C. muncii, art. 71
Contractele de muncă şi actele adiţionale la acestea sunt contracte consensuale şi au la bază acordul de voinţă al părţilor, simpla lor manifestare de voinţă fiind suficientă pentru valabilitatea contractului şi, deci, pentru obligativitatea obligaţiilor asumate de către părţile contractante.
Articolul 71 C. muncii anterior, prevedea că în cazul trimiterii la o şcoală sau curs de calificare ori perfecţionare, cu scoaterea din producţie, contractul de muncă se completează printr-un act adiţional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în muncă de a lucra în unitate după absolvirea şcolii sau a cursului o anumită perioadă stabilită de lege. Dispoziţiile acestuia se completau cu prevederile O.U.G. nr. 58/2001 din care. rezulta obligativitatea celui care efectua stagiul de pregătire – rezidenţiat, să efectueze minim 5 ani de activitate pe postul ales. Nerespectarea acestei obligaţii asumate contractual conduce la obligarea angajatului la plata despăgubirilor corespunzătoare perioadei nerealizate din cei 5 ani.
Decizia civilă nr. 349/25.10.2006 – C.Ş.
Prin sentinţa civilă nr. 437/M/2006 Tribunalul B. a admis acţiunea Spitalului „Dr. C.T.S.” Z., iar pârâtul P.G.A. a fost obligat să-i plătească suma de 200 mii. ROL cu titlu de despăgubiri ca urmare a neres-pectării obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă şi prin actele adiţionale încheiate la 1.02.2000 şi respectiv 28.02.2003.
Totodată, a fost respinsă acţiunea conexă având ca obiect constatarea nulităţii actelor adiţionale menţionate anterior.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, ambele acte adiţionale la contractul de muncă al pârâtului au fost încheiate sub imperiul art. 71 C. muncii vechi, care prevedea că în cazul trimiterii la o şcoală sau curs de calificare ori perfecţionare, cu scoatere din producţie, contractul de muncă se completează printr-un act adiţional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în muncă de a lucra în unitate după absolvirea şcolii sau a cursului o anumită perioadă stabilită de lege. în plus, cele două acte adiţionale au avut la bază şi dispoziţiile O.U.G. nr. 58/2001.
Din probele administrate, instanţa de fond nu a reţinut cauza ilicită, cauza falsă şi lipsa de obiect invocate de reclamantă.
în ceea ce priveşte finanţarea rezidenţiatului s-au avut în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 88/2001.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul P.G.A. iar prin motivele de recurs se arată că actul adiţional ce a stat la baza soluţiei atacate este nul, având în vedere cauza ilicită pe care este fondat, precum şi lipsa obiectului întrucât în cuprinsul actului nu este precizat nici spitalul şi nici centrul universitar la care ar fi acesta arondat, respectiv unitatea la care pârâtul trebuia să presteze activitatea de 5 ani, ca specialist.
De asemenea, pârâtul susţine că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de pregătire către unitatea spitalicească din „Z.”, deoarece aceste cheltuieli au fost suportate din bugetul de stat şi nu din bugetul unităţii reclamante.
Prin urmare, cauza actului juridic este falsă şi chiar ilicită, câtă vreme nu există o justificare legală şi temeinică a unei contraprestaţii, a unui scop real şi justificat. Instanţa de fond nu a făcut nici o apreciere asupra lipsei acestor elemente şi nici cu privire la lipsa stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate unităţii spitaliceşti şi incidenţei art. 948 şi 966 C. civ.
Cel de-al doilea act adiţional are la bază, în opinia recurentului, aceeaşi cauză falsă şi ilicită, deoarece recurenta nu a încheiat un contract de muncă pe o perioadă determinată de 5 ani, ci pe o perioadă nedeterminată şi, totodată, au fost folosite clauze care nu se aplică din punct de vedere legal situaţiei pârâtului, ci sunt aplicabile în cazul unui rezident pe post.
In final, se arată că despăgubirea prevăzută în actul atacat nu este determinată şi nici nu se poate aprecia asupra modului de calcul.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente.
Pârâtul, în urma concursului de rezidenţiat din data de 16 ianuarie 2000, a fost repartizat de către D.S.P. B. ca medic rezident, specialitatea Radiologie imagistică medicală, secţiunea B, la unitatea reclamantă.
La data de 1 martie 2000, cele două părţi au încheiat contractul de muncă pe perioadă nedeterminată şi actul adiţional nr. 271 din 1 februarie 2000 prin care pârâtul se obligă să lucreze minim 5 ani ca medic specialist pe postul ales, la Spitalul „Dr. C.T.S.” Z., după efectuarea stagiului de pregătire profesională în cadrul Institutului Clinic Fundeni.
începând cu data de 1 martie 2005, pârâtul trebuia să se prezinte la sediul reclamantei în vederea începerii activităţii medicale, însă acesta a depus cereri pentru efectuarea unor concedii fără plată, iar în final cerere pentru încetarea contractului de muncă, prin acordul părţilor.
Soluţia primei instanţe, în mod corect are la bază cele două acte adiţionale la contractul de muncă al pârâtului prin care acesta se obligă la plata sumei de 200 mii. ROL.
într-adevăr, contractele de muncă şi actele adiţionale la acestea sunt contracte consensuale şi au la bază acordul de voinţă al părţilor, simpla lor manifestare de voinţă fiind suficientă pentru valabilitatea contractului şi, deci, pentru obligativitatea obligaţiilor asumate de către părţile contractante.
Ca şi în cazul celorlalte acte juridice, şi în cadrul raporturilor de muncă operează principiul libertăţii de voinţă, părţile având libertate absolută în ceea ce priveşte condiţiile în care încheie un contract de muncă, respectiv conţinutul acestuia.
Prin urmare, contractul de muncă încheiat între părţi la data de 1 martie 2000, precum şi cele două acte adiţionale la acesta exprimă voinţa părţilor, astfel încât clauzele inserate au un caracter obligatoriu pentru părţile contractante.
Faptul că în cuprinsul actelor adiţionale nu este precizat spitalul şi centrul universitar la care ar fi acesta arondat, nu are nici o relevanţă şi nici un efect asupra validităţii convenţiei dintre părţi. Cauza şi obiectul acestei convenţii nu contravin nici unei norme juridice, fiind licite şi morale.
Motivele invocate de către recurent nu pot fi avute în vedere întrucât nu au nici o legătură cu cele două elemente ce ţin de validitatea actului juridic încheiat.
In acelaşi sens, nu are nicio relevanţă cine a suportat cheltuielile privind şcolarizarea recurentului, O.U.G. nr. 58/2001 prevăzând sursa acestor fonduri ca fiind bugetul de stat, iar recurentul avea obligaţia ca după efectuarea stagiului de pregătire – rezidenţiat, să efectueze minim 5 ani de activitate pe postul ales. Scopul vizat de unitatea pârâtă nu este recuperarea unor cheltuieli de şcolarizare, ci, în acest caz, s-a avut în vedere ca unităţile care şi-au blocat posturile pe perioada studiilor să beneficieze de serviciile celor care promovează examenul pentru o perioadă egală cu durata studiilor.
Nici menţionarea în contractul de muncă al recurentului a duratei acestuia ca fiind „nedeterminată” nu are nici o consecinţă asupra validităţii contractului, părţile fiind libere să stabilească asupra duratei raporturilor de muncă.
în speţă, întrucât părţile cunoşteau doar durata minimă de timp asupra căreia s-au înţeles în privinţa derulării contractului de muncă, era firesc să menţioneze că acesta se încheie pe o perioadă nede-terminată.
De asemenea, convenţia părţilor cuprinde şi cuantumul despăgubirilor datorate de 200 mii. ROL, corespunzătoare perioadei nerealizate din cei 5 ani, astfel încât modalitatea de calcul este chiar simplă.
Cum, în speţă, recurentul nu a efectuat nicio zi de muncă, în mod corect a fost obligat la plata întregii despăgubiri.
