Desfacerea contractului de muncă. Decizie. Condiţii de validitate


Forma scrisă a deciziei de desfacere a contractului de muncă şi motivarea ei în fapt şi în drept constituie condiţii “ad validitatem” ale actului şi reprezintă o garanţie că măsura concedierii nu a fost luată în mod arbitrar.

în consecinţă, decizia de desfacere a contractului de muncă redactată în termeni generali, care face trimitere la alte acte şi nu precizează modul în care au fost încălcate obligaţiile asumate prin contractul de muncă ori normele de comportare în unitate, atrage sancţiunea nulităţii absolute, prin omisiunea unor elemente esenţiale, prevăzute de art. 134 alin. 1 Codul muncii.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 256/25.02.1997)

Prin sentinţa civilă nr. 965 din 3.06.1996, Judecătoria Tumu Măgurele a admis contestaţia formulată de reclamantul G.F. împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 33/1996, emisă de pârâta S.C. -“U.C.V.P.” – S.A. Tumu Măgurele, a anulat decizia contestată şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii sale.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1.718 din 8.10.1996, pronunţată de Tribunalul Teleorman.

Pentru a hotărî în sensul celor menţionate, instanţele au reţinut că pârâta nu a respectat prevederile art. 130 şi 134 din Codul muncii, în sensul că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost redactată într-o formă generală, precizându-se doar că “salariatul nu a respectat ordinea, disciplina la locul de muncă şi dispoziţiile şefilor ierarhici”.

în decizie nu a fost specificat dacă salariatul a săvârşit o abatere gravă sau a încălcat, în mod repetat, obligaţiile sale de muncă, reclamantul fiind pus în imposibilitate de a-şi formula apărările împotriva acestei măsuri.

Hotărârea pronunţată în apel a fost criticată pe calea recursului de către apelanta – pârâtă S.C. “U.V.C.P.” – S.A. Tumu Măgurele, care a solicitat casarea deciziei, în baza art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, deoarece, în mod greşit, au reţinut instanţele caracterul general şi sumar al deciziei de desfacere a contractului de muncă. Sub acest aspect, instanţele nu au avut în vedere referatul din 8. 04. 1996, care consemnează abaterea gravă săvârşită de contestator la acea dată şi, de asemenea, actele repetate de indisciplină, săvârşite de acesta, anterior desfacerii contractului de muncă.

Recursul nu este fondat.

Desfacerea contractului de muncă – prevede art. 134 Codul muncii -se stabileşte prin dispoziţie scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor şi a prevederilor legale pe care se întemeiază. Dispoziţiile menţionate, referitoare la conţinutul şi forma deciziei de desfacere a contractului de muncă, reprezintă modul de a drepturilor salariaţilor în cazul desfacerii acestui contract şi constituie o garanţie a dreptului la apărare.

în mod corect au reţinut instanţele că motivarea măsurii de desfacere a contractului de muncă este o condiţie de validitate a deciziei şi că lipsa ei atrage nulitatea absolută a actului, această sancţiune fiind prevăzută de art. 134 Codul muncii.

Examinând decizia nr. 33/1996, instanţa constată că nu cuprinde nici o motivare în fapt. Nu era necesară arătarea în concret a tuturor abaterilor săvârşite de contestator, dar este inadmisibilă reducerea motivării la generalităţi vagi, de natura celei constând în exprimarea: “salariatul nu a respectat ordinea şi dispoziţiile şefilor ierarhici”, fără a arăta care sunt faptele, aşa cum a procedat recurenta în această speţă.

Cum dispoziţia de concediere nu îndeplineşte condiţiile de conţinut cerute de lege sub pedeapsa nulităţii, aşa cum au observat şi instanţele de fond, şi constatând că actele depuse la dosar au primit o apreciere corectă în fapt, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 9 şi 11 Cod procedură civilă, va fi respins, ca nefondat.