C. muncii, art. 141 alin. (4)
■ Nu pot fi primite susţinerile salariatei, potrivit cărora compensarea în bani a concediului de odihnă reprezintă, în realitate, contravaloarea orelor suplimentare prestate peste program, în timpul liber (concediul de odihnă), iar nu indemnizaţie de concediu, în condiţiile în care pe statele de plată privind această sumă se menţionează „plată concediu de odihnă”, neexistând niciun document în care să se facă referire la efectuarea de ore suplimentare.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1004/R din 18 februarie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 604 F din data de 17.06.2007, Tribunalul Ialomiţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC G. SA împotriva pârâtei T.M.; a obligat pârâta către reclamantă la plata următoarelor sume: 3.220,75 lei, reprezentând indemnizaţie pentru concediu de odihnă, 790 lei salariu aferent lunii iulie 2005, sume încasate necuvenit şi care se vor actualiza cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.09.2007 şi până la plata efectivă, suma de 852,28 lei, reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate şi penalităţi de întârziere aferente, în cuantum de 852,28 lei; a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Pârâta a îndeplinit funcţia de în cadrul unităţii reclamante.
In cauză, pentru a se determina natura şi întinderea prejudiciului produs
reclamantei, pc perioada controlului, s-a dispus efectuarea unei expertize contabilc judiciare. Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu este răspunzătoare pentru suma de 16.774,68 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate de aceasta din gestiunea depozitului. Pe baza concluziilor raportului de expertiză, potrivit cărora, din suma totală de 3.842,28 lei, reprezentând avansuri de trezorerie justificate cu documente necorespunzătoare, nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei suma de 2.990 lei, instanţa a reţinut că prejudiciul produs de pârâtă este numai în valoare de 852 lei, reprezentând contravaloarea avansurilor de trezorerie justificate cu documente necorespunzătoare, la care se datorează penalităţi de întârziere în limita avansului, de 852,28 lei, conform art. 38 alin. (4) şi (5) din Decretul nr. 209/1976.
Aplicând prevederile art. 141 alin. (4) C. muncii, care interzice compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanţa a obligat pârâta la plata către reclamantă a suinei de 3.220,75 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.09.2007 şi până la plata efectivă.
Cât priveşte suma de 790 lei, reprezentând salariu încasat necuvenit, s-a reţinut că, potrivit actului adiţional la contractul de muncă nr. 62/16.08.2005, înregistrat la ITM Ialomiţa sub nr. 122824, începând cu data de 01.08.2005, s-a dispus majorarea salariului de încadrare al pârâtei, suma în discuţie fiind primită de aceasta ca diferenţă de salariu pentru luna iulie, deşi majorarea nu se dispusese de la data de
01.07.2005, situaţie ce face ca această sumă să fie considerată încasată necuvenit.
împotriva acestci sentinţe au declarat recurs motivat, în termenul legal, ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicia
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul declarat de recurenta T.M. este nefondat şi l-a respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu pot fi primite susţinerile recurentei, potrivit cărora compensarea în bani a concediului de odihnă, reţinută ca fiind nelegală de prima instanţă, a fost efectuată din ordinul administratorului societăţii şi s-a făcut pentru toţi salariaţii, reprezentând, în realitate, contravaloarea orelor suplimentare prestate peste program, în timpul liber (concediul de
odihnă), iar nu indemnizaţie de concediu. In mod corect, Tribunalul a reţinut, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, că suma de 3.220,75 Ici a fost încasată în considerarea concediului de odihnă neefectuat.
Astfel cum rezultă din răspunsul la obiecţiunile formulate de recurenta-pârâtă la raportul de expertiză efectuat în cauză, pe statele de plată privind această sumă se menţionează plată concediu odihnă, neexistând niciun document în care să se facă referire la efectuarea de ore suplimentare. Este adevărat că expertul semnalează existenţa unor situaţii similare în privinţa altor salariaţi, cărora nu li s-au imputat sumele respective, însă această împrejurare nu prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii în sarcina recurentei a obligaţiei de restituire a sumei încasate necuvenit, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) C. muncii.
Cum, în cauză, unitatea reclamantă a dovedit că recurenta-pârâtă a prejudiciat-o prin fapta sa culpabilă, constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, prin nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 82/1991 referitoare la documentele justificative, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea sa la repararea prejudiciului produs, în temeiul art. 270 C. muncii.
In ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă SC G. SA, Curtea a reţinut următoarele:
Este întemeiată critica recurentei potrivit cărcia, în mod greşit, prima instanţă a ncsocotit concluziile expertizei contabile şi a stabilit că pârâta nu se facc răspunzătoare pentru suma de 14.849, 61 lei. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, care se coroborează cu celelalte probe administrate, niciunul dintre documentele privind aşa-numitele cheltuieli de protocol şi cheltuielile cu apa acordată angajaţilor pe perioada caniculei, în baza cărora marfa a fost ridicată din depozit, nu conţine elementele necesare pentru a se putea stabili destinaţia mărfii. Or, simpla semnătură a pârâtei de primire a mărfurilor nu îndreptăţeşte concluzia efectuării acestui tip de cheltuieli, în condiţiile în care nu există aprobarea administratorului pentru efectuarea lor.
Prin urmare, vizând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 14.849, 61 lei.
Curtea a înlăturat şi susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora avansurile nejustificate şi penalităţile de întârziere aferente sunt imputabile pârâtei, care nu a avut aprobarea administratorului sau directorului executiv pentru achiziţionarea unor bunuri fară documente legale de pe piaţa liberă. Cum bunurile au fost înregistrate în patrimoniul socictăţii cu ocazia inventarierilor efectuate, nu se poate reţine că acestea nu ar fi utile şi nici că reclamanta a suferit un prejudiciu carc să
justifice obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 3.852,28 lei, rezultate în urma scăderii sumei de 3.000 lei, integral recuperată cu dispoziţia de încasarc nr. 4/3.12.2007, din suma de 6.852,28 lei, astfel
cum se susţine în cererea de recurs. întinderea prejudiciului stabilită prin expertiză este de 852,28 lei, sumă la plata căreia în mod corect pârâta a fost obligată de prima instanţă.
