Odată anulată decizia de desfacere a contractului individual de muncă, nu este necesară emiterea unei noi decizii de reintegrare a salariatului în funcţia deţinută anterior, deoarece acesta rămâne angajatul societăţii şi se bucură de aceleaşi drepturi avute anterior deciziei.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 209 din 17 mai 2011
Prin sentința civilă nr. 1960/2010, Tribunalul Constanța a respins excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC THR M.R. SA.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11605/118/2009 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta SC THR M.R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr. 638/06.10.2009 emisă de pârâtă, cu consecința reintegrării sale în postul anterior deținut și a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Reclamantul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere, apreciind că aceasta a fost emisă după mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei, fiind astfel încălcate prevederile art. 268 alin. (1) C. muncii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a învederat că pârâta nu a emis o decizie de reintegrare în funcție, în baza hotărârii judecătorești executorii, deși a susținut că a procedat la reintroducerea sa în condica de prezență și a efectuat cuvenitele modificări în programul informatic privind evidența salariaților.
La termenul din 20.01.2010, instanța a calificat excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, invocată de reclamant, ca fiind excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, pornind de la natura termenelor reglementate de art. 268 alin. (1) C. muncii. La același termen de judecată, a fost unită cu fondul excepția menționată, întrucât, în temeiul art. 137 alin. (2) C.proc.civ., instanța a apreciat ca fiind utile soluționării excepției, probele comune cu cele necesare fondului.
Reținând, pe de o parte, că abaterea disciplinară săvârșită de reclamant a avut caracter continuu, astfel că termenul de prescripție începe să curgă de la data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară, iar pe de altă parte că sancționarea angajatorului prin calcularea termenului de prescripție de la data primei absențe nemotivate ar reprezenta o încălcare a principiului respectării bunei-credințe în raporturile contractuale, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea ca nefondată.
Pe fond s-a apreciat că acțiunea este nefondată deoarece rezultă fără putință de tăgadă că în perioada care a precedat emiterii deciziei de sancționare, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești executorii de reintegrare în funcție, reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, după cum el însuși a susținut, pentru singurul considerent al inexistenței unei decizii unilaterale a angajatorului prin care să se dispună efectiva sa reintegrare.
Reclamantul s-a rezumat la corespondența purtată cu pârâta, invocând inexistența deciziei de reintegrare, deși adresele expediate de societate erau clare asupra modului în care aceasta interpreta dispozițiile instanței. Prin urmare, fiind în posesia unui titlu executoriu care consacra redobândirea calității de salariat, reclamantul era cel obligat să dea eficiență acestui titlu, prin prezentarea la serviciu, abia în cazul refuzului pârâtei de a-l reprimi având posibilitatea recurgerii din nou la instanță.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant care a formulat următoarele critici:
Este adevărat că legislația nu prevede obligativitatea emiterii unei decizii de reintegrare, însă din probele administrate nu rezultă că pârâta ar fi procedat la reintegrarea salariatului.
în mod eronat instanța de fond a reținut culpa reclamantului prin neprezentarea „cel mai târziu de la data la care reclamantul a primit cea din urmă adresă (5351/01.07.2009), moment de la care îi revenea obligația de a se prezenta la serviciu”. Obligația de a executa hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă îi aparține angajatorului și nu angajatului, iar neîndeplinirea acesteia este o infracțiune, pentru care, de altfel, recurentul a formulat și plângere penală, nesoluționată însă.
Solicită instanței să observe că angajatorul nu a adus la cunoștința reclamantului faptul că a fost reactivat contractul și nici că a fost luată măsura reintroducerii în condica de prezență, fapt ce denotă că măsurile întreprinse au fost ascunse și nu a existat intenția reală de a fi reintegrat, fapt nereținut de către instanța de fond.
De asemenea, în considerente, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că singurul considerent al neprezentării la locul de muncă a fost inexistența unei decizii unilaterale a angajatorului de reintegrare, întrucât, atât în acțiune, cât și prin concluziile scrise s-a evidențiat de către reclamant, inexistența unei date certe (privind data reintegrării) comunicate de către angajator.
Față de acest aspect, solicită să se constate că, pe de o parte, o persoană nu se poate prezenta la o instituție fără o dovadă a calității de salariat (hotărârea nu reprezintă o dovadă, ci doar o premisă a obținerii acestei calități), astfel încât reclamantul avea fie posibilitatea de a formula plângere penală (ceea ce a și făcut, dar care nu s-a soluționat nici până în prezent), fie de a urma etapa executării silite, în care, fiind vorba despre o obligație de a face intuitu personae, avea ca unică soluție dispozițiile art. 5803 C.proc.civ., modalitate de durată, costisitoare și fără efect practic.
Prin cererea completatoare, recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., și anume că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale deoarece au intervenit modificări în compunerea completului de judecată.
Intimata-pârâtă a invocat tardivitatea completării motivelor de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea recursului întrucât reclamantul este în culpă pentru neexecutarea sentinței în ce privește reintegrarea în muncă atâta vreme cât nu a dat curs adreselor societății de a se prezenta la birou pentru încheierea contractului de muncă.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Instanța va soluționa cu prioritate excepția tardivității completării motivelor de recurs în considerarea disp. art. 137 alin. (1) C.proc.civ.
Cu privire la această excepție, trebuie observat că recurentul a solicitat prin cererea formulată la 12.04.2011 să se constate nelegalitatea modificării componenței completului de judecată, întrucât judecătorul care a participat la dezbateri și a pronunțat hotărârea în cauză nu a mai făcut parte din acest complet până la acea dată.
Această excepție, chiar dacă face trimitere la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., în realitate antamează problema reglementată de art. 260 C.proc.civ., însă recurentul consideră că la pronunțarea hotărârii trebuia să participe judecătorul care a administrat probele în cauză, deși textul se referă la o altă situație, și anume la obligația de a se pronunța hotărârea de către aceiași judecători care au participat la judecată și în față cărora s-au pus concluzii cu ocazia închiderii dezbaterilor.
Curtea nu poate reține o astfel de apărare deoarece înlocuirea unui judecător din compunerea completului de judecată la unul din termene s-a făcut legal, cu respectarea dispozițiilor din Regulament, având în vedere că acesta s-a aflat în concediu medical la data de 23.11.2010, iar înlocuirea s-a făcut cu judecătorul din planificarea de permanență aprobată în ședință de colegiu prin hotărârea nr. 37/2010, acesta participând la judecata cauzei.
Așadar, instanța a fost legal constituită.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că este corectă interpretarea dată de instanța de fond probelor administrate în cauză.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1369/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 204/09.05.2008 și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
Conform art. 289 C. muncii , „hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept”.
De vreme ce instanța a dispus anularea deciziei de concediere, intră în funcțiune principiul retroactivității, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, înlăturând efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului și cel al anularii de către instanță.
Din acest principiu izvorăște și cel al repunerii în situația anterioară, ceea ce înseamnă că persoana în cauză trebuie sa-și recupereze toate drepturile de care a fost deposedată prin decizia nelegală a angajatorului, respectiv statutul de salariat, funcția, postul, locul de muncă, precum și despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
în aceste condiții, nu este necesară emiterea unei decizii noi prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul deținut anterior, deoarece cu ocazia soluționării litigiului s-a tranșat această problemă a funcției ocupate de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze reintegrându-l pe salariat în litera și în spiritul titlului executoriu.
Reclamantul nu trebuia să aștepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul deținut, deoarece odată anulată decizia de concediere, acesta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.
Adresele prin care societatea i-a cerut să se prezinte la serviciu fac dovada că aceasta a dat curs dispoziției cuprinse în titlul executoriu, astfel că refuzul salariatului de a se prezenta justifică emiterea deciziei de concediere contestată prin cererea de față.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1960/29.11.2010 a Tribunalului Constanța va fi respins ca nefondat.
Nota redacției:
După republicarea Codului muncii prevederile fostului art. 289 se regăsesc în art. 274.
(Judecător Mariana Bădulescu)
