Desfacerea contractului de muncă. Persoane disponibilizate prin concedieri colective. Venit lunar de completare prevăzut de art.2 din Legea nr.174/2006. Despăgubiri, penalităţi


Tribunalul Mehedinţi prin sentinţa nr. 1506 din 30.06.2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.D., împotriva intimatelor Direcţia Silvica Mehedinţi şi A.J.O.F.M. Mehedinţi.

A obligat intimata Direcţia Silvică Mehedinţi să plătească reclamantei despăgubiri constând în venitul lunar de completare prev. de Legeanr.174/2006 până la data pronunţării hotărârii, sumă ce va fi actualizată în raport de inflaţie la data plăţii.

A obligat intimata AJOFM Mehedinţi să acorde reclamantei, de la data pronunţării hotărârii, venitul lunar de completare prevăzut de Legea nr.174/2006, până la expirarea perioadei cuvenite, în raport de vechimea în muncă.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei 350 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a fost salariata intimatei Direcţia Mehedinţi, fiind disponibilizată în cadrul unor măsuri de concediere colectivă, prin decizia nr.95/06.11.2007 .

Drepturile băneşti solicitate de reclamantă sunt reglementate astfel de Legea nr.174/2006 : art.2 (1) Persoanele disponibilizate prin concedieri colective de la Regia Naţionala a Pădurilor – ROMSILVA, prevăzute la art. 1, ca urmare a predării treptate a pădurilor către proprietari, beneficiază de următoarele drepturi: a) la momentul disponibilizării, respectiv desfacerii contractului individual de munca, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizările, comunicat de Institutul Naţional de Statistica; b) indemnizaţia de şomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum şi un lunar de completare. Venitul lunar de completare este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mare decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizările, comunicat de Institutul Naţional de Statistica, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj. (2) Venitul de completare se acorda lunar de la data stabilirii indemnizaţiei de şomaj; (3) Nu beneficiază de venit de completare persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj.

Art.1 din lege face referire la concedierile colective efectuate până la data de 31.03.2007, dar prin Hotărârea nr.1376/12.11.2007, acest termen a fost modificat şi a devenit 31.12.2008 şi se aplică salariaţilor disponibilizaţi până la această dată, deci şi reclamantei disponibilizată la 07.11.2007.

Prin articolul unic al acestei hotărâri şi sintagma folosită „ se modifică şi devine” este evident faptul că, legiuitorul a dorit ca Legea nr.174/2006 să se aplice pe toată perioada de la data publicării sale până la data menţionată,adică 31.12.2008.

In raport de aceste prevederi legale, instanţa a apreciat ca neîntemeiate susţinerile pârâtelor, că actul normativ a intrat în vigoare la data publicării lui şi că îşi produce efectele numai pentru viitor, neputând retroactiva.

A reţinut că pârâta Direcţia Silvică Tr. Severin, în nici un act depus la AJOFM Mehedinţi, începând cu depunerea Programului de concediere în timpul serviciilor de preconcediere realizate de către personalul AJOFM şi a depunerii dosarelor de şomaj, nu a precizat că salariaţii disponibilizaţi sunt beneficiarii Legii nr.174/2006, aşa încât reclamanta nu a primit drepturile cuvenite potrivit acesteia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta S.D. şi pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În acest sens, reclamanta critică sentinţa pentru că instanţa, deşi recunoaşte că este îndreptăţită să primească drepturile prevăzute de Legea nr.174/2006, omite să-i acorde drepturile prevăzute la art.2 lit. a din lege.

Solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâtei Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi să achite aceste drepturi în valoare de 1836 lei şi în subsidiar dacă se reţine culpa celeilalte pârâte să-i plătească aceasta drepturile solicitate.

Nu a invocat temeiul de drept al motivelor de recurs.

În motivarea recursului său pârâta a susţinut că disponibilizarea s-a efectuat potrivit Codului Muncii şi a Contractului Colectiv de Muncă , şi nu în baza Legii nr.174/2006.

Astfel, prin notificare pârâta Direcţia Silvică Mehedinţi , a făcut referire doar la drepturile prevăzute de art.74 din Contractul colectiv de muncă, iar concedierea care a avut loc în noiembrie 2007 şi nu are nici o legătură cu temeiul de drept stipulat prin Legea nr.174/2006, neavând legătură cu retrocedarea terenurilor forestiere.

Solicită să se constate că disponibilizarea s-a efectuat în condiţiile Codului Muncii şi a Contractului colectiv de muncă.

Deşi instanţa reţine culpa celeilalte pârâte pentru neacordarea drepturilor solicitate, nelegal obligă şi recurenta la plata venitului de completare şi a cheltuielilor de judecată, fără ca reclamanta să solicite asemenea cheltuieli.

Arată că angajatorul avea obligaţia să întreprindă măsurile necesare întocmirii documentaţiei, astfel că nu a efectuat acest lucru, iar recurenta pârâtă a acordat drepturile reclamantei în temeiul Legii nr.76/2002.

Solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii faţă de recurenta pârâtă.

În drept, invocă prev.art.304 pct.7,8,9 Cod procedură civilă, ale Legii nr.76/2002 şi nr.174/2006,Codul Muncii şi României.

Prin întâmpinare, recurenta reclamantă S.D. a solicitat respingerea recursului pârâtei .

Recursurile se resping, pentru considerentele care se expun în continuare :

Din examinarea sentinţei prin prisma motivelor invocate a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu potrivit art. 3041 Cod pr. Civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite în cauză neexistând motive de casare sau de modificare a sentinţei.

Astfel, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat , în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată a precizat că la momentul disponibilizării, adică a desfacerii contractului individual de muncă i s-a acordat o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizări comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

De aceea, în recurs nu poate să solicite aceste drepturi, care sunt prevăzute de art.2 lit.a din Legea nr.176/2006 pentru că investirea instanţei s-a efectuat numai pentru acordarea despăgubirilor constând în venitul lunar de completare reglementat prin art.2 lib.b din această lege şi instanţa s-a pronunţat în limitele investirii, astfel că nu a fost încălcat principiul disponibilităţii.

Potrivit art.316 Cod procedură civilă «Dispoziţiile de procedură civilă privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol », astfel că prin raportare la art.294 din acelaşi cod , în recurs nu se pot face alte cereri noi.

Nu este întemeiată nici critica recurentei pârâte , în sensul că disponibilizarea s-a efectuat în condiţiile Codului muncii şi a Contractului colectiv de muncă, în condiţiile în care din întregul material probator administrat în cauză, a rezultat că sunt aplicabile prevederile Legii nr.174/2006 , relevanţă în acest sens prezentând notificarea comunicată Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti ( filele 71 – 78 dosar fond).

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 2 din Legea nr.174/2006 şi chiar recurenta confirmă că a acordat reclamantei indemnizaţia de şomaj, astfel că în condiţiile legale amintite, aceasta era îndreptăţită şi la plata venitului lunar de completare în condiţiile legale, iar instanţa a apreciat judicios că sub acest aspect culpa aparţine Direcţiei Silvice Tr. Severin.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum corect a reţinut instanţa, notificarea s-a efectuat către Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti întrucât Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA are sediul în Municipiul Bucureşti, fiind notificată atât Federaţia Sindicatelor SILVA , cât şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, aşa cum s-a menţionat anterior.

Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor Legii nr. 174/2006 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA, prin concedieri colective ca urmare a restituirii pădurilor către foştii proprietari, reţinând că în temeiul art. 2 din lege persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de indemnizaţia de şomaj stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum şi de un venit lunar de completare.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat corect că revine sarcina celeilalte pârâte să plătească despăgubiri reprezentând venitul lunar de completare în condiţiile Legii nr.174/2006 , până la data pronunţării hotărârii , iar recurenta de la data pronunţării până la expirarea perioadei prevăzute de lege , pentru aceasta obligaţia plăţii revenindu-i potrivit dispoziţiilor legale.

Chiar dacă nu se poate vorbi despre o culpă a recurentei pârâte, s-a apreciat legal că Direcţia Silvică Tr.Severin nu a efectuat menţiunile corespunzătoare referitoare la concedierea colectivă şi la aplicarea Legii nr. 174/2006, situaţie în urma căreia recurenta pârâtă are obligaţia să acorde reclamantei venitul lunar de completare .

Nici critica privind plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, în condiţiile în care s-a reţinut corect că obligaţii cu privire la plata venitului lunar de completare revin ambelor pârâte, reclamanta solicitând plata cheltuielilor de judecată prin concluziile scrise ( fila 136 – 138 dosar fond ), cât şi cele verbale susţinute în faţa instanţei la data soluţionării cauzei.

În cauza de faţă nu se poate reţine nici existenţa unor motive de ordine publică care în condiţiile art. 306 alin. 2 Cod pr. civilă pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. Civilă recursul se priveşte ca nefondat şi se respinge, menţinându-se hotărârea pronunţată ca fiind legală şi temeinică.