Determinarea stării de incompatibilitate stabilită contractual. Înţelesul sintagmei „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii pentru care legea


Art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006

Curtea, din interpretarea dispoziţiilor contractuale şi a celor legale sus citate, constată că DSP Argeş era îndrituită să procedeze la încetarea Contractului de management atât din punctul de vedere al momentului la care a aplicat măsura, cât şi din punct de vedere al faptelor pentru care a aplicat măsura.

În contract, cu privire la starea de incompatibilitate, nu se face trimitere la constatarea acesteia de către ANI sau de către altă instituţie statală pentru a se dispune încetarea contractului.

Este adevărat că art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006, foloseşte sintagma „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii, însă legea trebuie interpretată nu doar în „litera” ei, care uneori poate fi insuficient de expresivă pentru intenţia legiuitorului. Ca atare, în aplicarea ei, legea trebuie interpretată şi în „spiritul” ei, anume cu luare în consideraţie a scopului pentru care a fost adoptată o anume normă.

Astfel, Curtea constată că intenţia legii este aceea de a interzice managerului unui Serviciu de Urgenţă să deţină alte funcţii remunerate decât cele permise expres, care sunt „funcţiile sau activităţile în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Arătarea cuprinzătoare a excepţiilor permise duce la concluzia că nu doar salariul este elementul definitoriu în incompatibilitate, ci orice remuneraţie primită de manager în alte funcţii decât cele permise. Astfel, este mai degrabă firesc faptul ca o persoană cu activitate de creaţie literar-artistică să fie remunerată pentru creaţiile sale primind venituri sub altă forma decât ce a unui salariu – care presupune un raport de muncă/de serviciu şi are o periodicitate de plată. Or această formă de activitate producătoare de venituri, permisă managerului, este o excepţie de la „funcţiile salarizate” interzise ca regulă.

Prin urmare, exprimarea „funcţii salarizate” vizează funcţiile remunerate în orice alt fel decât cele permise explicit.

(Decizia nr. 3551/R-CONT/13 Noiembrie 2013)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 08.02.2013, reclamantul P. D. G. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş, solicitând instanţei să dispună anularea Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 prin care s-a dispus încetarea contractului său de management, cu plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale convenite potrivit capitolelor VII şi VIII pct.A.1 din Contract, calculate de la data emiterii dispoziţiei şi indexate până la plata efectivă, precum şi cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de management nr. ***/26.10.2011 pentru ocuparea postului de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş pentru o durată de 3 ani.

Prin Dispoziţia nr. ***/10.01.2012, directorul executiv al pârâtei a dispus încetarea contractului respectiv sub motivul „apariţiei” unei stări de incompatibilitate.

Reclamantul a arătat că măsura este nelegală, întrucât constatarea existenţei unei eventuale stări de incompatibilitate revine exclusiv Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), lucru care încă nu s-a realizat în speţă, întrucât procedura în faţa ANI este în derulare. Ca atare, emiterea Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 este prematură.

Reclamantul a mai susţinut că emitentul dispoziţiei respective, ca şi emitenţi adreselor nr. ***/10.01.2013 şi nr. ***/02.11.2012, invocate în preambulul dispoziţiei, sunt în eroare în privinţa asimilării calităţii de medic titular al unui cabinet de medicină cu o funcţie salarizată. Ca atare, nu puteau fi reţinute în mod legal dispoziţiile art.111 alin.15 lit.a) din Legea nr.95/2006.

Prin sentinţa nr.3013/24.05.2013 Tribunalul Argeş – Secţia civilă – Complet specializat administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Dispoziţia nr. ***/10.01.2012, obligând-o pe pârâtă la plata despăgubirilor reprezentând salariile cuvenite reclamantului, conform contractului de management nr. ***/2011 şi nr. ***/2011, începând cu data emiterii dispoziţiei respective şi indexate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În motivare s-a reţinut că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 este prematur emisă, întrucât în privinţa reclamantului procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor este încă în derulare în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş, invocând dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 şi art.3041Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

– tribunalul a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura juridică a acestuia. Astfel, potrivit capitolului XIII lit.d din Contractul de management, unul dintre motivele încetării respectivului contract este şi „apariţia stării de incompatibilitate”.

Nu este corectă interpretarea tribunalului în sensul că recurenta-pârâtă nu putea constata apariţia unei stări de incompatibilitate pentru considerentul că singura instituţie abilitată în acest sens ar fi Agenţia Naţională de Integritate. La dosar se află adresa nr.50377/11.10.2012 emisă de Ministerul Sănătăţii, care este şi emitentul Ordinului nr.1626/2007 în baza căruia a fost încheiat Contractul de management în discuţie în speţă. De asemenea, avizarea actului normativ care stabileşte existenţa incompatibilităţii în situaţia reclamantului a fost realizată de aceeaşi persoană care este şi semnatara adresei menţionate anterior.

Art.111 alin.15 lit.a) din Legea nr.95/2006 foloseşte expresia „incompatibilitate” şi permite managerului general să desfăşoare funcţii sau activităţi în domeniul medical doar în aceeaşi unitate sanitară în care este manager. Or reclamantul a desfăşurat activitate şi în cadrul cabinetului medical şi s-a aflat în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, potrivit adresei CAS Argeş nr.10842/10.09.2012 şi altor înscrisuri depuse la dosar.

Tribunalul Argeş a respins cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012 formulată în dosarul nr. 819/109/2013, statuând că în cauză nu este relevant dacă intimata are dreptul sau nu să constate starea de incompatibilitate a petentului, câtă vreme acel lucru se stabilise deja prin adresa ministerului nr. ***/2012, cu atât mai mult cu cât se dispusese şi numirea unui manager interimar de către aceeaşi instituţie „Ministerul Sănătăţii Publice – Direcţia Juridică şi de Contencios – Subsecretar de stat”.

– soluţia privind prematuritate emiterii dispoziţiei este nelegală întrucât dispoziţia a fost emisă pentru a preîntâmpina efectuarea de acte juridice nule de către managerul pasibil de incompatibilitate, aspect cu un impact negativ asupra bugetului SJA Argeş. Tribunalul nu face discuţii asupra legalităţii actului administrativ, spre deosebire de completul care a soluţionat cererea de suspendare şi care a arătat că actul cuprinde toate motivele de fapt şi de drept în baza căruia a fost emis, măsura ce a fost dispusă, termenul de contestaţie şi instanţa competentă să o soluţioneze.

– nu se justifică obligarea pârâtei la plata despăgubirilor câtă vreme reclamantul nu a dovedit că în perioada de la eliberarea sa din funcţie nu a practicat profesia liberală de medic, în ambele situaţii sumele folosite fiind din bugetul statului.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru faptul că nu există un raport de evaluare definitiv al ANI care să constate starea sa de incompatibilitate, caz în care sunt fără relevanţă adresele Ministerului Sănătăţii ori statuările instanţei învestite cu suspendarea executării Dispoziţiei nr. ***/10.01.2012. De asemenea, pârâta cunoştea încă de la încheierea contractului de management faptul că reclamantul desfăşura activitate în CMI dr. P.D.G., al cărui titular este. Cât priveşte „preîntâmpinarea” efectuării unor acte juridice nule cu impact negativ asupra bugetului instituţiei, contractul de management nu reţine o astfel de situaţie ca motiv de încetare a raportului juridic.

În privinţa despăgubirilor, intimatul-reclamant a arătat că prin încetarea contractului mai înainte de împlinirea termenului de 3 ani la data de 26.10.2014 i s-a cauzat o pagubă constând în lipsa drepturilor sale salariale, fiind fără relevanţă că reclamantul beneficiază şi de o altă sursă legală de ca prestator de servicii în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Sănătate Argeş.

Instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Prin contractul de management al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Argeş încheiat între recurenta – pârâtă DSP Argeş şi intimatul – reclamant P. D. G. şi înregistrat sub nr.***/26.10.2011 la DSP Argeş, precum şi în baza Dispoziţiei nr. ***/20.10.2011 a DSP Argeş, reclamantul a dobândit funcţia de manager general al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Argeş pe o durată de 3 ani.

Potrivit art.XIII lit.d) din Contract „Prezentul contract de management încetează … la apariţia unei situaţii de incompatibilitate … prevăzute de lege”.

Prin Dispoziţia nr. ***/10.01.2013, pârâta DSP Argeş, prin directorul executiv, a dispus încetarea contractului de management susmenţionat, începând cu data de 11.01.2013, ca urmare a apariţiei unei situaţii de incompatibilitate conform capitolului XIII pct.d) din Contract.

În preambulul dispoziţiei s-a precizat că aceasta a fost emisă având în vedere petiţia Sindicatului Ambulanţa Argeş, înregistrată la DSP Argeş sub nr. ***/08.01.2013, adresa nr. ***/10.01.2013 întocmită de comisia numită prin dispoziţia DSP Argeş nr. ***/2013, prevederile O. MS nr. 1626/2007 şi ale Contractului de management – capitolul VIII pct.A.3 pct.5 şi capitolul XIII pct.d).

Prin urmare, în fapt, reclamantului i s-a imputat că, în paralel cu funcţia de manager la SJU Argeş, a exercitat profesia de medic în cadrul Cabinetului Medical Individual (CMI) Dr. P. D.G., al cărui titular este, existând dovezi că s-a aflat în raporturi contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi că a avut un program de lucru la CMI ce se suprapunea peste cel de manager la SJU Argeş, fapt interzis de lege şi care constituie motiv de încetare a contractului de manager.

Potrivit art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006 privind reforma sănătăţii, cu referire la conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene, „Funcţia de manager general este incompatibilă cu:a)(…) deţinerea de orice alte funcţii salarizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Curtea, din interpretarea dispoziţiilor contractuale şi a celor legale sus citate, constată că DSP Argeş era îndrituită să procedeze la încetarea Contractului de management atât din punctul de vedere al momentului la care a aplicat măsura, cât şi din punct de vedere al faptelor pentru care a aplicat măsura.

Nu trebuie pierdut din vedere că răspunderea incidentă în speţă este una contractuală, iar nu una disciplinară. Astfel, chiar dacă actul juridic încheiat de părţi este un contract administrativ, acesta este totuşi un contract, adică un act consensual. Prin urmare, însuşindu-şi actul, managerul s-a obligat faţă de cocontractant să îl respecte întocmai.

În contract, cu privire la starea de incompatibilitate, nu se face trimitere la constatarea acesteia de către ANI sau de către altă instituţie statală pentru a se dispune încetarea contractului.

Părţile au stipulat, având în vedere faptul că funcţia de manager al unei unităţi sanitare publice ca SJU Argeş impune anumite restricţii legale, că apariţia unei stări de incompatibilitate în sensul legii duce la încetarea contractului.

Sintagma „apariţia stării de incompatibilitate” nu poate fi similară cu sintagma „aparenţa stării de incompatibilitate”, în sensul că încetarea contractului intervine când existenţa situaţiei de incompatibilitatea este vădită, iar nu doar aparentă. Ca atare, DSP Argeş şi-a asumat la încheierea contractului de management întreaga răspundere a determinării stării de incompatibilitate, fără a fi necesară o „confirmare” ulterioară a constatărilor sale de către ANI.

„Apariţia” stării de incompatibilitate înseamnă din perspectiva DSP Argeş „existenţa” cunoscută a acestei stări, iar nu doar apariţia unor indicii despre existenţa incompatibilităţii, sub rezerva ulterioară a stabilirii incompatibilităţii de către ANI.

Pentru aceste argumente este irelevantă poziţia ulterioară a ANI, în sensul că nu derobează de răspundere DSP Argeş o eventuală constatare (şi) de către ANI a incompatibilităţii.

În rezumat, răspunderea pentru încetarea contractului revine DSP Argeş prin raportare la faptele din momentul respectiv, iar nu prin raportare la deciziile ANI relativ la incompatibilitatea reclamantului.

Asumându-şi răspunderea pentru încetarea contractului de management, indiferent că în viitor ANI (şi eventual instanţele judecătoreşti) confirmă starea de incompatibilitate, DSP Argeş a procedat la încetarea contractului atunci când existenţa stării de incompatibilitate în care se afla reclamantul i s-a relevat cu certitudine, iar nu în aparenţă. Ca atare, sub aspectul momentului încetării contractului de management, DSP Argeş a procedat potrivit contractului însuşi, astfel că nu se susţin criticile reclamantului referitoare la necesitatea confirmării stării sale prin raportul ANI rămas definitiv după contestarea în justiţie. Faptul că, după susţinerile reclamantului, reprezentanţii DSP Argeş cunoşteau starea de incompatibilitate încă de la încheierea contractului, nu este de natură să inactiveze clauza contractuală prev. de art.XIII lit.d), ci eventual să pună în discuţie răspunderea factorilor de decizie la nivelul instituţiei recurente, aspect fără relevanţă asupra încetării contractului.

În concluzie, sub aspectul momentului la care trebuia să intervină încetarea contractului de management, Curtea constată că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 nu a fost prematur emisă.

Cât priveşte legalitatea şi temeinicia acesteia, adică evaluarea corectă a situaţiei în care s-a aflat reclamantul şi legalitatea considerării acestei situaţii ca atrăgând starea de incompatibilitate, Curtea a constatat, de asemenea, că dispoziţia recurentei pârâte este corectă.

Este adevărat că art.111 alin.15 lit. a) din Legea nr.95/2006, sus citat, foloseşte sintagma „funcţii salarizate” pentru a determina elementul care atrage incompatibilitatea pentru managerul unui serviciu de ambulanţă ce deţine mai multe funcţii, însă legea trebuie interpretată nu doar în „litera” ei, care uneori poate fi insuficient de expresivă pentru intenţia legiuitorului. Ca atare, în aplicarea ei, legea trebuie interpretată şi în „spiritul” ei, anume cu luare în consideraţie a scopului pentru care a fost adoptată o anume normă.

Astfel, Curtea constată că intenţia legii este aceea de a interzice managerului unui Serviciu de Urgenţă să deţină alte funcţii remunerate decât cele permise expres, care sunt „funcţiile sau activităţile în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Arătarea cuprinzătoare a excepţiilor permise duce la concluzia că nu doar salariul este elementul definitoriu în incompatibilitate, ci orice remuneraţie primită de manager în alte funcţii decât cele permise. Astfel, este mai degrabă firesc faptul ca o persoană cu activitate de creaţie literar-artistică să fie remunerată pentru creaţiile sale primind venituri sub altă forma decât ce a unui salariu – care presupune un raport de muncă/de serviciu şi are o periodicitate de plată. Or această formă de activitate producătoare de venituri, permisă managerului, este o excepţie de la „funcţiile salarizate” interzise ca regulă.

Prin urmare, exprimarea „funcţii salarizate” vizează funcţiile remunerate în orice alt fel decât cele permise explicit.

Având în vedere aserţiunile de mai sus, exercitarea profesiei de medic în cadrul CIM în care este titular este o activitate remunerată, în sensul de producătoare de venituri în altă manieră decât ca funcţie sau activitate în domeniul medical desfăşurată în aceeaşi unitate sanitară, activitate didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.

Cum maniera respectivă nu este permisă de lege, rezultă că desfăşurarea activităţii de medic în cadrul CMI şi obţinerea de venituri din aceasta, concomitent cu exercitarea funcţiei de manager la SJU, atrage incompatibilitatea medicului indiferent că acesta este titular al CMI şi primeşte veniturile drept contraprestaţie pentru serviciile sale ori că este medic salarizat şi primeşte salariu pentru activitatea sa în cadrul CMI.

Concluzionând sub aspectul legalităţii şi temeiniciei motivului pentru care a încetat contractul de management al reclamantului, Curtea constată că Dispoziţia nr. ***/10.01.2012 este legală şi temeinică.

Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de pârâta Direcţia de Sănătate Publică Argeş împotriva sentinţei civile nr. 3013 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă – Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.1678/109/2013, intimat fiind reclamantul P. D. G.,şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.