Prin cererea înregistrată sub nr.1959/2003 pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul G.N. a solicitat anularea deciziei de concediere nr.A/343 din 3.03.2003 emisă de intimata SC „ Intreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – C.F.R. – I.R.L.U. „ SA şi repunerea în drepturile legale ce i se cuvin.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat că a îndeplinit funcţia de vicelider al Sindicatului Muncitorilor din Depoul C.F.R. Buzău şi secretar general al Federaţieie Sindicatelor Libere din Depourile Căii Ferate din România, dar societatea intimată a dispus concedierea lui cu încălcarea prevederilor art.10 din Legea nr.54/2003, ce interzice desfacerea contractului de muncă în timpul unui astfel de mandat şi 2 ani după încetarea acestui mandat.
Pe baza probelor administrate, prin sentinţa civilă nr.573/19.11.2003 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis în parte contestaţia şi s-a dispus anularea deciziei de concediere, cu repunerea contestatorului în situaţia anterioară şi plata unor despăgubiri egale cu plata unor salarii indexate şi majorate, ca şi a altor drepturi ce i se cuvin, respingându-se capătul de cerere având ca obiect daunele morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că măsura concedierii colective nu a avut o bază reală, prin invocarea unor dificultăţi economice existente cu o lună înainte de măsura concedierii colective.
Impotriva sentinţei intimata a declarat recurs citricând-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând că hotărârea atacată se bazează pe o greşeală gravă de fapt, rezultată din aprecierea eronată a probelor administrate, contestatorul neîndeplinind o funcţie de conducere sindicală, iar , pe de altă parte, existând dificultăţi economice ce au impus reorganizarea şi restructurarea activităţii recurentei, astfel că desfiinţarea unor posturi, printre care şi cel ocupat de contestator, a constituit o măsură reală şi efectivă necesară eficientizării activităţii societăţii.
Prin decizia nr.1204/11.11.2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul intimatei.
S-a reţinut de către instanţa de control judiciar, în raport de actele depuse la dosar, la care s-a făcut referire, că intimatul contestator a îndeplinit funcţia de secretar general al Consiliului Naţional de Conducere al Federaţiei Sindicatelor Libere Independente a personalului muncitor şi TESA din Depourile Căilor Ferate din România.
Aşa fiind, s-a concluzionat, în raport de dispoziţiile art.223 din Codul Muncii, că nu se putea dispune concedierea contestatorului, fiind fără suport probatoriu susţinerea recurentei potrivit căreia contestatorul s-ar fi autoproclamat lider sindical. (Conform art.223 alin.1 din Codul Muncii reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de constrângere sau limitare a exercitării fincţiilor lor.De asemenea, alin.2 al art.223 statuează că pe toată durata exercitării mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinira mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate).
A mai reţinut instanţa de recurs, ca şi prima instanţă, că decizia de concediere a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 65 din Codul Muncii, deoarece, deîndată după transferarea consistentă de personal de la societatea SNTFM CFR Marfă la SC I.R.L.U. au început concedierile colective, iar după luarea unei astfel de măsuri,s-a aprobat transferul personalului începând cu 1 octombrie 2003.
Prin urmare, Curtea, făcând aplicarea artr.312 Cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
