C. muncii, art. 163
H.G. nr. 518/1995
■ Reprezintă dovada plăţii salariului nu numai semnarea statelor de plată, ci şi orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, de exemplu, plata salariului prin viramentul bancar.
■ Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 reglementează dreptul la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal şi doar pentru anumite activităţi; în speţă, cuantumul diurnei respectă dispoziţiile Contractului colectiv de muncă la nivel de societate, care stabileşte pentru deplasarea în Italia o diurnă de 13 euro pe zi, adică 450 euro pe lună.
C.A. Braşov, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 968/2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1417/2008, Tribunalul Covasna a respins cererea vizând obligarea intimatei la plata sumei de 14.806 lei, echivalentul a 4.000 euro, diferenţă de diurnă aferentă intervalului de timp dintre 19.03.2007 – 2.06.2007, respectiv 11.08.2007 – 2.11.2007; a respins cererea reconvenţională formulată de intimată în contradictoriu cu contestatoarea pentru plata sumei de 303,15 euro, reprezentând cheltuieli convorbiri telefonice efectuate de contestatoare peste plafonul stabilit de intimată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata diferenţei de diurnă de 4.000 euro, echivalentul a 14.806 lei, s-a constatat că este neîntemeiat, întrucât prin dispoziţiile art. 40 lit. c) din CCM la
nivel de societate nr. 1651 din 12.06.2003, cu valabilitate pe un termen de 5 ani, începând cu data de 1.06.2003, modificat prin contractul nr. 6.22220/1.05.2008, a tabelului cu diurnele pe ţări, este statornicit că diurna în valută pentru deplasarea în Italia se acordă în cuantum de 450 euro pe lună sau 13 euro/zi, ceea ce s-a şi înfăptuit de intimată, cum rezultă din înscrisurile depuse.
De altfel, reclamanta-intimată nu contestă faptul că a primit valoarea acestei diurne, ci nemulţumirea ei poartă asupra diferenţei de cuantum care trebuie să fie la nivelul prevăzut de H.G. nr. 518/1995, or, pretenţiile contestatoarei nu intră sub incidenţa acestui act normativ.
Instanţa a apreciat că, sub aspectul diurnei, sunt aplicabile reglementările CCM, iar suma cuvenită pe acest temei nu s-a negat că a fost primită.
In privinţa cererii reconvenţionale, formulată de societatea intimată, instanţa a apreciat-o ca neîntemeiată şi a dispus respingerea ei pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Intimata nu a demonstrat îndeplinirea condiţiilor cumulative în raport de contestatoare, prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţia.
împotriva sentinţei au formulat recurs ambele părţi.
In ceea ce priveşte plata diurnei, instanţa constată motivul de recurs invocat de reclamantă neîntemeiat.
Cuantumul diurnei, plăţile reclamantei pe perioada vizată respectă dispoziţiile CCM la nivel de societate nr. 165/12.06.2003, care stabileşte pentru deplasarea în Italia o diurnă de 13 euro pe zi, adică 450 euro pe lună, ceea ce s-a şi achitat de societate către reclamantă prin virament bancar pe cârdul reclamantei.
Dispoziţiile art. 163 C. muncii sunt respectate în speţă, deoarece nu numai semnarea statelor de plată reprezintă, conform legii, „dovada plăţii salariului”, ci şi „orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”, cum este şi cazul în speţă, prin viramentul bancar.
Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995, ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă, nu se aplică în speţă, deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite catcgorii de personal şi pentru anumite activităţi care nu sunt aplicabile în speţa de faţă.
In ccea ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale cu privire la plata sumei de 303,15 euro, reprezentând cheltuieli convorbiri telefonice efectuate de contestatoare peste plafonul stabilit de intimată, instanţa reţine recursul SC B. SA, ca nefondat.
Este adevărată convenţia părţilor cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depăşirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă. Ea se întemeiază pe simpla prezentare a unui tabel întocmit de serviciul contabilitate, care prezintă sumele de imputat, fără a se prezenta şi „facturile telefonice”, pentru a fi dovedite cu integralitate condiţiile cumulative, impuse de art. 270 C. muncii, pentru a opera răspunderea patrimonială în speţă, implicit, legătura de cauzalitate între fapta pretinsă a fi săvârşită de contestator şi prejudiciul produs.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ., instanţa reţine că ambele recursuri sunt nefondate, fiind respinse. Instanţa a aplicat dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., compensând cheltuielile de judecată în recurs.
