Diminuarea capacităţii de muncă. Cumulul pensiei cu veniturile realizate din muncă. Normă redusă


Încadrarea unei persoane în gradul III de invaliditate pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă nu înseamnă împiedicarea acesteia de a presta muncă pe durata a 8 ore zilnic.Este cert însă că prestată de această persoană nu presupune acelaşi volum de activitate, aceeaşi intensitate a efortului, cu activităţile pentru care este necesară capacitatea de muncă nediminuată, fără a fi afectate calitatea şi cantitatea produsului muncii.Altfel spus, scopul dispoziţiilor art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 este protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă este diminuată, şi nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia.Intenţia legiuitorului rezultă chiar din redactarea normei – „invalidul putând să presteze o activitate profesională” – avându-se în vedere acea activitate profesională la care s-a făcut referite mai sus.Mai mult, atât în art. 54 lit. c), cât şi în art. 94 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000, nu se distinge între durata pe care poate presta o activitate profesională persoana încadrată în gradul III de invaliditate, nici între mărimea veniturilor pe care le obţine din această activitate şi pe care le poate cumula cu pensia de invaliditate.A distinge acolo unde legiuitorul nu o face ar însemna a înlătura protecţia oferită de lege invalidului, care este nevoit să aleagă, din cauza reducerii capacităţii de muncă, o activitate mai facilă, în privinţa efortului fizic, dar posibil mai prost remunerată.Tocmai reducerea veniturilor rezultând din posibila schimbare a tipului de activitate este acoperită sau înlocuită prin prestaţia de socială conform art. 7 din lege, ceea ce înseamnă că venitul încasat de contestator cu titlu de nu este unul necuvenit spre a fi restituit.

Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 1257 din 29 septembrie 2009

Prin contestația înregistrată la data de 22.04.2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatorul G.C. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea să fie anulată decizia nr. 39/01.04.2009 prin care i s-a stabilit un debit de 16.787,11 lei pentru încasată necuvenit pe perioada 1.05.2006 – 31.08.2008 și 137,11 lei taxă poștală, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea contestației s-a arătat că prin decizia menționată s-a înființat un debit avându-se în vedere prevederile art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 modificată și republicată.

Prin decizia asupra capacității de muncă nr. 6899/02.11.2004 a fost schimbată pensia de invaliditate din gradul II în gradul III, astfel încât contestatorul a pierdut 1/2 din capacitatea de muncă începând cu data de 1.12.2004 până la zi.

Conform art. 94 din Legea nr. 19/2000, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor și pensionarii de invaliditate de gradul III.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea a solicitat respingerea contestației pe considerentul că potrivit dispozițiilor art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000, o persoană căreia i s-a stabilit gradul III de invaliditate are pe jumătate capacitatea de muncă pierdută și nu poate lucra mai mult de 4 ore/zi din programul normal de lucru, care conform Codului muncii este de 8 ore/zi.

Referitor la dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000, pârâta nu neagă faptul că un pensionar de invaliditate gradul III poate să presteze o activitate profesională de 4 ore/zi și poate obține venituri.

Prin sentința civilă nr. 609/09.06.2009, Tribunalul Vâlcea a admis contestația, a anulat decizia nr. 39/2008 emisă de intimată, obligând-o pe aceasta din urmă la 1.600 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

Potrivit deciziei nr. 157988/2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea, contestatorul a devenit pensionar de gradul III cu pierderea unei jumătăți din capacitatea sa de muncă începând cu data de 2.11.2004 și în continuare până la zi.

Prin decizia nr. 39/01.04.2009 întocmită de intimată, având în vedere referatul nr. 16743/30.03.2009, s-a constatat că petiționarul G.C. a încasat necuvenit drepturi de pensie cu încălcarea dispozițiilor art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 în perioada 1.05.2006 – 31.08.2008.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 modificată și republicată, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, pensionarii de invaliditate de gradul III. Așadar, în conținutul acestui text legal nu se face nicio mențiune cu privire la numărul de ore pe care le poate presta zilnic.

în consecință, chiar dacă potrivit prevederilor art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 un pensionar nu poate lucra decât norma de 1/2 zilnic, acestea nu sunt decât dispoziții de favoare pentru pensionari care se completează cu cele prevăzute de art. 94 din care nu rezultă că se face vreo trimitere la numărul de ore.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 87, raportat la art. 94 din Legea nr. 19/2000 a fost admisă contestația și anulată decizia nr. 39/2009 emisă de intimată.

în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. cu privire la cheltuielile de judecată.

împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

– instanța de fond a înlăturat în mod greșit de la aplicare prevederile art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora persoana încadrată în gradul III de invaliditate are capacitatea de muncă pe jumătate pierdută, prin urmare nu poate munci decât jumătate de normă, adică 4 ore.

– sentința cuprinde motive contradictorii, deoarece se arată, pe de o parte, faptul că, potrivit art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000, contestatorul trebuia să lucreze 1/2 din normă, iar pe de altă parte, că acest text de lege se completează cu prevederile art. 94, care nu face vreo trimitere la numărul de ore ce trebuie lucrat în cazul invalidității de grad III.

Textele menționate nu se completează, ele făcând parte din capitole diferite ale legii, care reglementează situații juridice diferite – semnificația gradelor de invaliditate și plata pensiilor.

în drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.

Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea reținând următoarele:

Contrar celor susținute în cererea de recurs, textele de lege aplicate la soluționarea cauzei în primă instanță se completează.

Astfel, încadrarea unei persoane în gradul III de invaliditate pentru pierderea a jumătate din capacitatea de muncă nu înseamnă împiedicarea acesteia de a presta muncă pe durata a 8 ore zilnic.

Este cert însă că munca prestată de această persoană nu presupune același volum de activitate, aceeași intensitate a efortului, cu activitățile pentru care este necesară capacitatea de muncă nediminuată, fără a fi afectate calitatea și cantitatea produsului muncii.

Altfel spus, scopul dispozițiilor art. 54 lit. c) din Legea nr. 19/2000 este protejarea persoanei a cărei capacitate de muncă este diminuată, și nu îngrădirea dreptului la muncă al acesteia.

Intenția legiuitorului rezultă chiar din redactarea normei – „invalidul putând să presteze o activitate profesională” – avându-se în vedere acea activitate profesională la care s-a făcut referite mai sus.

Mai mult, atât în art. 54 lit. c) din lege, cât și în art. 94 alin. (1) lit. d) din același act normativ, nu se distinge între durata pe care poate presta o activitate profesională persoana încadrată în gradul III de invaliditate, nici între mărimea veniturilor pe care le obține din această activitate și pe care le poate cumula cu pensia de invaliditate.

A distinge acolo unde legiuitorul nu o face ar însemna a înlătura protecția oferită de lege invalidului, care este nevoit să aleagă, din cauza reducerii capacității de muncă, o activitate mai facilă, în privința efortului fizic, dar posibil mai prost remunerată.

Tocmai reducerea veniturilor rezultând din posibila schimbare a tipului de activitate este acoperită sau înlocuită prin prestația de asigurare socială conform art. 7 din lege, ceea ce înseamnă că venitul încasat de contestator cu titlu de pensie nu este unul necuvenit spre a fi restituit.

Aceasta înseamnă că soluția instanței de fond este rezultatul aplicării și interpretării corecte a dispozițiilor legale incidente în speță.

Constatându-se că nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., în baza art. 312 C.proc.civ. recursul a fost respins ca nefondat.