C. civ., art. 998-999
Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000
– titlul C, capitolul I, art. 3, 4 şi 14, angajatorul are obligaţia ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei asupra capacităţii de muncă a angajatului să întocmească dosarul administrativ de pensionare, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu carnetul de muncă al angajatului şi să-l înainteze casei teritoriale de pensii.
Neîndeplinirea acestei obligaţii legale având ca efect întârzierea dreptului la al angajatului, constituie o faptă ilicită fiind antrenată răspunderea delictuală a angajatorului în temeiul art. 998-999 C. civ.
Decizia civilă nr. 390 din 13.11.2006 –
Prin sentinţa civilă nr. 622/M/2006 a Tribunalului B., pârâta SC ,>1.” SRL – B. a fost obligată să plătească reclamantei I.I. suma de 1040 RON reprezentând despăgubiri rezultate din culpa pârâtei care nu a întocmit la timp dosarul de pensionare, precum şi suma de 1.000 RON daune morale derivând din suferinţa încercată în perioada octombrie 2005 – martie 2006, perioadă în care, bolnavă fiind, a trebuit să depună singură eforturi pentru obţinerea pensiei şi să împrumute bani pentru a-şi achita cheltuielile de întreţinere, alimente şi medicamente.
împotriva acestei hotărâri a pronunţat recurs pârâta SC „M.” SRL
B., iar prin motivele de recurs se arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a ignorat faptul că petitul principal al cererii nu are ca izvor de drept contractul individual de muncă iar plata contravalorii pensiei nu rezultă din niciuna dintre obligaţiile contractuale asumate de părţi şi nici nu vizează vreun drept sau interes legitim care să fie în strânsă legătură sau care să derive din raporturile de muncă existente. Recurenta mai arată că înţelegerea părţilor a fost în sensul că reclamanta să facă singură demersurile în vederea depunerii dosarului de pensionare. In final, se arată că prima instanţă, a considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, izvorul unei obligaţii neputând fi în acelaşi timp şi contractul şi delictul.
Referitor la daunele morale acordate de către instanţa de fond, prin motivele de recurs se arată că singura probă administrată pentru dovedirea acestora a fost depoziţia martorei M.M., care este neconcludentă şi imprecisă. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, recurenta arată că acestea nu au fost solicitate de către reclamantă.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente.
Referitor la primul motiv de recurs, curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a calificat natura juridică a prezentului litigiu, întrucât pretenţiile deduse judecăţii au strânsă legătură cu raporturile de muncă dintre părţi, constituindu-se într-un adevărat conflict de drepturi, astfel cum acesta este definit prin dispoziţiile art. 5 din
Legea nr. 168/1999 întrucât are ca obiect îndeplinirea unei obligaţii decurgând din lege.
într-adevăr, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000 – titlul C, capitolul I, art. 3, 4 şi 14, pârâta, în calitate de angajator ar avea obligaţia ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 2965/13.X.2005 să întocmească dosarul administrativ de pensionare, care trebuia să cuprindă în mod obligatoriu carnetul de muncă al reclamantei şi să-l înainteze casei teritoriale de pensii.
Neîndeplinirea acestei obligaţii legale constituie o faptă ilicită şi a avut drept consecinţă stabilirea cu întârziere a drepturilor la pentru reclamantă, aceasta fiind şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Invocarea de către pârâtă a unei înţelegeri cu reclamanta nu poate fi luată în considerare întrucât legiuitorul a stabilit în sarcina angajatorului această obligaţie, iar nu în sarcina angajatului.
Nici celelalte motive de recurs nu sunt fondate întrucât temeiul răspunderii îl constituie neîndeplinirea unei obligaţii legale, fiind vorba de o răspundere delictuală care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în dreptul comun este reglementată de dispoziţiile art. 998-999
C. civ. Şi în acest caz, dispoziţiile unei norme speciale se completează cu dispoziţiile dreptului comun în materie, invocarea celor două temeiuri de drept nefiind contradictorie.
în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la plata daunelor morale, curtea reţine că instanţa de fond a apreciat corect probele administrate sub acest aspect, iar dispoziţiile martorei M.M. nu a făcut decât să confirme drama prin care a trecut în cele 6 luni reclamanta fără nicio sursă de pe fondul unei sănătăţi precare.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, curtea reţine că acestea au fost solicitate cu ocazia dezbaterilor şi au fost corect stabilite pe baza Protocolului privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică din oficiu, încheiat la
23.06.2005 între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Barourilor din România.
