Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr. 1074/13 noiembrie 2008
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr.5324/85/2007, contestatoarea HME a chemat în judecată pe intimata S.C.”R”S.A., solicitând:
1. anularea deciziei de concediere nr.100/02/01/1622 din 28.11.2007 emisă de intimată, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în baza art.65 alin.(1) C. muncii;
2. restabilirea situaţiei anterioare şi anume:
a) reîncadrarea pe unul din locurile de muncă vacante existente şi compatibile cu pregătirea sa profesională;
b) plata la zi a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei şi până la data încadrării efective;
3. obligarea intimatei la acordarea concediului de odihnă aferent anului 2007, de 30 de zile, sau acordarea acestuia conform art.67 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură valabil până în 2008;
4. obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale;
5. efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.
Din motivarea contestaţiei, se reţine că reclamanta a fost angajata intimatei îndeplinind funcţia de inginer telecomunicaţii, iar decizia contestată este nelegală, întrucât:
– nu s-a prevăzut „data” la care va înceta contractul individual de muncă, sancţiunea fiind nulitatea absolută;
– nu s-a respectat termenul de preaviz prevăzut de art.73 Codul muncii;
– decizia cuprinde doar formal lista locurilor de muncă disponibile, fiind nesocotite dispoziţiile imperative prevăzute de art.74 lit. c din Codul muncii.
În fine, se precizează că măsura dispusă de unitate este nelegală, întrucât în realitate, există locuri de muncă vacante asupra cărora, contestatoarea şi-a manifestat interesul.
Asupra daunelor morale, se arată că sunt justificate întrucât, intimata a aplicat un tratament discriminatoriu cu privire la ocuparea unui nou loc de muncă, deoarece la nivelul compartimentului analogic „Dolce”, ocuparea posturilor se face fără interviuri, evaluare sau alt gen de testare profesională.
În drept, se invocă dispoziţiile art.6 alin.(2), 64, 65, 73, 74, 76, 78, 141, 143, 144, 154(2) Codul muncii.
Ulterior, contestatoarea îşi precizează contestaţia în sensul că, renunţă la petitul 3 al cererii .
Prin întâmpinarea depusă, intimata solicită respingerea contestaţiei, motivând că desfiinţarea locului de muncă al salariatei a fost determinată de procesul de înlocuire a centralelor analogice din cadrul „R” S.A. cu echipamente de telecomunicaţii de înaltă tehnologie, fapt consemnat în art.2 din decizia contestată. În fine, se arată că prin măsura dispusă, au fost îndeplinite condiţiile impuse de art.65 alin.(2) din Codul muncii, precum şi a prevederilor art.74 pct.1 Codul muncii, astfel că motivele de nulitate invocate, nu sunt întemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a probelor administrate în cauză, instanţa a constat următoarele:
Contestatoarea a fost angajata societăţii în baza contractului individual de muncă nr.243/5566/1.08.2002, îndeplinind funcţia de inginer în cadrul compartimentului comunitate analogică, iar la data de 28.11.2007 pin decizia de concediere nr.100/01/01, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în condiţiile dispoziţiilor art.65 alin.(1) din Codul muncii, reţinându-se că locul de muncă ocupat de contestatoare s-a desfiinţat ca urmare a procesului de înlocuire a centralelor analogice din cadrul „R”, cu echipamente de telecomunicaţii de înaltă tehnologice, ce a determinat inclusiv desfiinţarea compartimentului Comunitate Analogică Braşov, astfel cum rezultă din Memorandumul nr.203/04/08/01/991 din 21.05.2007 şi Decizia Directorului General al S.C.”R” S.A. nr.35/31.05.2007.
Prin sentinţa civilă nr.544/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.5324/85/2007 s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea HME împotriva intimatei S.C. „R” S.A. Bucureşti şi a fost obligată contestatoarea la 1046 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut prin prisma dispoziţiilor art.65 şi 66 Codul muncii că în speţă este vorba despre o concediere individuală, angajatorul respectând în această situaţie condiţiile de fond impuse de prevederile art. 65 şi 74 Codul muncii, faţă de faptul că în cadrul societăţii pârâte a existat o reorganizare a activităţii, iar desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a fost reală, efectivă şi serioasă.
Faptul că de pe decizia de concediere ar lipsi data la care încetează C.I.M. s-a apreciat ca nerelevant câtă vreme este evident că acesta încetează la expirarea termenului de preaviz, termenul care a fost respectat potrivit aert.73 alin.1 Codul muncii şi 83 pct.3 C.C.M. la nivel de „R”.
De asemenea, ca nefondate s-au apreciat şi criticile vizând existenţa pe decizie doar formal a locurilor de muncă disponibile din societate, întrucât în cadrul concedierii individuale o astfel de cerinţă nu este incidentă.
S-a respins şi capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale faţă de considerentul că nu s-a făcut dovada nelegalităţii măsurilor dispuse de angajator.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei astfel cum ea a fost precizată la ultimul termen de judecată.
În expunerea de motive invocă nelegalitatea concedierii, în primul rând faţă de faptul că decizia nu cuprinde data concedierii, având în vedere faptul că termenul de preaviz a fost suspendat datorită intervenirii concediului de odihnă şi al celui medical, împrejurare ce încalcă art.6 alin.2 şi 8 Codul muncii.
În al doilea rând arată că decizia atacată cuprinde o ofertă a locurilor de muncă disponibile în societate, recurenta exprimându-şi neîndoielnic dorinţa de a ocupa unul dintre locurile vacante oriunde în ţară. Societate însă i-a comunicat ulterior, pe rând, fie că locul de muncă pentru care a optat nu mai este disponibil, fie că a expirat termenul de opţiune, fie că nu-i mai poate fi oferit faţă de pregătirea sa profesională care nu corespunde cerinţelor postului.
Susţine că angajatorul nu s-a preocupat de interesele sale, ignorând dispoziţiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de muncă disponibile, pe care le-a încălcat flagrant, încălcând dispoziţiile art.74 din Carta Social Europeană şi art.67 Codul muncii.
Adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 expediată de „R” către A.J.O.F.M. Sibiu o consideră ca ineficientă din punct de vedere juridic şi astfel recurenta nu se poate spune că a beneficiat de o măsură activă de combatere a şomajului.
Adresa menţionată specifică faptul că recurenta deţine un post de tehnician, când în realitate, aceasta a fost angajată ca inginer şi mai mult a fost emisă cu o lună înainte de disponibilizare.
Consideră astfel că au fost încălcate dispoziţiile art.80 din C.C.M. unic la nivel naţional pe 2007 – 2010 şi art.78 din Legea nr.76/2002 şi că măsura concedierii este astfel nelegală.
Apreciază apoi că au fost încălcate dispoziţiile art.81 din C.C.M. unic la nivel naţional, întrucât prin măsura luată angajatorul a realizat o a sa pe criteriul vârstei. Celelalte persoane împreună cu care a fost disponibilizată au primit alte locuri de muncă pentru că erau mai tinere sau au fost reorientaţi, iar recurentei nu i s-a acordat nicio şansă.
În privinţa legalităţii şi temeiniciei acordării daunelor morale susţine că aceasta rezultă din conţinutul certificatelor medicale care atestă înrăutăţirea stării sale de sănătate după concediere.
Prin întâmpinare, intimata S.C. „R” S.A. Bucureşti solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, Curtea a apreciat recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Secţiunea a 4-a a Legii nr.53/2003 reglementează „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului”, dispoziţii care au avut ca temei desfiinţarea locului de muncă al reclamantei recurente:
Astfel, potrivit art.65 din Codul muncii:
„(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin.(1).”
Art.66 al aceluiaşi cod dispune:
„Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă.”
Art.67 dispune că:
„Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de C.C.M. aplicabil.”
Faţă de temeiul juridic al concedierii cuprins în decizia contestată, temei ce se circumscrie dispoziţiilor legale anterior enunţate, necontestat de recurentă, este clară şi corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că angajatorul a procedat la o reducere reală şi efectivă a postului ocupat de contestatoare.
Aspectele legate de nemenţionarea datei concrete a concedierii sunt lipsite de relevanţă, câtă vreme decizia atacată poartă menţiunea datei de la care începe să curgă termenul de preaviz potrivit art.74 alin.(1) lit.b Codul muncii, ca durată fiind conform art.83 alin.3 din C.C.M. la nivel S.C. „R” S.A. pe anii 2007 – 2008 de 30 zile şi care expiră în mod logic la încheierea acestora, cu toate întreruperile sau suspendările lui ce pot interveni pe parcurs.
De altfel, legiuitorul nu a prevăzut obligaţia pentru angajator de a menţiona expres data expirării preavizului sau o eventuală sancţiune în acest sens pentru a se putea constata nulitatea deciziei pentru acest viciu.
Împrejurarea că decizia de concediere menţionează o listă a locurilor de muncă disponibile din societate pentru care recurenta şi-a manifestat dorinţa de a le ocupa, iar această ofertă nu s-a mai materializat pentru diferite considerente, de asemenea nu este de natură a duce la constatarea nulităţii măsurii dispuse, deoarece societatea, în mod legal, nici nu avea această obligaţie, care este prevăzută în mod imperativ doar în ceea ce priveşte concedierea colectivă, şi nu pentru cea individuală cum este cazul de faţă.
În consecinţă, nu se poate afirma că angajatorul nu s-a preocupat de interesele contestatoarei şi astfel că ar fi ignorat dispoziţiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de muncă, făcând chiar mai mult decât ceea ce îl obligă legea.
În aplicarea dispoziţiilor art.67 Codul muncii, intimata a emis adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 către A.J.O.F.M. Sibiu în vederea sprijinirii şi redistribuirii reclamantei. Împrejurarea că în acest înscris se face menţiunea desfiinţării postului de tehnician echipamente analogice şi alte tehnologii ocupat de reclamantă nu înseamnă că A.J.O.F.M. a fost greşit informată întrucât funcţia deţinută de aceasta, aceea de inginer, nu este negată prin reţinerea că a fost angajată pe postul de tehnician, denumire dată de compartimentul în care a lucrat contestatoarea.
Totodată, faptul că intimata a trimis această adresă către A.J.O.F.M. Sibiu cu o lună anterior dispunerii măsurii de concediere reprezintă o chestiune pozitivă, menită să preîntâmpine efectele negative ale concedierii ce urma să se producă şi pentru urgentarea găsirii unor eventuale posibile locuri de muncă în conformitate cu pregătirea avută de reclamantă.
Mai mult decât atât, din nou angajatorul a făcut mai mult decât ceea ce ar fi fost obligat prin lege, datorită faptului că art.64 alin.(1) şi (2) prevede obligaţia angajatorului de a solicita sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii salariatului doar în cazurile prevăzute de art.61 lit.c şi d şi art.56 lit f. Codul muncii, iar în situaţia de faţă angajatul, se spune la art.67 Codul muncii, beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului … , fapt ce rezultă din lege, fără o obligaţie expresă în acest sens în sarcina societăţii angajatoare.
Tot distincţia între noţiunile de concediere individuală şi concediere colectivă este cea care răspunde criticilor vizând încălcarea dispoziţiilor art.81 din C.C.M. unic la nivel naţional.
Fiind vorba despre o concediere individuală, nu se poate reţine existenţa unei discriminări pe criteriul vârstei, întrucât, aşa cum am mai menţionat, intimata nu avea obligaţia oferirii unui alt loc de muncă reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparaţie cu alţi angajaţi disponibilizaţi, dacă s-au respectat dispoziţiile art.90 alin.1 din C.C.M. la nivelul societăţii.
Şi dispoziţia de respingere a acordării daunelor morale se priveşte a fi una legală şi temeinică atâta timp cât nu s-a probat existenţa unei măsuri abuzive de concediere care să fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
Faţă de toate aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică, la adăpost de criticile formulate, urmând a fi menţinută ca legală şi temeinică.
Ca o consecinţă a respingerii recursului, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
