CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU
CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA
SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.1818/R
Sedinta publica din data de 24 iunie 2005
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurent SC C. COM SA Teleorman – Sucursala U. R.,
împotriva sentintei civile nr.222/18.03.2005 pronuntata în dosarul nr.3511/2004 de Tribunalul Teleorman,
în contradictoriu cu intimatul B.P., cauza având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal facut în sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care învedereaza ca la data de 17.06.2005 s-a
depus prin serviciul registratura de catre intimatul B.P., întâmpinare în doua exemplare. La data de
20.06.2005, recurenta depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând state de plata. La data de
21.06.2005, recurenta, depune la dosar, concluzii scrise, prin care solicita si judecarea cauzei în lipsa
conform art.242 c.p.c.
Curtea, având în vedere ca partile au solicitat judecarea cauzei în lipsa conform dispozitiilor art.242
c.p.c., Curtea constata cauza în stare de judecata si o retine spre solutionare.
C U R T E A,
Deliberând asupra recursului, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.222/18.03.2005, pronuntata de Tribunalul Teleorman în dosarul
nr.3511/2004, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâta S.C.
C. Com SA- Sucursala Ulei Rosiorii de Vede, astfel cum a fost modificata, dispunându-se obligarea
acesteia din urma la plata sumei de 15.250.197 lei, compusa din 12.311.666 lei, reprezentând contravaloare
a 417 ore suplimentare, si 2.938.531 lei, reprezentând diferenta de 25% salariu neprimit.
S-a luat act ca reclamantul renunta la capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor
morale, dispunându-se plata de catre pârâta a cheltuielilor de judecata în cuantum de 4.145.000 lei
(cheltuieli de transport si onorariu expert contabil).
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca pe perioada anilor 2002- 2003 reclamantul a prestat 417
ore suplimentare, pentru care societatea pârâta nu i-a acordat drepturile cuvenite, în suma de 12.311.666 lei,
asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza.
A mai retinut prima instanta ca pentru perioada 1.10.2003- 31.03.2004 reclamantul, desi a prestat
activitate normala de lucru, a fost retribuit doar în procent de 75% din drepturile banesti cuvenite.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta S.C. C. Com SA Teleorman- Sucursala Ulei
Rosiori, la data de 14.04.2005 (data postei).
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a invocat
urmatoarele:
– instanta de fond nu a pus în discutie obiectiunile formulate la raportul de expertiza si nu s-a
pronuntat asupra lor, dispunând obligarea societatii la plata sumelor stabilite de expert, desi la calculul
acestora a fost interpretata gresit legea, întrucât, din interpretarea dispozitiilor art.119 si 120 din Codul
Muncii, coroborat cu prevederile contractului colectiv de munca, rezulta fara echivoc ca valoarea unei ore
prestate suplimentar este egala cu valoarea unei ore lucrate în timpul normal de lucru. A mai aratat
recurenta si faptul ca orele suplimentare au fost efectuate în perioada concediului de odihna, astfel ca s-a
ajuns la situatia ca reclamantul sa primeasca de 3 ori mai mult pentru aceeasi unitate de timp;
– cu privire la suma de 2.938.531 lei, reprezentând contravaloarea a 25% retinuta din salariu în
perioada 1.10.2003- 31.03.2004, s-a aratat ca datorita dificultatilor economice societatea si-a întrerupt
activitatea de baza, aceea de procesare a semintelor de floarea soarelui si producere de ulei, luându-se
masura prevazuta de art.53 din Codul muncii si art.31 lit.d din contractul colectiv de munca, în sensul ca
salariatii au ramas la dispozitia angajatorului, efectuându-se numai lucrari de igienizare si reparare a
fabricii. Instanta a tinut seama doar de afirmatia expertului, cuprinsa în raportul de expertiza întocmit,
potrivit careia contestatorul a fost prezent în toata perioada la programul normal de munca;
– pârâta a recunoscut ca în evidentele societatii contestatorul figureaza cu 417 ore suplimentare,
astfel ca trebuie aplicate prevederile art.275 C.pr.civ., cu privire la suma de 2.000.000 lei la care societatea
a fost obligata cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu expert).
Prin întâmpinarea înregistrata la data de 17.06.2005, intimatul a solicitat respingerea recursului si
mentinerea sentintei atacate.
Recurenta a depus la dosar centralizator cu indemnizatia achitata reclamantului pentru concediul de
odihna, statele cu indemnizatii pentru concediul de odihna, statele de plata pentru drepturile salariale platite
angajatilor si fluturasii de salariu corespunzatori.
Analizând sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si având în vedere dispozitiile art.3041
C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi aratate în continuare:
Potrivit art.120 din Codul Muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere platite nu este
posibila în termenul prevazut de art.119 alin.1, în luna urmatoare, suplimentara va fi platita
salariatului prin adaugarea unui spor la salariu, corespunzator duratei acesteia, spor care se stabileste prin
negociere, în cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu
poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.
În contractul colectiv de munca valabil la nivelul recurentei s-a stabilit, prin art.49 alin.2, ca “pentru
orele suplimentare prestate peste durata normala a timpului de lucru se va plati un spor de 100%”.
Din analiza dispozitiilor legale sus mentionate, rezulta ca prin raportul de expertiza contabila
efectuat în cauza a fost în mod corect determinata contravaloarea celor 417 ore suplimentare efectuate de
reclamant si necompensate cu timp liber corespunzator, neputând fi primita interpretarea data de recurenta,
în sensul ca salariatului i s-ar cuveni numai sporul de 100% pentru munca suplimentara efectuata.
A primi punctul de vedere al recurentei ar echivala cu a accepta ca o ora de munca suplimentara sa
fie platita cu mai putin decât o ora prestata în cadrul programului normal de lucru (spre exemplu, în cazul în
care sporul ar fi de 75%, potrivit art.120 alin.2 din Codul Muncii).
De asemenea, ar însemna ca o ora de lucru în timpul noptii s-ar remunera doar cu 25%, potrivit
prevederilor aceluiasi contract colectiv de munca, asadar cu un sfert din ceea ce salariatul primeste pentru o
ora normala de lucru.
Or, este evident ca nu acesta este rolul sporului care se adauga la salariul de baza în cazul efectuarii
de munca suplimentara, sporul reprezentând o compensatie pentru munca prestata suplimentar, iar o ora de
munca prestata suplimentar nu poate fi remunerata ca o ora de munca în cadrul programului normal.
Referitor la suma de 2.938.531 lei, reprezentând diferenta de 25% salariu cuvenit pentru perioada
1.10.2003- 31.03.2004, Curtea retine ca recurenta – pârâta nu a dovedit ca s-a aflat în situatia reglementata
de art.21 alin.2 din contractul colectiv de munca, respectiv ca activitatea sa a fost întrerupta total sau partial,
astfel încât salariatii sa primeasca doar 75% din salariul de baza.
Fiind într-un conflict de munca, sarcina probei sub acest aspect revenea angajatorului, potrivit
art.287 din Codul Muncii.
În aceste conditii, nefiind dovedita întreruperea temporara a activitatii societatii, prevazuta si de
disp. art.53 din Codul Muncii, modificarea salariului reclamantului se putea face numai prin acordul
partilor, în conformitate cu art.41 din Codul Muncii, acord care în speta nu a existat.
Numai împrejurarea ca toti angajatii societatii au fost remunerati pe perioada 1.10.2003-
31.03.2004 cu 75% din salariul de baza, nu poate fi retinuta ca dovada a situatiei invocate de recurenta.
Cât priveste faptul ca instanta de fond trebuia sa faca aplicarea prevederilor art.275 C.pr.civ. si sa
nu oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariul pentru plata expertului, Curtea
constata ca recunoasterea pârâtei a vizat numai numarul de ore suplimentare (417), cuantumul drepturilor
banesti cuvenite pentru acestea si celalalt capat de cerere fiind stabilit, respectiv solutionat, pe baza
expertizei contabile judiciare al carei cost a fost suportat integral de reclamant.
Fata de cele mai sus expuse, vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. C. COM SA- SUCURSALA ULEI ROSIORII DE
VEDE împotriva sentintei civile nr.222/18.03.2005, pronuntata de Tribunalul Teleorman- Sectia Civila în
dosarul nr.3511/2004, în contradictoriu cu intimatul B.P., ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 24.06.2005.
2
2
