C. muncii, art. 161 alin. (4) C. civ., art. 1088
Ministerul Finanţelor în calitate de ordonator de credite, are obligaţia de a întocmi proiectele anuale de buget pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare desfăşurării activităţii din sectorul bugetar, inclusiv ale Ministerului Public. Prin urmare, câtă vreme Ministerul Public are ca principală sursă de finanţare bugetul de stat, este evident că Ministerul Finanţelor este cel care trebuie să aibă în vedere alocarea fondurilor pentru, efectuarea plăţilor către persoanele prejudiciate prin fapta discriminatorie a salarizării diferenţiate.
Atâta timp cât debitorul obligaţiei de plată nu şi-a îndeplinit obligaţia din culpa sa, el datorează dobânzi legale fiind incidente dispoziţiile art 1088 C. civ. raportate la dispoziţiile art. 161 alia (4) C. muncii. Lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea plăţii dobânzii legale, şi calificarea acestei obligaţii ca fiind imposibil de executat, nu face ca dreptul creditorului să nu existe.
Decizia civilă nr. 333/M din 16 octombrie 2006 – AP.
Prin sentinţa civilă nr. 662/2006 pronunţată de Tribunalul B., au fost respinse excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă I.C.C.J. şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin , a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul B., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă I.C.C.J. şi în consecinţă:
– a obligat pârâţii să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 40 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.06.2003 până în data de 31.07.2004, cu excepţia perioadelor în care reclamanta a beneficiat de acest spor;
– a obligat pârâţii să plătească reclamantului sumele ce rezultă din reactualizarea diferenţelor de drepturi de natură salarială de mai sus, conform dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000;
– a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
– a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi l-a obligat pe acesta să vireze fondurile de bani necesare achitării diferenţelor de drepturi de natură salarială reactualizate, menţionate anterior;
– a respins celelalte pretenţii ale reclamantei.
Instanţa de fond nu a admis pretenţiile reclamantului aferente anului 2002, deoarece a s-a creat din data de 1.01.2003 data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 177/2002.
Referitor la reactualizarea sumelor de bani, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor. art. 1088 C. civ., procedându-se la acordarea dobânzii legale şi respingându-se capătul de cerere privind aplicarea coeficientului de inflaţie.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B., Parchetul de pe lângă Tribunalul B. precum şi de Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul formulat de recurentul reclamant critică sentinţa pentru neacordarea diferenţelor salariale constând în aplicarea sporului de 30% pentru perioada 11.04.2002 – 30.04.2004 cu titlu de despăgubiri, necuantificarea pretenţiilor cu titlu de despăgubiri, deşi reclamantul a precizat cuantumul acestora pentru toată perioada 11.04.2002 –
1.04.2006, acordarea indicelui de inflaţie cât şi a dobânzii legale.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate de recurenţii pârâţi, instanţa a apreciat că recursurile acestora sunt nefondate şi în consecinţă au fost respinse în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Referitor la reactualizarea sumei de bani în discuţie, trebuie observat că, din redactarea dispozitivului sentinţei civile atacate rezultă că s-a acordat numai dobânda legală conform dispoziţiilor art. 1088 C. civ. raportat la O.G. nr. 9/2000, fără a acorda şi reactualizarea prin aplicarea coeficientului de inflaţie. Prin urmare, criticile din recurs invocate de pârâţi, legate de reactualizarea sumelor prin aplicarea coeficientului de inflaţie sunt lipsite de obiect.
în ceea ce priveşte acordarea dobânzii legale, se apreciază că este o cerere admisibilă atâta timp cât debitorul obligaţiei de plată nu şi-a îndeplinit această obligaţie din culpa sa, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1088 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. muncii. Lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea plăţii dobânzii legale, şi calificarea de către recurent a acestei obligaţii ca fiind imposibil de executat, nu face ca dreptul reclamantului să nu existe, şi nu poate influenţa în nici un fel admisibilitatea acestui capăt de cerere. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a admis acest capăt de cerere, procedând la aplicarea judicioasă a textelor legale incidente în cauză.
în ceea ce priveşte recursul declarat în cauză de către Ministerul Finanţelor Publice, instanţa apreciază că nici acesta nu este fondat şi în consecinţă va fi respins.
Cererea de chemare în garanţie a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond, obligându-1 pe chematul în garanţie să pună la dispoziţia pârâţilor sumele de bani necesare plăţilor către reclamant. Chiar dacă nu se pot reţine raporturi de muncă directe şi nemijlocite între reclamantă şi acest recurent, trebuie observat că în calitate de ordonator de credite, are obligaţia de a întocmi proiectele anuale de buget pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare desfăşurării activităţii din sectorul bugetar, inclusiv ale Ministerului Public. Prin urmare, câtă vreme Ministerul Public are ca principală sursă de finanţare bugetul de stat, este evident că Ministerul Finanţelor este cel care trebuie să aibă în vedere alocarea fondurilor pentru, efectuarea plăţilor către persoanele prejudiciate prin fapta discriminatorie a salarizării diferenţiate.
