Potrivit prevederilor art 136 Codul muncii:”Prevederile art 134 nu se aplica in locurile de in care activitatea nu poate fi intrerupta datoriat caracterului productiei sau specificului activitatii”.
Or, intimata nu poate fi in nici un caz asimilata unei „unitati cu foc continuu” , in privinta sa neverificandu-se niciuna dintre ipotezele avute in vedere de legiuitor:caracterul productiei si specificul activitatii si, in consecinta, nu ii sunt aplicabile dispozitiile art 134 Codul muncii.
Argumentul invocat de prima instanta referitor a necesitatea deservirii populatiei nu poate fi primit in conditiile in care legiuitorul insusi, tinand seama de necesitatea aprovizionarii populatiei in zilele declarate sarbatori legale, a prevazut si o alta exceptie de la regula instituita prin art 136, exceptie care, de asemenea, nu se aplica intimatei. Astfel, conform dispozitiilor art 153 Codul muncii, pe durata sarbatorilor legale, prin hotarare a Guvernului se stabilesc programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si respectiv a aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate . Se remarca faptul ca , pe de o parte, textul circumstantiaza obiectul unui astfel de act normativ-in ce priveste unitatile de alimentatie publica- numai la cele care comercializeaza produse alimentare de stricta necesitate iar pe de alta parte, o atare hotarare de guvern este ex lege obligatorie pentru toti angajatorii fie ca sunt persoane juridice de drept privat fie de drept public.
Retinand, asadar, caracerul imperativ al dispozitiilor art 136 Codul muncii precum si dispozitiile art 38 din acelasi act normativ potrivit carora: „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita d enulitate” tribunalul constata ca prima instanta a pronunatat sentinta recurata cu gresta interpretare si aplicare a legii.
Dosar nr. 18809/211/2010
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. Şedinţa publică de la 2011
Completul compus din: PREŞEDINTE Judecător
Judecător
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurentul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA CLUJ împotriva Sentinţei Civile nr. 2011 pronunţată în dosar nr. /211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind şi pe intimata, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanţa verifică din oficiu competenta şi constată că este competent general, material, teritorial , să
soluţioneze prezenta cale de atac conform disp.art.159¹ alin 4 C.pr. civila raportat la art. 2 pct.3.
De asemenea, constată că recursul este declarat în termenul legal, motivat şi
a fost comunicat cu intimata.
La data de 20 septembrie 2011 se depun de către intimată, la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, concluzii scrise.
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente proba pentru justa soluţionare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, şi având în vedere că s-a
solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reţine cauza în pronunţare.
INSTANŢA
Prin sentinţa civilă nr. /2011 pronunţată în dosar nr. /211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis plângerea contravenţională formulată de petenta SC B SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj şi s-a anulat procesul verbal de contravenţie seria CJ nr./26.05.2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie mai sus arătat, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 lei în temeiul art.276 al.1 lit.f C. muncii, deoarece în data de 24.05.2010, ora 11,2o, zi de sărbătoare legală, s-au găsit în activitate două persoane la punctul de lucru din Cluj-Napoca, P
Prima instanţă a apreciat că, datorită specificului activităţii sale, magazinul aparţinând petentei se înscrie în excepţiile prevăzute de art.136 C. muncii, astfel că petenta nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, motiv
pentru care s-a dispus admiterea plângerii contravenţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul menţinerii procesului verbal de contravenţie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prima instanţă în mod eronat a încadrat activitatea intimatei la unităţile „cu foc continuu”, deoarece comerţul de bunuri de larg consum nu constituie bunuri primă necesitate. Per a contrario,
dispoziţiile art.134-136 C.muncii sunt lipsite de orice efecte, fiind inaplicabile.
Intimata SC B SRL, prin concluzii scrise, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.
În motivare, intimata a arătat că salariatul are dreptul, dar nu şi obligaţia să
nu muncească în zilele de sărbătoare legală, aşa cum reiese din prevederile Legii nr.53/2003, astfel că salariatul are dreptul să muncească în zilele de sărbătoare legală.
Intimata a învederat că inspectorilor de muncă le-a fost prezentată declaraţia de propria răspundere a celor două salariate, care şi-au exprimat acordul de a presta muncă în data de 24.05.2010 pentru a beneficia de plăţi suplimentare pentru orele lucrate în acea zi, însă inspectorii au ignorat aceste declaraţii.
De asemenea, s-a menţionat că procesul verbal de contravenţie nu a fost
semnat de reprezentantul legal al societăţii, aspect care constituie un motiv de nulitate absolută al actului sancţionator.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prima instanta a pronuntat sentinta recurata cu gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza.Astfel, instanta a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art 136 Codul muncii care cuprind o exceptie de la regula instituita imperativ prin art 134 Codul muncii privind zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza.
Potrivit prevederilor art 136 Codul muncii:”Prevederile art 134 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datoriat caracterului productiei sau specificului activitatii”.
Or, intimata nu poate fi in nici un caz asimilata unei „unitati cu foc continuu” , in privinta sa neverificandu-se niciuna dintre ipotezele avute in vedere de legiuitor:caracterul productiei si specificul activitatii si, in consecinta, nu ii sunt aplicabile dispozitiile art 134 Codul muncii.
Argumentul invocat de prima instanta referitor a necesitatea deservirii populatiei nu poate fi primit in conditiile in care legiuitorul insusi, tinand seama de necesitatea aprovizionarii populatiei in zilele declarate sarbatori legale, a prevazut si o alta exceptie de la regula instituita prin art 136, exceptie care, de asemenea, nu se aplica intimatei. Astfel, conform dispozitiilor art 153 Codul muncii, pe durata
sarbatorilor legale, prin hotarare a Guvernului se stabilesc programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si respectiv a aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate .Se remarca faptul ca , pe de o parte, textul circumstantiaza obiectul unui astfel de act normativ-in ce priveste unitatile de alimentatie publica- numai la cele care comercializeaza produse alimentare de stricta necesitate iar pe de alta parte, o atare hotarare de guvern este ex lege obligatorie pentru toti angajatorii fie ca sunt persoane juridice de drept privat fie de drept public.
Retinand, asadar, caracerul imperativ al dispozitiilor art 136 Codul muncii precum si dispozitiile art 38 din acelasi act normativ potrivit carora: „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate” tribunalul constata ca prima instanta a pronunatat sentinta recurata cu gresta interpretare si aplicare a legii astfel ca va dispune, in temeiul art 304 pct 9 coroborat cu art 312 Cod procedura civila, admiterea recursului declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj împotriva sentinţei civile nr. din.2011 pronunţată în dosar nr. /211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge plângerea şi menţine procesul verbal de contravenţie seria incheiat de ITM Cluj la data de.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj împotriva sentinţei civile nr. pronunţată în dosar nr.1/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge plângerea şi menţine procesul verbal de contravenţie.
Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din
Dosar nr. 40090/211/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. /2012
Şedinţa publică de la 2012
Instanţa constituită din: PREŞEDINTE Judecător
Judecător
Grefier
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta SC SRL împotriva sentinţei civile nr. pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, privind şi pe intimat INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie .
La apelul nominal făcut în şedinţa publică , lipsă părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor şi
concluziile părţilor în dezbaterea judiciară a recursului au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2012, încheiere ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. S.R.L. cu sediul în împotriva procesului-verbal de contravenţie seria încheiat la data de de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. George Coşbuc nr.2, jud.Cluj.
S-a menţinut procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria încheiat la data de 02.12.2010 de către I.T.M. Cluj, precum şi sancţiunea aplicată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în data de
20.12.2010 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca plângerea
contravenţională formulată de petenta S.C. S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria încheiat la data de 2.12.2010 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al jud. Cluj prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea acestuia ca nelegal şi netemeinic, respectiv să constate nulitatea procesului-verbal de contravenţie, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenţie este nul absolut întrucât fapta pretinsă a fi săvârşită de petentă nu este prevăzută de lege şi ca atare, nu poate fi incriminată.
Totodată, în motivare, petenta a precizat că fără a contesta derularea obiectului său de activitate în punctul de lucru din mun. Cluj-Napoca, în data de 1.12.2010, în procesul de încadrare a împrejurărilor de fapt constatate cu prilejul descinderii, inspectorii ITM Cluj s-au regăsit într-o vădită eroare generată de ignorarea dispoziţiilor art.136 din Codul muncii.
Astfel, deşi art.134 din Codul muncii prevede obligaţia legală a angajatorului de a acorda angajatului ziua liberă nelucrătoare de 1 decembrie, totuşi nu se poate trece peste dispoziţiile art.136 din acelaşi act normativ care reglementează o împrejurare excepţională derogatorie de la norma generală în prezenta căreia art.134 nu îşi mai găseşte aplicarea, respectiv situaţia în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Astfel, activitatea de comerţ cu amănuntul – obiect de activitate al petentei, constituie un serviciu de permanenţă ce este obligatoriu a fi pus la dispoziţia consumatorilor oricând, motiv pentru care se impune a se face constatarea acestui fapt în prezenta speţă.
Este evident că în actualele condiţii socio-economice şi raportat la activitatea consumatorilor ( persoane care în marea majoritate desfăşoară activităţi profesionale până la ore târzii în cursul săptămânii, fiind disponibili a-şi procura produsele necesare consumului cu precădere în timpul liber), comerţul cu amănuntul a devenit o activitate continuă, de neîntrerupt, în lipsa căreia ritmul firesc al desfăşurării activităţii interumane ar fi grav prejudiciat.
În concluzie petenta a învederat instanţei că ar fi avut obligaţia de a acorda angajaţilor săi ziua liberă de 1 decembrie doar dacă activitatea desfăşurată de petentă nu ar fi avut caracter de permanenţă, situaţie în care nu ar fi fost aplicabile dispoziţiile art.136 din Codul muncii.
Pe de altă parte, petenta a mai solicitat instanţei să constate temeinicia susţinerilor sale şi prin prisma respectării prevederilor imperative ale art.137 alin.2 din Codul muncii, care reglementează compensarea bănească a zilelor libere neacordate salariaţilor din motive justificate. În acest sens, a precizat că urmare a desfăşurării de permanenţă în data de 1.12.2010 la punctul de lucru al petentei din mun. Cluj-Napoca, angajaţii au beneficiat şi de această dată ca şi în trecut, cu
prilejul desfăşurării activităţii profesionale în zilele de sărbătoare legală, de sporul legal la salariul de bază cu respectarea tuturor normelor legale.
În drept, au fost invocate prevederile art.31 alin.1 din O.G.nr.2/2001, Legea nr.53/2003.
La data de 22.11.2011, intimatul I.T.M. Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că agenţii constatatori din cadrul I.T.M. Cluj au demarat la începutul lunii decembrie 2010 o campanie ce a avut ca şi obiectiv verificarea modului în care agenţii economici înţeleg să respecte dispoziţiile
imperative ale Codului muncii. Operaţiunile de control desfăşurate în acea perioadă au vizat doar depistarea acelor angajatori care au utilizat forţa de muncă
în ziua de sărbătoare legală aşa cum a fost decretate în lumina Codului muncii respectiv art.134 alin 1., fiind declanşată în urma numeroaselor sesizări ale angajaţilor pe fondul deciziei angajatorilor de a-i obliga să se prezinte la lucru în
ziua de 1 decembrie.
Totodată, intimatul a subliniat caracterul imperativ al normei legale care împiedică angajatorii să îşi desfăşoare activitatea cu personalul salariat în zilele de sărbătoare legală, cazurile excepţionale consfinţite de legiuitor fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Astfel, conform dispoziţiilor legale în vigoare, legiuitorul a decretat constituţional ziua de 1 Decembrie ca fiind Ziua naţională a României şi ca atare, în mod corespunzător a fost inclusă în zilele de sărbătoare legală aşa cum rezultă din reglementarea art. 134 din Codul muncii. Prin urmare, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează cu personalul salariat.
Constatările efectuate de inspectorii de muncă din cadrul intimatului au relevat faptul că petenta a desfăşurat activitate cu personalul salariat în ziua de 1 decembrie în magazinul din mun. Cluj-Napcoa, petenta fiind sancţionată cu cuantumul minim în temeiul art-176 alin.1 lit.fr din Codul muncii ca o consecinţă a eludării prevederilor art.134 alin.1 din acelaşi act normativ.
Privitor la apărarea petentei conform căreia activitatea desfăşurată de ea se încadrează în situaţiile de excepţie stabilite de art.136 din Codul muncii, intimatul a făcut următoarele precizări:
Art.136 din Codul muncii vizează acele unităţi care desfăşoară activităţi în regim de foc continuu. În acest sens, legiuitorul a consacrat excepţia asigurându-se
că sfera de aplicabilitate să se răsfrângă doar acelor tipuri de unităţi care datorită specificului activităţii sau operaţiunilor de producţie pot să nu întrerupă procesul
de muncă, în caz contrar, activitatea acestora ar fi periclitată.
Ori cazul de faţă nu poate face obiectul excepţiei amintite având în vedere activitatea desfăşurată de petentă, respectiv comerţul cu amănuntul. Ca atare,
derogarea de care petenta se prevalează în considerentele sale nu este incidentă în cauză întrucât criteriul privind specificul activităţii cu care operează legiuitorul trebuie raportat la obiectul de activitate al agentului economic, în cauză comerţ cu
amănuntul, ori acest obiect nu se circumscrie acelor activităţi care să reclame un proces de exploatare permanentă.
Privitor la susţinerea petentei că salariaţii au fost compensaţi băneşte pentru
munca depusă în ziua de 1 decembrie nu face ca petenta să nu fie vinovată de ignorarea dispoziţiilor imperative ale Codului muncii.
În drept, au fost invocate prevederile art.115 C.proc.civ., art.134 alin.1 şi
276 alin.1 lit.f din Legea nr.53/2003 ( Codul muncii ).
Din actele şi lucrările existente la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenţie seria încheiat la data de 2.12.2010 de
către Inspectoratul Teritorial de Muncă al jud.Cluj, petenta a fost sancţionată contravenţional cu o amendă în cuantum de 5.000 lei pentru comiterea contravenţiei prev.de art.134 alin.1 raportat la art.276 alin.1 lit. f din Legea nr.53/2003.
În starea de fapt s-a reţinut că în data de 1 decembrie 2010 ora 10:20, o echipă de inspectori din cadrul ITM Cluj au luat declaraţii de la şi Fgăsite în
activitate la punctul de lucru al petentei S.C. S.R.L. din mun.
În data de 2 decembrie 2010 la sediul ITM Cluj directorul magazinului –a prezentat lista cu 32 de persoane care au desfăşurat activitate în data de 1.12.2010, lista fiind anexă la procesul-verbal de contravenţie.
Faţă de această situaţie, constatând că angajatorul a încălcat obligaţia legală imperativă, stabilită prin art.134 din Legea nbr.53/2003 aceea de a acorda zi liberă în care nu se lucrează ziua de 1 decembrie, ziua naţională a României.
Fapta a fost săvârşită în 1.12.2010 ora 10:20 la punctul de lucru al petentei S.C. S.R.L. din mun. Cluj-Napoca, la sediul ITM Cluj din mun. Cluj-Napoca, str. George Coşbuc nr.2.
Referitor la condiţiile impuse de dispoziţiile imperative ale art.16 şi 17 din O.G.nr.2/2001 rep., instanţa de fond a constatat că în cauză procesul-verbal de contravenţie îndeplineşte aceste cerinţe imperative.
Privitor la starea de fapt reţinută şi la îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii contravenţionale a petentei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform art.134 din Legea nr.53/2003 (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: – 1 şi 2 ianuarie; – prima şi a doua zi de Paşti; – 1 mai; – 1
decembrie; – prima şi a doua zi de Crăciun; – 2 zile pentru fiecare dintre cele doua sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. (2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Totodată, art.135 din acelaşi act normativ prevede că prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publica, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi,
respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a căror aplicare este obligatorie, iar art.136 statuează că prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Deci, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că dispoziţiile din art.134 din Legea nr.53/2003 au caracter imperativ, excepţiile statuate de legiuitor fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Astfel de excepţii vizează pe de o parte unităţile sanitare şi pe de alta pe cele de alimentaţie publică, pentru care prin hotărâre de guvern se va stabili programul de lucru în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării
populaţiei cu produse alimentare, precum şi locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului
activităţii.
Aşa cum rezultă din susţinerile petentei, activitatea acesteia este comerţ cu amănuntul dar care nu are ca obiectiv aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare ci cu materiale de construcţii şi amenajări interioare.
Astfel cu titlu de exemplu, instanţa enumeră câteva activităţi care se circumscriu dispoziţiilor derogatorii art.134 din Legea nr.53/2003, respectiv
alimentarea cu apă, cu energie electrică, naturale, serviciile de urgenţă şi intervenţie etc.
Referitor la susţinerile petentei conform cărora în actualele condiţii socio-economice şi raportat la activitatea consumatorilor ( persoane care în marea majoritate desfăşoară activităţi profesionale până la ore târzii în cursul săptămânii, fiind disponibili de a-şi procura produsele necesare consumului cu precădere în timpul liber ), comerţul cu amănuntul a devenit o activitate continuă, de neîntrerupt, în lipsa căreia ritmul firesc al desfăşurării activităţii interumane ar fi grav prejudiciat, nu pot avea efect exonerator de răspundere a petentei întrucât aşa cum s-a subliniat mai sus activitatea petentei nu se încadrează în excepţiile prev. de Legea nr. 53/2003.
Pe de altă parte, faptul că petenta a aplicat compensarea bănească a zilelor libere neacordate salariaţilor din motive justificate, instanţa de fond a reţinut că acest lucru este admisibil doar în condiţiile art.137 din Legea nr.53/2003 care prevede că (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Raportat la cele mai sus reţinute, instanţa de fond a apreciat că procesul- verbal de contravenţie este legal şi temeinic, motiv pentru care în baza art.31 şi urm. C.civ. raportat la art.134 şi 276 alin.1 lit.f din Legea nr.53/2003 a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată şi a menţinut procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CJ nr.13171 încheiat la data de 2.12.2010 de către I.T.M. Cluj, precum şi sancţiunea aplicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C. Baumax România S.R.L. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În motivare arată că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală în raport de împrejurarea potrivit căreia judecătorul fondului în mod eronat a reţinut că în cauză, raportat la domeniul de activitate al societăţii recurente – comerţul cu amănuntul nu ar fi incidentă excepţia reglementată de dispoziţiile art. 136 din Codul Muncii.
Astfel, deşi recunoaşte ca obiectul de activitate al societăţii, respectiv comerţul cu amănuntul, constituie, în realitate, un serviciu de permanenta obligatoriu a fi pus la dispoziţia consumatorilor în mod continuu şi neîntrerupt, deci o activitate ce cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 136 din Codul Muncii, instanţa, în mod nelegal, reţine că în speţă situaţia de fapt dedusă judecăţii nu poate fi circumscrisă dispoziţiilor derogatorii reglementate de Legea nr. 53/2003.
Remarcă vădita confuzie în care judecătorul fondului se afla atunci când se raportează la normele generale învederate, fără a da întâietate şi a face aplicarea normei speciale reglementate la art. 136 din Codul Muncii, în virtutea principiului de drept „specialia generalibus derogant neraportand, aşadar, faptele reţinute la specificul activităţii societăţii.
Or, este evident că, în actualele condiţii socio-economice şi raportat şi la activitatea consumatorilor (persoane ce, în marea lor majoritate, desfăşoară activităţi profesionale până la ore târzii în cursul săptămânii, fiind disponibili a-şi procura produsele necesare consumului cu precădere în timpul liber), comerţul cu amănuntul a devenit o activitate continua, de neîntrerupt, în lipsa căreia ritmul firesc al desfăşurării activităţilor interumane ar fi grav prejudiciat.
Pe de altă parte, solicita instanţei de recurs să constate că deşi, în motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond a ţinut cont şi de declaraţiile a doi angajaţi ai societăţii, respectiv, cu toate acestea, de niciunde din cuprinsul acestora nu a reieşit şi nici nu reiese existenţa vreunei vătămări produse unor angajaţi ai societăţii.
Or, de vreme ce norma de drept trebuie să protejeze angajatul în raport de societate, iar nu raporturile comerciale şi de control dintre societate şi clienţi, iar în speţa nu exista nicio vătămare produsă angajaţilor societăţii, reiese că autoritatea s- a autosesizat, a controlat şi chiar amendat sancţionând ceea ce nu se impune a fi sancţionat respectiv exercitarea comerţului în zi libera, aspect ce rezulta din chiar cuprinsul procesului – verbal de contravenţie.
În ceea ce priveşte activităţile în regim de foc continuu evidenţiate de instanţa de fond, solicita să se constatate că, astfel cum însuşi judecătorul fondului a precizat, acestea au fost redate exclusiv cu titlu exemplificativ, iar nu exhaustiv, aspect în raport de care se remarca caracterul netemeinic al sentinţei invocate.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 135 din Legea nr. 53/2003 Prin hotarare a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a caror aplicare este obligatorie (n. n în zilele declarate sărbători legale)
Concluzia certă este că legiuitorul consideră a priori că unităţile în care este obligatorie munca şi în zilele de sărbătoare legală sunt cele sanitare şi cele care aprovizionează populaţia cu produse alimentare de strictă necesitate.
Potrivit art. 136 din Legea nr. 53/2003 Prevederile art. 134 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
Ori, dacă în accepţiunea recurentei activitatea nu poate fi întreruptă, astfel cum susţine, înseamnă că magazinul (sau orice magazin care face comerţ cu amănuntul) este în permanenţă deschis 24 de ore din 24. Ceea ce nu este real deoarece după ora 21.00 magazinul se închide pentru public, iar ulterior şi pentru angajaţi, neavând în concluzie o activitate neîntreruptă de vreme ce chiar recurenta îşi întrerupe activitatea de bună voie câteva ore pe timpul nopţii.
Firma comercializează populaţiei în principal materiale de construcţie şi produse pentru amenajări interioare, deci nu produse de strictă necesitate în fiecare zi, activitatea sa se poate întrerupe şi chiar se întrerupe pe timpul nopţii, drept urmare nu face parte din categoria activităţilor ce nu pot fi întrerupte datorită specificului activităţii. În plus, absolut toate magazinele mari sunt închise în prima şi a doua zi de Crăciun şi de Paşti. Ceea ce nu înţelege recurenta este că aşa cum închide în sărbătorile religioase amintite aşa trebuie să închidă magazinul în toate sărbătorile legale prevăzute de art. 134 din Codul Muncii, legea nefăcând nicio distincţie între ziua de 1 Decembrie şi zilele de Crăciun şi de Paşti menţionate. Evident că nu are relevanţă compensarea în bani a zilelor de sărbătoare legală lucrate de angajaţi, art. 137 referindu-se la unităţile menţionate în art. 135 şi 136, dintre care recurenta nu face parte.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de petenta S.C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. pronunţată în dosar nr./211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va menţine în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Bd. sentinţei civile nr. pronunţată în dosar nr. 4/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menţine în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din
