat în M.Of. Partea a V-a nr. 6/17.04.2006.
în privința plăților compensatorii, textul aplicabil era cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații sunt îndreptățiți să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.
Reclamantul nu a contestat acordarea acestor compensații, ci a pretins o plată compensatorie care să reprezinte echivalentul a 10 salarii medii tarifare la nivel de societate, în baza art. 132 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate.
Cum aceste dispoziții contractuale nu mai erau în vigoare la momentul concedierii sale, iar prevederile art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură au fost respectate de societatea pârâtă, se va reține că reclamantul nu este îndreptățit la plata altor compensații la concediere în afara celor deja încasate.
Aceleași considerente ca în precedent, legate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007, vor fi avute în vedere și în raport de pretențiile vizând plata primei de Crăciun pe anul 2007 și a celei de Paști pe anul 2008, invocate și întemeiate în acțiune prin raportare la prevederile art. 96 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior (respectiv, cât privește prima de Crăciun, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, publicat în M.Of. Partea a V-a nr. 6 din 17.04.2006, iar cât privește prima de Paști 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, publicat în M.Of. Partea a V-a nr. 3 din 11.02.2008 ), motiv pentru care aceste pretenții nu pot fi întemeiate nici pe dispoziții ale acestor contracte.
Pentru aceste motive, pretențiile reclamantului referitoare la plățile compensatorii, prima de Crăciun 2007 și prima de Paști 2008 au fost respinse ca nefondate.
Cu privire la prima de celeritate
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul N.G. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007-31.06.2007. Reclamantul a determinat clar obiectul acestei cereri, prin delimitarea perioadei la care trebuie raportate pretențiile sale, fără a face vreo trimitere la perioade anterioare. Mai mult, în considerentele cererii a susținut că această sumă se cuvine fiecărui angajat care a lucrat în societate în perioada 01.01.2007-31.06.2007.
Așadar, prin cererea introductivă reclamantul a fixat obiectul cererii privind pretențiile reprezentând prima de dispatch, iar instanța era ținută de acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult (dispatch aferent unor perioade anterioare), mai puțin sau altceva decât s-a cerut, obligație impusă prin dispozițiile art. 129 alin. final C.proc.civ.
Dispatch money reprezintă suma de bani pe care armatorul o plătește navlositorului pentru timpul de stalii economisit și se plătește numai dacă în contract există o prevedere în acest sens.
în speță, dispatch money sau prima de celeritate este prima plătită de armatori, operatorului portuar, SC C. SA pentru descărcarea sau încărcarea navelor cu celeritate, adică înainte de termenul normat stabilit în contractul tripartit încheiat între armator, navlositor și operatorul portuar, în conformitate cu normele de navlosire.
Trebuie remarcat faptul că operatorul portuar (SC C. SA) are un de bază pentru încărcarea/descărcarea navelor într-un anumit termen, pe care, dacă nu-l respectă, în sensul că îl depășește va fi penalizat, iar dacă încărcarea/descărcarea se face într-un termen mai scurt, urmează să încaseze dispatch money ca și primă de celeritate.
întrucât prima de celeritate excede prețului serviciilor contractate, de încărcare/descărcare nave, instanța apreciază ca nefondată susținerea pârâtei privitoare la necesitatea deducerii din sumele încasate cu acest titlu, a cheltuielilor societății care au fost efectuate pentru operarea cu celeritate a navelor. Costurile proceselor tehnologice sunt suportate de operatorul portuar din venitul de bază și nu din prima de celeritate, care are o destinație specială.
Prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007 încheiat la 18.12.2006 și înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42 al aceluiași contract colectiv de muncă, în sensul că la lit. d) s-a consemnat că în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia.
Potrivit acelorași dispoziții contractuale, modalitatea concretă și procentele în care se acorda prima de operare cu celeritate urmau a fi stabilite prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin urmare, art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, obligatoriu pentru societatea pârâtă în temeiul art. 241 lit. c) C.muncii, recunoaște în mod generic dreptul salariaților la încasarea primei de celeritate, fără a stabili în concret modalitatea de calcul a sumelor cuvenite fiecărui salariat. Sub acest aspect, competența este transferată Comisiei Paritare din cadrul fiecărei unități, astfel că partenerii sociali urmau ca de comun acord să decidă asupra algoritmului de calcul aplicabil pentru determinarea sumelor de distribuit cu titlu de dispatch money.
în cadrul societății pârâte, o astfel de înțelegere între patronat și sindicat nu a intervenit, astfel că, fiind învestită cu o cerere de obligare la plata unor drepturi bănești recunoscute salariaților, dar nedeterminate în concret, instanța este chemată să se substituie voinței partenerilor sociali, pentru a statua asupra unor aspecte cu privire la care aceștia nu au ajuns la un acord. Demersul instanței va fi astfel concentrat asupra a două aspecte esențiale: determinarea categoriei salariaților cărora li se cuvine plata primei de celeritate și identificarea modalității concrete de calcul a sumei cuvenite fiecărui salariat îndreptățit la plată.
Sub cel dintâi aspect, trebuie subliniat că principalul criteriu de urmat la stabilirea categoriilor de salariați cărora li se cuvine o cotă-parte din suma încasată de societate cu titlu de primă de celeritate este stabilit prin chiar textul art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și se referă la contribuția directă a salariatului la încasarea primei de către societate.
în condițiile în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-au detaliat funcțiile cu vocație la încasarea dispatch money, textul art. 42 anterior enunțat trebuie supus unei interpretări restrictive și limitative, în cadrul căreia să nu se ajungă la distincții pe care nici una dintre părțile contractante nu a înțeles să le insereze în text și nici prin convenții ulterioare încheiate în Comisia Paritară.
Aplicarea acestor reguli de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât instanța suplinește consimțământul părților, însă nu poate substitui manifestarea lor de voință asupra unor aspecte care exced textului de lege aplicabil.
în consecință, față de exprimarea fără echivoc din art. 42, instanța apreciază că sunt îndreptățiți la încasarea primei de celeritate numai acei salariați care au participat efectiv la activitatea ce a dus la operarea cu celeritate a unor nave, în cazul de față la activitățile de încărcare uree și descărcare fosfat. Altfel spus, această participare directă presupune implicarea salariatului în operațiunile propriu-zise de încărcare-descărcare nave, prin depunerea de efort în chiar derularea acestor operațiuni, cu excluderea acelor salariați care, deși au avut legătură cu procesul tehnologic respectiv, nu au intervenit decât implicit în derularea lui.
Din analiza completărilor aduse art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură rezultă că, pentru a fi repartizată salariaților implicați direct în procesul de încărcare/descărcare nave, prima de dispatch trebuie mai întâi să fie încasată de operatorul portuar.
în strânsă legătură cu această condiție trebuie să se facă o distincție clară între dispatch money realizat și dispatch money încasat în perioada de referință, clar determinată prin cererea de chemare în judecată – 01.01.2007-30.06.2007.
Dispatch money realizat de operatorul portuar rezultă din activitatea de operare a navelor, într-un timp mai scurt decât cel menționat în contract. Dreptul de creanță asupra sumelor reprezentând primă de celeritate rezultă din facturile emise cu acest titlu de către societate.
Prin precizări scrise, ce nu sunt însoțite și de o situație analitică, pârâta învederează instanței că dispatch money realizat în perioada ianuarie-iunie 2007 este de 349 207,27 lei din care: dispatch realizat aferent încărcare uree este de 292 315,29 lei și dispatch realizat aferent descărcare fosfat este de 56 891, 99 lei – fila 111. Sumele includ TVA.
Dispatch money încasat reprezintă sumele de bani care au intrat în contul operatorului portuar, urmare a achitării de către clienți a facturilor de dispatch. Suma totală încasată de SC C. SA cu titlu de dispatch money în primul semestru al anului 2007 a fost de 1 072 496,77 lei fără TVA (precizările pârâtei coroborate cu concluziile raportului de expertiză).
Fiind un contract tripartit, între momentul operării navei și momentul efectiv în care se încasează dispatch money, curge de regulă o perioadă mai mare de timp, spre exemplificare, în cauză, nave operate în aprilie 2003 și pentru care s-a încasat prima de celeritate în primul semestru al anului 2007.
în stabilirea temeiniciei și cuantumului pretențiilor reclamantului, instanța are în vedere dispatch money încasat în primul semestru al anului 2007 numai pentru navele ce au fost operate în acest interval de timp.
Nu intră în baza de calcul a dreptului reclamantului la o astfel de primă, dispatch money realizat și facturat într-o perioadă anterioară, dar încasat de operator în perioada de referință întrucât: pretențiile reclamantului vizează numai perioada 01.01.2007-30.06.2007 și nu perioade anterioare; salariatul nu a susținut și nici dovedit o participare directă la realizarea primei de dispatch anterior anului 2007 iar cercetarea judecătorească nu a vizat și acest aspect; condiția repartizării primei de dispatch este participarea directă la realizarea acestuia, potrivit prezentărilor anterioare.
La stabilirea întinderii dreptului reclamantului la primă de celeritate instanța se va raporta strict numai la dispatch money realizat și încasat în perioada 01.01.2007-30.06.2007.
Prin precizări scrise, pârâta recunoaște că suma totală încasată cu titlu de dispatch money în perioada ianuarie-iunie 2007 este de 1 072 496, 77 lei (fără TVA), fără însă a face vreo referire la prima de dispatch efectiv încasată pentru navele operate în acest interval. Această sumă corespunde cu cea care rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul stabilind același cuantum total al primei încasate de operator în perioada de referință, de 1 072 496,77 lei (fără TVA) – anexa 1.
Pârâta a susținut că dispatch-ul realizat în primul semestru al anului 2007 nu a fost încasat în totalitate, iar ceea ce s-a încasat provine numai din activitatea de încărcare uree.
Apărarea pârâtei în sensul precizat se coroborează cu concluziile raportului de expertiză contabilă, prezentate analitic în anexe.
Astfel, în anexa 2 la raport este prezentată o situație a navelor operate în perioada 01.01.2007-30.06.2007, iar în anexa 3 se prezintă și situația navelor operate anterior pentru fiecare client.
Examinând anexa 1 la raport, instanța stabilește din însumarea pozițiilor (5-11) că dispatch realizat (facturi emise) și încasat în perioada 26.03.2007-11.06.2007 este de 185 135, 36 lei ( fără TVA). Din prezentarea detaliată a activității de operare a navelor rezultă că această primă este generată numai de activitatea de încărcare uree – anexa 2. Pentru activitatea de descărcare fosfat, operatorul a emis facturi de dispatch însă clienții nu și-au achitat obligațiile de plată, astfel că, această primă nefiind încasată, nu poate fi nici repartizată muncitorilor care au contribuit direct la producerea sa, societatea având la rândul său un drept de creanță față de beneficiarii serviciilor prestate.
în cazul concret al reclamantului, care a deținut funcția de docher, cu atribuții legate de încărcarea și descărcarea navelor, urmează a se reține că acesta a participat efectiv la realizarea operațiunilor de încărcare uree. De altfel, prin tabelele nominale depuse la dosar de pârâtă, sunt enumerate categoriile de personal direct implicate în procesele tehnologice care au generat dispatch, reclamantul fiind menționat în categoria salariaților care au participat la procesul tehnologic de încărcare uree vrac – fila 114.
Pentru toate aceste motive, se va reține că prin specificul postului ocupat reclamantul a contribuit în mod direct la realizarea activităților pentru care societatea pârâtă a încasat prime de operare cu celeritate, astfel că, față de prevederile art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în vigoare în perioada ianuarie-iunie 2007, reclamantul este îndreptățit să primească sume de bani cu titlu de primă de celeritate.
Pornind de la argumentele și concluziile expuse de instanță anterior, la soluționarea cererii și stabilirea în concret a sumei de bani ce se cuvine reclamantului cu titlu de dispatch money, instanța va repartiza în mod egal dispatch-ul realizat și încasat în primul semestru al anului 2007 (185 136, 36 lei) la numărul total al muncitorilor direct implicați în activitatea de încărcare uree vrac – 172 ( fila 112) rezultând o sumă brută de 1076, 36 lei, ce se cuvine fiecărui muncitor, inclusiv reclamantului.
Nu au fost însușite de instanță concluziile raportului de expertiză contabilă referitoare la modalitatea de repartizare între salariați a sumei încasate de societatea pârâtă, după următorul algoritm de calcul:suma încasată de către pârâtă cu titlu de dispatch (1072496,77 lei) x 70% (reprezentând cota cuvenită salariaților) / la numărul de salariați ai pârâtei 422.
Astfel, expertul a avut în vedere dispozițiile unui contract colectiv de muncă ce nu mai era valabil la data încasării dispatch-ului de către societatea pârâta și care prevedea că acesta se împarte între operator și angajați în procente de 30%, respectiv 70%. Or, odată ce dispozițiile acelui contract nu se mai aplicau, atunci nici cotele diferențiate prevăzute la împărțirea dispatch-ului nu se mai pot aplica și, prin urmare, întreaga sumă încasată cu titlu de dispatch va reveni doar angajaților ce au contribuit direct la realizarea sa – 172, potrivit listelor nominale depuse la dosar chiar de către pârâtă.
împotriva sus-menționatei sentinței în termen a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
Instanța de fond în mod eronat a împărțit toată suma încasată de societate cu titlu de dispatch money salariaților implicați direct în realizarea acestuia, fără să țină cont de cheltuieli societății pentru descărcarea navelor într-un termen mai scurt decât cel stabilit prin contracte.
în primul rând, instanța de fond a ținut cont de rejudecare doar de două aspecte și anume: de contribuția directă a salariatului și de modalitatea concretă de calcul a sumei cuvenite fiecărui salariat îndreptățit la plată, ignorând și aspectele legate de contribuția factorului uman în operarea acestor mărfuri, aspect reținut în decizia Curții de Apel Constanța, decizie ce a trasat clar elementele ce trebuie lămurite de Tribunalul Constanța după casare.
Instanța de fond nu a considerat utilă, pentru lămurirea sub toate aspectele, concluzia unui expert tehnic, expert care nu ar fi altceva decât să ajute la efectuarea unui raport de expertiză atât tehnic, cât și contabil, raport care ar fi lămurit opinia societății și aspectele tehnice ale operării fără de care nu se poate ajunge la o soluție corectă până la urmă în toate dosarele cu acest obiect.
însă au fost numiți o serie de experți contabili în dosarele cu acest obiect, experți care neavând cunoștințe tehnice necesare pentru determinarea contribuției factorului uman au ajuns la diverse concluzii pe care judecătorii Tribunalului Constanța nu le-au reținut în soluționarea dosarelor ce au acest obiect.
în ceea ce privește suma totală pe care instanța de fond a determinat-o ca fiind cea aderentă perioadei 01.01.2007-31.06.2007, o consideră corectă și apreciază faptul că instanța care a soluționat prezenta cauză s-a aplecat asupra chestiunilor invocate și anume că trebuie stabilită suma obținută din dispatch money numai pentru navele operate în perioada 01.01.2007-31.06.2007.
în prezenta cauză s-a realizat un raport de expertiză contabilă de domnul expert B.D. care nu a făcut altceva decât să ia ca bază de calcul suma încasată de societate cu titlu de dispatch money, la care a aplicat un procent de 70% stabilind astfel suma ce trebuie repartizată tuturor salariaților societății din anul 2007, rezultând oprimă de 1779 lei. Evident că acest calcul simplist nu poate fi avut în vedere la soluționarea prezentei cauze.
Prin istoricul depus de societatea la dosarul cauzei la solicitarea instanței s-au prezentat două variante de calcul, prima având în vedere dispatch încasat în perioada ianuarie-iunie 2007, iar cea de-a doua având în vedere doar dispatch money realizat și încasat în perioada ianuarie-iunie 2007.
în situația repartizării sub forma de primă a întregii valori se ajunge în situația în care societatea ar avea numai cheltuielile obținerii veniturilor fără nici un profit, profitul fiind principalul obiectiv pe care orice agent economic și-l propune de la înființare. Raționând logic dacă societatea nu ar fi avut aceste cheltuieli pentru realizarea de dispatch money, acest venit nu s-ar fi realizat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pârâtei ca fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dispatch money pentru perioada 01.01.2007-31.06.2007.
Pe perioada de referință sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 nr. 357/2006, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2837/2006.
Prin art. 42 lit. d) din acest contract astfel cum a fost modificat s-a prevăzut că: „în domeniul transportului naval, primele plătite indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare – descărcare a navei respective”.
Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia; alin. (2): „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum și perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la „nivel de unitate și după caz, instituție”.
Din prevederile contractului colectiv de muncă enunțat mai sus rezultă că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii numai salariaților care au contribuit la încasarea acesteia.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia civilă nr. 188/CM/15.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța, spre rejudecare.
Din studiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2007 rezultă că nu există nici o prevedere expresă referitoare la dispatch money.
în condițiile în care prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-au detaliat funcțiile cu vocație la încasarea dispatch money, principalul criteriu de urmat la stabilirea categoriilor de salariați cărora li se cuvine o cotă parte din suma încasată de societate cu titlu de primă de celeritate este contribuție directă a salariatului la încasarea acestei prime.
Astfel, față de prevederile contractuale enunțate mai sus, Curtea apreciază că sunt îndreptățiți la încasarea primei de celeritate numai acei salariați care au participat efectiv la activitatea care a dus la operarea cu celeritate a unor nave, în cazul de față la activitățile de încărcare – uree și descărcare fosfat, fiind singurele operațiuni care au generat încasarea de dispatch money.
Contribuția directă a salariaților la realizarea dispatch money presupune participarea efectivă a salariaților la operațiunile propriu zise de încărcare – descărcare nave în funcție de atribuțiile pe care le au în procesul tehnologic respectiv, cu excluderea acelor salariați care, nu au intervenit în mod direct – în desfășurarea acestor operațiuni.
Prin tabelele nominale depuse la dosar de pârâtă sunt enumerate categoriile de personal direct implicate în procesele tehnologice care au generat încasarea de dispatch money, respectiv: mașiniști, macaragii, docheri, fadromiști, conducători utilaj și stivuitoriști.
Reclamantul, care a deținut funcția de docher, a participat efectiv la realizarea operațiunilor de încărcare uree și descărcare fosfat.
în ceea ce privește suma încasată cu titlu de dispatch money în perioada 01.01.2007-31.06.2007, atât prin calculele expertului, cât și prin precizările scrise depuse la dosar de pârâtă, au fost identificate două categorii de sume, respectiv suma de 349.207,27 lei, reprezentând dispatch realizat și încasat în perioada 01.01.2007-30.06.2007 și 1.072.496,11 lei reprezentând dispatch money încasat în aceeași perioadă, ambele sume fiind calculate după reducerea TVA-ului.
Curtea va reține cea de-a doua sumă menționată reprezentând dispatch money încasat în perioada 01.01.2007-31.06.2007, chiar dacă această sumă provine din facturarea unor activități de operare cu celeritate nave, derulate într-o perioadă anterioară.
Rațiunea reținerii acestei sume constă în faptul că obligația de plată a pârâtei s-a născut la momentul încasării efective a sumelor de la beneficiar și nu la momentul operării cu celeritate a navei, moment la care pârâta avea doar un drept de creanță față de beneficiarii serviciilor prestate.
Această sumă va fi repartizată către salariați după deducerea contribuțiilor pe care le nivelul anului 2007, angajatorul le datora la bugetul de stat, respectiv 29% CAS, 2% pentru șomaj, 6% CASS, 0,25% pentru fondul de garantare a plății salariilor.
De asemenea, din această sumă urmează a fi deduse costurile de producție legate direct de procesul tehnologic (costuri legate de întreținerea, uzura utilajelor, funcționarea acestora, energie electrică, motorină), precum și costurile legate de forța de muncă (ore suplimentare, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore de noapte, ore lucrate în sărbătorile legale).
Toate aceste costuri tehnologice și cu forța de muncă au fost efectuate de pârâtă pentru creșterea productivității la liniile de încărcare – descărcare, respectiv pentru încărcarea mai rapidă a navei, comparativ cu durata trecură în contractul de operare.
în situația repartizării sub forma de prime a întregii valori s-ar ajunge în situația în care societatea ar suporta aceste costuri fără nici un profit.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului că aceste costuri ar fi fost incluse inițial la stabilirea contravalorii prestației de operare portuară, întrucât la stabilirea acestei contravalori s-au avut în vedere costurile de încărcare – descărcare în termenul de operare prevăzut în contract și nu costurile de încărcare – descărcare mai rapidă, într-un termen mai scurt, care a presupus costuri suplimentare.
Lipsa unor prevederi contractuale la nivel de unitate prin care să se fi stabilit criteriile după care să se împartă dispatch money, a făcut posibilă multitudinea de interpretări ale experților desemnați în cauzele cu obiect similar aflate pe rolul Tribunalului Constanța, fapt ce a determinat o multitudine de soluții și practică neunitară.
Curtea nu și-a putut însuși nici unul din rapoartele de expertiză efectuate, întrucât experții, fie au împărțit suma încasată cu titlu de dispatch money la toți salariații societății, nu numai la cei care și-au adus contribuția la încasarea lui, ceea ce era contrar prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil în cauză, fie nu au dedus din suma încasată cu titlu de dispatch money costurile efectuate de societate pentru încărcarea/descărcarea mai rapidă a navelor.
întrucât rolul Curții este de a crea o jurisprudență unitară și, nefiind posibilă însușirea concluziilor rapoartelor de expertiză, s-a decis ca problema judiciară care nu a primit o dezlegare corectă să fie soluționată unitar prin stabilirea sumei care urmează a fi împărțită cu titlu de dispatch money pe perioada de referință, a categoriilor de salariați care și-au adus contribuția la obținerea de dispatch money, precum și a costurilor care urmează a fi scăzute din aceste prime, calculul efectiv putând fi efectuat cu prilejul executării silite.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin. (3) C.proc.civ., Curtea a admis recursul pârâtei și a modificat în parte sentința recurată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
(Judecător Jelena Zalman)
