În cauza sunt incidente si prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie care prevede ca: „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
În cauza sunt incidente si prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie care prevede ca: „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
În practica C.E.D.O. s-a statuat ca notiunea de „bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie cuprinde atât „bunuri actuale” cât si valori patrimoniale, inclusiv în anumite situatii bine stabilite creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta în dreptul intern si în virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin o speranta legitima în exercitarea efectiva a dreptului sau.
În practica C.E.D.O. s-a statuat ca notiunea de „bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie cuprinde atât „bunuri actuale” cât si valori patrimoniale, inclusiv în anumite situatii bine stabilite creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta în dreptul intern si în virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin o speranta legitima în exercitarea efectiva a dreptului sau.
Reclamantii, fiind beneficiari ai dispozitiilor O.G. nr. 15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde o „speranta legitima” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la cresterile salariale.
Reclamantii, fiind beneficiari ai dispozitiilor O.G. nr. 15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde o „speranta legitima” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la cresterile salariale.
În speta, nu s-a dovedit ca ingerinta în dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a facut cu observarea limitarilor reglementate de art. 1 din Protocolul 1, aditional la Conventie.
În speta, nu s-a dovedit ca ingerinta în dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a facut cu observarea limitarilor reglementate de art. 1 din Protocolul 1, aditional la Conventie.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica.
Pentru ca o ingerinta sa fie legala, aceasta trebuie, pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurându-se principiul suprematiei legii, principiu fundamental într-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor (cauza Viasu contra României).
Pentru ca o ingerinta sa fie legala, aceasta trebuie, pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurându-se principiul suprematiei legii, principiu fundamental într-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor (cauza Viasu contra României).
Ori, în cauza, chiar Curtea Constitutionala a considerat ca normele emise de Guvern pentru modificarea O.G. nr. 15/2008 aprobata prin Legea nr. 221/2008 sunt neconstitutionale, si constituie o ingerinta în dreptul la un salariu marit al reclamantilor, încalca legea si nu fac altceva decât sa contracareze unele masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt, adoptate de Parlament.
Ori, în cauza, chiar Curtea Constitutionala a considerat ca normele emise de Guvern pentru modificarea O.G. nr. 15/2008 aprobata prin Legea nr. 221/2008 sunt neconstitutionale, si constituie o ingerinta în dreptul la un salariu marit al reclamantilor, încalca legea si nu fac altceva decât sa contracareze unele masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt, adoptate de Parlament.
Orice drepturi de natura salariala obtinute ca diferente de salariu prin hotarâri judecatoresti care nu au putut fi prevazute în proiectul de buget initial necesita o rectificare bugetara care va fi aprobata tot de catre consiliul local, acesta având atributia de a participa si aproba proiectele de buget local potrivit art. 45 alin. 2 lit. „a” din Legea nr. 215/2001.
Orice drepturi de natura salariala obtinute ca diferente de salariu prin hotarâri judecatoresti care nu au putut fi prevazute în proiectul de buget initial necesita o rectificare bugetara care va fi aprobata tot de catre consiliul local, acesta având atributia de a participa si aproba proiectele de buget local potrivit art. 45 alin. 2 lit. „a” din Legea nr. 215/2001.
Potrivit art. 63 alin. 4 lit. „a” si „c” din Legea nr. 215/2001, republicata, Primarul exercita functia de ordonator principal de credite si întocmeste proiectul bugetului local si îl supune spre aprobare consiliului local.
Potrivit art. 63 alin. 4 lit. „a” si „c” din Legea nr. 215/2001, republicata, Primarul exercita functia de ordonator principal de credite si întocmeste proiectul bugetului local si îl supune spre aprobare consiliului local.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. 2 din acelasi act normativ, primarul asigura punerea în aplicare a hotarârilor consiliului local.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. 2 din acelasi act normativ, primarul asigura punerea în aplicare a hotarârilor consiliului local.
Gresita întocmire a bugetului sau alocarea unor fonduri insuficiente nu poate constitui motiv de neacordare a unor drepturi banesti stabilite pentru un salariat prin lege.
Gresita întocmire a bugetului sau alocarea unor fonduri insuficiente nu poate constitui motiv de neacordare a unor drepturi banesti stabilite pentru un salariat prin lege.
Prin cererea înregistrata sub nr. 3257/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanta, Sindicatul Liber al Salariatilor din I.P. Constanta, în numele membrilor sai, a investit instanta, în contradictoriu cu pârâtii I.S.J. Constanta, Liceul Teoretic O. Constanta, Consiliul Local al Municipiului Constanta si Primarul Municipiului Constanta, solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunta, pârâtii sa fie obligati la calculul si plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenta dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008 pâna la data platii efective, corespunzator perioadei lucrate în unitatea de învatamânt.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 prin care sunt reglementate cresteri salariale ale personalului din învatamânt pentru anul 2008, iar actul normativ mentionat a fost aprobat, cu modificari, prin Legea nr. 221/27.10.2008, de esenta fiind modificarea ce a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, si care reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.
Reclamantii, prin reprezentant, sustin ca, desi Legea nr. 221/2008 prevedea aceste cresteri salariale pentru personalul didactic si personalul didactic auxiliar, începând cu 1 octombrie 2008, pârâtii nu au procedat la calculul si plata drepturilor salariale, contrar dispozitiilor legii.
De asemenea, s-a mai aratat ca, desi înainte de promulgare, la sesizarea Guvernului, legea de aprobare a O.G. nr. 15/2008 a facut obiect al controlului de constitutionalitate, iar instanta de constitutional a constatat – prin Decizia nr. 1093/15.10.2008, ca legea nu intra în contradictie cu dispozitiile legii fundamentale, Guvernul, încalcând principiul separatiei puterilor în stat, a emis O.U.G. nr. 136/2008, care prin dispozitiile sale limiteaza efectele cresterilor salariale dispuse de Parlament, prin Legea nr. 221/2008. Mai mult, prin O.U.G. nr. 151/2008, Guvernul României, încalcând dispozitiile constitutionale a facut inaplicabile prevederile Legii nr. 221/2008.
Pârâtul I.S.J. Constanta a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii.
Pârâta Liceul Teoretic O. Constanta a formulat întâmpinare prin care arata ca considera ca nu datoreaza aceste diferente pentru perioada 1.04.2009 –31.12.2009 deoarece pentru aceasta perioada se aplica O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 41/2009 care nu au fost declarate neconstitutionale.
Prin sentinta civila nr. 750/19.04.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtului I.S.J. Constanta.
În baza art. 246 Cod procedura civila, s-a luat act de renuntarea la judecata formulata de reclamanta A.C.
S-a admis în parte actiunea formulata de reclamanti prin Sindicatul Liber al Salariatilor din Învatamântul Preuniversitar Constanta, în contradictoriu cu pârâtii Liceul Teoretic O. Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul Municipiului Constanta.
Au fost obligati pârâtii Liceul Teoretic O. Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul Municipiului Constanta la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 si plata catre reclamanti a diferentelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite pentru perioada 1.10.2008 – 31.12.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, corespunzator perioadei efectiv lucrate în unitatea de învatamânt.
S-a respins cererea formulata în contradictoriu cu Inspectoratul Scolar Judetean Constanta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin art. 1 alin. (1) lit. „b” si „c” din O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ale personalului din învatamânt pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurata o crestere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat – cu modificari – prin Legea nr. 221/2008, fiind consacrata o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 si care reprezenta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.
Constatarea prin decizii succesive a neconstitutionalitatii modificarilor aduse de Guvern la O.G. nr. 15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr. 221/2008, nu poate avea decât o singura finalitate – recunoasterea îndreptatirii personalului din învatamânt la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin O.G. nr. 15/2008, în conditiile în care aceasta ordonanta a fost aprobata prin lege.
Numai o atare abordare este în acord cu prevederile constitutionale consacrate de art. 1 alin. (5), potrivit cu care „În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.
Potrivit dispozitiilor art. 157 alin. (2) din Codul muncii, neplata salariului constituie o încalcare a contractului de intervenit între angajator si salariat, de natura a antrena raspunderea civila contractuala a celui ce angajeaza.
În temeiul normelor si principiilor civile contractuale, este consacrata obligatia angajatorului de a-l despagubi pe salariat, în situatia în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul (art. 169 alin. 1 Codul muncii).
Ori, nesocotirea drepturilor salariale recunoscute de lege – chiar în contextul în care ea provine din partea puterii executive, este de natura a aduce prejudicii personalului didactic si didactic auxiliar, reprezentat în cauza de reclamanti, fiind de natura a antrena raspunderea civila contractuala.
În mod judicios a fost determinat cadrul procesual din perspectiva partilor litigante, de catre reclamanti, dat fiind faptul ca scopul actiunii deduse judecatii nu se limiteaza la calculul diferentelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenta dintre drepturile efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat, ci si la plata acestor drepturi, pretinse de reclamant cu începere de la data de 1 octombrie 2008.
Prin art. 167 al Legii nr. 84/1995, republicata, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 354/2004, este reglementata modalitatea de functionare sub aspectul finantarii unitatilor de învatamânt preuniversitar, fiind consacrata expres finantarea din fonduri alocate prin bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale pe a caror raza îsi desfasoara activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Din economia dispozitiilor cuprinse în „Normele metodologice pentru finantarea învatamântului preuniversitar de stat”, aprobate prin H.G. nr. 538/2001 rezulta ca, „începând cu anul 2001, cheltuielile privind finantarea institutiilor de învatamânt preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale, în a caror raza acestea îsi desfasoara activitatea, cu exceptia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat” (art. 1).
Plata salariilor si a celorlalte drepturi banesti ale salariatilor din învatamânt reprezinta o componenta a finantarii unitatilor scolare, finantare care se realizeaza, de la si prin intermediul bugetelor locale, respectiv a ordonatorilor principali de credite ai acestora.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale, chiar daca au o destinatie fixa – salariile sau alte drepturi banesti ale personalului din învatamântul preuniversitar fac parte din bugetele locale, iar deschiderea si repartizarea creditelor bugetare se efectueaza de catre ordonatorul principal de credite.
Având în considerare art. 167 al Legii nr. 84/1995, republicata, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 354/2004 si Normele metodologice pentru finantarea învatamântului preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 538/2001, s-a constatat ca plata salariilor si a celorlalte drepturi banesti ale salariatilor din învatamânt reprezinta o componenta a finantarii unitatilor scolare, iar aceasta finantare se realizeaza de la bugetul local. Deschiderea si repartizarea creditelor bugetare se efectueaza de catre ordonatorul principal de credite.
Unitatea de învatamânt – în speta pârâta Liceul Teoretic O. Constanta – este o institutie de stat cu personalitate juridica care are obligatia de a întocmi bugetul propriu, pe care îl înainteaza ordonatorilor principali de credite, respectiv reprezentantii autoritatii administrativ teritoriale.
În consecinta, I.S.J. Constanta nu poate avea calitate procesuala pasiva în cauza, considerent pentru care exceptia lipsei calitatii procesual pasive, invocata de pârâtul Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, a fost admisa.
Neplata salariilor stabilite prin lege constituie o încalcare a contractului de munca dintre angajat si angajator, ceea ce atrage raspunderea civila contractuala a celui care angajeaza. (art. 157 alin. 2 Codul muncii). În cauza se aplica principiile raspunderii civile contractuale, astfel încât cel vinovat trebuie sa asigure repararea integrala a prejudiciului produs.
Pentru considerentele expuse, pârâtii Liceul Teoretic O. Constanta, dar si Consiliul Local al Municipiului Constanta, în calitate de finantator si Primarul Municipiului Constanta, în calitate de ordonator principal de credite, au fost obligati la calcularea si plata diferentelor salariale neacordate, potrivit O.G. nr. 15/2008, cu modificarile aduse prin Legea nr. 221/2008, în valoare actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
Solutia este impusa nu doar de considerentele retinute prin prisma legislatiei nationale, ci si în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cu practica jurisprudentiala a instantei de contencios european.
În practica CEDO, notiunea de „bunuri” vizeaza atât „bunurile actuale”, cât si valorile patrimoniale, inclusiv în situatii bine stabilite, creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta în dreptul intern, în virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin o „speranta legitima” în exercitarea efectiva a dreptului sau.
Potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun poate interveni doar daca aceasta este prevazuta de lege, de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica.
În referire la prejudiciul suferit de reclamanti, pentru considerentele mai sus expuse, se impune concluzia ca acesta trebuie sa fie reparat în integralitate, concluzie care este în acord cu practica jurisprudentiala a CEDO care a stabilit ca „reparatia trebuie sa fie echitabila si sa acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerintei produse (hotarârea din 7 februarie 2008, cauza Tarik contra României).
Instanta a constatat ca drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 sunt datorate pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, respectiv 31.12.2009 (art. 47 din Legea nr. 330/2009).
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs Unitatea Scolara Liceul Teoretic O. Constanta.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Recurenta considera ca nu datoreaza aceste diferente pentru perioada 1.04.2009 – 31.12.2009, pentru urmatoarele considerente:
Prin actiunea introductiva cadrele didactice din cadrul recurentei, reprezentate de S.L.S.I.P. Constanta au solicitat calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 si la plata diferentelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate în raport cu indicele de inflatie la data platii efective.
Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca drepturile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008 au avut o aplicabilitate limitata, pâna în 1 aprilie 2009, si nu pâna la 31.12.2009.
Este adevarat ca de la momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 221/2008 mai multe acte normative de modificare a acestei legi au fost declarate neconstitutionale si si-au încetat aplicabilitatea (O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009).
Începând cu data de 01.04.2009 intra în vigoare O.U.G. nr. 31/2009, care modifica prevederile Legii nr. 221/2008 pentru luna aprilie 2009. Apoi intra în vigoare O.U.G. nr. 41/2009, care stabileste coeficientii de salarizare pentru perioada mai–decembrie 2009, modificând Legea nr. 221/2008.
Nici O.U.G. nr. 31/2009 si nici O.U.G. nr. 41/2009 nu au fost declarate neconstitutionale, astfel ca pentru perioada aprilie–decembrie 2009 au fost în vigoare si aplicabile.
Deciziile Curtii Constitutionale nr. 105/2010 si 106/2010 resping exceptiile de constitutionalitate ridicate de sindicate împotriva acestor acte normative.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs si Primarul Municipiului Constanta si Consiliul Local al Municipiului Constanta.
În mod gresit instanta a interpretat textele de lege ce au vizat modificarile ulterioare ale O.U.G. nr. 15/2008, asa cum a fost aprobat cu modificari prin Legea nr. 221/2008. Astfel, se poate observa ca, desi instanta a retinut ca modificarile aduse prin O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 41/2009 sunt aduse unui act normativ declarat neconstitutional, aceste modificari privesc însasi textul O.U.G. nr. 15/2008, nicidecum O.U.G. nr. 136/2008 si O.U.G. nr. 151/2008. Prin urmare, nu se poate retine critica adusa de catre instanta ca aceste acte normative consecutive ar fi de drept inoperabile, astfel încât aceste acte normative, pâna la constatarea neconstitutionalitatii, prin urmare sunt în vigoare si sunt aplicabile, urmând efectele normale ale actelor normative în vigoare, publicate în Monitorul Oficial. Astfel, doar aceste acte normative sunt cele care stabilesc coeficientii de crestere salariala ce se aplica personalului din învatamânt, pâna la data de 31.12.2009.
Nu se poate ca o instanta sa presupuna ca un act normativ – indiferent de numele acestuia – este inoperant din punct de vedere al efectelor juridice, mai ales când, în mod clar, asa cum rezulta din însusi continutul actelor normative la care se face referire, acestea nu se refera la O.U.G. nr. 136/2008 si nr. 151/2008, si la însasi actul invocat de catre reclamanti, si anume O.G. nr. 15/2008,. Modificat prin Legea nr. 221/2008. Prin aceasta interpretare se acorda niste drepturi salariale la care reclamantii nu sunt îndreptatiti, fiind astfel în situatia unei îmbogatiri fara just temei.
Pe de alta parte, obligatia platii acestor sume nu poate fi retinuta în sarcina pârâtilor, întrucât împiedicarea efectuarii acestora este facuta printr-un act normativ, iar efectuarea acestor plati nu se poate face decât în urma existentei unor cheltuieli bugetare aprobat, deci obligarea pârâtilor la plata acestor sume s-a facut cu încalcarea legii finantelor publice locale.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, curtea a respins recursurile ca nefondate pentru urmatoarele considerente comune:
La 30.01.2008, Guvernul României a probat O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. „b” din O.G. nr. 15/2008: „coeficientii de multiplicare prevazuti pentru functiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fara pregatire de specialitate si pentru functiile didactice auxiliare sunt majorati cu 10% începând cu 01.01.2008 fata de nivelul din 31.12.2007”; iar conform lit. „c” a aceluiasi articol: „pentru functiile didactice prevazute în anexele 1.2, 2 si 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 va fi:
– 1 ianuarie – 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,593 de lei.
– 1 aprilie – 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 de lei, respectiv o crestere de 6%.
– 1 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o crestere cu înca 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru aceasta perioada poate deveni 299,933 lei, în conditiile realizarii principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv cresterea produsului intern brut, tinta de inflatie, precum si nivelul productivitatii muncii”.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobata cu modificari, de catre Parlamentul României prin Legea nr. 221/27.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic si auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 si care reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.
Legea nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 a facut obiectul controlului de constitutionalitate înainte de promulgarea acesteia la sesizarea Guvernului, iar prin Decizia nr. 1093/15.10.2008, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta lege este constitutionala.
În motivarea acestei decizii, Curtea Constitutionala a retinut ca majorarea valorii coeficientului de multiplicare utilizat la stabilirea salariilor de baza pentru functiile didactice si functiile didactice auxiliare din învatamânt reprezinta o masura politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt, legiuitorul fiind competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestora, deoarece, potrivit art. 61 alin. 1 din Constitutie: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finantare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevazuta de art. 138 alin. 5 din Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat ca acesta constituie un aspect distinct fata de cel al lipsei fondurilor pentru sustinerea finantarii din punct de vedere bugetar.
Curtea Constitutionala a facut trimitere la Decizia nr. 47/1993 prin care s-a retinut ca stabilirea sursei de finantare si insuficienta resurselor financiare din sursa astfel stabilita sunt doua aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. 5 din Constitutie, iar al doilea nu are caracter constitutional fiind o problema exclusiv de oportunitate politica, ce priveste în esenta, relatiile dintre Parlament si Guvern.
Desi Legea nr. 221/2008 a fost declarata constitutionala, ulterior promulgarii Guvernul a emis O.U.G. nr. 136/2008 care prin art. 2 prevede ca: „valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învatamânt, stabilita prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009…”.
Aceasta ordonanta de urgenta a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 1221/12.11.2008.
În motivarea acestei decizii Curtea Constitutionala a retinut ca în conditiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt, conditiile si criteriile de acordare a acestor cresteri salariale, Guvernul prin interventia sa ulterioara, intra în conflict cu prevederile art. 61 alin. 1 din Constitutie, potrivit carora: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii.”
În continuare, Curtea a constatat ca dispozitiile O.U.G. nr. 136/2008 înfrâng si prevederile art. 115 alin. 6 din Constitutie, deoarece afecteaza drepturi fundamentale, precum si dreptul la munca si la protectie sociala a muncii si dreptul la un nivel de trai decent, asa cum sunt consfintite în prevederile constitutionale ale art. 41 si art. 47 alin. 1.
La data de 11.11.2008, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 care prin art. I pct. 2 si 3 stabileste salariile de baza ale personalului didactic din învatamânt modificând din nou valoarea coeficientului de multiplicare prevazut prin O.G. nr. 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.
Sesizata în legatura cu neconstitutionalitatea art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 842/2.06.2009 dar si prin Decizia nr. 984/30.06.2009 declara aceste texte de lege ca fiind neconstitutionale.
În motivarea Deciziei nr. 842/2.06.2009, Curtea Constitutionala a retinut ca prevederile art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008 reduc în mod substantial majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învatamânt în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.
În continuare, Curtea a facut trimitere la Decizia nr. 1221/12.11.2008 prin care a declarat neconstitutionala o reglementare similara adoptata de Guvern tot printr-o ordonanta de urgenta (O.U.G. nr. 136/2008).
Ca urmare, Curtea a constatat ca O.U.G. nr. 151/2008 încalca prevederile art. 1 alin. 4 si 5, art. 41, art. 47 alin. 1, art. 61 alin. 1 si art. 15 alin. 4 si 6 din Constitutie.
Prin art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar sunt din nou reduse majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învatamânt în temeiul Legii nr. 221/208 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.
Prin Decizia nr. 989/30.06.2009, Curtea Constitutionala a constatat înca o data neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstitutionalitatii art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele masuri din domeniul salarizarii în sectorul bugetar.
Atât prin dispozitiile O.U.G. nr. 31/2009 cât si prin dispozitiile O.U.G. nr. 41/2009 se reglementeaza modificari ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala.
Cum modificarile aduse O.G. nr. 15/2008 prin dispozitiile art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-si mai produc efectele fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, teza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificarile aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate cu privire la O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 41/2009 ca inadmisibile nu pentru ca aceste ordonante erau constitutionale, ci pentru ca ulterior sesizarii Curtii, O.G. nr. 15/2008 a fost abrogata în mod expres prin art. 48 pct. 16 al Capitolului VI din Legea nr. 330/2009.
Cu toate acestea, în Decizia nr. 124/9.02.2010, Curtea Constitutionala constata ca art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstitutionalitate prin Decizia nr. 842/2.06.2009 si, respectiv, Decizia nr. 989 din 30.06.2009.
Curtea a reamintit considerentele de principiu din Decizia nr. 983/30.06.2009 unde a retinut ca nici modificarea sau completarea dispozitiei legale criticate de legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstitutionalitatea constatata de Curtea Constitutionala, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelasi viciu de neconstitutionalitate în masura în care confirma solutia legislativa declarata neconstitutionala. O astfel de solutie se impune si pentru ca viciul de constitutionalitate stabilit de instanta de contencios constitutional trebuie eliminat si nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare si completare.
În consecinta, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii modificarilor aduse O.G. nr. 15/2008, aprobata prin Legea nr. 221/2008, prin ordonante succesive emise de Guvern, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantilor si a obligat pârâtii la plata diferentelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Pentru considerentele aratate mai sus potrivit art. 312 Cod procedura civila, curtea a respins recursurile ca nefondate.
