Vechiul Cod al muncii, în articolul 134, stabilea conţinutul dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, indicând elementele actului unilateral emis de unitate. Aceste dispoziţii, prin care sunt stabilite condiţiile de formă ale actului, au scopul de a preveni încetarea intempestivă a contractului de muncă şi manifestările abuzive ale unităţii. Potrivit textului menţionat, măsura poate fi luată numai prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor şi a prevederilor legale pe care se întemeiază. Prin arătarea motivelor nu trebuie înţeles însă arătarea în concret a tuturor faptelor avute în vedere la luarea măsurii, aşa cum greşit s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 348/2003 a Tribunalului Iaşi; potrivit textului citat, era suficient să se indice atâtea elemente de fapt câte sunt necesare pentru ca salariatul să-şi poată da seama pentru ce anume a fost sancţionat, iar, în speţă, dispoziţia contestată cuprinde motivele pentru care s-a aplicat sancţiunea.
Pe lângă faptul că se face trimitere la referatul întocmit de unitate, în act sunt consemnate împrejurările că: salariatul nu-şi îndeplineşte sarcinile de serviciu; absentează în timpul programului de lucru; nu respectă ordinele venite pe linie ierarhică şi a mai fost sancţionat pentru abateri disciplinare. Prin urmare, dispoziţia contestată cuprinde suficiente elemente de fapt pentru care s-a dispus luarea măsurii şi se puteau face apărările necesare, însă salariatul a refuzat să dea notă explicativă, atunci când i s-a cerut să o facă.
Curtea de Apel, reţinând că sunt dovedite, cu actele depuse la dosar, abaterile disciplinare pentru care s-a luat măsura, gravitatea acestora, vinovăţia salariatului şi justa individualizare a sancţiunii, a admis recursul declarat de unitate, a respins contestaţia şi a menţinut dispoziţia contestată.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 1073 din 2003
