Problema de drept care se solicită a fi soluţionată este dacă relevant pentru desfiinţarea unui post este titulatura acestuia, astfel cum reiese din contractul de muncă şi actele adiţionale la acesta sau postul pe care îl ocupă în fapt salariatul, astfel cum figurează şi în anumite acte interne care provin exclusiv de la angajator.
Problema de drept care se solicită a fi soluţionată este dacă relevant pentru desfiinţarea unui post este titulatura acestuia, astfel cum reiese din contractul de muncă şi actele adiţionale la acesta sau postul pe care îl ocupă în fapt salariatul, astfel cum figurează şi în anumite acte interne care provin exclusiv de la angajator.
Ori, potrivit legislaţiei muncii – art. 17 şi 41 din codul muncii – , orice modificare a clauzelor esenţiale ale contractului individual de muncă – iar funcţia sau felul muncii este un element esenţial al contractului individual de muncă – nu poate fi efectuată decât prin acordul părţilor, iar nu prin acte unilaterale, exercitate exclusiv de către angajator.
Ori, potrivit legislaţiei muncii – art. 17 şi 41 din codul muncii – , orice modificare a clauzelor esenţiale ale contractului individual de muncă – iar funcţia sau felul muncii este un element esenţial al contractului individual de muncă – nu poate fi efectuată decât prin acordul părţilor, iar nu prin acte unilaterale, exercitate exclusiv de către angajator.
O concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului nu poate provoca de regulă efecte pe planul imaginii personale sau profesionale a salariatului, iar litigiile anterioare sau fondul psihic al fiecărei persoane nu sunt de natură a prezenta relevanţă sub aceste aspecte.
Erorile care s-au efectuat în cadrul procedurii de concediere întemeiată pe dispoziţiile art. 65 din C. muncii profită salariatului , iar măsurile de reintegrare şi plată a despăgubirilor aferente constituie o satisfacţie deplină acordată salariatului, menită să acopere şi eventualele prejudicii de imagine.
Prin sentinţa recurată, Tribunalul a admis contestaţia formulată de reclamanta P. în contradictoriu cu pârâtul R. S.R.L.
A anulat decizia nr. 973/16.07.2012, emisă de R. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul individual de muncă încheiat de părţi la data 20.11.2006, contestatoarea a început activitatea în cadrul societăţii pârâte la data de 01.11.2006, în funcţia de „contabil” ( filele 31-38).
Ulterior, părţile au încheiat mai multe acte adiţionale prin care s-a negociat majorarea salariului contestatoarei, celelalte elemente ale contractului rămânând neschimbate.
Prin decizia nr. 86/01.05.2010, intimata a modificat unilateral contractul de muncă al contestatoarei, dispunând schimbarea funcţiei acesteia din „contabil” în „numărător bani”.
Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, aşa încât, prin sentinţa nr. 8624/08.06.2012, pronunţată în dos. nr. 7528/63/2012 de Tribunalul D., s-a admis contestaţia şi s-a anulat decizia emisă de pârâtă..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că modificarea unuia din elementele esenţiale ale contractului de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, aşa cum prevede art. 17 alin.4 din Codul Muncii, însă în cauză părţile nu au convenit modificarea funcţiei contestatoarei, în acest sens nefiind încheiat un act adiţional, astfel că, modificând printr-o decizie funcţia contestatoarei, intimata a procedat nelegal, încălcând dispoziţiile art. 17 şi 41 din Codul Muncii.
Ca atare, este nefondată apărarea intimatei în sensul că prin această sentinţă Tribunalul s-a pronunţat doar pe aspecte de procedură şi nu pe fondul cauzei, întrucât anularea deciziei nr. 86 s-a făcut pentru nerespectarea de către intimată a dispoziţiilor legale ce trebuiau avute în vedere la luarea unei asemenea decizii, instanţa fiind învestită cu examinarea legalităţii acesteia, contrar susţinerilor intimatei din întâmpinare.
Prin urmare, în raport de sentinţa civilă respectivă, Tribunalul a constatat că s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că funcţia deţinută de contestatoare, conform contractului individual de muncă încheiat la data de 20.11.2006 este de contabil, iar nu de numărător bani, aşa cum se susţine de către intimată, neavând relevanţă atribuţiile pe care le exercită în fapt aceasta în cadrul societăţii pârâte şi nici faptul că în organigrama acesteia figurează la postul respectiv contestatoarea, menţiunea din organigrama invocată nefiind astfel în concordanţă cu dispoziţiile contractului individual de muncă..
Ca o consecinţă a acestei situaţii, se constată astfel că, deşi la data emiterii deciziei contestate reclamanta era angajată pe post de contabil, s-a decis ca începând cu data de
16.07.2012, acesteia să-i înceteze contractul individual de muncă de pe postul de cash counter, ca urmare a desfiinţării acestui post, decisă de Consiliul de Administraţie prin decizia nr. 3972/17.04.2012.
De asemenea, contrar susţinerilor intimatei, părţile nu au încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă prin care să fi convenit, ulterior pronunţării sentinţei Tribunalului D., prin care s-a anulat decizia nr. 86/01.05.2010, ca reclamanta să fie mutată de pe postul de pe cel de cash counter , neexistând la dosar o dovadă în acest sens. Astfel, s-au încălcat dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii, care prevăd că “Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. “, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, “desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”
Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii, măsură ce se întemeiază pe o situaţie concretă, ce trebuie dovedită cu statele de funcţii şi/sau organigrama unităţii. Cum în cauză din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv decizia Consiliului de Administraţie din data de 17.04.2012, ce stă la baza emiterii deciziei de concediere, nu rezultă desfiinţarea postului de contabil ocupat de reclamantă, Tribunalul apreciază ca fiind fondată contestaţia, aceasta fiind emisă cu nerespectarea dispoz. art. 65 din Codul Muncii.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 973/16.07.2012, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul că a obligat intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.
În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea de daune morale, s-a reţinut că în temeiul art. 253 din Codul Muncii, instanţa de judecată poate acorda daune morale, dacă se probează existenţa unui prejudiciu moral suferit de salariat, pe planul aprecierii sociale, a conduitei sau priceperii profesionale a acestuia în legătură cu munca. Aceasta presupune probaţiunea existenţei unui prejudiciu moral, prejudiciu a cărui întindere să fie probată sau prezumată, simplele afirmaţii, neînsoţite de vreo probă, neavând relevanţă.
Ca atare, cum o astfel de dovadă nu s-a făcut în cauză, instanţa a respins această solicitarea reclamantei, ca fiind nefondată.
Fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatoare, în baza art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal recurs reclamanta P. şi pârâtul R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că presiunile exercitate de către unitatea pârâtă începând cu anul 2010 prin emiterea primei decizii prin care s-a încercat modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei, presiuni continuate şi în momentul emiterii deciziei contestate în cauza ce face obiectul prezentului dosar, au determinat ca reclamanta să aibă nevoie de îngrijiri medicale specializate în perioadele 11.05.2012-05.06.2012, 19.06.2012, 28.06.2012, 06.07.2012-12.07.2012, starea sănătăţii fiindu-i grav afectată.
De asemenea arată că toate deciziile emise de către pârâtă, decizii cu un evident caracter şicanator, i-au provocat şi un prejudiciu de imagine în rândul colegilor de serviciu cât şi a prestigiului profesional.
În atare condiţii consideră că tribunalul a avut suficiente probe şi prezumţii pentru a se pronunţa pe cererea privind acordarea daunelor morale suferite.
Recurentul-pârât, în motivarea recursului său arată că procedura concedierii s-a derulat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, poziţia desfiinţată fiind aceea de numărător bani, ocupată conform organigramei subscrisei şi atribuţiilor de către reclamantă.
Arată că desfiinţarea postului de numărător bani a fost efectivă şi a corespuns unor nevoi reale, desfiinţarea postului ocupat de reclamantă fiind o măsură perfect legală.
Astfel, arată că instanţa de fond interpretează greşit dispoziţiile legale aplicabile şi situaţia de fapt şi pe cale de consecinţă a decis eronat că decizia de concediere nr. 973/16.07.2012 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 65 Codul muncii.
Precizează că dispoziţiile codului muncii trebuie interpretate concordat, corelându-se şi completându-se reciproc, cu luarea în considerare a situaţiei de fapt.
De asemenea, menţionează că tribunalul nu a luat în considerare probatoriul depus la dosarul cauzei şi nu a analizat apărările de fond ale unităţii pârâte.
Trebuie avut în vedere faptul că unitatea a desfiinţat toate posturile de numărători bani. Salariata avea posibilitatea să accepte unul din posturile vacante compatibile cu pregătirea şi experienţa sa profesională, posturi ce i-au fost comunicate împreună cu Notificarea nr. 651/04.05.2012, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
Recurentul-pârât contestă în esenţă reţinerile primei instanţe vizând desfiinţarea postului ocupat de către reclamantă în cadrul societăţii R. SRL.
Astfel, invocă faptul că postul ocupat de către reclamantă era în fapt, cel de cash counter/numerator bani, iar acest post a fost supus restructurării, fiind respectate toate cerinţele art. 65 din c. muncii.
De altfel, chiar şi în decizia de concediere se face trimitere la postul ocupat de către reclamantă, conform actului adiţional la contractul individual de muncă, iar nu conform unei organigrame cunoscute numai la nivelul conducerii unităţii.
Ori, în contractul individual de muncă al reclamantei apare la rubrica felul muncii funcţia de contabil.
Fişa postului este semnată la 25 03 2010 de către reclamantă cu menţiunea că postul de numărător bani „nu corespunde cu încadrarea din cartea de muncă”, deci nu are valoarea unei modificări a clauzei din contractul de muncă referitoare la felul muncii.
Procesul-verbal de predare-primire a carnetelor de muncă nu valorează de asemenea o astfel de modificare, deoarece acest înscris avea un simplu rol de predare a carnetelor de muncă.
Prin decizia nr. 86/01 05 2010, angajatorul a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, prin rectificarea funcţiei de contabil în funcţia de numărător bani, dar această decizie a fost anulată prin sentinţa nr. 8624/08 11 2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului , urmare a pronunţării deciziei nr. 3949/21 03 2012 de către Curtea de Apel Craiova.
Prin urmare, angajatorul era obligat a pune în aplicare hotărârea irevocabilă a Curţii de apel, care stabilea cu putere de lucru judecat că postul ocupat de către reclamantă în cadrul unităţii era cel de contabil, iar modificarea acestui post în cel de numărător bani fără acordul salariatului este ilegală.
În aceste condiţii, instanţa de fond a stabilit în mod corect că a fost desfiinţat un alt post decât cel ocupat de către reclamantă, şi prin urmare, desfiinţarea postului vizat de decizia de concediere contestată nu are un caracter efectiv.
Referitor la motivele de recurs formulate de către recurenta-reclamantă , Curtea consideră că o concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului nu poate provoca de regulă efecte pe planul imaginii personale sau profesionale a salariatului , iar litigiile anterioare sau fondul psihic al fiecărei persoane nu sunt de natură a prezenta relevanţă sub aceste aspecte.
Erorile care s-au efectuat în cadrul procedurii de concediere întemeiată pe disp. art. 65 din C. muncii profită salariatului , iar măsurile de reintegrare şi plată a despăgubirilor aferente constituie o satisfacţie deplină acordată salariatului, menită să acopere şi eventualele prejudicii de imagine.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în raport şi de disp. art. 312 cpc, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
(Decizia nr. 8511/27 Septembrie 2013- Curtea de Apel Craiova, Secţia I Civilă – rezumat judecător Stelian Aurelian Cadea).
