Prin sentinţa civilă nr. 2254/2003 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte cererea înaintată de reclamanta G.C.L., în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului T. şi, drept consecinţă, a fost obligată pârâta să o reangajeze la locul de muncă pe reclamantă şi să-i achite suma de 1.866.450 lei salariu.
Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice T., a casat sentinţa şi rejudecând cauza, a respins contestaţia reclamantei.
La data de 29.09.2000, pârâta i-a comunicat reclamantei un preaviz, în sensul că, începând cu data de 20.10.2000, contractul său de muncă va înceta, ca urmare a restructurării personalului, în baza art. 130 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, coroborat cu art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, împrejurare necontestată de reclamanta-recurentă. La data de 20.10.2000 pârâta a emis dispoziţia, care a fost operată în carnetul de muncă al reclamantei, purtând menţiunea desfacerii contractului individual de muncă la data de 30.10.2000. Reclamantei i-a fost întocmită nota de lichidare, ocazie cu care a semnat-o şi a preluat şi cartea de muncă. Mai mult, reclamanta a beneficiat de indemnizaţia de şomaj, în condiţiile Legii nr. 1/1991 privind şomajul. Ca atare, susţinerea reclamantei, prin contestaţia înregistrată la 11 aprilie 2003, aproape după trei ani, că nu are cunoştinţă de desfacerea contractului său de muncă este evident făcută cu rea-credinţă. Potrivit art. 95 din Legea nr. 188/1999, în cazul eliberării din funcţie, termenul de contestare a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, este de 30 zile de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.
Curtea de Apel Cluj, decizia civilă nr. 1817 din 2003
