– Codul muncii
Aducerea unei persoane din cadrul altui magazin al concernului, care să supervizeze activitatea din cadrul magazinului condus de reclamantă, nu poate reprezenta o măsură subiectivă prin care angajatorul să urmărească şicanarea directoarei magazinului, fiind legititn ca o societate comercială al cărei scop este în mod declarat unul lucrativ, să ia măsuri de eficientizare a activităţii.
(Decizia nr. 1897/R din 12 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 468 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea D.I.M. în contradictoriu cu intimata SC S.M.R. SA Bucureşti şi în consecinţă:
S-a anulat decizia de concediere a reclamantei nr. 860/25.05.2008 emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior concedierii.
A fost obligată intimata să achite contestatoarei drepturile salariale aferente perioadei începând cu 26.06.2008 şi până la reintegrarea efectivă, drepturi majorate, indexate şi reactualizate potrivit indicelui de inflaţie.
S-a respins petitul privind acordarea daunelor morale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC S.M.R. SA, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii pe fond a contestaţiei. în motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ ).
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea reţine următoarele:
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Curtea şi-a format convingerea că măsura adoptată faţă de reclamantă este una obiectivă, urmare a măsurii de reorganizare a activităţii pârâtei recurente şi corespunde prevederilor art. 65 C. muncii, cauza fiind una reală şi serioasă, anume, necesitatea eficientizării activităţii prin scăderea costurilor cu personalul.
Astfel, din raportul de analiză financiară depus de pârâtă în justificarea restructurării celor două magazine din mun. Cluj-Napoca, reiese că într-adevăr, analizând evoluţia veniturilor din vânzarea mărfurilor aferente anilor 2007 şi 2008 în cele două magazine ale societăţii, se constată o scădere a acestor venituri în ambele magazine în anul 2008 faţă de anul 2007, iar procentul de realizare a bugetului este superior în anul 2008 faţă de anul 2007 pentru magazinul din P.C. (76,3 % faţă de 71,09%), pe când în magazinul I.M. este inferior în anul 2008 fată de anul 2007 (66,14 % fată de 74,68%).
Veridicitatea acestor date nu a fost contestată de reclamantă, aceasta solicitând doar depunerea la dosar a situaţiei financiare lunare defalcate. Nedepunerea acestor acte nu semnifică decât imposibilitatea de a fi luate în considerare, însă analiza financiară depusă rămâne relevantă, atâta timp cât nu a fost dovedită inexactitatea ei.
Pe de altă parte, s-a dovedit caracterul efectiv al restructurării celor două magazine prin desfiinţarea postului de director de magazin din cadrul I.M., prin procesul verbal al şedinţei consiliului de administraţie din data de 13.05.2008 şi prin noua organigramă.
Totodată, s-a dovedit legitimitatea alegerii postului de director de magazin din cadrul I.M. pentru a fi desfiinţat tocmai prin rezultatele financiare mai slabe ale acestui magazin.
Cât priveşte suspiciunea reclamantei că măsura a fost una subiectivă, menită a o îndepărta pe aceasta din cadrul firmei, Curtea nu poate reţine argumentele aduse Aducerea unei persoane din cadrul altui magazin a! concernului care să supervizeze activitatea din cadrul magazinului condus de reclamantă nu poate reprezenta o măsură subiectivă, prin care angajatorul să urmărească şicanarea directoarei magazinului, ci o măsură de eficientizare a activităţii, fiind legitim ca o societate comercială, al cărei scop este în mod declarat unul lucrativ, să ia măsuri de eficientizare a activităţii. Nu pot exista suspiciuni că o societate ar face cheltuieli de genul celor enumerate de reclamantă (deplasare, chirie etc.) doar pentru a-şi şicana un angajat. Măsura luată este grăitoare prin ea însăşi în ce priveşte ineficienţa economică a magazinului.
Faptul că au fost acordate bonusuri angajaţilor nu corespunde unei ascensiuni economice, ci prevederilor contractuale, nefiind deci un semn al creşterii economice.
împrejurarea că reclamantei nu i s-au acordat aceste bonusuri (privită doar ca argument la susţinerea acesteia că a fost supusă la şicane, iar nu ca petit, întrucât Curtea nu a fost sesizată cu un recurs al reclamantei sub acest aspect) îşi are originea tot în contractul încheiat între părţi şi în reglementările de organizare internă, din care reiese că pentru posturile de director de magazin, bonusul se calculează numai dacă s-au îndeplinit obiectivele totale lunare.
Pe de altă parte, pârâta a arătat că acele creşteri salariale invocate, acordate celorlalţi angajaţi, au corespuns evoluţiei pieţei muncii, iar nu unei situaţii financiare ascendente. Angajatorii trebuie să ţină seama de evoluţia pieţei muncii şi a preţurilor dacă doresc să menţină semnificaţia financiară reală a salariilor, în acord cu evoluţia preţurilor de consum.
Neacordarea acestor creşteri în favoarea reclamantei trebuie privită în contextul situaţiei tensionate ivite între angajat şi angajator, în urma sesizării ITM de către primul. Or, acordarea de creşteri salariale este la latitudinea angajatorului, iar nu o obligaţie în sarcina acestuia.
Faţă de aceste considerente, apare ca nefondată admiterea contestaţiei reclamantei, sentinţa urmând a fi modificată în sensul respingerii.
Va fi menţinută respingerea petitului de acordare a daunelor morale, ca o consecinţă a respingerii petitului principal. (Judecător Ioana Tripon)
