Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 4100 din data de 18.09.2013
Desfacerea contractului de muncă
( Tribunalul Mehedinți – s.c. 4100/18.09.2013 )
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 6536/101/2013 reclamantul C.V. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 4/17.05.2013 emisă de pârâta Asociația de Nr.108 Drobeta Tr.Severin apreciind că această decizie este nelegală și lovită de nulitate absolută.
În fapt reclamantul a arătat că prin decizia sumenționată i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 55 lit. b Codul Muncii, reținându-se că la data încetării contractului de muncă se reține în decizia contestată că s-a avut în vedere cererea sa nr. 2/9.05.2013, prin care a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților. Reclamantul a arătat că din partea sa nu există nici nu fel de solicitare, el nesolicitând niciodată acest lucru. Mia mult decât, a precizat reclamantul, decizia nu este semnată de el, folosindu-se o ștampilă a Asociației de Proprietari. De asemenea, decizia nu este vizată și contractul său de muncă se află înregistrat la Direcția Muncii. S-a mai arătat de către reclamant că pârâta a încălcat disp. art. 16, 41, 52(1) din Constituția României.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 194 cod proc civilă raportat la art. 41, 55, 231, 269, 272 Codul Muncii.
În dovedirea celor susținute reclamantul a depus la dosar copie BI, decizia nr. 4/17.05.2013.
În apărare, pârâta a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că în data de 7.04.2013 a fost convocată o adunare generală a asociației de proprietari, prin afișare la avizier, în vederea soluționării mai multor obiective iar la cererea majoritară a locatarilor demiterea președintelui. Reclamantul a fost prezent la adunare și nu a avut nici o obiecție, iar în data de 21.04.2013 conform disp. 27 din Legea 230/2007 raportat la art. 24 alin.3 din Legea 230/2007 s-a decis în unanimitate demiterea reclamantului din funcția de președinte.
S-au anexat la dosar următoarele acte: decizia contestată, proces verbal din data de 7.04.2013, 21.04.2013, tabel nominal din aceeași dată, adunarea generală din 21.04.2013, state de plată pe luna aprilie 2013, adresa nr. 2/2013, contract individual de muncă.
La întâmpinarea astfel formulată reclamantul a formulat răspuns prin care a arătat că susținerile pârâtei sunt nereale, nelegale și neverosimile.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul C.V a fost angajat al pârâtei in funcția de președinte până la data de 20.05.2013 când raporturile de dintre părți au încetat in baza art. 55 lit.b din Codul Muncii așa cum reiese din decizia nr. 4/17.05.2013.
Împotriva acestei decizii de concediere reclamantul a formulat prezenta contestație criticând-o pentru nelegalitate, deoarece nu a solicitat niciodată încetarea raporturilor de muncă.
Instanța reține ca la data de 09.05.2013, reclamantul a formulat cererea înregistrată sub nr. 2/09.05.2013 prin care solicita “salariul pe luna aprilie si banii pe concediul de odihna plus preavizul de 20 de zile începând cu data de 21.04.2013”;
Potrivit art. 81 alin.1 din Codul Muncii ” Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.”;
Din textul de lege sus menționat, instanța reține ca din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singură condiție de ordin formal pentru ca demisia sa fie valabilă, si anume ca salariatul sa înștiințeze in scris angajatorul despre hotărârea de a denunța contractul.
Salariatul nu trebuie sa-si motiveze demisia potrivit art. 79 alin.3, dar manifestarea sa de voința trebuie sa fie clară, precisă si lipsită de echivoc.
Or, reclamantul când a formulat cererea înregistrata sub nr. 2/09.05.2013 a solicitat in mod clar si lipsit de echivoc preavizul de 20 de zile, instituție care nu exista reglementată decât când se vorbește de demisie sau concediere, in acest ultim caz, daca înștiințarea se face de angajator.
Mai mult, prin formularea “solicita salariul pe luna aprilie si banii pe concediul de odihna”;, reclamantul a dorit sa-si lichideze drepturile si sa încheie, implicit, contractul individual de muncă cu angajatorul.
Instanța reține ca înainte de expirarea termenului de preaviz, angajatorul a emis decizia de încetarea a contractului individual de munca prin acordul părților începând cu expirarea termenului de preaviz, reclamantul putând astfel sa beneficieze de indemnizație de șomaj.
Faptul ca ulterior, reclamantul s-a răzgândit, motivând ca de fapt nu a dorit încetarea contractului individual de muncă, instanța nu îl poate reține deoarece manifestarea de voința a salariatului cu privire încetarea , din inițiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei este posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
In ceea c e privește condițiile de formă cerute de lege pentru decizia de concediere, instanța reține ca acestea sunt îndeplinite de cauza .
Având in vedere ca reclamantul a formulat o cerere de demisie care a fost aprobata de angajator si emisa decizia de concediere prin acordul părților, instanța reține ca contestația formulata de reclamant este neîntemeiată, urmând a o respinge.
