Existenţa unui control de constituţionalitate nu împiedică însă instanţa să verifice dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne.
Atât României, în art. 53, cât şi documentele internaţionale în materia drepturilor omului, de exemplu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional referitor la drepturile civile şi politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecţie oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente şi situaţii cu respectarea unor condiţii, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanţa drepturilor.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 109 din 8 martie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 5678/118/2010 reclamanții N.C. și N.E.C. au chemat în judecată pe pârâții ISCIR, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la următoarelor categorii de drepturi bănești:
– salariul acordat potrivit Ordinului nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Șef al ISCIR, respectiv suma de 2.436 lei lunar, începând cu data de 01.01.2010
– suma de 2.900 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând drepturi neacordate potrivit primului capăt de cerere
– indemnizația de mobilitate în procent de 20% începând cu data de 12.11.2009, în cuantum de 2.448 lei pentru fiecare reclamant
– procentul de 5% din indemnizația de confidențialitate neacordată cu începere din data de 01.03.2010, potrivit art. 30 alin.6 din Legea 330/2009, raportat la salariul din 31.12.2009
– sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru indemnizațiile menționate și includerea în salariul de bază avut la 31.12.2010
– suma de 734 lei pentru reclamantul N.C. și 712 lei pentru reclamanta N.E.C., reprezentând procentul de 42,13% din prima anuală, neacordat
– prima de Paști aferentă anului 2010 și sporul de vechime începând cu data de 01.01.2010 raportat la salariul din 31.12.2009
– plata contribuțiilor cuvenite către bugetul asigurărilor sociale de stat
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Șef al ISCIR le-a fost stabilit un salariu de încadrare de 2.436 lei, începând cu data de 30.12.2009, însă din luna ianuarie 2010 au primit salariul anterior de 1.711 lei, fiind astfel prejudiciați pentru perioada ianuarie-aprilie cu suma de 2.900 lei fiecare.
Reclamanții au mai susținut că prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de Inspectorul de Stat Șef al ISCIR s-a dispus încetarea acordării sporului de mobilitate începând cu data 12.11.2009, făcându-se aplicarea art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009. Ori, în speță nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, întrucât potrivit actului adițional la contractul individual de muncă reclamanților li se acordă o indemnizație și nu spor de mobilitate, fiind deci distincție între cele două categorii de drepturi bănești.
Au învederat de asemenea reclamanții că prin contractul individual de muncă și actul adițional din 27.11.2009 s-a stabilit acordarea unei indemnizații de 15 % pentru clauza de confidențialitate, iar prin Ordinul nr. 262/15.03.2010 emis de Inspectorul de Stat Șef al ISCIR s-a diminuat această indemnizație cu 5% începând cu data de 01.03.2010.Au fost astfel încălcate prevederile art. 41 C.muncii .
Prin circulara înregistrată sub nr. 2243/19.02.2010 s-a dispus acordarea unei prime anuale aferente anului 2009 în procent de 57,87%, cu motivarea că prin bugetul de cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite aceste cheltuieli au fost cu 42,13% mai mici decât cele rezultate din calcul. Această primă, au precizat reclamanții, este prevăzută însă de art. 25 din Legea 330/2009, fiind egală cu media salariului de bază realizat în anul pentru care se acordă premierea.
Au mai menționat reclamanții că prin art. 98 din contractul colectiv de muncă este prevăzută acordarea unei prime de Paști în cuantum de 50% din salariul mediu brut pe unitate, astfel că în condițiile în care această primă nu mai este prevăzută în Legea nr. 330/2009 au dreptul la despăgubiri potrivit art. 57 alin. (4) C.muncii .
în privința sporului de vechime, s-a susținut de către reclamanții că se încadrează în tranșa a II-a de vechime în muncă, motiv pentru care solicită recalcularea sporului menționat și includerea în salariul avut la data de 31.12.2009.
în apărare, pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că raportul de muncă s-a născut între reclamanți și angajator și nu există vreo clauză în contractul individual de muncă prin care să se facă trimitere la obligativitatea ministerului față de angajații ISCIR.
Pe fondul cererii, pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a pretențiilor reclamanților.
Asupra capătului de cerere referitor la plata salariului stabilit prin Ordinul nr. 620/08.12.2009, pârâtul a susținut că în baza art. 2 din H.G. nr. 1440/2009 ISCIR a devenit instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul de stat, salarizarea personalului realizându-se potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului acestora, în limita cheltuielilor de personal aprobate. în cazul ISCIR sunt aplicabile prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 și nu cele ale art. 5, invocate de reclamanți, astfel că după împlinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, personalul se va reîncadra pe noile funcții prin asimilare cu funcțiile din instituția care îi preia în subordine.
Referitor la capătul de cerere privind plata indemnizației de mobilitate, pârâtul a subliniat că potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009, la data intrării în vigoare a acestei legi a încetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate exclusiv de la bugetul de stat, în aplicarea acestor prevederi legale fiind emis Ordinul nr. 534/10.11.2010.
în privința indemnizației de confidențialitate și a primei de Paști, pârâtul a învederat că prin actul adițional nr. 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de ISCIR s-a modificat art. 90, în sensul că începând cu data de 01.03.2010 sporul de confidențialitate a fost stabilit la 10%, iar articolele referitoare la primele de Paști și Crăciun au fost abrogate.
Asupra capătului de cerere privind acordarea primei anuale aferente anului 2009, s-a precizat prin întâmpinare că cererea este prematur formulată, întrucât prima respectiv se poate acorda oricând în cursul anului. în ceea ce privește sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, pârâtul a apreciat că reclamanții nu pot beneficia de aceste drepturi bănești, întrucât salariile lor au fost stabilite prin contract colectiv de muncă.
Pârâta ISCIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților.
Pe această cale, pârâtul a menționat că Ordinul nr. 620/08.12.2009 invocat de reclamant la primul capăt de cerere a fost abrogat prin Ordinul nr. 668/31.12.2009, emis ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 1440/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice aflate în subordinea Ministerul Economiei.
în privința celorlalte pretenții formulate de reclamanți, au fost reiterate concluziile expuse prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, pe considerentul că prezentul litigiu vizează raporturi de muncă.
Pârâtul a susținut că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. (2) din Constituția României.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002.
în temeiul art. 137 C.proc.civ., prin încheierea interlocutorie din 15.07.2010 au fost soluționate excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare. Pentru motivele expuse în considerentele încheierii, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, fiind admisă această excepție în privința pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 9779/118/2010 reclamanții N.C. și N.E.C. au chemat în judecată pe pârâții ISCIR, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că în urma aplicării dispozițiilor Legii nr. 118/30.06.2010 a fost încălcat art.1 din protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să oblige pârâții să pună capăt acestei încălcări și să facă reparația consecințelor.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR le-a fost stabilit un salariu de încadrare de 2.436 lei, de la data de 30.12.2009, însă din luna ianuarie au primit tot salariul de 1.711 lei, cât aveau anterior.
Reclamanții au mai susținut că prin adresa nr. 7801/13.07.2010 emisă în aplicarea Ordinului nr. 457/2010 al ISCIR, le-a fost adusă la cunoștință diminuarea cu 25% a salariului brut, măsură prin care le-a fost încălcat dreptul de posesie, astfel cum a fost calificat salariul de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mureșan împotriva României.
Pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că reclamanții contestată atât Legea nr. 118/2010, cât și Ordinul nr. 457/13.07.2010, acte care nu au fost emise de minister.
Pârâta ISCIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea Dosarului nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, arătând că între cele două cauze există o strânsă legătură determinată de identitatea de părți și de obiectul cererilor, care constă în drepturi bănești.
La termenul din 10.11.2010 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, apreciind incidente prevederile art. 164 C.proc.civ., prin prisma legăturii dintre cele două cauze, determinată de identitatea de părți și de necesitatea administrării aceluiași probatoriu.
La același termen de judecată a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în cererea conexă, față de calitatea acestui pârât de ordonator principal de credite în raport de angajatorul reclamanților ISCIR.
Prin sentința civilă nr. 1859/17.11.2010 Tribunalul Constanța a respins cererea principală formulată de reclamanții N.C. și N.E.C. în contradictoriu cu pârâții I.S.CI.R., Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca nefondată.
A respins cererea principală formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
1. Cu privire la cererea principală
Reclamanții sunt angajați ai ISCIR, fiecare îndeplinind funcția de inspector de specialitate gradul II.
1.1. Referitor la salariul cuvenit începând cu data de 01.01.2010
Prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR s-a stabilit pentru fiecare dintre cei doi reclamanți un salariu de încadrare de 2.436 lei, începând cu data de 30.12.2009.
La data de 31.12.2009, pârâta angajatoare a emis însă un nou ordin, nr. 668, prin care a dispus abrogarea Ordinului nr. 620/2009, începând cu data de 01.01.2010.
Prin urmare, în temeiul acestui ultim act de dispoziție, emis ca urmare a schimbării regimului de finanțare al ISCIR prin H.G. nr. 1440/2009, cu începere din data de 01.01.2010 salariul reclamanților a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea.
Trebuie subliniat că reclamanții nu au contestat în instanță nici unul dintre ordinele emise de inspectorul de stat șef al ISCIR, ci au solicitat doar înlăturarea efectelor nefavorabile ale acestor acte emise în condiții de legalitate și a căror valabilitate nu a fost infirmată prin hotărâre judecătorească. în aceste condiții, instanța apreciază că atât Ordinul nr. 620/08.12.2009, cât și Ordinul nr. 668/31.12.2009 sunt acte juridice ale căror efecte în privința reclamanților nu pot fi înlăturate, în lipsa unei cereri exprese care să vizeze anularea lor.
în legătură cu regimul salarizării reclamanților, urmează a se reține că în urma reorganizării potrivit Legii nr. 329/2009 și a H.G. nr. 1440/2009, ISCIR a devenit instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul de stat, astfel că reclamanții au intrat în categoria personalului afectat de dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ, salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Alin. (3) și (4) ale aceluiași articol prevăd că după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menționat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine ori în finanțare, după caz, drepturile salariale ale personalului reîncadrat urmând a fi stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituția sau autoritatea care îl preia.
în cauza de față, după emiterea Ordinului nr. 620/08.12.2010, la un moment la care ISCIR era instituție extrabugetară, a intervenit reorganizarea acestei instituții publice, noul regim juridic impunând respectarea contractelor colective de muncă în privința salarizării, în limita cheltuielilor de personal aprobate. Pentru a se asigura respectarea acestor limite, s-a dispus revocarea ordinului menționat, urmărindu-se astfel ca salariile angajaților instituției să nu mai înregistreze nici o creștere la nivelul lunii decembrie 2009.
Reîncadrarea pe noile funcții, la momentul la care înceta valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, urma a se realiza deci, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 1/2010, la nivelul salariului din luna decembrie 2009, existent în plată anterior emiterii Ordinului nr. 620/2009.O astfel de reîncadrare s-a și realizat de altfel prin Ordinul nr. 648/01.11.2010, depus la dosar de reclamanți la termenul din 10.11.2010.
Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile prevederile Ordinului nr. 668/31.12.2009, în baza căruia cuantumul salariilor reclamanților este cel stabilit la încheierea contractului individual de muncă, motiv pentru care pretențiile deduse judecății în cadrul primelor două capete de cerere vor fi respinse ca nefondate.
1.2. Referitor la indemnizația de mobilitate
Prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de ISCIR s-a dispus încetarea acordării sporului de mobilitate începând cu data de 12.11.2009.
Prevederile acestui ordin reprezintă în fapt o transpunere a dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009, potrivit cu care la data intrării în vigoare a acestei legi încetează acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate exclusiv de la bugetul de stat.
Nu prezintă relevanță împrejurarea că în cazul reclamanților acest drept bănesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizație, câtă vreme sumele plătite în acest sens au fost acordate în considerarea clauzei de mobilitate reglementate de art. 25 C.muncii . De altfel, deși prin contractele individuale de muncă al reclamanților se face referire la indemnizația de mobilitate, prin art. 88 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este reglementat sporul de mobilitate cu un cuantum cuprins între 5% și 20% din salariul de bază, acordat salariaților care nu își realizează atribuțiile de serviciu într-un loc de muncă stabil.
1.1. Referitor la indemnizația de confidențialitate acordată începând cu data de 01.03.2010
Prin art. II din actul adițional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ISCIR în perioada 2009-2010, s-a dispus modificarea art. 90 din contract, prin care se reglementa sporul de confidențialitate, urmând ca de la data de 01.03.2010 acest spor să fie de 10% din salariul de bază.
Acesta este și cuantumul sporului încasat de către reclamanți, Ordinul nr. 262/15.03.2010 fiind emis de ISCIR pentru punerea în aplicare a dispozițiilor negociate la nivel de unitate și transpuse în modificarea adusă contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin urmare, reducerea cuantumului sporului de confidențialitate nu a avut caracter arbitrar, astfel cum sugerează reclamanții, ci a intervenit în urma consultării reprezentanților salariaților în vederea modificării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Pentru aceste motive, capătul de cerere ce vizează plata diferenței de 5% dintre sporul efectiv încasat și cel pretins a fi cuvenit de către reclamanți, va fi respins ca nefondat.
1.4. Referitor la sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010
Potrivit textului menționat, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
în alin. (2) al aceluiași articol se prevede însă în mod expres că dispozițiile anterior expuse nu se aplică pentru personalul a cărui salarizare este reglementată de art. 1 și 2. Ori, reclamanții se încadrează în această situație de excepție de la plata sumelor compensatorii, întrucât salarizarea lor nu este stabilită prin lege sau hotărâre de guvern, ci prin contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
1.5. Referitor la procentul de 42,13% din prima anuală:
După cum rezultă din adresa nr. 2243/19.02.2010 emisă de ISCIR, cheltuielile aprobate de ordonatorul principal de credite pentru premiul anual aferent anului 2009 au fost cu 42,13% mai mici decât cele rezultate din calcul, reclamanții primind deci o primă anuală diminuată cu acest procent.
Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009, prima anuală se acordă începând cu luna ianuarie a anului următor, astfel că nefiind prevăzut un termen limită până la care se poate face plata, rezultă că oricând pe parcursul anului următor poate fi acordată prima anuală aferentă anului precedent.
Prin urmare, obligația de plată a acestui drept bănesc nu a devenit scadentă la data soluționării cererii de față, motiv pentru care pretențiile reclamanților vor fi respinse ca nefondate.
1.6. Referitor la prima de Paști aferentă anului 2010
Prin art. II din actul adițional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ISCIR în perioada 2009-2010 a fost abrogat art. 98 din contract, text prin care se reglementa acordarea primei de Paști în cuantum de 50% din salariul mediu brut aferent lunii anterioare acordării premiului.
în consecință, pentru anul 2010 în cadrul ISCIR nu s-a mai acordat prima de Paști, aceasta fiind voința partenerilor sociali exprimată prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nici reclamanții nu sunt îndreptățiți la încasarea acestei prime.
1.7. Referitor la sporul de vechime
Reclamanții au solicitat recalcularea sporului de vechime începând cu data de 01.01.2010, raportat la salariul avut la data de 31.12.2010
Potrivit considerentelor anterior expuse, salariul de care beneficiază reclamanții începând cu data de 01.01.2010 este calculat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acest moment, respectiv Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010, în condițiile în care instituția angajatoare a revocat actul unilateral de dispoziție având ca obiect majorarea salariilor. Prin urmare și sporul de vechime este corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzător tranșei de vechime în care se încadrează fiecare salariat.
2. Cu privire la cererea conexă
Reclamanții au susținut că diminuarea cu 25% a salariului brut începând cu data de 13.07.2010, măsură intervenită în baza Legii nr. 118/2010, încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de aceste susțineri, se impune a fi reținut că Legea nr. 118/2010 a fost declarată constituțională prin Decizia nr. 872/25.06.2010 a Curții Constituționale. Existența acestui control de constituționalitate nu împiedică însă instanța să verifice dacă, în cazul concret al reclamanților, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției, prin raportare numai la circumstanțele speței, iar nu în mod general.
în materia drepturilor salariale, C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care a fost prestată (Cauza Lelas c. Croația din 20 mai 2010). în Cauza Mureșan c. România, invocată prin cerere, reclamantul obținuse, în instanță, o hotărâre prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar „bunul”, în sensul Convenției era creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie.
O asemenea situație nu se regăsește în speță, întrucât se invocă respectarea Convenției în situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului angajaților unei instituții publice finanțate exclusiv de la bugetul de stat.
Curtea a reținut că în materia drepturilor salariale statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, în Hotărârea Kechko c. Ucraina din 8 noiembrie 2005 stabilindu-se că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.
Important de reținut este faptul că C.E.D.O. nu analizează situația reducerii salariilor ca și cum ingerința ar fi o „privare de proprietate”, astfel cum s-a constatat în cauza Aizupurua Ortiz c. Spania, astfel că pentru a se determina conformitatea cu convenția a măsurii de reducere a salariului se va analiza în concret, în ce măsura salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, dacă fost lipsit în totalitate de mijloace de subzistență sau măsura este discriminatorie.
în cazul reclamanților nu se poate ajunge la concluzia încălcării Convenției, întrucât o reducere cu 25% a salariului nu poate conduce la concluzia suportării unei sarcini disproporționate și excesive, salariatul nefiind astfel lipsit de mijloace de subzistență. Pe de alta parte, în analiza de proporționalitate trebuie ținut cont de caracterul temporar al măsurii.
N.C. și N.E.C. au formulat recurs la data de 24 ianuarie 2011 împotriva sentinței civile nr. 1859/17.11.2010 pronunțate de Tribunalul Constanța, apreciind soluția ca fiind nelegală și netemeinică.
Critica soluției prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010, care în art. 5 prevede că „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată”.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere, iar motivarea este contradictorie și nelegală. Se susține că „potrivit Ordinului 668/31.12.2009 salariul reclamanților a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea”, omițându-se cu știință împrejurarea că și mărirea de salariu la suma de 2.436 lei a fost făcută tot printr-un act adițional, încheiat între angajați și angajator, a fost menționată în carnetele de muncă ale salariaților și a produs efecte până la data de 31.12.2009 inclusiv, Ordinul 668 începând să producă efecte de la data de 01.01.2010.
Pe de o parte, instanța admite împrejurarea că li se aplică O.U.G. nr. 1/2010, în sensul în care drepturile salariale vor fi cele stabilite în luna decembrie 2009, numai că exclude de la aplicare Ordinul 620, aplicând doar prevederile art. 668, care produce efecte de la 1.01.2010. S-a încălcat astfel principiul potrivit căruia niciun act normativ nu produce efecte retroactiv, ci doar pentru viitor.
S-a arătat că salariul reprezintă o componenta a dreptului la munca și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestata de către angajat in baza raportului de munca. Efectele raportului de muncă se concretizează in obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin contractul individual de munca.
Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele doua părți ale raportului juridic de muncă au convenit și l-au prevăzut in mod expres in conținutul contractului, dar și în cuprinsul actelor adiționale.
Un terț față de acest contract individual de muncă nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. Statul, terț raportat la contractul individual de muncă, încheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi în acest sens, căci protecția juridica a raportului juridic de muncă stabilit contractual este același atât pentru personalul bugetar, cât și pentru cel încadrat la angajatori privați. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare in cazul angajaților privați.
Referitor la indemnizația de mobilitate, ca urmare a aplicării art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009 s-a eliminat de la plată și indemnizația de mobilitate.
Instanța de fond a respins și acest capăt de cerere, cu motivarea că „nu prezintă relevanță împrejurarea că în cazul reclamanților acest drept bănesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizație”.
Consideră că prin această motivare, instanța de fond a adăugat la lege o ipoteză pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere la edictarea art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009.
C.muncii face această distincție în art. 155, care stabilește că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
în mod similar s-a procedat și cu diminuarea indemnizației de confidențialitate cu 5% și cu restul drepturilor bănești ce li se cuveneau ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, actelor adiționale și contractului colectiv de muncă.
Cu privire la acordarea indemnizațiilor arătate mai sus au solicitat să se aibe în vedere argumentul potrivit căruia în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, sporurile și indemnizațiile neprevăzute în Legea-cadru nr. 330/2009, dar reglementate de acte normative în vigoare vor fi acordate ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, care se vor include în salariul de bază. De asemenea, au solicitat să se aprecieze că prin acordarea unor indemnizații, acestea devin drepturi câștigate și se includ în drepturile salariale potrivit art. 155 C.muncii , drepturi care trebuie plătite cu prioritate potrivit art. 156 din același act normativ. Actele adiționale la contractul individual de muncă au fost încheiate avându-se ca bază legală Legea 53/2003 – C.muncii, act normativ care este încă în vigoare.
Așa cum au susținut anterior, motivarea instanței de fond este contradictorie. Pe de o parte, susține că li se aplică Legea 330/2009, potrivit căreia li s-au tăiat salariile, indemnizația de mobilitate și pe cea de confidențialitate, iar pe de altă parte, se încadrează într-o situație de excepție care îi exclude de la aplicarea legii sau a vreunei hotărâri de guvern, deoarece sunt salarizați potrivit contractului colectiv de muncă. Cu alte cuvinte, atunci când trebuie să li se taie drepturile salariale se încadrează în prevederile legale, când trebuie să li se recunoască unele drepturi, nu se mai încadrează în lege, ci în contractul colectiv de muncă.
Și în ceea ce privește calcularea sporului de vechime raportat la salariul avut în 31.12.2009 se reia aceeași motivare contradictorie și nelegală, invocându-se din nou existența Ordinului 668, care produce efecte, așa cum reia instanța de fond, începând cu 01.01.2010.
Cu privire la cererea conexă, motivarea instanței de fond încalcă jurisprudența C.E.D.O. și conchide că nu au fost lipsiți total de mijloace de subzistență, în condițiile în care trebuie avut în vedere caracterul temporar al măsurii.
In primul rând, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului”: „Dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
în al doilea rând, constatarea Curții Constituționale a României, în cuprinsul deciziilor nr. 872/25.06.2010 și nr. 874/25.06.2010, ambele publicate în M.Of. nr. 433/28.06.2010, ca Legea nr. 118/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Așa cum reglementările internaționale au întâietate in fața celor interne, inclusiv in fata Constituției României, statuările Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate față de cele ale Curții Constituționale a României, fiind obligatorii pentru instanțele de judecata.
Instanțele judecătorești sunt obligate, in temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României si a obligațiilor pe care România și le-a asumat in urma ratificării acestor pacte, convențiile si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
în ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singură cât si in asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.”
De asemenea, potrivit art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/18.05.1994: „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Pentru a analiza dacă sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul protocol, trebuie analizate, așadar, mai multe aspecte: daca reclamanții au un „bun” in sensul art. 1 alin. (1) din Primul protocol; existenta unei ingerințe a autorităților publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzuta de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică daca s-a menținut un „just echilibru” între cerințele interesului general si imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunțat in nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, in sensul că și dreptul de creanța reprezintă un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat.
Reducerea salariului reclamanților cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) și lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceeași aplicare a normelor europene trebuie avută în vedere și cu privire la diminuarea anterioară a salariului, precum și a indemnizațiilor.
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată in cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protecției dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.
Legea nr. l18/2010 nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate in cauză. Lipsa totala a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica. în cuprinsul Legii nr. 118/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totala a despăgubirilor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății si cerințele interesului general.
Procedându-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, in concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
In aceste condiții, recurenții solicită să se aprecieze că, prin reducerea salariului și indemnizațiilor de la 2.436 lei lunar și apoi cu 25% în baza Legii nr. 118/2010, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la obligarea pârâtei la plata salariului stabilit conform Ordinului nr. 620/08.12.2009:
în data de 8.12.2009 ISCIR, la acea dată instituție publică extrabugetară a emis ordinul nr. 620 prin care se stabileau salariile de încadrare ale angajaților.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1440/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice aflate în subordinea Ministerului Economiei, ISCIR a devenit instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul de stat, fiind totodată modificat și art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1340/2001 privind stabilirea drepturilor salariale.
Astfel, la data de 31.12.2009 pârâta a emis un nou ordin cu nr.668, prin care a dispus abrogarea Ordinului nr. 620/2009, începând cu data de 01.01.2010.
Ca urmare a acestui ultim ordin, emis ca urmare a schimbării regimului de finanțare al ISCIR prin H.G. nr. 1440/2009 începând cu data de 01.01.2010, salariul reclamanților a fost redus la nivelul stabilit prin contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010: „salarizarea personalului, autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009 realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Alin. (3) și (4) ale aceluiași articol prevăd că după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menționat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine ori finanțare, după caz, drepturile salariale ale personalului reîncadrat urmând a fi stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituția sau autoritatea care îl preia.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile ordinului nr. 668/31.12.2009, în baza căruia cuantumul salariilor reclamanților este cel stabilit la încheierea contractului individual de muncă.
Atât timp cât pârâta a devenit instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul de stat, statul poate edicta norme referitoare la salarizarea angajaților acestei instituții.
Referitor la indemnizația de mobilitate:
Conform art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009 la data intrării în vigoare a acestei legi a încetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate exclusiv de la bugetul de stat.
Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții legale, ISCIR a emis Ordinul nr. 534/10.11.2010 prin care s-a dispus încetarea sporului de mobilitate.
Deși reclamanții susțin că indemnizațiile ce le-au fost acordate nu pot fi confundate cu sporurile, așa cum se specifică în Legea nr. 330/2009, indiferent cum este denumit acest drept salarial acordat pentru clauza de mobilitate, acesta nu mai poate fi acordat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Referitor la diminuarea indemnizației de confidențialitate cu 5%:
Indemnizația de confidențialitate în cuantum de 15% a fost acordată salariaților prin modificarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ISCIR prin actul adițional nr.1 înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 5074/26.11.2009.
în februarie 2010, ca urmare a aprobării bugetului de cheltuieli, capitolul cheltuieli de personal fiind cu un procent de 33% mai mic decât cheltuielile efectuate în anul 2009 și ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 1/2010 care în art. 1 alin. (2) prevedea obligația de încadrare în cheltuielile de personal, ISCIR a inițiat negocieri în vederea modificării prevederilor contractului colectiv de muncă în sensul de eliminare a unor drepturi salariale.
în urma negocierilor s-a încheiat actul adițional nr. 2 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 602/26.02.2010, prin care s-a modificat art. 90, în sensul că sporul pentru confidențialitate este de 10%.
Referitor la sporul de vechime:
Reclamanții au solicitat recalcularea sporului de vechime începând cu data de 01.01.2010 raportat la salariul avut la data de 31.12.2010.
Salariul de care au beneficiat reclamanții începând cu data de 01.01.2010 a fost calculat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acest moment, respectiv Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010, în condițiile în care pârâta a revocat Ordinul nr. 620/2009.
Prin urmare, sporul de vechime a fost corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzător tranșei de vechime în care se încadrează fiecare salariat.
Cu privire la cererea conexă:
Prin cererea conexă reclamanții au solicitat să se constate că în urma aplicării dispozițiilor Legii nr. 118/30.06.2010 a fost încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și obligarea pârâților să pună capăt acestei încălcări și să restaureze situația anterioară încălcării.
Legea nr. 118/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, astfel prin decizia nr. 1655/28. 12.2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice în ansamblul său, precum și în special ale art. 1 din lege sunt constituționale.
în motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că nu sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție.
Restrângerea dreptului de salariu este prevăzută printr-o lege și anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare.
Prin Decizia nr. 1414/04.11.2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și implicit securitatea națională.
Curtea a constatat că se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit la adresa securității naționale.
în anul 2010, în pofida unor ușoare îmbunătățiri ale stării economice, condițiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat inițial activitatea economică din România înregistrată în ultimele luni, fiind în continuare marcată de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât și a revenirii lente a partenerilor comerciali în România.
Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății.
Există un raport just de proporționalitate a măsurii criticate cu situația care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerințele de interes general al colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Măsura prevăzută de art. 1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice.
Legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate.
Măsura criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior sunt respectate.
Măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
O situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.
Statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul sistem economic și financiar.
Existența unui control de constituționalitate nu împiedică însă instanța să verifice dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne.
Procedând astfel, în mod corect prima instanță a constatat că nu există neconcordanțe între prevederile Legii nr. 118/2010 și art. 1 Protocol Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Atât Constituția României, în art. 53, cât și documentele internaționale în materia drepturilor omului, de exemplu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Pactul Internațional referitor la drepturile civile și politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente și situații cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța drepturilor.
Măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 îndeplinesc condițiile impuse de textul constituțional și normele internaționale.
Astfel, măsurile sunt prevăzute prin lege, vizează exercițiul dreptului și nu substanța acestuia, sunt determinate de o situație de criză financiară care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate stabilitatea economică a țării și implicit securitatea națională.
Măsurile se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi, sunt rezonabile și proporționale cu situația care a determinat-o, are caracter temporar și are ca finalitate încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
în ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de recurent în motivarea recursului, aceasta nu are incidență în cauză, întrucât are în vedere alte situații decât cea în speță.
într-adevăr, Curtea Europeană a statuat că dreptul la salariu poate fi considerat un bun în sensul prevederilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru drepturile omului, însă Curtea Europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Cauza Lelos c. Croația din 20.05.2010).
Jurisprudența europeană invocată se referă la acele situații în care reclamanții obținuseră în instanță o hotărâre prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar „bunul” în sensul Convenției era creanța de natură socială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie, situații care nu se regăsesc în prezenta speță, în care se pune problema diminuării prin lege, a cuantumului salariului angajaților unor instituții publice finanțate exclusiv de la bugetul de stat.
Curtea Europeană a reținut că în materia drepturilor salariale statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, în Hotărârea Kechko c. Ucraina din 8.11.2005, stabilindu-se că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat.
în ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O. invocată de recurenți referitoare la privarea de proprietate fără plata unei despăgubiri (Ex. – regele Greciei și alții c. Grecia, Broniowschi c. Polonia), nici aceasta nu are incidență în cauză întrucât se referă la alte situații decât cea în speță.
Curtea Europeană nu analizează în aceste situații diminuarea salariului.
în cauza Jahn și alții c. Germania, Curtea Europeană a statuat că, în situații excepționale, o privare de proprietate fără nici o despăgubire poate fi admisă, context în care s-a subliniat că statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situații excepționale, dar și pentru a identifica și propune măsurile necesare a fi adaptate.
în relație directă cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri excepționale este și Hotărârea Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda, în care Curtea amintește că „nu există sub incidența Convenției, dreptul unei persoane de a continua să fie plătită cu un salariu într-un anumit cuantum”.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.proc.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Jelena Zalman)
